ICCJ. Decizia nr. 3463/2010. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3463/2010
Dosar nr. 3109/1/2009
Şedinţa publică din 21 octombrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 2029 din 25 aprilie 2008, secţia a VII-a comercială - judecător sindic - a admis excepţia tardivităţii şi a respins ca tardiv introdusă contestaţia formulată de debitoarea SC J.I. SRL la creanţa A.F.P. sector 4 Bucureşti în contradictoriu cu lichidatorul SC G.C. IPURL.
Prin Decizia comercială nr. 996 din 9 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis recursul declarat de debitoarea SC J.I. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 2029 din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, în contradictoriu cu intimatele creditoare SC D. SA, A.F.P. sector 4 Bucureşti şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti şi intimatul lichidator judiciar SC G.C. IPURL, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială prin sentinţa comercială nr. 1376 din 9 martie 2009 a admis cererea debitoarei SC J.I. SRL în faliment, în contradictoriu cu SC G.C. IPURL, Administraţia Finanţelor Publice sector 4 Bucureşti, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti şi SC D. SA şi ca urmare a dispus completarea sentinţei comerciale nr. 2029 din 25 aprilie 2008 în sensul că, a respins, ca tardivă, contestaţia debitoarei SC J.I. SRL înregistrată la 31 octombrie 2007.
A respins ca inadmisibilă, cererea de admitere a creanţelor, înregistrată la data de 27 noiembrie 2007 şi a respins contestaţia formulată de SC J.I. SRL şi înregistrată la dosar la data de 6 decembrie 2007.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 582 din 16 aprilie 2010 a respins ca nefondat recursul declarat de SC J.I. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 1376 din 9 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, în contradictoriu cu intimaţii Administraţia Finanţelor Publice sector 4, Inspectoratul Teritorial de Muncă, SC D. SA şi SC G.C. IPURL.
Prin cererea înregistrată la 7 aprilie 2009, revizuienta SC J.I. SRL Bucureşti a solicitat revizuirea sentinţei comerciale nr. 1376 din 9 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, pentru contrarietate de hotărâri, arătând că sentinţa menţionată este potrivnică deciziei nr. 996 din 9 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Revizuienta în susţinerea cererii sale a precizat că cele două hotărâri îndeplinesc cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., fiind contradictorii, pronunţate în aceiaşi pricină, întrunindu-se tripla identitate de părţi, de obiect şi cauză prevăzută de art. 1201 C. civ.
Intimata SC G.C. IPURL desemnată lichidator judiciar, al debitoarei SC J.I. SRL Bucureşti în dosarul nr. 35899/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, prin întâmpinarea depusă la dosar, a cerut respingerea cererii de revizuire întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Cererea de revizuire este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ., rezultă că sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, cât şi hotărârile date de instanţe de recurs, atunci când se invocă fondul.
Invocarea motivului prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor existenţei a două hotărâri definitive, contradictorii, pronunţate în aceiaşi pricină, întrunindu-se tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, hotărârile trebuind să fie date în dosare diferite, iar în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei, condiţii neîntrunite în cauza de faţă.
Sentinţa comercială nr. 1376 din 9 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, rămasă definitivă prin Decizia nr. 582 din 16 aprilie 2010, a cărei revizuire s-a cerut, nu se încadrează în categoria hotărârilor pronunţate de instanţa de recurs care evocă fondul, avându-se în vedere soluţia, de respingere ca tardivă a contestaţiei debitoarei SC J.I. SRL.
Cum prin Decizia comercială nr. 996 din 9 octombrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis recursul debitoarei SC J.I. SRL declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 2029 din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru motivele enumerate în considerente, se reţine că nici această hotărâre nu se încadrează în categoria hotărârilor pronunţate de instanţa de recurs pe fond, şi că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele legale menţionate.
Potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. civ. dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.
Conform dispoziţiilor legale de mai sus, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi cerută când sunt încălcate dispoziţiile art. 1201 C. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat: tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Ori, în cazul celor două hotărâri nu există autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 1201 C. civ.
Aşa fiind, Curtea în temeiul dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ. va respinge cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienta SC J.I. SRL Bucureşti în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. privind anularea sentinţei civile nr. 1376 din 9 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 21 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 29/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3473/2010. Comercial → |
---|