ICCJ. Decizia nr. 2395/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2395/2009
Dosar nr. 2209/112/2007
Şedinţa publică din 14 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa- Năsăud, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 4 octombrie 2007, sub nr. 2209/112/2007, reclamanta D.I. a chemat în judecată pârâta B.R.D. SA, sucursala Bistriţa, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să constate refuzul pârâtei de a-şi îndeplini obligaţia asumată prin contractul de credit nr. 30 din 18 aprilie 2003, în sensul de a primi din partea reclamantei restituirea împrumutului conform graficului de rambursare; să oblige pârâta să respecte contractul de credit nr. 30 din 18 aprilie 2003 şi, pe cale de consecinţă, să execute obligaţia de încasare a sumelor scadente conform graficului de rambursare, parte integrantă din contractul de credit, începând cu data de 30 iunie 2006; să constate că sumele achitate de către reclamantă după declararea creditului ca scadent anticipat, 30 iunie 2006, reprezintă plăţi valabile conform graficului de rambursare, parte integrantă a contractului de credit în litigiu; să oblige pârâta să emită un nou grafic de rambursare actualizat la data de 30 iunie 2006, ce va face parte integrantă din contractul de credit nr. 30 din 18 aprilie 2003; să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată generate de prezenta cauză.
La data de 21 decembrie 2007, reclamanta D.I. a depus la dosar precizare la acţiune, prin care a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a clauzei penale inserate în titlul executoriu, contract de credit nr. 30 din 18 aprilie 2003, şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută parţială a contractului de credit menţionat anterior, arătând, totodată, că îşi menţine celelalte capete de cerere din acţiunea introductivă.
Prin sentinţa civilă nr. 274/2008, pronunţată la data de 7 mai 2008, Tribunalul Bistriţa – Năsăud, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei D.I. împotriva pârâtei B.R.D. SA, sucursala Bistriţa - Năsăud, reprezentată prin B.R.D. SA, sucursala Cluj şi a obligat pe reclamantă să plătească pârâtei B.R.D. SA, sucursala Bistriţa - Năsăud suma de 4.486 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Se poate constata, din prevederile contractuale [(care constituie legea părţilor, potrivit art. 969 alin. (1) C. proc. civ.)], că, pentru neîndeplinirea oricăror obligaţii impuse prin contract în sarcina împrumutatului, banca are facultatea de a opta pentru declararea creditului scadent anticipat şi rambursarea creditului, inclusiv prin executarea silită asupra bunurilor aduse în garanţie. Cum una din obligaţii era aceea ca împrumutatul să păstreze garanţiile intacte, însă nu a făcut acest lucru, din moment ce nu şi-a plătit un alt creditor al său, care a trecut la executarea silită a ipotecii de rang I instituită asupra imobilului din comuna Livezile, judeţul Bistriţa - Năsăud, banca a avut dreptul să procedeze în conformitate cu prevederile pct. 8 şi 10 din contract, fără nicio altă formalitate de notificare, o astfel de procedură nefiind prevăzută în contract.
În situaţia în care s-a respins contestaţia la executare şi în care banca împrumutătoare a ales să procedeze la declararea scadenţei anticipate şi recuperarea creditului prin executare silită a bunului garantat, a apreciat instanţa că este neîntemeiată acţiunea reclamantei în toate petitele ei, inclusiv cel din precizarea de acţiune privind nulitatea clauzei penale.
În ceea ce priveşte acest ultim petit, tribunalul a reţinut că prevederile de la pct. 8 şi 10 din contract nu constituie o clauză penală, aşa cum susţine reclamanta, şi nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oricare din contracte şi nici dispoziţiile OG nr. 9/2000 privind dobânda legală, aşa cum a susţinut reclamanta în precizarea de acţiune.
În speţă, clauza de exigibilitate înainte de termen, precum şi cazurile în care se aplică aceste clauze, trebuiau prevăzute în contractul de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare, aşa cum este impus prin art. 12 din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a formulat apel reclamanta D.I., la data de 23 iulie 2008, motivele de apel fiind depuse în termen, la aceeaşi dată, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar, în subsidiar, admiterea apelului, în sensul schimbării în tot a sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Prin Decizia civilă nr. 202/2008, pronunţată la data de 24 octombrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de reclamanta D.I. împotriva sentinţei civile nr. 274 din 7 mai 2008, pronunţată în dosarul nr. 2209/112/2007 al Tribunalului Bistriţa - Năsăud, pe care a modificat-o, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantei împotriva pârâtei B.R.D. SA, sucursala Bistriţa - Năsăud şi a obligat pârâta să încaseze sumele scadente conform graficului de rambursare, parte din contractul de credit nr. 30 din 18 aprilie 2003; a respins celelalte cereri.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele:
Curtea a avut în vedere că specificul clauzei leonine nu corespunde naturii contractului de credit bancar, deoarece nici debitorul, şi nici creditorul, parte în contract, nu îşi pot stipula totalitatea câştigurilor şi nici nu pot ca unul dintre ei să fie absolvit de pierderi.
În cauză nu se poate pune nici problema unei clauze abuzive, deoarece nu s-a făcut dovada că art. 8 şi 10 nu au fost negociate în mod direct. În plus, prin ele însele aceste clauze nu creează apelantei, în raport cu intimaţii, contrar cerinţelor băncii - creditor, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile lor.
Împrejurarea că unul sau mai mulţi creditori ai apelantei, în recuperarea propriilor creanţe, au început executarea silită asupra unor bunuri proprietatea acesteia, bunuri care fac obiectul obligaţiei de garanţie, nu constituie o activitate culpabilă a apelantei, deoarece nu prin fapta ei s-a adus atingere garanţiilor oferite prin contract.
În consecinţă, a apreciat instanţa de apel, în mod neîntemeiat i se impută apelantei nerespectarea obligaţiilor contractuale, astfel că, pentru fapta unui terţ, nu devin aplicabile dispoziţiile art. 8 din contract.
Referitor la constatarea existenţei refuzului pârâtei de a-şi îndeplini obligaţia de a încasa ratele, conform graficului de rambursare, Curtea a reţinut că o astfel de cerere în constatare este inadmisibilă, în condiţiile în care reclamanta are la îndemână acţiunea în realizare.
În ceea ce priveşte cererea de a se constata ca valabile plăţile făcute de reclamanta - apelantă după declararea scadenţei anticipate a creditului, 30 iunie 2006, cu consecinţa obligării la emiterea unui nou grafic de rambursare, Curtea a reţinut că aceste cereri apar ca nefondate.
În condiţiile în care Curtea a obligat pârâta să respecte graficul de rambursare, anexă la contractul de credit, apelanta - debitoare poate face imputaţia plăţilor făcute după 30 iunie 2006, în baza art. 1110 C. civ., sau aceasta poate fi realizată de creditor, în condiţiile art. 1111 C. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta B.R.D. SA, sucursala Cluj, solicitând admiterea recursului, casarea parţială a deciziei nr. 202/2008, pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, la data de 24 octombrie 2008, în dosarul nr. 2209/112/2007, în sensul menţinerii hotărârii primei instanţe şi în sensul respingerii în întregime a acţiunii intimatei - reclamante D.I.; cu cheltuieli de judecată.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta - pârâtă B.R.D. SA, sucursala Cluj, a invocat, în esenţă, următoarele motive:
Decizia nr. 202/2008 a Curţii de Apel Cluj a fost dată cu aplicarea greşită a legii: – 1. s-au ignorat normele legale referitoare la cadrul legal în care este admisibilă invocarea unor apărări de fond, care se referă la existenţa, întinderea şi valabilitatea creanţei băncii şi, 2. s-a respins incidenţa unor texte de lege şi incidenţa unor principii de drept.
S-a ignorat faptul că o astfel de acţiune, cum este cea a reclamantei, este una inadmisibilă, întrucât aceasta tinde să cenzureze modul de realizare a executării silite, atribut exclusiv al instanţelor de executare. Prin acţiunea sa, intimata - reclamantă nu a făcut altceva decât să conteste titlul executoriu, să conteste şi să cenzureze modalitatea în care se realizează executarea silită şi legalitatea executării silite.
În art. 8 din contractul de credit, coroborat cu dispoziţiile art. 6 lit. e) şi f) din contractul de credit, este încorporată o obligaţie de rezultat a debitoarei D.I. În primul rând, această obligaţie a intimatei D.I. este o obligaţie de a nu face: de a nu înstrăina, în orice mod, imobilele aduse în garanţie la bancă. Conform dispoziţiilor art. 1078 C. civ., „Obligaţiile de a nu face sunt, prin scopul lor, numai obligaţii de rezultat". Prin urmare, deşi această obligaţie a fost calificată în mod corect ca o obligaţie de rezultat, efectele legale ale acesteia au fost ignorate.
Faptul că nişte creditori au început executarea silită împotriva debitoarei, în temeiul unor hotărâri judecătoreşti în care aceasta a căzut în pretenţii, nu reprezintă un caz de forţă majoră, o faptă a unei terţe persoane, independentă de voinţa intimatei - reclamante, situaţie imprevizibilă şi irevistibilă; aceasta reprezintă însăşi fapte intimatei, care nu şi-a respectat obligaţiile faţă de alte persoane (creditorii care au început executarea silită), faptă care este una culpabilă, pentru că, din moment ce nu era culpabilă, nu putea exista o hotărâre judecătorească prin care aceasta să cadă în pretenţii faţă de creditorii săi. Or, aceste fapte ale intimatei au dus la neexecutarea obligaţiilor contractuale ale acesteia.
În concluzie, a arătat recurenta - pârâtă, Curtea de Apel Cluj a restrâns incidenţa unor texte de lege şi a unor principii de drept aplicabile în speţă şi anume:
1. calea aleasă de către intimată, acţiune de drept comun, eludează dispoziţiile speciale privind executarea silită;
2. efectele legale ale obligaţiilor de rezultat şi ale obligaţiilor de a nu face au fost ignorate;
3. prevederile legale care determină care sunt cauzele exoneratoare de răspundere şi care definesc „fapta unui terţ", ca element exonerator de răspundere, au fost greşit aplicate;
4. prevederile legale care statuează dreptul creditorului de a obţine o executare întocmai a obligaţiilor debitorului au fost greşit aplicate.
Totodată, instanţa de apel trebuia să dea eficienţă principiului forţei obligatorii a contractului, consacrat de dispoziţiile art. 969 C. civ., şi să facă aplicarea art. 10 din contractul de credit, iar nu să ignore această clauză contractuală.
Analizând recursul pârâtei, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin contractul de credit nr. 30, încheiat la data de 18 aprilie 2003, între B.R.D. SA, prin sucursala Bistriţa, pe de o parte, şi D.M. şi D.I., pe de altă parte, intimata - reclamantă D.I. s-a obligat, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. e) şi f) „să nu înstrăineze obiectul creditului fără consimţământul prealabil al Băncii, prin vânzare, donaţie sau alte moduri de înstrăinare, mai înainte de a rambursa integral creditul primit şi a plăti dobânda aferentă" şi, respectiv, „să păstreze în bune condiţii şi să nu înstrăineze garanţiile care au stat la baza acordării creditului, în caz contrar fiind pasibil de răspundere penală, conform art. 215 alin. (3) C. pen.".
Din conţinutul acestor clauze, pornind de la natura prestaţiei datorate de subiectul pasiv, rezultă, fără putinţă de tăgadă, că obligaţia „de a nu înstrăina garanţiile care au stat la baza acordării creditului", obligaţie asumată de către intimata - reclamantă D.I., în temeiul contractului încheiat cu recurenta - pârâtă B.R.D. SA, prin sucursala Bistriţa, după obiectul său, este o obligaţie de a nu face, obligaţie care, prin raportare la dispoziţiile art. 1078 C. civ., se prezintă a fi o obligaţie determinată (obligaţie de rezultat).
Ceea ce este caracteristic pentru obligaţia determinată (de rezultat) este faptul că obligaţia este strict precizată sub aspectul obiectului şi scopului urmărit, debitorul obligându-se ca, desfăşurând o anumită activitate, să atingă un rezultat bine stabilit.
Neatingerea rezultatului prevăzut face să se presupună că debitorul obligaţiei nu a fost suficient de diligent, că s-a aflat în culpă şi că, deci, este răspunzător de urmările neîndeplinirii obligaţiei. Neatingerea rezultatului dorit constituie, ipso facto, o dovadă a culpei debitorului, o prezumţie de culpă a acestuia.
În cauză, din analiza actelor depuse la dosar, se constată că obligaţia de rezultat asumată în temeiul contractului de credit a fost încălcată de către intimata - reclamantă, întrucât, cu privire la unul dintre imobilele aduse în garanţie, respectiv cel situat în comuna Livezile, judeţul Bistriţa, s-a început executarea silită de către un alt creditor, H.V., iar pentru celălalt imobil adus în garanţie, situat în Alba Iulia, în cartea funciară s-a înscris somaţie de plată, un alt creditor notându-şi, astfel, dreptul său de creanţă.
Faţă de cele de mai sus, cum obligaţia de rezultat asumată de intimata - reclamantă D.I. nu a fost îndeplinită, respectată, aceasta s-a aflat în culpă şi este răspunzătoare, deci, de urmările neîndeplinirii obligaţiei.
Motivarea instanţei de apel, în sensul că „împrejurarea că unul sau mai mulţi creditori ai apelantei, în recuperarea propriilor creanţe, au început executarea silită asupra unor bunuri proprietatea acesteia, bunuri care fac obiectul obligaţiei de garanţie, nu constituie o activitate culpabilă a apelantei, deoarece nu prin fapta ei s-a adus atingere garanţiilor oferite prin contract", este greşită, întrucât, pe de o parte, aşa cum s-a arătat mai sus, intimata - reclamantă D.I. avea obligaţia de a păstra în bune condiţii şi de a nu înstrăina garanţiile care au stat la baza acordării creditului, iar, pe de altă parte, aşa cum în mod corect susţine şi recurenta - pârâtă, împrejurarea că s-a început executarea silită asupra imobilului adus ca garanţie nu reprezintă o faptă a unui terţ, independentă de voinţa intimatei, ci chiar fapta culpabilă a acesteia, care, prin hotărâre judecătorească, a căzut în pretenţii faţă de alţi creditori ai săi, urmare neexecutării altor obligaţii contractuale.
Având în vedere aspectele arătate, Înalta Curte va reţine şi faptul că instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 969 C. civ., potrivit căruia „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante", lipsind astfel de eficienţă principiul forţei obligatorii a contractului.
Aşa fiind, cum hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale mai sus arătate, devine incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta B.R.D. SA, sucursala Cluj împotriva deciziei civile nr. 202/2008 din 24 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va modifica în tot, în sensul că va respinge apelul formulat de reclamanta D.I. împotriva sentinţei civile nr. 274/2008, pronunţată de Tribunalul Bistriţa – Năsăud, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta B.R.D. SA, sucursala Cluj, împotriva deciziei civile nr. 202/2008 din 24 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică, în tot, în sensul că respinge apelul formulat de reclamanta D.I. împotriva sentinţei civile nr. 274/2008, pronunţată de Tribunalul Bistriţa – Năsăud, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2383/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2421/2009. Comercial → |
|---|
