ICCJ. Decizia nr. 3473/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3473/2010
Dosar nr. 7801/101/2008
Şedinţa publică din 25 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 396 din 28 aprilie 2009, Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantului N.S. şi a respins acţiunea formulată de acesta împotriva pârâtei SC S.C. SRL.
Prin acţiune reclamantul a solicitat contravaloarea dividendelor ce i se cuvin pentru anul 2007, în calitate de asociat unic al societăţii pârâte.
În considerentele deciziei instanţa de fond a reţinut că există identitate între persoana reclamantului şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat întrucât obiectul acţiunii îl reprezintă plata dividendelor ce i s-ar cuveni în calitatea de asociat unic al pârâtei în perioada vizată (anul 2007).
Pe fondul cauzei s-a reţinut că, la data de 18 februarie 2008, între reclamant şi S.C. M & Q Management S.R.L. a intervenit o convenţie prin care primul – în calitate de asociat unic al societăţii pârâte – a cesionat către societatea menţionată o parte socială, reprezentând 100% din capitalul social deţinut pentru suma de 2.200.000 euro, iar în baza hotărârii A.G.A. a pârâtei s-a încheiat actul adiţional din aceeaşi dată şi contractul de cesiune pe părţi sociale (la data de 17 martie 2008), contract în care s-a prevăzut în mod expres că reclamantul nu mai are niciun fel de pretenţii materiale sau financiare pentru partea socială cedată.
De asemenea, prin contract s-a prevăzut că părţile sociale se transferă libere de orice sarcini, împreună cu toate accesoriile, cu toate drepturile şi obligaţiile.
Instanţa a mai considerat că nu prezintă relevanţă încheierea procesului- verbal de distribuire a dividendelor cât timp prin contract a renunţat la toate drepturile ce i se cuveneau în calitate de fost asociat.
Apelul declarat de reclamant şi de pârâtă împotriva sentinţei au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 261 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, care a reţinut că motivarea sentinţei corespunde prevederilor art. 261 C. proc. civ., fiind examinate efectiv apărările şi susţinerile părţilor, fiind primită efectuarea controlului judiciar.
De asemenea, instanţa a mai constatat că au fost interpretate corect clauzele contractului de cesiune de părţi sociale, considerând în mod judicios că reclamantul a renunţat în mod expres la orice pretenţii materiale sau financiare faţă de societate, începând cu data încheierii contractului, declaraţii faţă de care este inutilă analizarea procesului- verbal din 26 martie 2008, semnat doar de apelant şi întocmit pro causa.
Instanţa a dat eficienţă prevederilor art. 17 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 şi art. 969 C. civ.
În ce priveşte apelul declarat de societatea pârâtă şi care a vizat doar neacordarea cheltuielilor de judecată s-a considerat că atâta vreme cât pârâta nu a dovedit efectuarea cheltuielilor solicitate, cererea a fost respinsă în mod corect.
Împotriva deciziei au formulat recurs atât reclamanta cât şi pârâta, ambele invocând nelegalitatea acesteia.
Recurentul - reclamant a susţinut prin cererea de recurs următoarele critici:
- Decizia atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, fiind interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii (contractului de cesiune).
Recurentul consideră că instanţa de apel a ignorat intenţionat sau nu faptul că societatea pârâtă nu este parte în contractul de cesiune astfel că nu se poate pune problema renunţării la orice pretenţii materiale sau financiare faţă de terţ, ci eventual faţă de SC M.Q. SRL.
Cum acţiunea este promovată împotriva SC S.C. SRL, care nu este parte în contract, recurentul consideră că nu putea să renunţe la ceea ce aceasta îi datora, acesta fiind şi motivul pentru care SC M.Q. SRL nici nu a ridicat dividendele.
- Instanţa de apel este în eroare atunci când afirmă faptul că, în contractul de cesiune există clauze ce cuprind renunţarea reclamantului la drepturile ce i se cuveneau în calitate de asociat, iar drepturile unui asociat nu pot fi asimilate cu pretenţiile materiale sau financiare.
- Deşi s-a recunoscut de către pârâtă faptul că reclamantul a aprobat situaţiile financiare ale societăţii la data de 14 martie 2009 şi la 26 martie 2009, în mod paradoxal, instanţa de apel a considerat inutilă analizarea procesului- verbal încheiat la 26 martie 2008, considerând că este semnat doar de reclamant şi întocmit pro causa.
Se apreciază că dividendele pentru anul 2007 i se cuvin, iar menţiunea din art. 6.1 este pentru viitor – de la data încheierii contractului, ceea ce înseamnă că nu se putea referi la dividende ceea ce denotă interpretarea forţată a contractului.
- Instanţa de apel este în eroare şi atunci când afirmă că raportul de expertiză a confirmat ca beneficiar al plăţii dividendelor pe SC M.Q. SRL, iar din punct de vedere contabil nu se poate justifica pentru că în anul 2007, aceasta nu a fost asociat în cadrul societăţii pârâte.
- Ambele instanţe au pronunţat o hotărâre în contradicţie cu dispoziţiile legale aplicabile şi cu situaţia de fapt, considerând fără temei ca reclamantului nu i se cuvin dividendele aferente anului 2007.
Fiind un drept social fundamental al fiecărui asociat, recurentul consideră că acesta nu poate fi instituit decât prin convenţia părţilor, iar în cauză nu s-a făcut dovada că s-ar fi convenit în acest sens, printr-un înscris.
Recurenta - pârâtă îşi subsumează următoarele critici motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
- Deşi s-au solicitat cheltuielile de judecată şi au fost dovedite prin înscrisurile depuse la doar, acestea nu au fost acordate.
Se arată că dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. instituie prezumţia de culpă procesuală a celui ce cade în pretenţii şi, în consecinţă, acesta trebuie să suporte toate sarcinile pecuniare.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor invocate de recurenţi, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate.
În ce priveşte recursul reclamantului, criticile aduse deciziei vizează în esenţă interpretarea greşită a contractului de cesiune şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile astfel că acestea vor fi analizate grupat prin prisma prevederilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Anterior analizei se impune a se menţiona că vor face obiectul analizei instanţei de control judiciar, în mod exclusiv, motivele de nelegalitate, iar nu cele ce vizează aspecte ce ţin de modul în care s-a reţinut situaţia de fapt ori de aprecierea dată de instanţe, probelor administrate în cauză.
Contrar susţinerilor recurentului, ambele instanţe au dat o interpretare corectă clauzelor cuprinse în contractul de cesiune la art. 6.1, art. 6.4, (Cap.6 – Declaraţii şi garanţii) şi la art. 4.1 (Cap.4 – Transferul dreptului de proprietate asupra părţilor sociale).
Art. 6.1 din contract cuprinde declaraţia expresă a reclamantului în sensul că, începând cu data încheierii convenţiei (17 martie 2008) nu mai are niciun fel de pretenţii materiale sau financiare faţă de societate pentru partea socială cedată.
Că, sintagma „faţă de societate" se referă la SC S.C. SRL, iar nu la SC M.Q. SRL rezultă chiar din conţinutul contractului, în care atunci când s-a făcut referire la părţile contractului s-au folosit termenii de cedent şi cesionar.
De asemenea, prevederile art. 6.1 trebuiesc a fi interpretate prin coroborare cu celelalte clauze cuprinse la art. 4.1 şi 6.4 din contract, aşa cum de altfel s-a şi procedat.
Astfel, potrivit prevederilor contractuale evocate, părţile social s-au transferat libere de orice sarcini, împreună cu toate accesoriile lor, cu toate drepturile şi avantajele dar şi cu obligaţiile corespunzătoare acestora.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 potrivit cu care dividendele care se cuvin după data transmiterii acţiunilor aparţin cesionarului, în afară de cazul în care părţile au stabilit altfel, iar în cauză nu s-a dispus altfel, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului pe aceste aspecte.
De asemenea, nefondate sunt şi susţinerile recurentului prin care se invocă o inopozabilitate a clauzelor contractului de cesiune faţă de SC S.C. SRL întrucât, actul adiţional din 25 februarie 2008 a fost întocmit în baza deciziei asociatului unic din 25 februarie 2008 şi a contractului de cesiune.
Prin urmare, instanţa apelului a pronunţat o decizie legală cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 969 şi art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 motiv pentru care va fi menţinută prin respingerea recursului declarat de reclamant.
Nici recursul declarat de societatea pârâtă sub aspectul soluţionării cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată, din perspectiva aplicării greşite a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., nu este fondat.
Deşi pârâta a indicat ca temei al recursului său dispoziţiile art. 304 pct. 9, argumentele aduse în susţinere nu pot face obiectul analizei instanţei câtă vreme acestea vizează aspecte ce ţin de o eventuală netemeinicie a deciziei atacate.
În consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de reclamantul N.S. şi de pârâta SC S.C. SRL Drobeta Turnu Severin, împotriva deciziei Curţii de Apel Craiova nr. 261 din 25 noiembrie 2009, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3463/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3474/2010. Comercial → |
|---|
