ICCJ. Decizia nr. 1120/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1120/2010
Dosar nr. 39283/3/2008
Şedinţa publică din 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Printr-o cerere înregistrată la data de 13 octombrie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 15208/3/2008 reclamanta SC F.C. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC L.D.V.C. SRL la plata debitului în cuantum de 225.989,2 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor prestate şi neachitate în temeiul contractului de prestări servicii nr. 610203 din 16 octombrie 2006 încheiat cu pârâta în calitate de beneficiar al lucrărilor având ca obiect modernizarea sistemului rutier M.L.
În cauză, pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate că a intervenit compensarea de drept între sumele datorate reciproc de părţi în baza unor relaţii comerciale care s-au derulat atât anterior cât şi ulterior încheierii contractului de execuţie de lucrări, datoriile reclamantei însumând 107.812,06 lei.
Prin încheierea din data de 13 octombrie 2008 dată în dosarul nr. 15208/3/2008 prima instanţă a disjuns cererea reconvenţională formulată de SC L.D.V.C. SRL şi a dispus înregistrarea ei separată, ca acţiune principală, reţinând că pretenţiile valorificate prin cererea reconvenţională nu îşi au izvorul în raportul juridic dedus judecăţii de reclamanta SC F.C. SRL prin cererea sa.
Acţiunea astfel disjunsă a fost înregistrată sub nr. 39283/3/2008 ce face obiectul prezentei cauze.
2. Reclamanta SC L.D.V.C. SRL şi-a precizat cererea de chemare în judecată la data de 9 februarie 2009 în sensul obligării pârâtei SC F.C. SRL la plata sumei totale de 126.596,66 lei din care 107.812,06 lei debit principal şi 19.132,32 lei dobânda aferentă legală, suma datorată de pârâtă în baza a trei facturi acceptate la plată, dar neachitate.
Sentinţa pronunţată în cauză de tribunal ca primă instanţă.
3. Prin sentinţa comercială nr. 5807 din 13 aprilie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis cererea formulată de reclamanta SC L.D.V.C. SRL şi a obligat pârâta SC F.C. SRL la plata sumei de 126.596,66 lei debit plus dobânda legală comercială suma datorată în baza a trei facturi emise la 18 octombrie 2006, 27 decembrie 2006 şi 31 mai 2007 acceptate de pârâtă prin semnătură şi ştampilă.
4. Apelul. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva sentinţei fondului a declarat apel societatea pârâtă pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate. În esenţă, pârâta a susţinut că debitul la care a fost obligată nu a fost solicitat de reclamanta prin acţiunea formulată, obiectul cererii vizând numai constatarea compensării de drept a datoriilor reciproce.
Pârâta susţine totodată că debitul a fost stins prin procesul-verbal de compensare nr. 198 din 26 iunie 2007, soluţia pronunţată fiind dată cu încălcarea dispoziţiile art. 1144 şi art. 1145 C. civ..
Curtea de apel prin Decizia comercială nr. 222 din 7 mai 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta, reţinând că , sumele la care a fost obligată sunt datorate în baza facturilor acceptate la plată. În acelaşi sens Curtea constată că pârâta prin întâmpinare a recunoscut că fiecare parte are de încasat de la cealaltă sume de bani, debitul datorat reclamantei fiind de 107.812 lei.
5. Recursul. Motivele de recurs.
La data de 28 iunie 2010, pârâta SC F.C. SRL a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului şi pe fond schimbarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii reclamantei.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenta a susţinut, sub un prim aspect că între datoriile reciproce ale părţilor a intervenit compensarea prin procesul verbal de compensare din 26 iunie 2007, datoria pretinsă de intimata de 107.812,06 lei fiind stinsă.
Susţine recurenta că potrivit anexei la procesul-verbal de compensare, au fost recunoscute datoriile reciproce existente, iar suma de 133.539,30 lei reprezentând o parte din factura din data de 5 decembrie 2006 a fost achitată urmare girării biletului la ordin emis de SC HG SA, de către intimata reclamantă.
Sub un al doilea aspect recurenta arată că anexă la procesul-verbal de compensare a fost însuşită de intimata prin semnătură şi aplicarea ştampilei, or, acest document astfel însuşit se referă explicit la facturi emise de societate în perioada 1 ianuarie 2006 – 27 august 2007 incluzând şi debitul pretins de intimată.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea soluţiei pronunţate în cauză.
Referindu-se la criticile recurentei, intimata a arătat că prin procesul verbal de compensare s-a convenit stingerea debitelor în valoare de 133.539 lei a celor patru societăţi implicate în această operaţiune, prin B.O. girat de SC L.D.V.C. SRL pentru recurentă, care, la rândul său a virat suma debitorului său SC P.D. SRL, fără să opereze şi alte compensări care să impună concluzia stingerii debitului ce formează obiectul acţiunii de faţă.
6. În această fază procesuală a fost administrată proba cu înscrisuri fiind depuse de către intimata copii certificate de pe sentinţa nr. 5806/2009 şi Decizia nr. 352/2010 date în soluţionarea litigiului ce a format obiectul dosarului nr. 15208/3/2008, din care a fost disjunsă prezenta cauză.
Asupra recursului.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Construcţia juridică pe care recurenta încearcă să o acrediteze prin criticile formulate în sensul că datoria faţă de reclamanta în cuantum de 107.812,06 lei a fost stinsă ca efect al compensării consimţită prin procesul-verbal de compensare nr. 198 din 26 iunie 2007, şi prin urmare, obligarea sa la plata acestei sume în prezenta cauză nu are temei legal, este infirmată de probele administrate în cauză şi de cele reţinute în litigiul anterior purtat între aceleaşi părţi cu privire la datoria reclamantei derivând din contractul de prestări servicii nr. 61023/2006.
În acest sens, Curtea constată că prin sentinţa comercială nr. 5806/2009 menţinută de instanţa de apel potrivit deciziei nr. 352/2010, cele convenite prin procesul verbal de compensare nr. 198 au fost valorificate prin soluţia adoptată în acea cauză statuându-se că prin mecanismul acceptat de cele patru societăţi implicate în compensarea unor datorii, SC L.D.V.C. SRL a achitat SC F.C. SRL suma de 133.539,30 lei prin girarea biletului la ordin către această parte.
Prin urmare, prin acest proces-verbal s-a stins numai o parte din datoria reclamantei către pârâtă derivând din contractul de prestări servicii ce a constituit izvorul obligaţiilor pe care SC F.C. SRL le-a valorificat în acea cauză, aşa cum rezultă în mod clar şi explicit din considerentele hotărârii pronunţate.
Debitul pretins de reclamanta din prezenta cauză, SC L.D.V.C. SRL, îşi are izvorul în alte raporturi comerciale stabilite cu pârâta, în formă simplificată, şi nu au făcut obiectul compensării din 26 iunie 2007.
Acceptarea la plată a celor trei facturi emise de reclamanta şi recunoaşterea expresă de către pârâta a debitului de 107.812,06 lei potrivit pct. 2 din Întâmpinarea depusă la termenul din 15 septembrie 2008, constituie fundamentul legal al soluţiei adoptate în prezenta cauză.
Aşa fiind, Curtea constatând că argumentele recurentei subsumate criticilor de nelegalitate formulate, nu subzistă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat prezentul recurs şi va obliga recurenta, ca parte căzută în pretenţii la plata către intimata a cheltuielilor de judecată ocazionate în această fază procesuală, respectiv suma de 6400 lei onorariu de avocat potrivit dovezilor ataşate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F.C. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 222 din 7 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurenta la plata sumei de 6400 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC L.D.V.C. SRL BUCUREŞTI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1117/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1239/2010. Comercial → |
|---|
