ICCJ. Decizia nr. 3274/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3274/2009
Dosar nr. 4759/3/2007
Şedinţa din 9 decembrie 2009
Prin sentinţa comercială nr. 2497 din 21 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul M.I.E. în contradictoriu cu pârâta SC O. SRL Braşov, care a fost obligată la plata sumei de 105.819,95 RON contravaloare avans conform contractului de Grant 07 februarie - 02 ianuarie 2246, 242,78 RON dobândă acumulată în cont la 13 februarie 2007 şi 57.866,52 RON dobândă de întârziere pentru perioada 1 august 2004 - 13 februarie 2007 (data introducerii acţiunii) şi în continuare până la achitarea integrală a debitului, reclamantul fiind obligat la plata sumei de 952 RON cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei prima instanţă a reţinut că pârâta în calitate de beneficiar al unei finanţări nerambursabile acordată de reclamant ca autoritate contractantă nu a respectat condiţiile contractului de Grant, încălcând procedura de licitaţie prevăzută la anexa IV, astfel că, în temeiul art. 11 alin. (3) din condiţiile generale ale contractului reclamantul a decis corect rezilierea contractului cu recuperarea finanţării acordate, şi a dobânzilor prevăzute la art. 18 alin. (3) din contract.
Apelurile părţilor împotriva acestei sentinţe au fost admise prin Decizia comercială nr. 36 din 26 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi în consecinţă sentinţa a fost schimbată în întregime, în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată, anulării dispoziţiei primei instanţe privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, dispunându-se asupra cheltuielilor de judecată efectuate în apel în sensul obligării reclamantului la plata sumei de 17.661,65 RON în favoarea pârâtei.
Cu privire la apelul declarat de reclamantul M.D.L.P.L., ca succesor în drepturi al fostului M.I.E., declarat exclusiv pe aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a reţinut că între minută şi dispozitiv există o contradicţie, în sensul că problema cheltuielilor de judecată nu a fost soluţionată ca rezultat al deliberării judecătorului, astfel încât inserarea dispoziţiei privind cheltuielile de judecată în dispozitivul sentinţei este lovită de nulitate conform art. 261 pct. 6 raportat la art. 258 C. proc. civ.
În ce priveşte apelul declarat de pârâta SC O. SRL Braşov, Curtea a reţinut că tribunalul, contrar principiului general de dovadă din procesul civil, potrivit căruia sarcina probei incumbă reclamantului, principiul reglementat expres de art. 1169 C. civ. şi art. 129 alin. (1) C. proc. civ. a considerat că nu era necesară depunerea la dosar a anexei nr. IV pe care se întemeiază întreaga construcţie judiciară a reclamantei. Simpla trimitere din contract la această anexă, al cărui conţinut nu putea fi verificat de către prima instanţă în lipsa înscrisului doveditor nu este suficientă pentru a considera probate afirmaţiile reclamantului.
Procedând în faza de judecată a apelului, în temeiul caracterului devolutiv al acestuia şi potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ., la administrarea completă a probei cu înscrisuri şi din examinarea anexei IV la contractul de Grant, Curtea a reţinut că această anexă se reduce la un simplu tabel, în care sunt trecute nişte sume de bani, tabel care nu poartă nici o semnătură a niciuneia dintre părţi, astfel că nu s-a putut reţine caracterul său de sine stătător de contract, astfel că pentru stabilirea efectelor acestei anexe, instanţa s-a raportat la dispoziţiile contractului de Grant, acesta constituind convenţia părţilor, şi la obligaţiile stabilite prin acesta.
Interpretarea dată de instanţă contractului s-a realizat conform art. 983 C. civ. în favoarea celui ce se obligă, s-a reţinut şi art. 970 alin. (1) C. civ. care stabileşte cu titlu de principiu executarea cu bună - credinţă a convenţiilor, precum şi faptul că prezumţia nu a fost răsturnată de reclamantă, a cărei rea-credinţă în derularea proiectului convenit prin contractul de Grant a fost dovedită.
Cum în cauză nu a rezultat o neexecutare a contractului şi cu atât mai puţin o neexecutare culpabilă, pârâta fiind de bună - credinţă în executarea tuturor obligaţiilor contractuale şi mai ales în ce priveşte organizarea licitaţiei simplificate pentru achiziţionarea echipamentelor ce făceau obiectul proiectului, Curtea nu a primit susţinerea reclamantei cu privire la operarea rezilierii de drept şi ca atare, cererea acesteia de obligare a pârâtei la restituirea finanţării nerambursabile ce a operat în temeiul contractului de Grant a fost respinsă ca neîntemeiată.
În privinţa cheltuielilor de judecată în apel Curtea a făcut aplicarea prevederilor art. 298 raportat la art. 274 C. proc. civ. şi a obligat-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă atât în faza de judecată desfăşurată în faţa primei instanţei, cât şi în faza de judecată a apelului.
Împotriva acestei decizii reclamantul M.D.R.L. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. susţinând că în mod greşit a fost interpretat actul juridic dedus judecăţii, respectiv contractul de Grant care prevede la art. 11 alin. (3) din condiţiile generale posibilitatea rezilierii acestuia fără preaviz şi fără plata vreunei compensaţii atunci când beneficiarul nu îşi îndeplineşte, fără justificare, oricare din obligaţiile care îi revin.
Astfel, pârâta SC O. SRL Braşov avea obligaţia instituită de anexa IV la contract de a respecta procedura de achiziţie echipamente aferentă valorii acestora prevăzută prin buget.
Recurenta susţine că în mod cu totul neîntemeiat Curtea a îmbrăţişat apărarea pârâtei referitoare la faptul că echipamentele achiziţionate sunt sisteme de sine stătătoare, cu destinaţii specifice, care nu pot fi cuplate nici din punct de vedere tehnic nici din punct de vedere al diagnosticului, bunuri care nu funcţionează ca şi un ansamblu unic funcţional.
În fapt, anexa IV la contract nu conţine nicio prevedere referitoare la natura echipamentelor, ci doar că, pentru achiziţia de echipamente procedura de urmat este împărţită în funcţie de valoarea contractului: simplificată, locală deschisă şi internaţională.
O altă critică vizează aprecierea potrivit căreia nu există dovezi sau text legal din care să rezulte „existenţa obligaţiilor pârâtei” şi care au atras rezilierea convenţională, fără a reţine dispoziţiile anexei IV şi ale Ghidului Practic unde la art. 2.4.7 se instituia clar interdicţia de a nu împărţi contractul pentru a evita regulile specificate în acest ghid.
Este criticată de asemenea şi interpretarea contractului în favoarea celui care se obligă pe care a realizat-o Curtea, deşi în anexa IV nu există specificaţii cu privire la ce trebuie să reprezinte valoarea indicată, respectiv dacă se referă la fiecare echipament în parte sau la totalul lor, anexa IV completându-se cu ghidul practic la care instanţa de apel nu a făcut nici o referire şi potrivit căruia pârâta era obligată să nu împartă contractul.
Se mai susţine că instanţa de apel a apreciat cu mare uşurinţă faptul că pârâta a dat dovadă de bună - credinţă în implementarea contractului, doar fiindcă aceasta beneficia de prezumţia instituită de art. 1899 alin. (2) C. civ., prezumţia nefiind răsturnată de reclamant.
În această privinţă, recurenta susţine contrariul, respectiv răsturnarea acestei prezumţii, rezultând din probele administrate că pârâta a procedat de la sine putere la divizarea artificială a licitaţiei, deşi cunoştea prevederile Ghidului Practic şi obligativitatea organizării licitaţiei locale deschise pentru achiziţia de echipamente ce depăşeau pragul de 30.000 euro.
Cu privire la motivul rezilierii, recurenta arată că dreptul de a rezilia convenţional prevăzut contractual nu face diferenţa dintre neexecutări grave sau mai puţin grave de către beneficiar a oricărora dintre obligaţiile contractuale.
În fine, se aduc critici şi în legătură cu faptul că instanţa nu a înlăturat motivat apărările din întâmpinare cu toate trimiterile la Ghidul Practic.
Prin întâmpinarea înregistrată la 23 octombrie 2009 (filele 19-27) intimata SC O. SRL Braşov a solicitat respingerea recursului, menţinerea deciziei Curţii de Apel ca fiind legală şi temeinică şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul nu este fondat.
Criticile pe care recurenta îşi întemeiază recursul sunt circumscrise dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. conform căruia modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Prin motivul prevăzut la art. 304 pct. 8 se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Atunci când este sesizat cu un diferent în legătură cu un act juridic, indiferent dacă este unilateral sau bilateral, ale cărui clauze sunt clare şi precise, judecătorul trebuie să-l aplice, în litera şi spiritul lui, neavând dreptul să-i dea un alt înţeles, faţă de art. 969 alin. (1) C. civ.
Când clauzele actului sunt îndoielnice, susceptibile de mai multe înţelesuri, judecătorul poate să-l interpreteze, potrivit regulilor de interpretare înscrise în Codul civil.
Motivul de modificare priveşte situaţia în care, deşi actul juridic dedus judecăţii este cât se poate de clar, fiind „vădit neîndoielnic”, instanţa îi schimbă ”natura” ori „înţelesul”.
Dacă însă din probele administrate ar rezulta un dubiu asupra naturii juridice sau a conţinutului actului juridic, interpretarea dată de judecător constituie o chestiune de fapt, care nu poate fi criticată în recurs, conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În prezenta cauză însă, instanţa de judecată a fost chemată să interpreteze un act juridic cu un caracter vădit îndoielnic, respectiv contractul din 07 februarie - 02 ianuarie 2246 şi anexa IV la acest contract care, aşa cum s-a reţinut este constituită dintr-un simplu tabel care nu poartă semnătura sau ştampila părţilor.
În contextul atipic legislativ care să se aplice cu stricteţe speţei şi în prezenţa doar a unui contract de Grant semnat de părţi, precum şi a unei anexe ambigue neînsuşită prin semnătură şi ştampilă, instanţa de judecată a fost îndreptăţită să aprecieze şi să interpreteze contractul, potrivit regulilor stabilite de art. 977 - 985 C. civ., făcând aplicarea a două principii: ”când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă” (art. 983 C. civ.) şi a principiului care consacră buna - credinţă prevăzută de art. 970 alin. (1) C. civ. conform căruia „convenţiile trebuie executate cu bună - credinţă”, care se prezumă, potrivit art. 1899 alin. (2) C. civ.
În consecinţă, reţinând considerentele expuse cu privire la faptul că actul juridic în litigiu nu are un caracter vădit neîndoielnic, interpretarea acestuia dată de judecător reprezintă o chestiune de fapt, care nu poate fi criticată în recurs conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., urmând ca recursul să fie respins în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, în favoarea intimatei SC O. SRL Braşov în sumă de 2.975 RON reprezentând onorariu avocaţial, potrivit chitanţei din 20 octombrie 2009 depusă la fila 47.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.D.R.L., împotriva Deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 36 din 26 ianuarie 2009, ca nefondat.
Obligă recurentul să plătească intimatei SC O. SRL Braşov suma de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3191/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3279/2009. Comercial → |
|---|
