ICCJ. Decizia nr. 3316/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3316/2009
Dosar nr. 41020/3/2008
Şedinţa publică din 10 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, prin acţiunea înregistrată la 31 octombrie 2008 la Tribunalul Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta P.M.I., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să fie obligată la plata de daune interese în cuantum de 23.980,51 Euro, la cursul de schimb al B.N.R. din ziua plăţii, calculate conform art. 21 al.1 din OG nr. 25/2002, art. 86 din OUG nr. 51/1998 cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 447 din 9 ianuarie 2009, a admis excepţia prescripţiei şi a respins acţiunea reclamantei, ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că potrivit art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul legal de 3 ani.
Prin cererea înregistrată la 29 octombrie 2008, conform datei de expediere prin plic poştal, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la daune interese reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 11 iulie 2003 – 25 august 2003 conform art. 514 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. CJ 16 din 27 iunie 2003, încheiat de părţi, ca urmare a rezoluţiunii acestuia.
Conform art. 5.5 din contractul menţionat astfel cum a fost modificat prin act adiţional, contractul se desfiinţează de plin drept fără nici o notificare prealabilă de la vânzător dacă la împlinirea termenului de plată din 25 august 2003 (scadenţă – 45 de zile calendaristice cu penalităţi) cumpărătorul nu achită integral suma stabilită ca preţ, inclusiv penalităţi, în termen de 45 de zile de la data scadenţei prevăzută de art. 5.2.
În cazul în care cumpărătorul nu plăteşte la data scadenţei preţul, acesta va plăti vânzătorului penalităţi calculate pe zi întârziere, la suma neachitată din preţul de cumpărare, până la achitarea integrală a sumei rămase din preţ.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.
În cauză, dreptul material la acţiune s-a născut cel mai târziu, la data de 17 octombrie 2003, când A.V.A.S. a notificat pârâtei desfiinţarea de plin drept a contractului în baza pactului comisoriu de grad IV stipulat la clauza 5.5 din actul adiţional.
Dreptul material la acţiune al reclamantei, este prescris, întrucât de la această dată până la momentul introducerii acţiunii au trecut mai mult de 3 ani.
Reclamanta nu a făcut dovada existenţei unor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei extinctive, somaţia de plată fiind emisă la 14 noiembrie 2006, aceasta vizând executarea silită iniţiată de A.V.A.S.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 213 din 30 aprilie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanţei de fond, păstrând aceiaşi motivare.
Împotriva menţionatei decizii, reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, a declarat recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea fondului.
În criticile formulate, recurenta reclamantă susţine, în esenţă, că hotărârea recurată este nelegală, întrucât Curtea de Apel Bucureşti a aplicat greşit norma generală care este Decretul nr. 167/1958, în detrimentul celei speciale, OUG nr. 51/1998, modificată.
Termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii este de 7 ani conform art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998, şi nu de 3 ani cum greşit s-a reţinut de ambele instanţe.
A.V.A.S. Bucureşti pentru plata sumei susmenţionate, i-a comunicat pârâtei notificarea SG/4140 din 17 octombrie 2003, adresa nr. CB/26.319 din 14 noiembrie 2006, prin care s-a comunicat titlul executoriu, contractul de privatizare. Totodată, s-a încheiat procesul verbal din 12 martie 2008 la Primăria Municipiului Oradea privind afişarea titlului executoriu.
Recurenta reclamantă susţine că cererea sa de chemare în judecată a fost introdusă în termen legal şi în mod greşit instanţele au admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, fără să ţină seama de termenul special de prescripţie aplicabil în cauză, care calculat chiar de la data de 17 octombrie 2003, data reţinută de instanţe pentru începerea curgerii termenului de prescripţie, nu s-a împlinit încă.
Recursul reclamantei este nefondat.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, probelor administrate în cauză raportat la dispoziţiile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea constată că acesta este neîntemeiat, respingându-l ca atare.
Astfel, recurenta reclamantă interpretând greşit dispoziţiile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul comun în materie, formulează o critică nefondată cu privire la modul de interpretare şi aplicare a acestor prevederi de către instanţa de fond şi apel.
Recurenta reclamantă A.V.A.S. Bucureşti prin cererea de chemare în judecată formulată a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata de daune interese, ceea ce înseamnă că prin această cerere reclamanta şi-a exercitat dreptul material la acţiune, în vederea obţinerii unui titlu executoriu, iar nu dreptul de a cere executarea silită.
Este adevărat că dispoziţiile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 prevăd un termen de prescripţie de 7 ani, dar acest termen vizează dreptul de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S. şi nu dreptul material la acţiune.
Ori, în speţă, nu se poate reţine privitor la prescripţia extinctivă că se aplică legislaţia specială, respectiv art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998, modificată, potrivit principiului latin „specialia generalibus derogant", faţă de formularea cererii de chemare în judecată şi de obiectul menţionat.
Cum recurenta reclamantă nu a făcut critici referitor la începerea curgerii termenului de prescripţie al dreptului material la acţiune cel mai târziu la data de 17 octombrie 2003 şi nu a făcut dovada suspendării sau întreruperii acestui termen, în condiţiile în care adresa nr. CB/26319 din 14 noiembrie 2006 priveşte comunicarea titlului executoriu, deci începerea unei executări silite de către A.V.A.S., Decizia instanţei de apel este temeinică şi legală.
Întrucât obiectul cererii de chemare în judecată consta în solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor interese ca urmare a rezoluţiunii contractului de vânzare cumpărare de acţiuni încheiat de părţi şi cum cererea de chemare în judecată a fost formulată cu depăşirea termenului general de prescripţie în mod corect s-a reţinut aplicarea prevederilor art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul comun în materie şi nu prevederile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998. Aşa fiind, cum Decizia instanţei de apel este legală, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul reclamantei A.V.A.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 213 din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3315/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3317/2009. Comercial → |
|---|
