ICCJ. Decizia nr. 2383/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2383/2009
Dosar nr. 20613/3/2008
Şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin sentinţa comercială nr. 10217 din 06 octombrie 2008, a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins, ca prescrisă, acţiunea reclamantei D.L. în contradictoriu cu F.N.I. şi A.V.A.S.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta D.L. a chemat în judecată pârâţii F.N.I., SC S.I. SA, A.V.A.S. pentru a fi obligaţi la plata sumei de 16.595.200 lei vechi actualizată cu coeficientul de inflaţie de la 24 mai 2000 şi până la data plăţii. A susţinut că a cumpărat 160 de unităţi de fond la F.N.I., iar la data de 24 mai 2000, când fondul şi-a încetat activitatea, valoarea acestora era de 103.720 lei / unitate de fond. Deoarece nu a primit contravaloarea unităţilor de fond, reclamanta a susţinut că pârâţii pot fi obligaţi la plată, atât societatea care a administrat fondul, cât şi fondul însuşi şi A.V.A.S., în calitate de succesor în drepturi şi obligaţii al C.E.C. fidejusor al SC S.I. SA. Reclamanta a mai susţinut că s-a constituit parte civilă în cauză cu nr. 24632/3/2006 de pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, dar s-a retras din procesul penal, astfel că împotriva sa nu operează prescripţia extinctivă.
Reclamanta a susţinut că dreptul său la acţiune s-a născut atunci când a fost evident că F.N.I., administrat de SC S.I. SA nu va mai răscumpăra şi nu va mai plăti acele unităţi de fond pe care le-a cumpărat. Este notoriu că data la care refuzul a fost evident o constituie data închiderii ghişeelor la care investitorii F.N.I. cumpărau unităţi de fond şi prezentau spre răscumpărare aceste unităţi, respectiv data de 24 mai 2000. Reclamanta a formulat plângere penală în luna imediat următoare, efectul întreruptiv de prescripţie producându-se astfel până la soluţionarea cauzei penale.
În hotărârea de primă instanţă se reţine că reclamanta a renunţat la calea penală de valorificare a drepturilor sale, iar renunţarea la judecată şterge toate efectele actelor întreruptive de prescripţie, încât termenul de prescripţie s-a calculat, în cauza de faţă, de la data de 24 mai 2000. În conformitate cu prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie pentru acţiunile evaluabile în bani, precum cea de faţă, este de 3 ani şi a expirat, pentru prezenta acţiune la data de 24 mai 2003.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta D.L.
Prin Decizia comercială nr. 132 din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, apelul a fost respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin renunţarea la judecata în procesul penal, rezultă că s-a renunţat atât la soluţionarea laturii penale, cât şi a celei civile din cadrul procesului penal. Posibilitatea de a se adresa unei instanţe civile pentru soluţionarea acţiunii civile dintr-un proces penal intervine doar în anumite situaţii expres prevazute de dispoziţiile codului de procedura penala, respectiv, atunci când, în cadrul procesului penal a rămas nesoluţionată acţiunea civilă din anumite considerente. Însă, toate situaţiile au în vedere continuarea unui proces penal şi nu renunţarea la judecata.
Prin acest act de dispoziţie înseamnă că partea a renunţat şi la pretenţiile civile aferente în urma renunţării la judecata procesului penal.
Conform art. 16 din Decretul nr. 167/1956 recursul prescripţiei nu este întrerupt dacă acţiunea a fost respinsă sau s-a renunţat la drept.
Întrucât prin plângerea penală, la care ulterior s-a renunţat, nu s-a întrerupt cursul prescripţiei, în mod legal instanţa de fond a apreciat că termenul de prescripţie începea să curgă de la data de 24 mai 2000 iar până la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată, termenul de 3 ani era împlinit.
De altfel, din cuprinsul cererii de apel, rezultă că reclamanta cunoştea că termenul de 3 ani era împlinit, însă se întreabă de ce a mai fost obligată la plata taxei de timbru.
Obligaţia de plată a taxei de timbru este o condiţie legală, prealabilă pentru ca instanţele să poată analiza cererile de chemare în judecata conform articolului 20 din Legea nr. 146/1997 şi se plătesc anticipat. Abia după achitarea acestor taxe legale instanţele pot trece la soluţionarea cererilor de chemare în judecată şi se vor pronunţa în funcţie de probele administrate în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând aplicarea corectă a art. 248 alin. (1), (2) şi (3), art. 249, 253 alin. (1), art. 256 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. Aceasta a susţinut, în esenţă, că a înaintat, în termen legal, plângere penală împotriva F.N.I. la I.P.J. Dâmboviţa cu nr. 549 din 08 iunie 2000. Cauza penală nu s-a finalizat, nu din vina acesteia; tardivitatea şi proasta organizare a procesului penal o conduce la certitudinea ca procesul nu se va rezolva; prin retragerea plângerii acesteia (din procesul penal) considera că devine posibilă continuarea şi admiterea acţiunii pentru recuperarea pagubei prin instanţa civilă; invocarea împlinirii termenului prescripţiei extinctive conform Decretului nr. 167/1954 nu-şi are aplicare în cazul de faţă întrucât prin plângerea penală la I.G.P. Dâmboviţa nr. 544 din 08 iunie 2000 şi dosarul penal nr. 260/P/2006 a arătat tot interesul pentru recuperarea pagubei.
Reclamanta apreciază că prin introducerea plângerii penale împotriva F.N.I., plângere formulată în termen legal, s-a întrerupt termenul de prescripţie, chiar dacă ulterior a renunţat la plângerea penală, întrucât dispoziţiile codului de procedură penală permit continuarea laturii civile a procesului penal în faţa unei instanţe civile.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticii formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
În mod legal a fost respinsă acţiunea şi apelul formulat de reclamanta D.L. deoarece dreptul material la acţiune al recurentei-reclamante este prescris potrivit art. 3 alin. (1) raportat la art. 7 din Decretul nr. 1167/1958.
Potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiune, având un abject patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani, care potrivit art. 7 din decret începe să curgă de la data când se naşte dreptul material la acţiune.
Dreptul material la acţiune al reclamantei s-a născut, la data de 24 mai 2000, data la care F.N.I. administrat de S.I. SA, a intrat în încetare de plăţi.
Faţă de data introducerii cererii de chemare în judecată, dreptul material la acţiune al reclamantei este prescris, întrucât termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1957 a început să curgă de la data de 24 mai 2000 si s-a împlinit la 24 mai 2003. Mai mult, recurenta recunoaşte că a formulat acţiune civilă abia în data de 30 iunie 2008 şi deci acţiunea este prescrisă.
Prin obligarea la plata taxei judiciare de timbru nu se poate considera că instanţa a considerat că poate judeca pe fond cauza.
După cum corect a reţinut şi Curtea de Apel „obligaţia de plată a taxei de timbru este o condiţie legală, prealabilă pentru că instanţele să poată analiza cererile de chemare în judecată conform art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi se plătesc anticipat."
Având în vedere dispoziţiile imperative ale Decretului nr. 167/1958, rezultă că în mod corect s-a dispus admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, care este o excepţie de ordine publică.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamanta D.L. împotriva deciziei comerciale nr. 132 din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta D.L. împotriva deciziei comerciale nr. 132 din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2378/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2395/2009. Comercial → |
|---|
