ICCJ. Decizia nr. 1015/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1015/2010
Dosar nr. 3720/110/2006
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 aprilie 2006 reclamanta SC I.E. SRL Bacău în calitate de lichidator judiciar al SC D. SRL Oneşti, în faliment, cheamă în judecată pe pârâta SC M.I.G. SA Dărmăneşti solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a procesului verbal de compensare încheiat între SC D. SRL şi pârâtă pentru suma de 108.392.322 lei şi să oblige pe pârâtă la plata sumei menţionate către SC D. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 734 din 17 iulie 2006 Tribunalul Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, respinge excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă, admite capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a procesului verbal de compensare întocmit între SC D. SRL şi pârâtă pentru suma de 108.392.322 lei şi, în temeiul art. 42 din Legea nr. 64/1995, modificată, suspendă capătul de cerere privind pretenţiile.
Prin sentinţa civilă nr. 1002 din 13 octombrie 2008 Tribunalul Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, admite cererea reclamantei de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 734 din 17 iulie 2006, de mai sus, şi dispune să se insereze în dispozitivul acesteia „repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii procesului verbal de compensare şi obligă pârâta la plata sumei de 10.839,23 lei care este trecut" şi înlătură din cuprinsul dispozitivului sentinţei menţionate „în temeiul art. 42 din Legea nr. 64/1995, modificată şi republicată, suspendă capătul de cerere privind pretenţiile", care în mod eronat a fost consemnat, apreciind, în acest sens, că eroarea materială ce se cere a fi îndreptată se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 281 şi urm. C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 81 din 3 decembrie 2009 Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, admite apelul pârâtei împotriva sentinţei de mai sus pe care o schimbă în tot în sensul că respinge cererea de îndreptare a erorii materiale ca nefondată, reţinând că în cauză nu au incidenţă prevederile art. 281 C. proc. civ., cum eronat a stabilit prima instanţă, întrucât cererea reclamantei nu a avut în vedere erori materiale la care se referă dispoziţia de lege menţionată, ci vizează schimbarea esenţială a hotărârii nr. 734 din 17 iulie 2006 a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, rămasă irevocabilă în urma rejudecării recursului, modificările solicitate de reclamantă pe calea cererii de îndreptare eroare materială neputând fi încadrate nici în dispoziţiile art. 2811 – art. 2812 C. proc. civ., iar instanţa de fond nepunând în discuţie o precizare a temeiul juridic al cererii.
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. admiterea acestuia şi modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului intimatei ca nefondat, susţinând că în mod eronat instanţa de apel a reţinut că cererea sa de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei nr. 734 din 17 iulie 2006 nu s-ar încadra în dispoziţiile art. 281, art. 2811 şi urm. C. proc. civ., deşi pârâta intimată nu s-a aflat în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 pentru a-i fi aplicabile dispoziţiile art. 42 din această lege, în sentinţa a cărei îndreptare a cerut strecurându-se o eroare evidentă, materială când s-a reţinut în dispozitiv că pârâta s-ar fi aflat în procedura de reorganizare.
Recurenta critică instanţa de apel pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 377 alin. (2) C. proc. civ. prin aprecierea eronată că cererea de îndreptare viza, de fapt, schimbarea esenţială a unei hotărâri rămase irevocabile în urma rejudecării recursului, deşi prin Decizia nr. 499 din 13 februarie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat perimat recursul recurentei pârâte şi nu a rejudecat fondul, iar cererea recurentei reclamante de îndreptare eroare materială a sentinţei nr. 734 din 17 iulie 2006 a fost formulată la 30 august 2006 când nu fusese exercitată nicio cale de atac împotriva acestei sentinţe, apelul fiind înregistrat abia la 4 septembrie 2006.
Pentru o judecată coerentă şi corectă recurenta solicită aplicarea dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., respectiv reexaminarea cauzei sub toate aspectele.
Prin întâmpinare depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul recurentei reclamante prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta nu este fondat, Decizia recurată fiind legală şi temeinică.
Se constată, în acest sens, că în mod judicios instanţa de apel a reţinut că solicitarea de îndreptare eroare materială a sentinţei civile nr. 734 din 17 iulie 2006, întemeiată de reclamanta recurentă pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., nu vizează o eroare materială privind numele, calitatea şi susţinerile părţilor, sau cele de calcul, ori o altă eroare materială din sentinţa menţionată, suspendarea capătului de cerere privind pretenţiile în temeiul art. 42 din Legea nr. 64/1995 fiind – de fapt – o eroare de judecată care ar fi putut fi îndreptată prin promovarea căii de atac a apelului la care, însă, reclamanta recurentă nu a recurs.
Judicios a reţinut instanţa de apel şi că prima instanţă a extins temeiul juridic al cererii de îndreptare eroare materială la dispoziţiile art. 2811 – art. 2812 C. proc. civ. fără a fi pus în discuţia părţilor o precizare a temeiului juridic al cererii, astfel că şi din această perspectivă soluţia instanţei de control judiciar este legală, criticile avansate de recurentă urmând a fi respinse.
Mai mult, se constată că cererea de îndreptare eroare materială a sentinţei nr. 734 din 17 iulie 2006, comunicată reclamantei recurente la 1 august 2006, a fost înregistrată la 30 august 2006, după ce pârâta intimată înregistrase – la 9 august 2006 – declaraţia de apel împotriva aceleiaşi sentinţe (dosarul nr. 1113/32/2006 Curtea de Apel Bacău), astfel că şi criticile formulate de recurentă sub acest aspect sunt nefondate, fiind fără relevanţă referirea eronată a instanţei de apel la soluţia pronunţată de instanţa de recurs, câtă vreme în mod corect s-a reţinut că, la data pronunţării de către instanţa de fond a sentinţei de îndreptare eroare materială, 13 octombrie 2008, sentinţa a cărei îndreptare s-a dispus rămăsese deja irevocabilă prin Decizia nr. 499 din 13 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Cum Decizia recurată a fost pronunţată în soluţionarea apelului, dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. invocate de recurentă nu sunt incidente.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul recurentei reclamante împotriva deciziei instanţei de apel urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D. SRL prin lichidator SC I.E. SRL Bacău împotriva deciziei nr. 81/2009 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1013/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1033/2010. Comercial → |
|---|
