ICCJ. Decizia nr. 1401/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1401/2010
Dosar nr. 5004/110/2008
Şedinţa publică de la 27 aprilie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 24 noiembrie 2008, Tribunalul Bacău a admis excepţia insuficientei timbrări a acţiunii şi a anulat acţiunea formulată de reclamanta G.E.U.L. Marea Britanie, împotriva pârâtei SC R. SA Oneşti, ca insuficient timbrată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că acţiunea reclamantei este evaluabilă în bani, deoarece se solicită restituirea în natură a cantităţii de 123.530,158 MT de ţiţei şi, prin urmare sunt incidente dispoziţiile art. 220 din Legea nr. 146/1997.
Apelul formulat de G.E.U.L. a fost admis prin decizia nr. 42 din 19 iunie 2009 de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, care a desfiinţat încheierea atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea acţiunii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, în raport de criticile invocate, că menţiunea privind calea de a atac a recursului din dispozitivul hotărârii atacate este greşită şi că, hotărârea este susceptibilă de a f atacată cu apel întrucât valoarea cantităţii de 123.530,158 MT de ţiţei - aşa cum ea a fost evaluată de chiar reclamantă, în Dosarul de insolvenţă nr. 449/F/2005, prin cererea de înscriere a creanţei este de 61.114.472,55 dolari SUA, valoare depăşeşte limita reglementată în cuprinsul art. 282 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, s-a considerat că, în raport de prevederile art. 255 alin. (2), teza 1 C. proc. civ., încheierea prin care s-a soluţionat excepţia de netimbrare a acţiunii nu este lovită de nulitate, câtă vreme reclamantei nu i s-a negat dreptul de exercitare - pe cale separată - a căii de atac.
Instanţa a reţinut că este fondat motivul de apel care a vizat modul în care prima instanţă a soluţionat excepţia de netimbrare, fiind nesocotite prevederile art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, precum şi prevederile art. 20 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege.
În esenţă, pe acest aspect, s-a reţinut că prima instanţă era datoare a-i cere reclamantei să complinească lipsa din cererea de chemare în judecată - aceea de a determina valoarea obiectului acţiunii - valoare la care să poată fi stabilit cuantumul taxei de timbru datorate.
În ceea ce priveşte caracterul evaluabil sau nu în bani al acţiunii deduse judecăţii, instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ., calificând cererea de chemare în judecată în raport de scopul urmărit de parte - acela de a reintra în posesia unei cantităţi de ţiţei, pretins a-i fi fost predată pârâtei în baza unui contract de depozit.
S-a apreciat că natura dreptului pretins este aceea a unui drept de creanţă, în temeiul căruia se pretinde predarea unui bun fungibil, determinat generic prin cântărire, caractere ale bunului ce-i permit reclamantei să solicite - în cazul în care bunul nu mai există - predarea unui produs similar, pârâta nefiind liberată de obligaţia de predare, obligaţie ce este evaluabilă în bani.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., precizând că acestea vizează doar motivarea deciziei, numai în ceea ce priveşte caracterul evaluabil în bani al cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţin următoarele:
Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au calificat greşit natura juridică a acţiunii deduse judecăţii ca fiind una evaluabilă în bani.
Recurenta susţine că obiectul acţiunii constă într-o obligaţie de a face, respectiv în obligarea pârâtei la restituirea în natură a unei cantităţi de ţiţei, proprietatea reclamantei, provenită din descărcarea a două nave, şi care a intrat în depozitul pârâtei sau, în cazul în care ţiţeiul nu mai există în natură, pârâta să fie obligată să-i predea un produs de acelaşi fel, în aceeaşi cantitate şi calitate.
Faţă de acest obiect se apreciază că cererea nu este evaluabilă în bani deoarece nu se urmăreşte obţinerea vreunui folos patrimonial, ci numai predarea unui bun lăsat în depozitul pârâtei şi pe care aceasta refuză să-l restituie.
Consideră că în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr. 146/1997 potrivit cu care o acţiune este evaluabilă numai atunci când consecinţa acţiunii constă în transferul unor valori dintr-un patrimoniu în altul.
De asemenea, recurenta susţine că acţiunea sa este întemeiată pe un drept de creanţă născut din contractul de depozit şi anume pe dreptul de a primi înapoi un bun lăsat în depozit şi, nicidecum nu este o acţiune în revendicare, iar instanţa nu poate eluda principiul disponibilităţii.
La data de 12 februarie 2010, intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea recursului întrucât a obţinut câştig de cauză în faţa instanţei de apel, astfel că prin promovarea prezentei căi de atac nu obţine un folos practic.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că acţiunea dedusă judecăţii a fost calificată corect ca fiind evaluabilă în bani.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, având în vedere şi întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată următoarele:
Chiar dacă reclamanta a obţinut satisfacţie în faţa instanţei de apel, prin admiterea apelului său, în contra celor susţinute de intimată, justifică un interes în promovarea prezentei căi de atac, în condiţiile în care, în considerentele deciziei atacate s-a procedat la calificarea demersului său judiciar ca fiind evaluabil în bani.
Deşi, în principiu, calea de atac a recurentei vizează dispozitivul unei decizii, există situaţii în care - prin considerente se tranşează asupra unor chestiuni de drept ce au legătură directă cu fondul cauzei deduse judecăţii şi care pot beneficia de autoritate de lucru judecat, putând fi opuse cu succes în faţa instanţelor.
În aceste situaţii, considerentele unei hotărâri ce pot fi opuse cu autoritate sunt susceptibile de a face obiectul controlului judiciar al instanţei de recurs, motiv pentru care nu poate fi primită susţinerea intimatei cu privire la lipsa interesului recurentei în promovarea căii de atac, acesta având interes, în condiţiile în care s-a statuat asupra caracterului evaluabil al cererii sale ce atrage consecinţe sub aspectul stabilirii cuantumului taxei de timbru datorate.
Pe fond, recursul este nefondat.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa apelului, acţiunea reclamantei este întemeiată pe un drept de creanţă, izvorât dintr-un presupus contract de depozit, respectiv pe dreptul de a i se restitui un bun lăsat în depozitul pârâtei, care refuză să-l restituie.
Potrivit dispoziţiilor art. 1073 C. civ. - creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare, iar conform dispoziţiilor art. 1075 C. civ. - orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunare, în caz de neexecutare din partea debitorului.
Conform prevederilor menţionate, chiar dacă obligaţia ce-i incumbă pârâtei este una de a face, aceea de a preda o anumită cantitate dintr-un bun, caracterele bunului îi permit reclamantei ca, în cazul în care bunul nu mai există, să solicite predarea unui bun similar, pârâta nefiind liberată de obligaţia de dezdăunare, ceea ce nu schimbă caracterul evaluabil în bani.
Ştiut fiind că acţiunile patrimoniale sunt cele care au un conţinut economic în timp ce, cele nepatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, fără conţinut economic, susţinerea recurentei potrivit cu care folosul urmărit prin demersul său nu este unul patrimonial este lipsită de fundament.
Cum dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiţie transferă caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuşi, în cauza de faţă, evaluarea obiectului acestuia este nu numai posibilă dar şi necesară.
În baza considerentelor expuse, Înalta Curte va menţine decizia pronunţată de instanţa apelului şi, prin urmare, va respinge ca nefondat recursul conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia lipsei de interes invocată de intimata-pârâtă SC R. SA Oneşti prin lichidator judiciar S.Q.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.E.U.L. împotriva deciziei nr. 42 din 19 iunie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1397/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1406/2010. Comercial → |
|---|
