ICCJ. Decizia nr. 2561/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2561/2010
Dosar nr. 16650/3/2008
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 9 octombrie 2007, reclamantul N.C. a chemat în judecată pe pârâţii SC R. SA şi B.M.P. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună în principal, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare între reclamant, în calitate de cumpărător şi pârâta SC R. SA, în calitate de vânzător având ca obiect imobilul reprezentat de terenul liber de construcţii în suprafaţă de 260 mp situat în Bucureşti, sector 1, înscris în Cartea Funciară a localităţii Bucureşti, sector 1, ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 21 octombrie 2004 de către BNP M.G.O. şi A.A.J., în acest antecontract adresa poştală a imobilului fiind menţionată drept Bucureşti, sector 1; în subsidiar, obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 150.000 euro cu titlu de daune-interese pentru refuzul de a încheia cu reclamantul contractul de vânzare-cumpărare indicat mai sus, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 21 octombrie 2004 de către BNP M.G.O. şi A.A.J., încheiat între reclamant în calitate de promitent-cumpărător şi SC R. SA în calitate de promitent-vânzător, prin reprezentantul său legal majoritar B.M.P., SC R. SA s-a obligat să îi vândă, iar reclamantul s-a obligat să cumpere imobilul reprezentat de terenul liber de construcţii în suprafaţă de 260 mp situat în Bucureşti, sector 1.
Reclamantul susţine că a virat prin ordin de plată către SC R. SA la 29 decembrie 2004 avansul în cuantum de 5.000 euro din preţul vânzării, sumă care a fost returnată, ulterior la 1 februarie 2005 a consemnat la CEC avansul, la data de 21 martie 2005, a virat suma de 30.000 euro, reprezentând a doua tranşă din avans notificând pârâta prin notificarea din 25 martie 2005 trimisă prin intermediul BEJ D.G. Se mai arată că reclamantul a somat pârâta să se prezinte în data de 10 septembrie 2007 a BNP M.G.O. şi A.A.J. în vederea încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare în conformitate cu dispoziţiile antecontractului încheiat între părţi dar nu s-a prezentat.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 112 şi urm. C. proc. civ., art. 5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, Titlul X, art. 969 şi urm., art. 1073 şi urm., art. 998 – art. 999, art. 1000 alin. (3) C. civ.
Pârâta SC R. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată întrucât reclamantul urma să depună, cu titlu de avans de preţ, prima rată în sumă de 5.000 euro, numai după obţinerea, consimţământului asupra vânzării, din partea A.G.A. societăţii pârâte, ceea ce confirmă faptul că reclamantul cunoştea că numai A.G.A. pârâtei avea dreptul să aprobe înstrăinarea bunului imobiliar.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 4055 din 12 martie 2009 a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin antecontractul autentificat din 21 octombrie 2004 de BNP M.G.O. şi A.A.J. pârâta s-a obligat să vândă reclamantului imobilul reprezentat din teren liber de construcţii în suprafaţă de 260 mp din Bucureşti, sector 1, în anumite condiţii.
În acest sens părţile au convenit ca plata sumei de 5.000 euro cu titlu de avans preţ să se efectueze după ratificarea antecontractului de adunarea generală a societăţii vânzătoare, astfel că nu se poate susţine că reclamantul nu cunoştea această situaţie şi necesitatea îndeplinirii cerinţei legale obligatorii prevăzută de Legea nr. 31/1990 pentru societăţile comerciale.
Totodată în cuprinsul antecontractului s-a prevăzut că pârâta s-a angajat în sensul înstrăinării imobilului doar după finalizarea prin hotărâre irevocabilă a litigiului ce constituie obiectul dosarului nr. 167/2004 aflat pe rolul instanţelor la data încheierii antecontractului soluţionat prin hotărâre definitivă la 9 mai 2006.
Drept urmare orice plată anterioară nu poate fi considerată ca efectuată în temeiul convenţiei cu titlu de preţ de natură a-l îndreptăţi pe reclamant să pretindă pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare şi nici daune interese de vreme ce nu se poate reţine din probatoriu un refuz nejustificat al pârâtei de a încheia contractul.
Aşadar obligaţia pârâtei de vânzare depinde de obţinerea acordului organului de conducere al societăţii pârâte, aspect cunoscut de reclamant de la încheierea antecontractului, acord care nu s-a obţinut astfel încât operaţiunea nu a mai avut loc. Astfel orice societate comercială funcţionează după anumite principii prevăzute strict de lege în speţă Legea nr. 31/1990 şi actul constitutiv, sub aspectul funcţionăm, a atribuţiilor administratorilor, a organelor angajate să reprezinte societatea şi cum acordul hotărârii adunării generale nu s-a obţinut pentru operaţiunea în litigiu, cererea nu poate fi primită.
Răspunzând criticilor reclamantului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins apelul ca nefondat.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că din interpretarea logico-juridică a antecontractului de vânzare-cumpărare conform art. 977 C. civ. rezultă că încheierea valabilă a contractului de vânzare-cumpărare depindea de îndeplinirea a două condiţii – aceea a finalizării irevocabile a litigiului ce forma obiectul dosarului nr. 167/2004 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi de ratificarea antecontractului de către A.G.A. societăţii vânzătoare, de obţinerea titlului de proprietate conform Legii nr. 18/1991, precum şi celelalte formalităţi legale de intabularea terenului.
Din actele şi lucrările dosarului nu rezultă modul în care s-a soluţionat litigiul ce forma obiectul dosarului nr. 167/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti (se face doar o afirmaţie în sensul perimării apelului – dar nu se face dovada soluţionării irevocabile).
Conform actelor din dosar, respectiv hotărârea A.G.E.A. a SC R. SA din 14 martie 2005 (dosar T.B.) s-a respins vânzarea imobilului situat în sector 1, Bucureşti, către N.C. conform antecontractului de vânzare-cumpărare.
În aceste împrejurări, condiţiile de care depindeau încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu s-au îndeplinit.
Am fi în prezenţa unor condiţii suspensive de a căror îndeplinire depindea (naşterea) încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Pe de altă parte, pornind de la ideea apelantului reclamant în sensul că nu ne aflăm în prezenţa unor condiţii suspensive, problema care s-a ridicat în practică şi literatura juridică referitoare la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare în sensul că în dreptul nostru promisiunea de vânzare-cumpărare bilaterală nu poate fi considerată o vânzare sub condiţie suspensivă, tot nu ar fi îndeplinit condiţiile încheierii valabile ale unui act juridic pentru că nu există un consimţământ (ca şi condiţie de validitate a contractului) valabil exprimat.
Astfel nu există acordul de voinţă valabil exprimat al promitentei vânzătoare care este o societate comercială – persoană juridică a cărei voinţă se exprimă prin hotărârile luate de adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor conform legii, contractului sau statutului şi care sun obligatorii chiar pentru asociaţii/acţionarii care nu au luat parte ori au votat contra (art. 131 din Legea nr. 31/1990). La baza formării voinţei speciale stă principiul majorităţii.
Ca urmare necesitatea obţinerii acordului adunării generale a acţionarilor societăţii nu era o „simplă formalitate" pentru promitenta – vânzătoare ci chiar o condiţie de care depindea valabilitatea actelor juridice.
În ceea ce priveşte al II-lea motiv de apel, pornind şi de la istoricul prezentat de apelant – se constată de către instanţă că plata avansului de 5.000 euro trebuia achitată după ratificarea antecontractului de către adunarea generală care a avut loc la 14 martie 2005.
Ori apelantul a achitat suma cu titlu de avans de 5.000 euro înainte de ratificarea adunării generale la 15 februarie 2005 - suma care deşi iniţial a fost încasată de societate a fost returnată.
La data de 21 martie 2005 – deşi nu avea acordul adunării generale pentru vânzare apelantul virează suma de 30.000 euro – sumă de asemenea returnată.
Ca urmare intimata pârâtă nu şi-a însuşit sau reţinut nicio sumă de bani cu titlu de avans sau preţ pentru antecontractul de vânzare-cumpărare, se poate spune că prin atitudinea sa (de a efectua o ofertă reală urmată de consemnaţiune) apelantul reclamant ar fi urmărit obligarea intimatei-pârâte să încaseze o sumă necuvenită.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, în termen şi legal timbrat reclamantul, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că obligaţia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare nu a fost asumată de către intimata-pârâtă sub o somaţie, ci reprezintă o obligaţie pură şi simplă.
Obligaţia intimatei a fost asumată fără ca aceasta să fie afectată de o condiţie în accepţiunea art. 1004 şi urm. C. civ. în mod eronat a reţinut instanţa de apel precum şi prima instanţă faptul că obligaţia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare ar fi fost asumată de către pârât sub condiţia ratificării acestui antecontract de către A.G.A. pârâtei.
Din chiar redactarea antecontractului faptul că voinţa internă a părţilor a fost că obligaţia pârâtei de a încheia contractul nu a fost asumată sub condiţia ratificării antecontractului de către A.G.A. pârâtei ci constituie în realitate o obligaţie pură şi simplă.
Ratificarea pe care pârâta o califica drept o condiţie, reprezintă în realitate o formalitate pe care pârâta a prevăzut-o în antecontract pentru îndeplinirea unei obligaţii prevăzute în actele constitutive ale societăţi şi care privea raportul dintre administrator şi adunarea generală a acţionarilor, obligaţie care, potrivit art. 55 din Legea nr. 31/1990 nu-i este opozabilă, conchide recurentul.
Prin conduita sa, intimata a acceptat plata efectuată de cumpărător, a recunoscut obligaţia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare la acel moment fiind, fără relevanţă faptul că ulterior a restituit suma încasată.
Recursul este nefondat.
Din examinarea antecontractului de vânzare-cumpărare rezultă că o condiţie esenţială a acestuia o constituia aprobarea adunării generale a acţionarilor a vânzării terenului în litigiu şi o dovadă elocventă în acest sens o constituie şi prevederea potrivit căreia prima rată în sumă de 5.000 euro reprezentând preţul urma să fie achitată de recurent numai după obţinerea consimţământului acestui organ decizional al pârâtei.
Este evident că la încheierea antecontractului reclamantul cunoştea că numai A.G.A. pârâtei avea dreptul să aprobe înstrăinarea bunului imobiliar şi că dată fiind această situaţie, reclamantul a condiţionat depunerea primei părţi de preţ numai după acordarea de către A.G.A. a aprobării vânzării terenului.
În speţă, la prima A.G.A. societăţii pârâte ce a avut loc după încheierea antecontractului (14 martie 2005) acest organism decizional a hotărât să respingă solicitarea de obţinere a consimţământului acesteia privind vânzarea terenului.
Depunerea înainte de acest moment de către reclamant a unor sume de bani pe care din proprie iniţiativă le-a intitulat că ar avea destinaţia de „tranşă de preţ" nu reprezintă nicio semnificaţie juridică, pentru că nu avea îndatorirea să le achite în această fază.
Faţă de cele arătate, rezultă fără putinţă de tăgadă că recurentul-reclamant încă de la încheierea antecontractului cunoştea că acest act produce efecte juridice numai în condiţiile în care se obţine aprobarea vânzării din partea A.G.A. şi deci până la pronunţarea poziţiei acestui organ orice sumă de bani în contul convenţiei era neavenită şi recurentul-reclamant era considerat că nu a plătit niciun fel preţul terenului.
Aşa cum au reţinut şi instanţele anterioare în ipoteza în care a fost achitată înainte de îndeplinirea acestei îndatoriri contractuale nu poate fi considerată ca fiind efectuată în temeiul convenţiei părţilor cu titlu de preţ şi să fie de natură a-l îndreptăţi pe recurent să pretindă pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.C. împotriva deciziei comerciale nr. 505 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2555/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2562/2010. Comercial → |
|---|
