ICCJ. Decizia nr. 2904/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2904/2010
Dosar nr. 19003/3/2008
Şedinţa publică de la 23 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, la data de 23 ianuarie 2008, reclamanta SC N.S.C. SRL a chemat în judecată pârâta SC B.D.T. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâta la repararea autovehiculului, astfel încât acesta să funcţioneze la parametrii normali sau la înlocuirea vehiculului cu unul nou.
În motivarea cererii, legal timbrată, reclamanta a arătat că între ea şi pârâtă a intervenit la 21 iunie 2005 un contract de vânzare-cumpărare pentru un autoturism. Ulterior încheierii contractului a fost semnat şi contractul nr. 0582 din 14 septembrie 2005, contract de leasing financiar cu F.I.L. SA. Maşina achiziţionată de reclamantă a funcţionat la parametrii normali cu excepţia unui zgomot produs de cadran. La data de 26 aprilie 2007 reprezentantul reclamantei a dus maşina la un service unde s-a constatat că maşina nu funcţionează la parametrii normali datorită unor vibraţii în cadran şi că problema nu poate fi remediată.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., art. 969, 1073 C. civ. şi art. 43 C. com.
La data de 11 februarie 2008 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2304 din 3 aprilie 2008 a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Prin sentinţa nr. 13843 din 15 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să procedeze la repararea autovehiculului ce a făcut obiectul contractului de contactului de vânzare-cumpărare nr. CA 007 din 21 iunie 2005, astfel încât acesta să funcţioneze la parametrii normali. S-a respins cererea de înlocuire a autovehiculului cu unul nou ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că nu rezultă din probele administrate că remedierea defecţiunilor este imposibilă. Această remediere presupune o iniţiativă adecvată a pârâtei, având în vedere că, la momentul înstrăinării bunului, nu i s-a adus la cunoştinţă reclamantei că bunul nu poate fi folosit la viteze de peste 130 km/h.
De asemenea, nu rezultă, din materialul probator administrat, că defecţiunea a fost cauzată de folosirea necorespunzătoare a autovehiculului.
În opinia instanţei nu este întemeiată cererea de înlocuire în condiţiile în care nu se probează predarea unui autovehicul diferit de cel comandat. Or, numai în condiţiile în care se invoca obligaţia de predare a bunului cumpărat se putea analiza posibilitatea predării bunului vândut.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen, motivat, pârâta SC B.D.T. SRL, care a criticat soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în motivele de apel următoarele aspecte:
- în speţă operează excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei faţă de primul capăt de cerere introductivă, potrivit art. 5 şi 11 din Decretul nr. 167/1958, întrucât acţiunea în remedierea viciilor poate fi formulată în termen de 6 luni de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului, cu excepţia construcţiilor.
În cauză, vânzarea şi livrarea autoturismului au avut loc în anul 2005, iar defecţiunea a fost descoperită, la data de 26 ianuarie 2007, la mai mult de un an de la predarea bunului, după expirarea termenului legal de garanţie, acţiunea fiind introdusă la 23 ianuarie 2008, după 6 luni de la data descoperii defecţiunii.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea petitului unu din acţiunea introductivă întrucât din probele administrate nu a reieşit că defecţiunea reclamată de cumpărător este cauzată de un viciu ce ar fi existat la momentul încheierii contractului, ea datorându-se folosirii autovehiculului de viteze improprii acestuia, peste 150 km/h.
Motivele de apel au fost completate în şedinţa publică din data de 4 iunie 2009, în sensul invocării şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, întrucât aceasta nu are calitatea de vânzător şi nici nu a preluat obligaţia de garanţie a acestuia printr-un act juridic subsecvent vânzării.
Prin Decizia nr. 349 din 2 iulie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 349 din 2 iulie 2009, a admis apelul a schimbat în tot sentinţa criticată şi a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantei pârâte şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă.
S-a respins, totodată, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10,6 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, în speţă, nu operează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantei pârâte SC B.D.T. SRL întrucât cererea reclamantei se întemeiază pe contractul încheiat la 21 iunie 2005, în care părţi ale contractului sunt părţile litigante, cât şi pe contractul de leasing financiar nr. 0582 din 14 septembrie 2005.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs ambele părţi criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, SC N.S.C. SRL susţine că indiferent la ce viteze apare defecţiunea, ea există şi trebuie reparată, iar SC B.D.T. SRL susţine că Decretul nr. 167/1958 nu prevede aplicabilitatea prevederilor sale, în speţă art. 5 şi 11, doar acţiunile care au ca obiect patrimonial, ci la modul general tuturor acţiunilor privind viciile ascunse ale unui lucru cum este şi acţiunea intimatei.
Recursurile sunt nefondate.
Chiar şi în condiţiile în care recurenta-reclamantă, întemeindu-şi recursul pe art. 304 alin (1) pct. 9 C. proc. civ., nu precizează care dintre cele două ipoteze distincte reglementate de acest text normativ stau la baza recursului său, înţelegem să arătăm onoratei instanţe de recurs că instanţa de apel, a dat o hotărâre care nu nesocoteşte nicio normă de drept şi care are temei legal.
Conform art. 11, pct. 7 din OG nr. 78/2000, cartea de identitate a vehiculului este un document eliberat de R.A.R., care atestă faptul că un vehicul a fost omologat şi îndeplineşte condiţiile tehnice privind siguranţa circulaţiei, protecţia mediului şi folosinţa conform destinaţiei.
De asemenea, conform art. 11 din OG nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora în România: Eliberarea cărţii de identitate se face în următoarele condiţii:
a) în cazul omologării individuale, precum şi în cazul vehiculelor rutiere deja înmatriculate sau înregistrate în România, dacă vehiculul poate fi identificat şi corespunde normelor tehnice de siguranţă a circulaţiei, de protecţie a mediului, precum şi folosinţei căreia îi este destinat;
Din textele normative arătate rezultă că viteza maximă constructivă este una dintre componentele rezultate din operaţiunea de omologare a vehiculului, care este guvernanta de Reglementarea din 5 noiembrie 2009 privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate de acestea.
Neexistând niciun text normativ care să fi fost nesocotit de către instanţa de apel în darea soluţiei pronunţate se apreciază că recursul SC N.S.C. SRL este nefondat.
Nu pot fi reţinute nici criticile recurentei SC B.D.T. SRL motivat de faptul că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât cererea se întemeiază pe contractul încheiat la 21 iunie 2005, în care părţi ale contractului sunt SC B.D.T. SRL şi SC N.S.C. SRL, cât şi pe contractul de leasing financiar nr. 0582 din 14 septembrie 2005.
Conform art. 12 lit. a) din OUG nr. 51 din 28 august 1999 privind operaţiunile de leasing societăţile de leasing, cu modificările de la data încheierii contractului, 21 iunie 2005, utilizatorul are acţiune directă împotriva furnizorului în cazul reclamaţiilor privind calitatea.
Cele două contracte încheiate, respectiv, cel de vânzare-cumpărare din 21 iunie 2005 cu nr. CA007, dintre părţile în litigiu şi contractul de leasing financiar nr. 0582 din 14 septembrie 2005, formează un tot unitar, neputând fi disociate în cazul soluţionării prezentei cauze.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte capătul 1 din acţiunea introductivă întrucât nu sunt incidente dispoziţiile art. 5 şi 11 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă se reţine că termenul de un an la care face referire textul legal s-ar fi aplicat în cazul acţiunilor care au un obiect patrimonial, însă în speţă, acţiunea are ca obiect obligaţia de a face, în subsidiar, de a da şi prin urmare, termenul de prescripţie este de 3 ani potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat în cauză, în sensul în care chiar dacă ar fi aplicabile dispoziţiile art. 5 şi 11 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, alin. (3) al art. 11 le înlătură, prin trimiterea la termenul convenţional de garanţie.
În aceste condiţii văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC N.S.C. SRL Bucureşti şi pârâta SC B.D.T. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 349 din 2 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 553/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3323/2010. Comercial → |
|---|
