ICCJ. Decizia nr. 2489/2010. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2489/2010
Dosar nr. 5459/99/2008
Şedinţa publică de la 29 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Reclamantul R.E., în calitate de fost asociat şi administrator al SC E. SRL, a chemat în judecată pe pârâta C.R.L.S.P.R.L. Iaşi şi a solicitat acesteia să întocmească împreună cu foştii administratori ai societăţii aflate în procedura insolvenţei, un inventar al bunurilor firmei şi să încheie un bilanţ în care să constate situaţia activului şi pasivului şi să execute operaţiunile referitoare la includerea la masa credală ca active ale societăţii, suprafaţa de 1.000 mp dobândită prin contractul din 4 noiembrie 1996, construcţiile edificate pe teren în baza autorizaţiei nr. x/2001, obligarea pârâtei să vândă bunurile şi să-i predea sumele de bani la care societatea era obligată prin hotărâri judecătoreşti. Prin cererea de intervenţie în interes propriu, F.F. a solicitat să se constate că este proprietarul terenului de 1.000 mp.
Tribunalul Iaşi, prin Sentinţa civilă nr. 1205/COM din 15 mai 2009, a respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, a admis în parte acţiunea obligând pe pârâtă să întocmească împreună cu foştii administratori inventarul bunurilor societăţii în lichidare, să încheie operaţiunile de includere la masa credală a imobilului construcţie edificat în baza autorizaţiei nr. x/2001, a respins celelalte capete de cerere, a admis cererea de intervenţie în interes propriu şi a constatat că intervenientul este proprietarul suprafeţei de 1000 mp, a obligat pe pârâtă la 339,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant şi a obligat pe reclamant şi pârâtă la 20,15 lei către intervenient.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că acţiunea principală nu este tardivă întrucât situaţia financiară de lichidare şi proiectul de repartizare nu au fost notificate de către lichidator pentru a fi aplicabilă dispoziţia art. 263 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Pe fond, a reţinut că, deşi între pârâtă şi L.C.S.P.R.L. s-a încheiat un protocol la 12 iunie 2008 de preluare a lichidării SC E. SRL, acesta nu a respectat dispoziţiile art. 253 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 pentru a-şi produce efectele aşa încât pârâta urmează a întocmi inventarul bunurilor.
În privinţa terenului în suprafaţă de 1000 mp vândut de societatea comercială, instanţa a considerat că prin hotărâre irevocabilă (Decizia nr. 1030 din 27 mai 2002 a Tribunalului Iaşi) s-a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare iar prin Sentinţa penală nr. 2077/2003 a Judecătoriei Iaşi rămasă irevocabilă s-a desfiinţat contractul în condiţiile în care cumpărătorul nu a fost parte în acel proces şi faţă de care hotărârea judecătorească nu-şi poate produce efectele. Construcţia de pe teren fiind edificată înainte de încheierea actului de vânzare este în proprietatea societăţii comerciale.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 105 din 19 noiembrie 2009, a admis apelul reclamantului, a obligat pe pârâtă să execute operaţiunile de includere în masa credală ca activ al terenului de 1.000 mp, a respins cererea de intervenţie şi apelul pârâtei şi a obligat pe intervenient şi pârâta la 593,3 lei cheltuieli de judecată către apelantul reclamant.
Instanţa de apel a considerat că prin contractul de vânzare - cumpărare administratorul societăţii a vândut fiului său suprafaţa de 1.000 mp la un preţ sub cel real, motiv pentru care a fost condamnat iar actul de vânzare desfiinţat, hotărâre penală opozabilă erga omnes care se impune cu autoritate de lucru judecat în faţa intervenientului care nu a făcut dovada existenţei dreptului sau după pronunţarea hotărârii penale.
În privinţa apelului pârâtei, instanţa a reţinut că proprietarul construcţiei nu este A.F.E. ci societatea comercială, iar susţinerile făcute în apel nu se regăsesc în întâmpinarea depusă de pârâtă la instanţe de fond.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, intervenientul şi pârâta au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul intervenient, susţine că instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe motive străine de natura pricinii invocând prevederile art. 170 C. proc. pen. la o situaţie ce nu-i este opozabilă, opozabilitatea erga omnes a hotărârii penale vizând numai existenţa faptei a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, nicidecum asupra efectelor civile asupra persoanelor ce nu au participat la procesul penal.
Mai susţine recurentul că instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 1200 şi 1202 C. civ., între părţi pronunţându-se o hotărâre judecătorească irevocabilă care valida dreptul său de proprietate asupra terenului; de asemenea, susţine că greşit a interpretat prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, hotărârea judecătorească penală nefiindu-i opozabilă, iar contrarietatea de hotărâri a fost tranşată prin Sentinţa civilă nr. 8 din 22 septembrie 2006 rămasă irevocabilă.
Recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit instanţa de apel a admis apelul reclamantului cu privire la suprafaţa de teren de 1.000 mp pe care se află o construcţie, întrucât construcţia a fost edificată de A.F.E. pe terenul proprietatea intervenientului, nu se află în evidenţele contabile ale SC E. SRL aşa încât nu poate fi inclusă în patrimoniul societăţii.
Mai susţine recurenta că reclamantul nu are nicio dovadă că a fost finalizată construcţia executată parţial conform proiectului nr. x/1997 iar instanţa de apel ignorând concluziile expertului contabil care stabileşte că în evidenţele contabile ale societăţii aflate în insolvenţă nu este înregistrată construcţia, include totuşi în activele acesteia construcţia.
Recursul intervenientului este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune.
Prevederile art. 22 C. proc. pen. stabilesc autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive a instanţei penale, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, aceste elemente fiind singurele care se impun erga omnes.
În aceeaşi măsură, efectele hotărârii civile nu se impun instanţei penale numai cu privire la existenţa unei fapte penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Într-o interpretare extensivă a textului de lege citat, instanţa de apel a atribuit hotărârii penale efecte erga omnes pentru dispoziţiile civile alăturate celor penale, fără a ţine seama că anterior, pe cale civilă s-a stabilit cu putere de lucru judecat că nu sunt motive de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, prin care societatea a înstrăinat intervenientului suprafaţa de 1.000 mp.
Astfel cum instanţa supremă a statuat prin Decizia nr. 4561 din 5 iunie 2007 autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale nu se impune faţă de hotărârea civilă, Sentinţa nr. 2077/2003 a Judecătoriei Iaşi fiind ulterioară Deciziei nr. 1030/2002 a Curţii de Apel Iaşi iar cazul de revizuire prevăzut la pct. 7 al art. 322 C. proc. civ. condiţionând retractarea celei de-a doua hotărâri.
În privinţa recursului pârâtei, acesta este întemeiat numai în privinţa dispoziţiei instanţei de apel de a include în patrimoniul societăţii comerciale suprafaţa de teren de 1.000 mp, astfel cum a fost expus.
Însă este nefondat cu privire la includerea în activul patrimonial al construcţiei. Astfel cum instanţele de fond judicios au stabilit construcţia a fost edificată pe terenul societăţii comerciale înainte ca terenul să fie înstrăinat, iar certificatul de urbanism nr. x/1997 şi autorizaţia de construcţie nr. x/1997 au fost emise pe numele societăţii comerciale (filele 11 şi 12 dosar fond).
Culpa de a nu înregistra în evidenţele contabile ale societăţii activele acesteia aparţine administratorului SC E. SRL, iar societatea nu se poate prevala de ilegalitatea unor operaţiuni.
Prevederile Legii nr. 82/1991 nu instituie prezumţii legale privind existenţa sau inexistenţa unor bunuri înscrise sau nu în evidenţele contabile ale societăţii. Orice mijloc de probă poate dovedi existenţa în patrimoniul societăţii a unor bunuri chiar dacă ele nu sunt înregistrate contabil, iar instanţele prin probatoriile administrate au ajuns la concluzia judicioasă a existenţei unei construcţii aparţinând SC E. SRL pe terenul înstrăinat intervenientului.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursurile recurenţilor, va modifica Decizia nr. 105 din 19 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în sensul că va respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 1205 din 15 mai 2009 a Tribunalului Iaşi şi va păstra restul dispoziţiilor deciziei privind respingerea apelului pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtul L.C.R.L.S.P.R.L. Iaşi şi de intervenientul F.F. împotriva Deciziei nr. 105 din 19 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială.
Modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul R.E. împotriva Sentinţei nr. 1205 din 15 mai 2009 a Tribunalului Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ.
Păstrează restul dispoziţiilor deciziei cu privire la respingerea apelului pârâtului L.C.R.L.S.P.R.L. Iaşi.
Păstrează dispoziţiile Sentinţei nr. 1205 din 15 mai 2009 a Tribunalului Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2485/2010. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 2582/2010. Comercial. Contestaţie la... → |
|---|
