ICCJ. Decizia nr. 1115/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1115/2010
Dosar nr. 3759/113/2007
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC C. SA Brăila prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Brăila, sub nr. 3759/113/2005 în contradictoriu cu pârâta C.U.P.D. Brăila a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 29.491.539.071 lei reprezentând debit provenit din protocolul din 10 februarie 2003 cu cheltuielile de judecată aferente, motivând că prin hotărârea nr. 31 din 28 februarie 2002 a Consiliului Municipal Brăila s-a hotărât trecerea din administrarea RA A.L. Brăila în administrarea SC C. SA Brăila a activelor de termoficare prevăzute în anexa hotărârii, predarea - primirea urmând a se efectua până la 31 ianuarie 2003.
Ulterior încheierii protocolului din 10 februarie 2003, a motivat în continuare reclamanta, Consiliul Local al Municipiului Brăila a decontat din subvenţia totală prezentată în protocol de 72.368.008.157 lei numai suma de 42.876.469.086 lei refuzând diferenţa de 29.491.539.071 lei care formează obiectul dosarului. Deşi prin scrisoarea de confirmare a soldului din 27 aprilie 2004 RA A. Brăila a confirmat că are datorii provenind din protocolul încheiat cu SC C. SA Brăila în sumă de 68.882.243.121 lei, în care este cuprinsă şi suma de 29.491.539.071 lei, aceasta nu a procedat la plată.
În cauză, pârâta RA A. Brăila a formulat cerere de chemare în garanţie a Consiliului Local Municipal Brăila şi a A.N.R.D.E. Bucureşti pentru ca la rândul lor, aceştia să fie obligaţi la plată în ipoteza în care se va găsi întemeiată acţiunea reclamantei îndreptată împotriva sa.
Tribunalul Brăila, secţia comercială, prin sentinţa nr. 42 din 30 martie 2005 a respins acţiunea reclamantei şi cererea de chemare în garanţie.
Prin Decizia nr. 8/A din 18 ianuarie 2006 Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială maritimă şi fluvială, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 42 din 30 martie 2005 a Tribunalului Brăila în sensul că a respins acţiunea reclamantei SC C. SA Brăila formulată împotriva pârâtei RA A. Brăila pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 130 din 12 ianuarie 2007 a admis recursul reclamantei, a casat Decizia nr. 8/A din 18 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Galaţi şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială maritimă şi fluvială, după rejudecare, prin Decizia nr. 59/A din 21 iunie 2007 a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa nr. 42 din 30 martie 2005 a Tribunalului Brăila şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin sentinţa nr. 437/F.COM din 22 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Brăila s-a respins acţiunea principală formulată de reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu pârâta C.U.P.D. Brăila şi cu chemaţii în garanţie Consiliul Local Brăila şi A.N.R.D.E. Bucureşti.
S-a respins cererea pârâtei de chemare în garanţie a Consiliului Local Municipal Brăila şi a A.N.R.D.E. Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În baza H.C.L.M. nr. 31/2002 s-a dispus preluarea de către SC C. SA Brăila, a activităţii de producere, distribuţie şi furnizare a energiei termice şi apei calde de consum în urma preluării activelor de termoficare de la RA A. Brăila.
Părţile implicate SC C. SA Brăila şi RA A. Brăila au încheiat protocolul de predare - primire înregistrat din 10 februarie 2003 semnat şi de Primarul Municipiului Brăila cu obiecţiuni în care s-a inclus şi suma de 72.368.008.157 lei subvenţie.
Conform dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 din OUG nr. 162/1999 pentru energia termică furnizată prin sistem centralizat în scopul încălzirii locuinţelor şi prepararea apei calde s-a prevăzut ca populaţia să plătească preţul local al gigacaloriei, dar nu mai mult decât preţul naţional de referinţă.
Diferenţa stabilită între preţul local mai mare al gigacaloriei şi preţul naţional de referinţă urma să fie subvenţionată din bugetul local şi bugetul de stat.
Suma de 72.368.008.157 lei reprezintă diferenţa mai mare dintre preţul gigacaloriei locale (costurile reclamantei SC C. SA) şi preţul naţional de referinţă.
Această sumă trebuia plătită din bugetul local (Consiliul Local al Municipiului Brăila).
Din expertiza contabilă efectuată în cauză a rezultat că suma de 29.491.539.071 lei vechi ce reprezintă subvenţia la energia termică care este înscrisă la protocolul din 2003 la poziţia subvenţii cont 445, este reală şi corect calculată, conform OUG nr. 162/1999 şi OUG nr. 115/2001 şi a deciziilor din 11 aprilie 2001 şi a adreselor din 21 iulie 2001, 12 februarie 2002 emise de A.N.R.D.E. Bucureşti.
S-a reţinut că această creanţă a fost predată de către RA A., în prezent C.U.P.D. către SC C. SA, însă plata ei urma să se facă din subvenţiile alocate de C.L.M. Brăila, pentru energie termică.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă s-a dispus respingerea acesteia întrucât între reclamantă şi chematele în garanţie nu există un raport juridic.
Prin apelul declarat împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta a susţinut următoarele:
Hotărârea din 28 februarie 2002 a C.L.M. Brăila prin art. 1 a dispus trecerea din administrarea RA A.L. Brăila în administrarea SC C. SA a activelor de termoficare prevăzute în anexa parte integrantă din această hotărâre.
Conform art. 2 din H.C.L.M. nr. 31 din 28 februarie 2002 predarea - primirea activelor transmise urma să se facă pe bază de proces-verbal de lucru care s-a efectuat prin protocolul din 10 februarie 2003.
În baza deciziei nr. 26 din 18 decembrie 2002 a Curţii de Conturi şi a Deciziei primarului nr. 380 din 29 ianuarie 2003 s-a încheiat protocolul din 2003 care întruneşte toate elementele unui raport juridic, în sensul că sunt nominalizate părţile (RA A. şi SC C. SA), conţinutul reprezentându-l drepturile şi obligaţiile părţilor stabilite în mod clar, obiectul raportului juridic este de asemenea bine precizat prin obligaţiile pe care trebuie să le îndeplinească părţile.
A susţinut că suma aflată în litigiu reprezintă contravaloarea energiei termice pe care RA A.L. a primit-o la de la SC C. SA, anterior conform H.C.L.M. nr. 31 din 28 februarie 2002 şi că nu avea cum să cheme în instanţă Consiliul Local Brăila atât timp cât obligaţiile contractuale erau între SC C. SA şi RA A.L.
Faptul că ulterior C.L.M. a achitat suma de 42.876.469.086 lei rol direct către SC C. SA s-a realizat în conformitate cu art. 3 din protocolul din 1 aprilie 2002.
Restul subvenţiei în sumă de 29.491.539.071 lei rol care nu a fost plătită de C.L.M. Brăila a considerat că nu îi este opozabil deoarece RA A.C. avea obligaţia să predea o creanţă certă, lichidă şi exigibilă iar în caz contrar să depună toate diligenţele necesare pentru recuperarea sumei şi transmiterea către SC C. SA.
A mai susţinut apelanta că, dacă suma reprezentând subvenţie, este inclusă în balanţa soldurilor cu o valoare nerecunoscută de C.L.M. Brăila, diferenţa trebuie să fie achitată de RA A.C., cu atât mai mult cu cât aceasta o şi recunoaşte prin confirmările la sold.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială maritimă şi fluvială, prin Decizia nr. 70 din 8 septembrie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC C. SA Brăila împotriva sentinţei nr. 437/FCOM din 22 octombrie 2008 a Tribunalului Brăila, reţinând că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt, făcând o justă interpretare şi aplicare a legii.
Prin protocolul încheiat în conformitate cu Decizia nr. 380 din 29 ianuarie 2003 a Primarului Municipiului Brăila, pârâta RA A. Brăila în calitate de „predător" şi reclamanta SC C. SA în calitate de „primitor" au predat şi, respectiv preluat elementele patrimoniale de activ şi pasiv aferente activităţilor de producere, distribuţie şi furnizare a energiei termice şi apei calde menajere, conform anexei care cuprinde la poziţia subvenţii suma de 72.368.008.157 lei rol, sumă din care C.L.M. Brăila a plătit suma de 42.876.469.086 lei refuzând explicit să plătească diferenţa către SC C. SA, aşa cum rezultă din corespondenţa aflată la dosar.
Apelanta - reclamantă deşi invocă faptul că protocolul din 10 februarie 2003 întruneşte toate elementele unui raport juridic, nu clarifică în niciun fel acest raport juridic.
Prin raportare la obiectul litigiului dedus judecăţii, respectiv la suma cuprinsă în anexa la protocolul încheiat şi pretinsă prin cererea de chemare în judecată se poate stabili că a operat o cesiune de creanţă prin care s-a transmis creanţa constând în subvenţie la energia termică pe care pârâta RA A.C. nu a încasat-o de la Consiliul Local în totalitate, până la încheierea protocolului. Prin efectul cesiunii, noul creditor al debitorului cedat (instituţia în sarcina căreia intră obligaţia de plată a subvenţiei) este SC C. SA care a preluat această sumă de încasat, cu ocazia încheierii protocolului.
Expertiza tehnică efectuată a relevat faptul că suma de 29.491.539.071 lei rol reprezintă subvenţie la energie termică că aceasta este reală, fiind înscrisă în protocolul din 2003 la poziţia subvenţii, cont 445 şi calculată conform OUG nr. 162/1999 şi OUG nr. 115/2001 a deciziilor nr. 403 şi 406 din 11 aprilie 2001 şi a adreselor din 21 iulie 2001 şi 12 februarie 2002.
Prin urmare, reclamanta nu poate solicita de la pârâtă suma consemnată cu titlu de subvenţii în anexa la protocol întrucât aceasta are natura unei creanţe pe care nu o poate încasa de la cedent.
Împotriva menţionatei decizii reclamanta SC C. SA Brăila a declarat recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului şi a acţiunii sale astfel cum a fost formulată.
În criticile formulate recurenta - reclamantă după o prezentare amănunţită a situaţiei de fapt, a susţinut în esenţă următoarele:
Greşit a reţinut instanţa de apel că în cauză a operat o cesiune de creanţă, cedent fiind RA A. care transmite suma de 72.368.008.151 lei către cesionarul SC C. SA în condiţiile în care predarea –primirea activelor de termoficare s-a realizat în baza adoptării de către Consiliul Local Brăila a hotărârii nr. 31/2002, care are putere de lege între părţile implicate, prin protocolul din 2003 care are valoarea unui contract.
Recurenta - reclamantă susţine că potrivit art. 1392 C. civ. cedentul este ţinut la momentul cesiunii să garanteze creanţa ce face obiectul acesteia, dacă nu a intervenit o cauză de stingere.
Faţă de situaţia de fapt este inadmisibil ca diferenţa de 29.491.539.071 lei recunoscută de intimata-pârâtă, să fie înregistrată ca profit la RA A., aspect confirmat de altfel şi de expertiza contabilă efectuată de societatea sa şi de evidenţele contabile ale acesteia în condiţiile în care SC C. SA înregistrează o pierdere.
Decizia din apel este nelegală şi cu privire la respingerea cererii sale de chemare în garanţie formulate în cauză, fiind prejudiciată societatea sa cu o sumă îndreptăţită să o primească.
Intimata - pârâtă C.D. Brăila şi intimaţii chemaţi în garanţie Consiliul Local Brăila şi A.N.R.D.E. Bucureşti prin întâmpinările depuse la dosar au solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele expuse.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei, pentru următoarele considerente:
Printr-o integrală şi completă apreciere a probelor instanţa de apel a stabilit o corectă situaţie de fapt în sensul că protocolul de predare - primire din 10 februarie 2003, încheiat sub egida C.L.M. Brăila care a aprobat prin hotărâre ca activitatea de termoficare împreună cu activul şi pasivul să fie preluată de SC C. SA de la RA A. nu este de natură contractuală; că prin raportare la obiectul litigiului dedus judecăţii, respectiv la suma cuprinsă în anexa la protocolul încheiat şi pretinsă de reclamantă prin cererea de chemare în judecată a operat o cesiune de creanţă prin care s-a transmis creanţa constând în subvenţie la energia termică neîncasată de pârâta RA A.C. de la Consiliul Local în totalitate, până la încheierea protocolului şi că prin efectul cesiunii, noul creditor al debitorului cedat este SC C. SA care a preluat această sumă de încasat, cu ocazia încheierii protocolului.
Susţinerea recurentei în sensul că suma de 29.491.539.071 lei vechi reprezintă profit pentru pârâtă este eronată, avându-se în vedere că subvenţia prin natura sa reprezintă diferenţa stabilită între preţul local mai mare al gigacaloriei şi preţul naţional de referinţă ce urma să fie subvenţionată de la buget.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că reclamanta nu poate să solicite de la pârâtă suma consemnată cu titlu de subvenţii în anexa la protocol întrucât aceasta are natura unei creanţe pe care nu o poate încasa de la cedent, în cauză neaplicându-se principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Pe cale de consecinţă, în condiţiile în care a fost respinsă acţiunea principală, soluţia instanţei de apel de respingere ca nefondată a cererii de chemare în garanţie este corectă întrucât între reclamantă şi chematele în garanţie nu există niciun raport juridic.
Aşa fiind, cum hotărârea instanţei de apel este legală, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA Brăila împotriva deciziei comerciale nr. 70 din 8 septembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială maritimă şi fluvială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1111/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1117/2010. Comercial → |
|---|
