ICCJ. Decizia nr. 2480/2010. Comercial. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2480/2010
Dosar nr. 7873/1/2009
Şedinţa publică de la 29 iunie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare declarată împotriva Deciziei nr. 2150 din 22 septembrie 2009, contestatoarea SC M. SA, a solicitat în contradictoriu cu intimata SC F.D.E.E.M.N. SA Ploieşti, anularea deciziei susmenţionată întrucât pentru ziua când s-a judecat pricina, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.
Contestatoarea susţine că prin decizia nr. 2150/2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a anulat ca netimbrată contestaţia în anulare, la data de 22 septembrie, când în conformitate cu hotărârea Adunării generale a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit solidarizarea cu protestul iniţiat prin adunările generale ale curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor şi amânarea tuturor cauzelor cu excepţia cauzelor urgente cu arestaţi şi a cauzelor având ca obiect drepturi salariale. În această situaţie părţile nu au fost prezente întrucât părţile erau încunoștințate că judecata nu va avea loc.
Prin decizia nr. 1533 din 4 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia în anulare împotriva Deciziei nr. 2150/2009, a anulat decizia atacată şi a stabilit termen pentru soluţionarea pricinii la 29 iunie 2010 considerând că pentru termenul din 22 septembrie 2009, procedura de citare cu părţile nu a fost legal îndeplinită.
Reluând judecata pricinii, instanţa constată că, prin contestaţia în anulare declarată împotriva Deciziei nr. 116 din 22 ianuarie 2009, contestatoarea SC M. SA a considerat că instanţa de recurs nu a cercetat toate motivele de recurs, respectiv încălcarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârii atacate lipsindu-i motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, ale art. 295 C. proc. civ., stabilind o situaţie de fapt greşită şi aplicând greşit legea şi ale art. 35 din Decretul nr. 31/1954 în sensul lipsei aptitudinii pârâtei de a recunoaşte şi de a angaja întreruperea prescripţiei în raport de limitele puterii conferite organelor persoanei juridice, nu a cercetat greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii respectiv a recunoaşterii dreptului a cărui acţiune s-a prescris; şi nu a cercetat încălcarea de către instanţa de apel a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii în dispozitivul hotărârii nefiind cuprinsă o pronunţare la excepţia prescripţiei.
Contestaţia în anulare împotriva Deciziei nr. 116 din 22 ianuarie 2009 pronunţată de Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este nefondată şi va fi respinsă.
Prin Sentinţa comercială nr. 11071 din 8 octombrie 2007, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia prescripţiei extinctive a acţiunii reclamantei SC F.D.E.E.M.N. SA împotriva pârâtei SC M.G. SA şi s-a respins acţiunea.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 23 din 21 ianuarie 2008 a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond, considerând că prin extrasul de cont din 9 ianuarie 2003, pârâta a recunoscut debitul, actul fiind semnat de directorul şi contabilul societăţii comerciale şi angajând răspunderea debitorului.
Prin decizia nr. 116 din 22 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat împotriva deciziei curţii de apel, considerând că prin confirmarea soldului înregistrată la 9 ianuarie 2003 s-a întrerupt cursul prescripţiei iar instanţa de apel a analizat cu prioritate excepţia prescripţiei, care face inutilă verificarea chestiunilor privind fondul cauzei.
Instanţa de recurs a dezlegat chestiunea prescripţiei dreptului la acţiune şi a stabilit obligaţia instanţelor de a verifica şi celelalte apărări care vizează celelalte excepţii de fond şi de a administra probe în vederea stabilirii unei corecte situaţii de fapt şi de drept.
Prin calea extraordinară de atac promovată de contestatoare, aceasta solicită rejudecarea recursului pe motivele deja cercetate de instanţa de recurs privind soluţionarea excepţiei prescripţiei.
Instanţa de recurs a considerat că în apel s-a motivat hotărârea şi s-a analizat confirmarea soldului din 9 ianuarie 2003 prin semnătura organelor societăţii comerciale şi ştampila acesteia, precum şi protocolul încheiat la 9 noiembrie 2000 şi procesul verbal de conciliere din 31 octombrie 2001.
Instanţa de recurs justificat a considerat că în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi de drept trebuie administrate probe pentru verificarea apărărilor părţilor.
Reluarea motivului privind relevanţa recunoaşterii din partea pârâtei a datoriei, prin persoanele ce au semnat extrasul de cont a fost analizată, este adevărat însă, cu o motivaţie implicită a dispoziţiilor art. 35 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora actele juridice ale organelor persoanei juridice, în limita puterilor conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi.
Instanţa de recurs a dispus instanţelor de fond cu ocazia rejudecării să aibă în vedere apărările inclusiv cele vizând excepţiile încă nesoluţionate precum şi orice alte excepţii, dar şi aspectele care antamează fondul.
Astfel, în mod judicios a stabilit administrarea de probe, întrucât judecătorul fondului ex proprii sensibus nu este în măsură a stabili dacă semnătura de pe extrasul de cont este sau nu a directorului persoanei juridice, cu atât mai mult cu cât nu au fost analizate specimenele de semnătură pentru bancă a conducătorului persoanei juridice.
Celelalte motive de recurs instanţa le-a considerat subsecvente chestiunii prescripţiei extinctive, motiv ce a determinat-o să nu le poată analiza, transferând această obligaţie instanţelor de fond.
Aşa fiind, contestaţia în anulare declarată împotriva Deciziei nr. 116 din 22 ianuarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a fi respinsă ca nefondată, în temeiul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC M. SA Galaţi împotriva Deciziei nr. 116 din 22 ianuarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2470/2010. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 2485/2010. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
