ICCJ. Decizia nr. 2555/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2555/2010
Dosar nr. 3282/97/2009
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. 3282/97/2009 pe rolul Tribunalului Hunedoara, la data de 1 iulie 2009, reclamantul Z.I. a chemat în judecată pe pârâta SC S SRL, prin lichidator judiciar CI HG, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate că între părţi a intervenit la data de 23 octombrie 2008 un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în Deva, judeţul Hunedoara, înscris în CF Deva, compus din locuinţă P+M, şi curte în suprafaţă de 308 mp; să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în privinţa acestui imobil.
Prin sentinţa nr. 2106/CA din 9 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul Z.I. în contradictoriu cu pârâta SC S SRL, reprezentată de lichidator judiciar CI HG
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 23 octombrie 2008, între reclamantul Z.I. şi pârâta SC S SRL Hunedoara, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect - imobilul situat în Deva, județul Hunedoara, înscris în CF Deva, compus din locuinţa familială P+M, curte, în suprafaţă totală de 308 mp.
Preţul vânzării imobilului a fost stabilit de comun acord, la suma de 550.000 RON, la data încheierii antecontractului, reclamantul plătind suma de 150.000 RON, cu titlu de avans, urmând ca diferenţa de 400.000 RON să se achite până la data de 23 aprilie 2009, inclusiv, ocazie cu care urma să se perfecteze şi contractul de vânzare-cumpărare.
La data de 25 noiembrie 2008, reclamantul Z.I. a predat administratorului societăţii pârâte, în contul preţului, „materiale produse" (uşi de interior), în valoare de 120.000 RON, stabilind ca diferenţa de 280.000 RON să se achite în aceleaşi împrejurări ca şi cele de mai sus.
In vederea executării antecontractului, reclamantul Z.I. a notificat-o pe pârâtă, prin intermediul BEJ B.E. din Deva, să se prezinte la data de 11 mai 2009, la BNP O.M. din Deva, pentru perfectarea vânzării în formă autentică, aşa cum s-a stabilit prin antecontractul încheiat.
Pârâta nu a dat curs acestei invitaţii, aşa încât contractul de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat nici până în prezent.
S-a arătat că pentru admisibilitatea unei acţiuni ce are ca obiect - pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, se cer îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
- existenţa unui antecontract valabil încheiat;
- promitentul vânzător să fie proprietarul bunului ce face obiectul antecontractului;
- refuzul uneia dintre părţi de a încheia în formă autentică actul de vânzare-cumpărare;
- executarea de către cealaltă parte, a obligaţiei asumate.
În speţă, analizând condiţiile sus menţionate, prima instanţă a constatat că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii integrale a obligaţiei de plată a preţului (existând o diferenţă de 280.000 RON neachitată nici în prezent) şi nici dovada faptului că este gata să-şi îndeplinească această obligaţie (prin consemnarea la dispoziţia instanţei şi pe numele pârâtei, a diferenţei de preţ menţionate).
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul Z.I. a declarat recurs, în termen, motivat şi legal timbrat, solicitând să fie casată hotărârea atacată, iar pe fond să se constate că a intervenit vânzarea-cumpărarea imobilului situat în Deva, județul Hunedoara şi să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în privinţa imobilului arătat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul de apeluri comerciale al Secţiei comerciale a Curţii de Apel Alba Iulia, raportat la valoarea imobilului în litigiu.
A motivat reclamantul-apelant că, raportat la art. 969 C. civ., promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, odată încheiată, dă naştere la drepturi şi obligaţii ce se impun părţilor precum legea, că îi este recunoscut creditorului dreptul de a apela la forţa coercitivă a statului pentru obţinerea executării forţate a obligaţiei, că vânzarea-cumpărarea nu s-a finalizat din culpa exclusivă a pârâtei, care nu s-a prezentat la notar, nici la data stabilită prin antecontract, unde urma să-i achite diferenţa de preţ şi nici la data notificată prin executor, în vederea întocmirii actului autentic de vânzare.
A invocat în drept dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ.
Prin întâmpinare, CI HG, în calitate de administrator judiciar al SC S SRL Hunedoara, a solicitat respingerea apelului.
Prin Decizia comercială nr. 2/A din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, a fost respins apelul reclamantului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a procedat la respingerea acţiunii, în principal, pe motivul neachitării în totalitate a preţului convenit pentru cumpărarea imobilului, reţinând că există o diferenţă de 280.000 RON neplătită, însă a enunţat şi restul condiţiilor, pe care nu le-a mai analizat tocmai pentru neîndeplinirea cerinţei referitoare la preţ.
La primul şi, de altfel, singurul termen de judecată din apel, apelantul-reclamant a înţeles să se prevaleze de contractul de cesiune a dreptului de creanţă, din 18 octombrie 2008, încheiat cu cedentul SC S.D.T.C. LTD susţinând că i s-a cesionat suma de 67.700 euro (din totalul înscris la masa credală a debitoarei SC S SRL -în faliment), echivalentul a 280.000 RON, pe care cedentul-în calitate de creditor, ar fi trebuit să o primească de la pârâta-debitoare SC S SRL, astfel că pârâta ar urma să îi achite reclamantului Z.I. respectiva sumă şi, astfel, operează compensarea cu diferenţa de preţ pentru cumpărarea imobilului.
Chiar dacă reclamantului i s-a cedat o creanţă în valoare de 280.000 RON faţă de pârâtă, sub rezerva respectării procedurii notificării, aceasta nu echivalează cu îndeplinirea obligaţiei de plată integrală a preţului imobilului.
Apoi, antecontractul s-a perfectat la 23 octombrie 2008 (dosar fond), iar faţă de pârâta-vânzătoare, la 23 decembrie 2008 s-adeschis procedura insolvenţei, prin încheierea nr. 1211/F din 23 decembrie 2008 a judecătorului sindic din dosar nr. 8768/97/2008 al Tribunalului Hunedoara.
În plus, ulterior, prin sentinţa nr. 541/F din 19 mai 2009, celor doi administratori li s-a ridicat dreptul de administrare - de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile şi de a dispune de acestea - dosar apel.
Ca atare, reprezentanţii societăţii, chiar notificaţi cu privire la data de 11 mai 2009, în vederea perfectării contractului autentic de vânzare-cumpărare la notar - dosar fond - ar fi fost în imposibilitate să se prezinte.
În plus, este inadmisibilă pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul ce a format obiectul antecontractului, câtă vreme imobilul face partea din averea pârâtei, iar faţă de aceasta s-a deschis procedura insolvenţei. Mai mult, imobilul este grevat şi de o ipotecă în favoarea B.C.R. pentru 2.868.914 RON (dosar fond - extras CF).
În consecinţă, pentru valorificarea creanţei sale, creditorul Z.I. mai avea deschisă doar calea depunerii unei declaraţii de creanţă în dosarul de insolvenţă, în vederea înscrierii în tabelul de creanţe şi pentru a putea participa la distribuire.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Z.I. aducându-i următoarele critici:
1. Hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, dar cuprinde şi motive contradictorii şi străine de natura pricinii, în sensul că în mod greşit s-a reţinut că, anterior deschiderii procedurii insolvenţei împotriva societăţii pârâte, nu s-a realizat acordul de voinţă în vederea înstrăinării imobilului în litigiu, şi că preţul nu a fost integral achitat.
Recurentul susţine că a achitat integral preţul deoarece, a plătit suma de 150.000 RON la data încheierii antecontractului, suma de 120.000 RON prin predarea unor materiale şi produse, în contul preţului iar suma de 280.000 RON (echivalentul a 67.700 euro) a fost cesionată de la SC S.D.T.C. LTD, astfel că a achitat integral preţul imobilului.
Se mai susţine de către recurent că instanţa de apel nu a respectat libertatea contractuală a părţilor de a încheia orice contract doresc şi că au fost încălcate dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora creditorul are dreptul de a cere compensarea creanţei sale cu cea debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensaţie legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii insolvenţei.
Recurentul mai susţine că existenţa ipotecii în favoarea B.C.R. nu făcea imposibilă înstrăinarea imobilului.
2. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii respectiv a dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., deoarece nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Instanţa de apel a motivat amplu şi pertinent respingerea apelului, arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se constata intervenită vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu.
Astfel, instanţa de apel a reţinut în mod corect că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia corelativă din antecontract şi anume aceea de plată integrală a preţului, mai având de achitat suma de 280.000 RON.
Nu pot fi reţinute criticile formulate de către reclamant cu privire la faptul că ar fi plătit şi această sumă, prin aceea că a cesionat suma de 280.000 RON (echivalentul a 67.700 euro) de la creditoarea SC S.D.T.C. LTD şi că în cauză ar opera prevederile art. 52 din Legea nr. 85/2006 şi ale art. 1144 C. civ., privind compensarea legală.
Într-adevăr, potrivit art. 52 din Legea nr. 85/2006 este permisă compensarea creanţei unui creditor asupra debitorului aflat în procedura insolvenţei, cu cea a debitorului asupra sa, dar trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1145 alin. (1) C. civ.
Astfel, ambele datorii trebuie să aibă ca obiect sume de bani şi trebuie să fie deopotrivă lichide şi exigibile.
În cauza de faţă reclamantul recurent nu a făcut dovada faptului că această creanţă a sa este exigibilă, în sensul că ea a fost înscrisă în tabelul creanţelor debitoarei aflată în insolvenţă şi recunoscută de judecătorul sindic prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, mai ales că la fil.18 din dosarul de apel se află o contestaţie a cedentului SC S.D.T.C. LTD prin care estre contestată măsura luată de administratorul judiciar al pârâtei, de respingere a înscrierii creanţei cedentului în tabelul creditorilor.
Prin urmare, se poate concluziona, în mod clar, faptul că reclamantul recurent nu şi-a îndeplinit integral obligaţia de plată a preţului, astfel că nu poate pretinde ca partea cocontractantă să-şi îndeplinească, la rândul ei obligaţia de a se prezenta la notar pentru încheierea în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare pentru imobilul în litigiu şi nici să pretindă pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentici de vânzare-cumpărare.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută, instanţa de apel făcând o motivare amplă asupra motivelor de apel, arătând, în mod detaliat considerentele care au condus-o la respingerea apelului, astfel că au fost respectate dispoziţiile art. 261 C. proc. civ.
Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Z.I. împotriva deciziei comerciale nr. 2/A din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 83/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2561/2010. Comercial → |
|---|
