ICCJ. Decizia nr. 1021/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1021/2010
Dosar nr. 29434/3/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin sentinţa comercială nr. 11364 din 16 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC P. SRL şi în consecinţă, s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A.A.P.G. în contradictoriu cu SC V. SA şi s-a anulat hotărârea AGEA a SC V. SA din 20 martie 2009, precum şi hotărârea AGEA a SC V. SA din 30 mai 2009.
S-a dispus menţionarea hotărârii în anulare în registrul comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial al României partea a IV-a , la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta A.A.P.G. a solicitat, în contradictoriu cu SC V. SA şi SC P. SRL, anularea hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor SC V. SA din data de 20 martie 2009 şi a procesului verbal al şedinţei adunării generale extraordinare a acţionarilor SC V. SA din data de 20 martie 2009, anularea hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor SC V. SA nr. 3 din 30 mai 2009 şi a procesului-verbal al şedinţei adunării generale extraordinare a acţionarilor SC V. SA din data de 30 mai 2009, radierea menţiunilor efectuate la ORC Ilfov cu privire la înregistrarea hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor SC V. SA nr. 3 din 30 mai 2009.
La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2009 tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC P. SRL având în vedere dispoziţiile art. 132 alin. (5) din Legea 31/1990 potrivit cărora cererea în anularea hotărârii luate de adunarea generală se va soluţiona în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administraţie, respectiv prin directorat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut că la 20 martie 2009 şi 30 mai 2009 au avut loc şedinţele adunării generale extraordinare a asociaţilor SC V. SA, reprezentantului reclamantei A.P.A.G., acţionar al SC V. SA nepermiţându-i-se să-şi exercite dreptul de vot cu privire la chestiunile supuse dezbaterii în cadrul adunărilor. Motivarea împiedicării exercitării dreptului de vot l-a constituit, potrivit proceselor-verbale ale celor două şedinţe, aprecierea potrivit căreia A.P.A.G., fiind în lichidare voluntară, nu ar putea vota decât în chestiuni care sunt în legătură cu lichidarea voluntară a A.P.A.G.
Reprezentantul A.P.A.G. s-a opus acestei măsuri, poziţia sa consemnată în procesele-verbale ale şedinţelor A.G.E.A. din 20 martie 2009 şi 30 mai 2009, iar prin acţiunea ce face obiectul acestui dosar A.A.P.G. a solicitat anularea celor două hotărâri.
Tribunalul a constatat că motivarea cu care reclamantei i s-a refuzat dreptul de a vota, respectiv opinia potrivit căreia aceasta ar putea vota numai în situaţia în care chestiunile supuse dezbaterii ar privi lichidarea voluntară a A.P.A.G., nu îşi găseşte suport în dispoziţiile Legii nr. 31/1991.
Astfel, A.A.P.G. este supusă, în ceea ce priveşte capacitatea juridică, legislaţiei din Liechtenstein, această concluzie rezultând din analiza prevederilor art. 40 alin. (1) şi art. 42 din Legea nr. 105/1992 ce stabilesc: „persoana juridică are naţionalitatea statului pe al cărui teritoriu şi-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social" [art. 40 alin. (1)], „statutul organic al persoanei juridice este cârmuit de legea sa naţională, determinată în modul prevăzut de art. 40" (art. 41).
Potrivit art. 42 al Legii nr. 105/1992 „Legea statutului organic al persoanei juridice cârmuieşte capacitatea acesteia, modul de dobândire şi de pierdere a calităţii de asociat, drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de asociat, modul de alegere, competenţele şi funcţionarea organelor de conducere ale persoanei juridice, reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii, răspunderea persoanei juridice şi a organelor ei faţă de terţi, modificarea actelor constitutive, dizolvarea şi lichidarea persoanei juridice".
Potrivit Legii din 20 ianuarie 1926 din Liechtenstein, al cărui conţinut l-a probat reclamanta în condiţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 105/1992, A.P.A.G., chiar dacă se află în cursul procedurii de lichidare voluntară, are folosinţa drepturilor civile şi deci are capacitate de folosinţă, iar drepturile A.P.A.G. sunt exercitate prin lichidatorul judiciar.
Întrucât dreptul de vot în cadrul adunării generale constituie un drept fundamental, esenţial, ce decurge din calitatea de acţionar, acesta nu poate fi suprimat sau suspendat decât în cazurile limitativ prevăzute de Legea nr. 31/1991 (între care nu se regăseşte situaţia în care unul dintre acţionari se află în lichidare), concluzia care se impune fiind aceea că reclamanta avea dreptul de a vota hotărârile AGEA ale SC V. SA al cărui acţionar este.
Faţă de împrejurarea că reclamanta a fost exclusă de la exercitarea dreptului fundamental la vot, în absenţa căruia acţionarul nu îşi poate apăra interesele şi nu poate să-şi exercite dreptul de supraveghere şi control al administraţiei societăţii, hotărârile din 20 martie 2009 şi 30 mai 2009 ale SC V. SA sunt nule, astfel încât acţiunea formulată de A.A.P.G. în baza art. 132 din Legea nr. 31/1991a fost fi admisă în parte (respectiv faţă de SC V. SA), iar cele două hotărâri AGEA au fost anulate.
În baza art. 25 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus menţionarea hotărârii în anulare în Registrul Comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, la momentul rămânerii irevocabile.
Prin Decizia comercială nr. 249 din 19 aprilie 2010 a C.A.B., secţia a V-a comercială, s-a admis apelul declarat de recurenta SC V. SA, a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei comerciale apelate.
Instanţa de apel a reţinut că în mod corect pârâta apelantă a arătat că în conformitate cu legea naţională a societăţii intimate reclamante, A.P.A.G., Legea din 20 ianuarie 1926 privind persoanele şi societăţile comerciale din Liechtenstein, art. 131, art. 136 (filele 23-24 dosar T.B.) organele de conducere ale entităţii juridice supuse procedurilor de lichidare îşi păstrează aceleaşi atribuţii în timpul procedurilor de lichidare ca şi înainte de aceste proceduri, cu restricţia de a îndeplini acte care, prin natura lor, pot fi justificate de scopul lichidării".
Curtea de apel a apreciat că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale atât ale Legii din 20 ianuarie 1926 din Liechtenstein care reglementează întinderea puterilor conferite lichidatorului şi întinderea capacităţii de folosinţă a entităţii juridice aflate în lichidare, precum şi dispoziţiilor legii române, Legea nr. 31/1990 care reglementează lichidarea societăţii comerciale (voluntară), întinderea capacităţii de folosinţă şi exerciţiu a societăţii, precum şi puterile conferite lichidatorilor, printre care nu se regăseşte şi dreptul de a exercita dreptul de vot în cadrul adunărilor generale ale societăţii în care societatea aflată în lichidare deţinuse anterior dizolvării calitatea de acţionar sau asociat ci doar, eventual, dreptul de a încerca valorificarea acţiunilor deţinute de către societate aflată în lichidare, în cadrul operaţiunii aferente lichidării şi în care se urmăreşte lichidarea activului şi pasivului societăţii pentru stabilirea activului net ce urmează a se distribui între acţionari (sau să revină asociatului unic).
Anularea hotărârilor AGEA SC V. SA din 20 martie 2009 şi 30 mai 2009 este, astfel, nelegală, societatea având dreptul de a-şi proteja interesul societar şi să nu valideze mandatul dat de o persoană care, la rândul său, nu avea mandat acordat de lege sau de asociatul unic al A.A.P.G. de a reprezenta societatea aflată în lichidare în adunarea generală a apelantei şi a participa la actul de decizie al acestei societăţi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.A.P.G. prin lichidator H.W.B. care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin primul motiv de recurs se pretinde că instanţa de judecată a apelului ar fi încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.), respectiv că şedinţa de judecată a apelului a fost publică, iar nu nepublică aşa cum ar impune-o dispoziţiile art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 care stipulează că cererea în anulare a hotărârilor luate de adunarea generală se judecă în camera de consiliu.
Această critică este nefondată. Obiectul judecăţii apelului nu l-a constituit anularea unei hotărâri a adunării generale a SC V. SA ci obiectul acesteia l-a constituit, conform art. 282 C. proc. civ., sentinţa comercială nr. 11.364 din 16 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 29.434/3/2009.
Or, cu privire la judecarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare, art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, nu mai impune nici o excepţie de la regula procesuală a publicităţii şedinţei de judecată şi, pe cale de consecinţă, acestea se soluţionează în şedinţă publică.
Deşi se evocă nerespectarea condiţiei de nepublicitate a judecării apelului, caz de nulitate relativă, întemeiat de către recurentă pe dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu se arată şi nici nu se probează care este vătămarea adusă recurentei A.P.A.G. - în lichidare ce nu s-ar putea înlătura decât prin anularea deciziei recurate.
Prin al doilea motiv de recurs se pretinde contradictorialitatea motivării deciziei recurate (art. 304 pct. 7, teza II C. proc. civ.), contradicţie ce ar rezida din faptul că în motivarea acesteia, pe de o parte, s-au utilizat dispoziţiile legii străine, cea care guvernează lichidarea societăţii A.P. (legea din 20 ianuarie 1926 din Liechtenstein), iar, pe de altă parte, ulterior sunt invocate dispoziţiile legii române (Legea nr. 31/1990).
Acest motiv este nefondat. Astfel, Decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii. La fila 5 din Decizia comercială nr. 249 din 19 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în Dosarul nr. 29434/3/2009, în aprecierea ca nefondat a apelului SC V. SA, instanţa de judecată a apelului a motivat că: „mod corect pârâta a arătat că în conformitate cu legea naţională a societăţii intimate reclamante, A.P.A.G., Legea din 20 ianuarie 1926 privind persoanele şi societăţile comerciale din Liechtenstein, art. 131, art. 136 (filele 23-24 dosar T.B.) organele de conducere ale entităţii juridice supus procedurilor de lichidare îşi păstrează aceleaşi atribuţii în timpul procedurilor de lichidare ca şi înainte de aceste proceduri, cu restricţia „de a îndeplini acte care, prin natura lor, pot fi justificate de scopul lichidării".
Totodată, puterile consiliului de administraţie sunt transferate lichidatorului care le va exercita însă tot în scopul lichidării, activitatea lichidatorului în timpul lichidării fiind reglementată de dispoziţiile art. 136.
Astfel, lichidatorul „va închide activitatea curentă, va achita, în măsura în care este posibil, datoriile entităţii juridice conform prevederilor legii falimentului cu privire la clasificarea creanţelor şi valorificarea activelor şi, în cazul în care va fi necesar pentru stingerea datoriilor, va colecta beneficiile membrilor entităţii, dacă nu au fost preluate de aceştia".
De asemenea, lichidatorul întocmeşte bilanţul contabil anual pentru evidenţierea situaţiei activelor şi pasivelor nete ale entităţii juridice aflate în lichidare.
Lichidatorul poate să valorifice activele societăţii aflate în lichidare, drepturile asupra proprietăţilor imobiliare sau alte drepturi similare, în cadrul unui contract privat doar cu acordul organului suprem al societăţii ori al altui organ împuternicit în acest sens potrivit reglementărilor în vigoare".
Apoi, aceeaşi instanţă apreciază că: „Rezultă aşadar, că, similar prevederilor legii române care reglementează lichidarea voluntară a societăţii comerciale, Legea nr. 31/1990, lichidatorii au conferite puteri şi răspunderi ca şi administratorii societăţii, dar acestea sunt legate de interesul lichidării, fiind subordonate capacităţii de folosinţă restrânse a societăţii comerciale aflate în lichidare şi care nu mai poate să desfăşoare activitate comercială, conformă cu obiectul de activitate al acesteia, tocmai datorită capacităţii de folosinţă restrânsă la interesul lichidării şi acţiunile specifice acestei operaţiuni".
Au continuat apoi judecătorii apelului reţinând că: „În speţă, intimata reclamantă a hotărât la data de 10 aprilie 2002 dizolvarea societăţii şi lichidarea voluntară(fila 19 dosar T.B.).
Lichidarea voluntară presupune exercitarea liberă a voinţei asociatului unic în scopul atribuirii activului net social, societatea dizolvată nemaiputându-şi asuma obligaţii şi nemaiputând exercita alte drepturi decât acelea care sunt compatibile cu operaţiunea lichidării, orice activitate, relaţie comercială care nu serveşte lichidării, fiind interzisă.
Aşa fiind, lichidatorii trebuie să execute operaţiunile economice ale societăţii dacă acestea sunt în scopul lichidării.
Între operaţiunile economice aferente lichidării societăţii nu se regăseşte şi participarea lichidatorului personal sau prin reprezentant, în cadrul adunărilor generale şi participarea la viaţa socială a altor societăţi, prin exercitarea dreptului de vot în adunarea generală, dată fiind capacitatea de folosinţă restrânsă a societăţii la nevoile lichidării, aceasta nemaiputându-şi asuma alte obligaţii şi exercita alte drepturi decât cele care servesc lichidării societăţii, respectiv lichidării activului şi pasivului şi repartizării activului net între asociaţi (în speţă, acesta revenind asociatului unic).
Operaţiunea economică posibilă şi legală pe care ar fi putut să o întreprindă lichidatorii intimatei aflată în lichidare ar fi fost operaţiunea de valorificare a acţiunilor deţinute de către societatea aflată în lichidare la SC V. SA, în conformitate cu dispoziţiile legii române şi cu acordul adunării generale a asociaţilor, respectiv acordul asociatului unic, potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din Legea din 20 ianuarie 1926 invocată de către intimata reclamantă (fila 23 a dosarului T.B.).
Se va reţine însă că „similar" nu înseamnă „contradictoriu", ci înseamnă „asemănător", „ analog", „de acelaşi fel". Aşadar, instanţa de apel nu a motivat contradictoriu Decizia, ci a apelat la raţionamente logico-juridice menite să justifice modalitatea în care s-a ajuns la pronunţarea respectivei soluţii.
Prin al treilea motiv de recurs recurenta pretinde că instanţa apelului ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi, în acelaşi timp, i-ar fi schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
Această critică este neîntemeiată. Astfel, deşi critica se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată ce doleanţă procesuală are: „interpretarea motivului pentru care societăţii A.P. i s-a refuzat dreptul de a vota în cadrul Adunărilor Generale" şi că „această interpretare nu este conformă cu înţelesul motivului de refuz invocat în cadrul proceselor verbale".
Cum „actele juridice deduse judecăţii" sunt cele două hotărâri ale adunărilor generale extraordinare a acţionarilor SC V. SA din 20 martie 2009 şi din 30 mai 2009 precum şi cele două procese-verbale aferente, nu rezultă în ce măsură „interpretarea" lor ar fi echivalentă cu interpretarea, fie ea şi greşită, a unui motiv pentru care s-a decis de către acţionarii înşişi cu privire la nerespectarea unor cerinţe ce ţin de capacitatea de exerciţiu în desfăşurarea celor două şedinţe A.G.E.A.
Prin ultimul motiv de recurs se pretinde că Decizia recurată ar fi lipsită de temei legal sau că ar fi fost dată cu încălcarea şi, deopotrivă, aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Critica este neîntemeiată. Instanţa de judecată a apelului nu avea temei să pună în discuţia părţilor dacă procedura de lichidare a A.P.A.G. - în lichidare s-a încheiat, în condiţiile în care instanţa s-a pronunţat expres pe apărările şi probele (înscrisurile) depuse de chiar recurenta-reclamantă, privitoare la dizolvarea societăţii A.P. (10 aprilie 2002) şi la finalizarea lichidării voluntare [ „închiderea fişei (societăţii) la 09 noiembrie 2005"], aşa cum rezultă din extrasele din Registrul Public - Registrul principal (registru comerţului) din Principatul Liechtenstein (filele 12-21 din dosarul de fond). Instanţa de judecată nu a aplicat greşit legea statului recurentei, respectiv Legea din 20 ianuarie 1926 cu privire la puterile conferite lichidatorului voluntar H.W.B. ci doar a constatat că acesta, nu avea, la momentul votului în cele două A.G.E.A. capacitatea de reprezentare a A.P.A.G. - în lichidare, conform acestei legi, neexistând pe de o parte, nici o hotărâre a A.G.A. sau a asociatului unic al A.P.A.G., iar, pe de altă parte, acesta intentând acţiunea în justiţie pendinte, depăşind scopul pentru care a fost numit şi anume acela de a lichida A.P.A.G., dispoziţiile art. 131 din Legea din 20 ianuarie 1926 privind persoanele şi societăţile comerciale din Liechtenstein publicată în Gazeta Oficială nr. 4 din 19 februarie 1996, conform cărora. „Organele de conducere ale entităţii juridice, cu excepţia consiliului de administraţie ale cărui puteri sunt transferate lichidatorului, vor avea aceleaşi atribuţii în timpul procedurilor de lichidare ca şi înainte de acestea, cu restricţia, totuşi, aplicabilă conform legii, de a îndeplini acte care, prin natura lor, pot fi justificate în scopul lichidării".
Judecătorii apelului nu au interpretat greşit legea străină, ci au făcut-o conform art. 7 din Legea nr. 105/1992 şi potrivit Convenţiei europene în domeniul informaţiei asupra dreptului străin, publicată în M.Of. nr. 63 bis din 26 martie 1991, textele evocate din legea străină fiind interpretate inechivoc potrivit conţinutului acesteia, evocat chiar de către recurentă. Oricum nu se arată care dispoziţie a legii străine a fost greşit interpretată de instanţa apelului.
Pentru aceste motive, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanta A.A.P.G. prin lichidator H.W.B. împotriva deciziei comerciale nr. 249 din 19 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Cât priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către pârâtă, Înalta Curte va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va micşora onorariul avocatului şi va obliga recurenta-reclamantă A.A.P.G. prin lichidator H.W.B. la suma de 5000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC V. SA Popeşti Leordeni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.A.P.G. prin lichidator H.W.B. împotriva deciziei comerciale nr. 249 din 19 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă A.A.P.G. prin lichidator H.W.B. la suma de 5000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC V. SA Popeşti Leordeni.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1017/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1037/2010. Comercial → |
|---|
