ICCJ. Decizia nr. 553/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 553/2010
Dosar nr. 46924/3/2007
Şedinţa publică de la 11 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 13303 din 4 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins acţiunea formulată de reclamanta B.M. în contradictor cu pârâţii SC L.C. SRL, B.N.R. şi A.V.A.S. având ca obiect constatarea nulităţii absolute a ordonanţei de adjudecare nr. 1427 din 13 iunie 1995, ca inadmisibilă subsecvent admiterii excepţiei cu acest obiect.
Instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 551 alin. ultim şi art. 552 C. proc. civ., ordonanţa de adjudecare a cărei nulitate absolută solicită reclamanta să se constate şi prin care s-a dispus adjudecarea definitivă a bunului licitat a fost dată cu drept de recurs, controlul acesteia, care reprezintă o hotărâre judecătorească, neputând fi exercitat pe calea unei acţiuni separate în constatarea nulităţii, acţiunea cu acest obiect fiind deci inadmisibilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 284 din 15 iunie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta B.M., a admis apelul declarat de pârâta SC L.C. SRL împotriva sentinţei pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1963 lei reprezentând cheltuieli de deplasare şi cazare şi la 237,99 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Instanţa de apel, cu privire la apelul declarat de reclamantă a reţinut corecta aplicare de către judecătorul fondului a prevederilor art. 551 şi 552 C. proc. civ., în sensul că ordonanţa de adjudecare poate fi supusă, ca orice hotărâre judecătorească, controlului prin intermediul căilor de atac, nu prin acţiuni în nulitate. Cu privire la apelul declarat de pârâtă a reţinut că aceasta deşi a solicitat prin întâmpinare cheltuieli de judecată, ele nu i-au fost acordate de instanţa de fond, motiv pentru care în baza art. 298 şi 274 C. proc. civ., s-a admis apelul declarat iar reclamanta obligată la cheltuieli conform art. 274 C. proc. civ.
În contra deciziei menţionate au declarat recurs reclamanta B.M. şi pârâta SC L.C. SRL.
Recurenta reclamantă invocă ca motive de recurs prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor invocând faptul că ordonanţa de adjudecare reprezintă un act de dobândire a proprietăţii prin cauza ilicită şi frauda la lege, fiind adjudecat un alt imobil decât cel cu care s-a garantat împrumutul şi că nu a atacat-o conform art. 551 C. proc. civ., pentru că nu a avut cunoştinţă de ea.
Recurenta pârâtă critică Decizia atacată pentru greşita aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că instanţa nu era îndreptăţită să reducă onorariul convenit între avocat şi client, instanţa neavând în vedere culpa procesuală a intimatei şi nici complexitatea cauzei. Critică, de asemenea, netemeinicia deciziei atacate întrucât nu s-au luat în considerare toate actele justificative pentru cheltuielile efectuate cu transportul.
Recursurile declarate nu sunt fondate.
I. Cu privire la recursul declarat de reclamantă
Dezvoltarea criticilor recurentei se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., greşita aplicare a legii respectiv a prevederilor art. 551 şi urm. C. proc. civ., nu şi în motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.; nefiind întrunită ipoteza pe care acesta o prevede: greşita interpretare a actului dedus judecăţii cu consecinţa schimbării naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Cu privire la aplicarea art. 551 alin. ultim C. proc. civ., în vigoare la data adjudecării se constată că prin acţiunea promovată s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a ordonanţei de adjudecare definitive nr. 1427 pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus la 13 iunie 1995 iar aceasta a fost dată cu drept de recurs în termen de 40 de zile de la data transcrierii, dată la care a devenit opozabilă erga omnes aşa încât, critica recurentei reclamante nu poate fi primită, instanţele făcând o corectă aplicare a prevederilor legale incidente cât priveşte admisibilitatea controlului judecătoresc altfel decât prin calea de atac prevăzută de ordonanţa în speţă.
Aşa fiind, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.
II. Cu privire la recursul declarat de pârâtÄ.
Cu privire la motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată corecta aplicare a prevederilor art. 274 de instanţa de apel prin Decizia atacată.
Potrivit art. 274 alin. (2), judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut, iar potrivit alin. (3) al art. 274, judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori vor constata motivat, că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Contractul de asistenţă juridică încheiat între avocat şi client produce efecte juridice între părţile contractante conform art. 969 C. proc. civ., în raport cu instanţa el fiind un fapt juridic, aceasta, cât priveşte onorariul dovedit a fi plătit, inclus în cheltuielile de judecată la care va fi obligată partea căzută în pretenţii, urmând a face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Critica recurentei, la nivel de principiu, deoarece nu concretizează cu cât s-a redus onorariul plătit avocatului în speţă, nivelul acestuia şi valoarea pricinii, nu poate fi deci primită.
Criticile care antamează temeinicia hotărârii atacate sub aspectul aprecierii actelor justificative în dovedirea cheltuielilor efectuate nu pot fi examinate faţă de prevederile art. 304 C. proc. civ., partea introductivă care limitează controlul instanţei de recurs la nelegalitatea hotărârii atacate.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta B.M. şi pârâta SC L.C. SRL Vişeu de Sus prin administrator B.M., împotriva deciziei nr. 284 din 15 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 418/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2904/2010. Comercial → |
|---|
