ICCJ. Decizia nr. 2511/2009. Comercial
Comentarii |
|
Reclamanta SC C.I. SRL CORUNCA a declarat recurs împotriva încheierii civile nr. 111/A din 22 decembrie 2008 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Din analiza înscrisurilor aflate la dosar, înalta Curte constată că, deși recurenta a fost legal citată pentru termenul de astăzi cu mențiunea de a depune, în completare, taxa judiciară de timbru de 1 leu pentru recursul declarat, aceasta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței. Se constată, astfel, că obligația ce îi revenea, sub aspectul timbrajului, nu este satisfăcută.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997:"(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. (2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. în cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară. (3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii."
Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, s-a anulat recursul declarat de reclamanta SC C.I. SRL CORUNCA împotriva încheierii civile nr. 111/A din 22 decembrie 2008 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca insuficient timbrat.
← ICCJ. Decizia nr. 3043/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2507/2009. Comercial → |
---|