ICCJ. Decizia nr. 273/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 273/2010
Dosar nr. 830/258/2006
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Miercurea Ciuc şi declinată competenţa în favoarea Tribunalului Harghita, reclamanta SC O.W. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC C.M.C. SA, solicitând:
- rezilierea din vina pârâtei a contractului nr. l din 19 august 2003, privind prestarea serviciilor de transport călători;
- obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri în valoare de 40.000 RON, reprezentând prejudiciul produs societăţii ca urmare a încălcării obligaţiilor contractuale, respectiv a întreruperii intempestive a activităţii de transport înainte de expirarea termenului de preaviz instituit prin art. IX pct. 9.1 din contract;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentinţa nr. 282 din 1 martie 2007 a Tribunalului Harghita, s-a admis în parte acţiunea reclamantei SC O.W. SRL Miercurea Ciuc, formulată împotriva pârâtei SC C.M.C. SA; s-a dispus rezilierea contractului nr. 1 din 19 august 2003 şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 69.118 lei despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că pârâta este în culpă contractuală, întrucât nu ar fi respectat cerinţa contractului, potrivit căreia se impunea ca în caz de denunţare a contractului, să comunice acest lucru prin preaviz de 60 de zile către reclamantă, parte cocontractantă.
În consecinţă, pentru cele 28 zile rămase din cele 60 zile ce trebuiau respectate, s-au acordat despăgubiri, în cuantum de 69.118 lei.
Prin Decizia nr. 110/ A din 17 decembrie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate şi, în consecinţă:
A modificat în parte hotărârea atacată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă către reclamantă la plata sumei de 5560,73 lei, cu titlu de despăgubiri şi 2.623 lei cheltuieli de judecată.
A menţinut celelelalte dispoziţii din hotărârea atacată.
A respins apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi hotărâri.
A obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 10.880,6 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Susţinerile apelantei pârâte, în ceea ce priveşte faptul că facturile fiscale depuse în probaţiune nu ar fi fost prezentate cu ocazia concilierii sunt nefondate, întrucât în cursul cercetării judecătoreşti părţile sunt libere să depună în probaţiune orice mijloace de probă apreciate drept utile, necesare şi pertinente cauzei, urmând a fi combătute de partea adversă prin contraprobe, instanţa fiind cea care le va aprecia ca atare.
Referitor la excepţia invocată de pârâtă, vizând decăderea reclamantei din dreptul de a modifica cuantumul despăgubirilor după prima zi de înfăţişare, curtea de apel a constatat că şi această susţinere este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., orice modificare a cererii de chemate în judecată nu se consideră a fi modificată dacă reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii.
În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia reclamanta nu ar fi deţinut licenţa de transport necesară pentru realizarea obiectului contractului, transport de persoane, este de observat că nici această alegaţie nu poate fi reţinută întrucât în cursul soluţionării apelului reclamanta a depus această licenţă A.R.R.
Întrucât prima expertiză efectuată în cauză nu a fost concludentă, s-a dispus efectuarea încă a unei expertize, care a concluzionat că întinderea prejudiciului suferit de reclamantă este de 5.560,7 lei (4515 lei despăgubiri, sumă actualizată în funcţie de rata inflaţiei).
Astfel că valoarea reală a despăgubirilor ce se impune a fi acordate reclamantei, este în cuantum de 4.515 lei, sumă actualizată cu rata inflaţiei, apreciată de instanţă ca fiind necesară şi suficientă pentru o justă despăgubire a reclamantului.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
În motivarea recursului, reclamanta arată astfel, în esenţă, următoarele:
Hotărârea pronunţată de instanţa de apel este netemeinică şi nelegală, având în vedere respingerea cererii sale privind efectuarea unei expertize la care să participe 3 experţi şi prin care să se stabilească în mod real valoarea prejudiciului ce i-a fost cauzat.
Totodată, fără nicio bază legală instanţa de apel a apreciat ca real prejudiciul determinat de al doilea expert, motivând că acesta a utilizat în calcul principiul proporţionalităţii cheltuielilor, cota parte din cheltuieli egală cu cota parte a tuturor veniturilor societăţii, fără a se avea în vedere că pentru a efectua astfel de determinări trebuie luate în calcul toate cauzele care produc la un moment dat pierderi ori beneficii.
De asemenea, nu s-a arătat şi nu s-a concretizat cum este posibil a se determina pierderile şi câştigurile aferente transportului efectuat pentru un beneficiar într-o perioadă de 28 zile prin raportarea la profitul realizat pe durata unui an şi care rezultă dintr-o multitudine de activităţi.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea susţinerilor recurentei reclamante, în raport de actele dosarului, de dispoziţiile legale incidente în speţă, precum şi de hotărârile pronunţate în cauză, se constată următoarele:
În primul rând, se impune a se observa că deşi recurenta îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, de natură să atragă, în măsura în care susţinerile formulate în recurs s-ar dovedi a fi întemeiate, modificarea hotărârii atacate, recurenta solicită prin invocarea acestui temei legal, casarea deciziei criticate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În al doilea rând, urmează a se constata că toate susţinerile recurentei se circumscriu unor critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate, astfel cum prevăd expres şi limitativ, dispoziţiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., şi anume că, modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi cerută, în baza acestor dispoziţii legale, numai pentru motive de nelegalitate.
Astfel, deşi recurenta arată că hotărârea curţii de apel este netemeinică şi nelegală, aceasta critică Decizia curţii de apel şi solicită casarea accesteia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pe motiv că nu i-au fost acordate despăgubiri la nivelul stabilit de cea de-a doua expertiză, eronat, printr-un calcul pe principiul proporţionalităţii şi că, în mod greşit i-a fost respinsă cererea privind efectuarea a unei a treia expertize la care să participe trei experţi şi prin care să se stabilească valoarea reală a prejudiciului ce i-a fost cauzat, toate aceste critici constituindu-se în critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate a hotărârii atacate cu recurs.
Astfel fiind, se constată că, în speţă, cuantumul despăgubirilor ce au fost acordate reclamantei a fost stabilit după ce în cauză au fost administrate două expertize contabile judiciare, la care părţile au formulat de fiecare dată obiectivele, obiecţiuni şi precizări, iar instanţa de apel a apreciat că rezultatul celei de-a doua expertize reflectă corect cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate reclamantei pentru o justă despăgubire, o a treia expertiză devenind inutilă în această împrejurare.
Drept urmare, se reţine că reclamanta nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, care, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 1 – pct. 9 C. proc. civ., să justifice modificarea sau casarea deciziei curţii de apel şi, în consecinţă aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi se va respinge recursul reclamantei SC O.W. SRL Miercurea Ciuc, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.W. SRL Miercurea Ciuc împotriva deciziei nr. 110/ A din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 270/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 274/2010. Comercial → |
|---|
