ICCJ. Decizia nr. 2470/2010. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2470/2010
Dosar nr. 31/62/2003
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Prin Sentinţa nr. 984/C din 31 martie 2008 a Tribunalului Braşov s-a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC N.E. SA prin succesoarea SC B.M. INC în contradictoriu cu pârâţii C.C. şi G.N. A fost respinsă cererea formulată de către pârâţi privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că pârâtul C.C. a avut capacitatea de a încheia acte în numele SC A.R. SRL, întrucât acesta era împuternicit în baza procurii din 10 aprilie 2002, care, la data încheierii actului adiţional la statutul societăţii şi a contractului de cesiune autentificat din 7 mai 2003 nu era revocată.
Cât despre necesitatea adoptării unei hotărâri a adunării generale extraordinare care sa prevadă efectuarea unui act de dispoziţie în sensul cesionării părţilor sociale s-a constatat că există procura prin care reclamanta l-a împuternicit pe pârâtul C.C. să cesioneze părţile sociale deţinute la SC A.R. SRL.
În ceea ce priveşte plata părţilor sociale în sumă de 1.443.050.000 ROL, pârâţii au făcut dovada achitării cu chitanţa emisă la data de 7 mai 2003.
S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 143 din Legea nr. 31/12990 nu sunt aplicabile în speţă, întrucât este vorba despre o cesiune de părţi sociale din patrimoniul unui asociat către un terţ şi nu de înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul societăţii.
De asemenea, în conformitate cu art. 199 din lege, actul constitutiv poate fi modificat de asociaţi, cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond prevăzute pentru încheierea lui, iar pârâtul C.C. a fost împuternicit în mod valabil să cesioneze părţile sociale deţinute de reclamantă la SC A.R. SRL şi nu a fost dovedită intenţia pârâtului de fraudă.
Apelul declarat de SC B.M. INC, în calitate de succesoare a reclamantei SC N.E. SA prin succesoarea SC B.M. INC, împotriva acestei sentinţe a fost soluţionat prin Decizia nr. 131/AP din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, în sensul admiterii, schimbării în întregime a sentinţei şi, pe fond, a admiterii în parte a cererii de chemare în judecată precizate.
În consecinţă s-a constatat nulitatea absolută a actului adiţional la statutul SC A.R. SRL autentificat şi a contractului de cesiune părţi sociale autentificate din 7 mai 2003 la B.N.P. - I.F.
S-a dispus radierea menţiunilor înregistrate din 23 mai 2003, au fost respinse restul pretenţiilor reclamantei, iar pârâţii C.C. şi G.N. au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele deciziei s-a reţinut că prima instanţă a concluzionat greşit că, în speţă, actul adiţional la statutul SC A.R. SRL şi contractul de cesiune părţi sociale autentificate din 7 mai 2003 la B.N.P. - I.F. au fost încheiate cu respectarea prevederilor art. 75 din Legea nr. 31/1990, ale art. 948 C. civ., art. 1536 alin. (2), art. 966-968 şi art. 1303 din acelaşi cod, deoarece procura folosită de pârâtul-intimat C.C. la întocmirea acestor acte este una generală, ce nu cuprinde nici o prevedere cu privire la înstrăinarea celor 10.000 de părţi sociale deţinute de reclamantă, către cesionarul G.N.
Astfel, procura legalizată din 7 mai 2003 a fost dată de J.V., doar în calitate de reprezentant al SC A.R. SRL, şi nu al SC N.E. SA prin succesoarea SC B.M. INC, ca atare, pârâtul C.C. nu putea acţiona în calitate de mandatar al acesteia din urmă, ci doar de reprezentant al SC A.R. SRL, putând dispune doar de părţile sociale emise de aceasta, în limitele mandatului.
S-a mai reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 1536 alin. (2) C. civ., faptul că mandatul nu a fost unul special pentru încheierea actelor în discuţie, precum şi a dispoziţiilor art. 143 şi 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, lipsind o hotărâre a acţionarilor reprezentând cel puţin ¾ din capitalul social.
Curtea a mai reţinut şi faptul că dovada achitării preţului cesiunii în contul societăţii nu s-a produs, fiind în schimb, dovedită conivenţa frauduloasă a celor doi pârâţi, în sensul că, adevăratul scop al cesiunii l-a constituit dobândirea de către pârâtul C.C. a dreptului de dispoziţie asupra părţilor sociale, în dauna SC N.E. SA prin succesoarea SC B.M. INC, care nu a intenţionat niciodată să le înstrăineze.
Cumpărând prin persoană interpusă părţile sociale, pârâtul C.C. a încălcat şi dispoziţiile art. 1308 pct. 2 C. civ., totodată, reţinându-se că preţul a fost fictiv, fiind încălcat art. 1303 C. civ. Lipsa preţului determină şi lipsa obiectului contractului, devenind incidente prevederile art. 948 pct. 3 C. civ. şi operând sancţiunea nulităţii.
Contrar susţinerilor tribunalului, Curtea a reţinut că mandatul a fost revocat anterior încheierii celor două acte juridice, fiind fondată şi susţinerea apelantei conform căreia procura în litigiu nu respectă condiţiile de formă impuse de art. 58 alin. (2) din Legea nr. 36/1995.
Faţă de cadrul procesual iniţial, au fost respinse pretenţiile reclamantei vizând radierea menţiunii din 27 mai 2003 şi constatarea nulităţii absolute a contractului de subînchiriere datat 8 mai 2003 şi încheiat de pârâtul C.C. şi SC A.R. SRL.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâţii C.C. şi G.N. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează următoarele:
1. Încălcarea dreptului la apărare.
Recurenţii susţin că apelanta s-a folosit de un înscris nou, nedepus în conformitate cu art. 287 alin. (1) pct. 4 şi alin. (3) C. proc. civ., respectiv de convenţia încheiată la 7 mai 2003, din cuprinsul căreia instanţa a reţinut conivenţa frauduloasă, fără a acorda intimaţilor posibilitatea de a face contraproba, prin depunerea de înscrisuri care să dovedească netemeinicia interpretării date de reclamantă.
2. Interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii.
Se susţine că actul încheiat la 7 mai 2003 pe baza căruia s-a dat hotărârea criticată a avut doar rolul de a garanta că plata preţului părţilor sociale urma să fie făcută, într-adevăr, de cesionarul G.N. în favoarea SC N.E. SA prin succesoarea SC B.M. INC, prin mandatarul acesteia din urmă, C.C.
3. Instanţa de apel a aplicat greşit legea.
Cu privire la conţinutul şi întinderea mandatului cuprins în procura din 10 aprilie 2002, contrar interpretării curţii, recurenţii susţin că actul a fost emis de J.V. în calitatea sa de reprezentant al SC N.E. SA prin succesoarea SC B.M. INC, căci numai asociatul poate da mandat unui terţ să modifice actelor constitutive ale societăţii la care deţine părţi sociale. De asemenea, întinderea mandatului viza inclusiv cesiunea de părţi sociale, aşa cum rezultă din conţinutul înscrisului şi are un caracter special, dat în particular, pentru una sau mai multe operaţiuni determinate în concret, iar obligaţia menţionării preţului nu este stipulată legal.
Se mai susţine crearea unei confuzii între preţ, ca element al contractului de vânzare-cumpărare şi dovada operaţiunii, a remiterii sumei de bani.
Astfel, preţul a existat şi a fost serios, prevăzut în actul autentic, iar remiterea acestuia mandantei nu face obiectul acţiunii, în fapt, operând o compensare cu sumele datorate de reclamantă pârâtului C.C.
Preţul a fost achitat de către cesionar şi remis mandatarului reclamantei, iar eventuala culpă a mandatarului în stabilirea unui preţ prea mic pentru părţile sociale înstrăinate ar putea da cel mult naştere la o acţiune în răspundere a mandantelui împotriva mandatarului, deşi, în realitate, între părţi au existat raporturi juridice mai complexe, fiduciare şi de creditare.
Se susţine că nu s-a făcut dovada conivenţei frauduloase, precum şi faptul că mandatul nu a fost revocat, cum greşit s-a reţinut, corespondenţa dintre părţi fiind returnată reclamantei. Chiar daca mandatul ar fi fost revocat, pârâtul G.N. fiind de buna-credinţă, considerând că tratează cu un mandatar, este ocrotit de dispoziţiile art. 1554 C. civ.
În ceea ce priveşte forma procurii, recurenţii apreciază că ea are natura juridică şi forţa probantă a unui înscris autentic, nefiind necesară nici o decizie separată a asociatului unic al SC A.R. SRL de înstrăinare a părţilor sociale, deoarece aceasta a existat sub forma înscrisului-procură specială din data de 10 aprilie 2002 prin care pârâtul C.C. a fost împuternicit de SC N.E. SA prin succesoarea SC B.M. INC să cesioneze părţile sociale ale SC A.R SRL.
Întâmpinare
Analizând recursul pârâţilor prin prisma motivelor invocate, se vor reţine următoarele:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii C.C. şi N.G. împotriva Deciziei nr. 131/AP din 3 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2413/2010. Comercial. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 2480/2010. Comercial. Pretenţii. Contestaţie... → |
|---|
