ICCJ. Decizia nr. 3313/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3313/2009
Dosar nr. 12042/95/2008
Şedinţa publică din 10 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Reclamantul C.L.N. a chemat în judecată pe pârâta S.N.L. Oltenia – C.E. Turceni, la data de 11 octombrie 2007, solicitând instanţei ca pe baza hotărârii ce o va pronunţa în cauză să dispună obligarea acesteia la plata sumelor de 322.332 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru două drumuri vicinale distruse de lucrările miniere.
Prin sentinţa nr. 2936 din 15 aprilie 2008 a Judecătoriei Târgu Jiu s-a respins prescripţia dreptului la acţiune şi s-a admis acţiunea reclamantului în sensul că a fost obligat C.E.T. la plata sumei de 210.417 lei şi la 5.795,6 cheltuieli de judecată.
Tribunalul Gorj, secţia comercială, prin Decizia nr. 96 din 1 septembrie 2008, a respins excepţia necompetenţei materiale a secţiei comerciale în soluţionarea căii de atac, a casat sentinţa şi a reţinut cauza spre soluţionare pe fond.
Prin sentinţa nr. 878 din 26 noiembrie 2009, Tribunalul Gorj, secţia comercială, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia necompetenţei materiale a secţiei comerciale, respingând, ca nefondată, şi acţiunea reclamantului C.L.N.
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale, a reţinut că potrivit Codului comercial sub incidenţa legilor comerciale intră atât contractele comerciale, cât şi faptele ilicite şi licite săvârşite de comercianţi în legătură cu activitatea lor comercială, iar referitor la excepţia prescripţiei s-a apreciat că reclamantul se află în termen pentru a solicita despăgubirile pretinse, avându-se în vedere că degradarea drumurilor în discuţie a început în anul 2005, deşi operaţiunile de haldare au demarat anterior acestei date, iar acţiunea a fost înregistrată la 11 octombrie 2007.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că cele două căi de acces DV1 şi DV3, afectate de exploatările miniere sunt bunuri ce sunt înscrise în domeniul privat al comunei Negomir, după strămutarea satului, pentru că nu mai deserveau gospodăriile.
S-a reţinut că drumurile construite de pârâtă au fost realizate în compensarea celor afectate, că drumurile de acces către fosta vatră a satului nu mai aveau utilitate publică, că reclamantul nu a putut dovedi prejudiciul şi că pârâta şi-a executat obligaţiile asumate.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 106 din 5 mai 2009, a respins apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii nr. 878 din 26 noiembrie 2008 a Tribunalului Gorj, reţinând aceiaşi motivare ca şi instanţa de fond.
Împotriva menţionatei decizii, reclamantul C.L.N. a declarat recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea acţiunii sale.
În criticile formulate, recurentul reclamant a susţinut în esenţă că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile Codului de procedură civilă în materia răspunderii civile delictuale în condiţiile în care nu a obligat pârâta la repararea prejudiciului produs, interpretând greşit probele administrate în cauză, adresa nr. 856/2008 şi respectiv nr. 578/2008 şi raportul de expertiză efectuat, reţinând că pentru cele două drumuri DV1 şi DV3 care fac parte din domeniul privat al comunei Negomir, care au fost degradate datorită lucrărilor miniere din zonă pârâta ar fi construit alte drumuri în compensare, fiindu-i ignorat dreptul său de proprietate.
Potrivit afirmaţiei recurentului, nu are nici un fel de legătură construcţia de căi de acces, şcoli, biserici în alte localităţi, vetrele de sat respective fiind stabilite prin decrete prezidenţiale pentru mai multe localităţi afectate de lucrările miniere.
Recurentul a mai susţinut că i-a fost încălcat dreptul de proprietate şi că i s-a produs un prejudiciu în sumă de 210.417 lei care, este nesemnificativ în raport de poluarea apelor şi aerului din zonă şi fără să ţină cont de faptul că drumurile pe care le-a reamenajat pârâta deservesc nu numai populaţia strămutată din comuna Negomir, ci şi populaţia din alte comune.
Totodată, au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 106/2008 care prevăd o procedură specială cu privire la exproprierea pentru cauze de utilitate publică a terenurilor necesare exploatării zăcămintelor de lignit.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata pârâtă SC C.E.T. SA Turceni a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului conform art. 3 alin. (1) raportat la art. 1 din Decretul nr. 167/1958 şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând criticile formulate în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea sau modificarea deciziei recurate, în cauză nefiind întâlnită nici una din situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Cu privire la excepţia prescripţiei, în mod concret, intimata pârâtă a invocat faptul că instanţele au interpretat greşit dispoziţiile art. 1 şi 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 în raport de actele din dosar şi de evoluţia în timp a operaţiunilor efectuate, ce vizau anii 2000 şi 2002.
Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, în timp ce la art. 3 se precizează că, termenul prescripţiei este de 3 ani.
Este adevărat că afectarea drumurilor a început din anul 2003, însă degradarea acestora a început în 2005, astfel încât reclamantul şi-a formulat acţiunea prin care a solicitat plata despăgubirilor pretinse în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani, cum corect au reţinut ambele instanţe.
Aşadar chiar dacă drumurile au fost desfiinţate în perioada anilor 2002 - 2003, reclamantului nu i se poate opune prescripţia extinctivă prevăzută de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 cu privire la exercitarea acţiunii în despăgubire, avându-se în vedere că până la 14 noiembrie 2005, data adoptării HG nr. 1268/2005 acestea făceau parte din domeniul public al comunei, iar potrivit art. 11 din Legea nr. 213/1998, ele erau inalienabile, insesizabile, imprescriptibile.
Dezafectarea bunului de la domeniul public al comunei este momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, ori raportat la data introducerii acţiunii la data de 11 octombrie 2007, s-a făcut în termenul de 3 ani prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a aplicat corect dispoziţiile legale, privitoare la răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 998 – art. 999 C. civ.
Din prevederile legale menţionate rezultă că răspunderea civilă se declanşează numai în cazul în care există un prejudiciu ce se impune a fi reparat. Este de necontestat că cele două căi de acces DV1 şi DV3 au fost afectate de exploatările miniere, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, că ele se află subscrise în inventarul bunurilor domeniului privat al comunei Negomir conform H.C.L. nr. 30/2006, că degradările aduse drumurilor în discuţie au început în anul 2005, chiar dacă lucrările de haldare au început anterior acestui an, că iniţial aceste drumuri au fost destinate uzului şi interesului public, însă după afectarea gospodăriilor de lucrările miniere, satul a fost strămutat; că pârâta a construit o serie de căi de acces pentru comunitatea ce a fost strămutată în satul Corneşti, printre care şi drumul de acces cimitir Corneşti, drumul de legătură DC61 între comuna Drăgoteşti şi comuna Negomir.
De altfel, prin adresa nr. 856 din 22 februarie 2008, Primăria comunei Negomir recunoaşte că nu a negociat cu pârâta construirea unui drum, cu o anumită lungime şi lăţime, sau alte date tehnice, ci a negociat deschiderea altei căi de acces pentru cea care va urma să se închidă iar prin adresa nr. 369 din 25 ianuarie 2008 reclamantul a recunoscut că în zona locuinţelor strămutate s-au făcut căi de acces, canalizări, surse de apă potabilă, că drumurile de acces către vechea vatră a satului nu mai aveau nici o utilitate publică, fiind trecute în proprietatea privată a Primăriei, iar conform adresei nr. 578 din 10 ianuarie 2008, pârâta a avut de executat reconstruirea caselor din satele afectate şi amenajarea drumului de acces către cimitirul din Corneşti pe o lungime de 760 ml, o lăţime de 4 m, din beton, după cum a refăcut şi drumul de acces DC 77 din Negomir pe o lungime de 2,2 km şi pe o lăţime de 8 m (proces-verbal de predare-primire din 23 mai 2003).
Faţă de această situaţie, se apreciază că reclamantul nu a dovedit existenţa nici unui prejudiciu, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultând că pârâta şi-a executat toate obligaţiile asumate.
Atâta timp cât populaţia a fost strămutată din zonă, aceste căi de acces şi-au pierdut utilitatea pentru care au fost construite, iar prin strămutarea satului şi construirea noilor căi de acces, au fost satisfăcute nevoile locuitorilor grupaţi pe diferite zone.
Cum în cauză nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, şi cum pârâta a construit alte căi de acces şi alte utilităţi în locul celor dezafectate, executându-şi astfel obligaţiile asumate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.L. Negomir comuna Negomir, judeţul Gorj împotriva deciziei nr. 106 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3310/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3315/2009. Comercial → |
|---|
