ICCJ. Decizia nr. 4458/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4458/2010
Dosar nr.1074/1/2010
Şedinţa publică din 20 decembrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 5 februarie 2010, înregistrată la nr. 1074/1/2010, revizuenta P. Spa a solicitat, în contradictoriu cu SC T.G.I.E. SRL, SC E.D. SA, SC R.D. SA, SC T.T. SRL, SC P.R. SA şi Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, revizuirea deciziei civile nr. 2271 din 11 aprilie 2003, pronunţată de secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 2708/2002, cu consecinţa schimbării, în tot, a acestei hotărâri, în sensul respingerii recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 925/C din 16 iulie 2001 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi a deciziei nr. 462/R din 5 decembrie 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, invocând, în drept, prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că înscrisul nou, în sensul art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., îl constituie Decizia civilă nr. 1548 din 13 februarie 2009, pronunţată de secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus anularea înregistrării mărcii S-E pentru clasa de produse 32 conform clasificării de la Nisa, care produce efecte retroactive, situaţie în care nu mai pot fi primite considerentele de la pag. 9-10 din Decizia nr. 2271 din 11 aprilie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, referitoare la o marcă S-E înregistrată şi la principiul egalităţii juridice a mărcilor S-L şi S-E, fiind evident că la data introducerii sau a soluţionării acţiunii în contrafacere şi concurenţă neloială, intimatele folosesc un semn care aduce atingere drepturilor revizuentei asupra mărcii S-L.
În ce priveşte al doilea motiv de revizuire, prevăzut de teza a II-a art. 322 pct. 5 C. proc. civ., s-a arătat că Decizia nr. 2271 din 11 aprilie 2003 a secţiei comerciale a Curţii Supreme de Justiţie s-a întemeiat pe Decizia nr. 182 din 30 aprilie 2002 a secţiei a IV-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti, care a fost casată, cu consecinţa trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor, prin Decizia secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie nr. 4004 din 14 octombrie 2003, în baza căreia P. Spa a formulat o cerere de revizuire a menţionatei decizii nr. 2271 din 11 aprilie 2003, respinsă de secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 114 din 17 ianuarie 2006, cu motivarea că, prin hotărârea invocată în susţinerea revizuirii, nu s-a soluţionat definitiv şi irevocabil problema de drept privind anularea mărcii S-E, iar pronunţarea deciziei nr. 1543 din 13 februarie 2009 a secţiei civile şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost soluţionată definitiv şi irevocabil această problemă, creează premisele formulării prezentei cereri de revizuire, întrucât desfiinţarea deciziei secţiei a IV-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti nr. 182 din 30 aprilie 2002, pe care s-a întemeiat Decizia secţiei comerciale a Curţii Supreme de Justiţie nr. 2271 din 11 aprilie 2003, este de natură să schimbe, în tot, această decizie.
Intimata SC R.D. SA a solicitat, prin întâmpinarea înregistrată la data de 14 mai 2010, respingerea cererii de revizuire, ca nefondată, apreciind că Decizia civilă nr. 1543 din 13 februarie 2009, pronunţată de secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 2233/2/2007, nu constituie un înscris determinant care să justifice revizuirea deciziei nr. 2271 din 11 aprilie 2003, pronunţată de secţia comercială a Curţii Supreme de Justiţie, în Dosarul nr. 2708/2002, iar prin întâmpinarea înregistrată la data de 17 mai 2010 intimatele SC E.D. SA şi SC R.D. SA au solicitat respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată, ca inadmisibilă, ca fiind formulată de o persoană care nu justifică un interes actual şi ca nefondată, arătând că revizuenta a luat cunoştinţă de Decizia civilă nr. 1543 din 13 februarie 2009, pronunţată de secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu mai mult de o lună înainte de a exercita calea de atac a revizuirii; că, pe de o parte, hotărârea a cărei revizuire se solicită nu poate face obiect al revizuirii conform art. 322, întrucât nu poate fi asimilată unei hotărâri pronunţată de instanţa de recurs, iar, pe de altă parte, că procedura căii speciale de atac a recursului în anulare nu se mai regăseşte în legislaţia procesuală civilă, întrucât prin OUG nr. 58/2003, art. 330 C. proc. civ. a fost abrogat; că este de notorietate împrejurarea că, în prezent, nu se mai comercializează produse răcoritoare sub marca S-E şi că, pe fond, cererea de revizuire este neîntemeiată, deoarece Decizia de care se prevalează revizuenta pentru a solicita retractarea deciziei secţiei comerciale a Curţii Supreme de Justiţie nr. 2271 din 11 aprilie 2003, nu poate reprezenta un înscris nou şi determinant pentru schimbarea situaţiei de fapt reţinute la pronunţarea acestei decizii.
La data de 20 octombrie 2010, intimatele SC E.D. SA şi SC R.D. SA au depus la dosar precizări la excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocate prin întâmpinare, arătând că revizuenta a luat cunoştinţă de desfiinţarea deciziei nr. 182 din 30 aprilie 2002 la data de 14 octombrie 2003, când, prin Decizia nr. 4004, pronunţată în Dosarul nr. 3471, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul declarat de SC P.R. SRL şi P. Spa Italia şi a casat Decizia nr. 182 din 30 aprilie 2003, în baza căreia P. Spa Italia a formulat o cerere de revizuire a deciziei nr. 2271 din 11 aprilie 2003 la data de 11 noiembrie 2003, astfel că termenul de o lună, prevăzut de art. 324 C. proc. civ., a expirat cel mai târziu la data de 11 decembrie 2003 şi că o a doua cerere de revizuire, identică cu cea care a făcut obiectul Dosarului nr. 2788/2003, soluţionată prin Decizia secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 114 din 17 ianuarie 2006, este inadmisibilă, faţă de autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 1201 C. civ., existentă în cauză, solicitând respingerea cererii de revizuire, în principal, ca tardivă, iar, în subsidiar, ca inadmisibilă.
Excepţiile invocate de intimate au fost respinse, ca nefondate, prin încheierea din data de 15 decembrie 2010, pentru argumentele cuprinse în această încheiere, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea soluţionării cererii de revizuire s-a ataşat dosarul secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2708/2002, în care s-a pronunţat Decizia nr. 2271/2003, atacată; dosarul secţiei civile şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2233/2/2007, în care, la data de 13 februarie 2009, s-a pronunţat Decizia nr. 1543, precum şi dosarele anexate acestora.
Revizuirea dedusă prezentei judecăţi este nefondată.
Astfel, prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti, înregistrată la data de 6 ianuarie 2000 sub nr. 90, reclamanta SC P.R. SA a chemat în judecată pe pârâţii SC R.D. SA şi OSIM, solicitând anularea mărcii „S-E” aparţinând pârâtei pentru care s-a emis certificatul de înregistrare nr. 31599/1999 şi obligarea pârâtului OSIM să publice hotărârea judecătorească de anulare a înregistrării mărcii în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială şi de a face menţiune despre aceasta în Registrul Naţional al Mărcilor, acelaşi obiect având şi cererea formulată de reclamanta P. Spa, în contradictoriu cu sus-numiţii pârâţi, înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe la nr. 3407/2000, dosar conexat la Dosarul nr. 90/2000, conform celor dispuse de instanţă la data de 30 octombrie 2000.
Prin sentinţa civilă nr. 503, pronunţată la data de 18 mai 2001, secţia a IV-a a Tribunalului Bucureşti a admis, atât cererea principală, cât şi cererea conexă, a dispus anularea mărcii S-E aparţinând pârâtei SC R.D. SA, a obligat pe pârâtul OSIM să publice hotărârea menţionată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială şi să facă menţiune despre aceasta în Registrul Naţional al Mărcilor, hotărâre schimbată, în tot, cu consecinţa respingerii acţiunii principale şi cererii conexe, ca neîntemeiate, de secţia a IV-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 182 din 30 aprilie 2002, casată, prin Decizia nr. 4004 din 14 octombrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 3471/2002, de secţia civilă a Curţii Supreme de Justiţie, care a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
În rejudecare, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 156/A din 8 iunie 2007, a respins apelul declarat de pârâta SC R.D. SA împotriva sentinţei tribunalului şi a admis apelul pârâtului OSIM, formulat împotriva aceleiaşi sentinţe, cu consecinţa înlăturării obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1543, pronunţată la data de 13 februarie 2009, a admis recursul declarat de apelanta pârâtă SC R.D. SA împotriva deciziei secţiei a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a Curţii de Apel Bucureşti, nr. 156 din 8 iunie 2007, pe care a modificat-o, în parte, în sensul că a admis apelul declarat de această parte împotriva sentinţei secţiei a IV-a a Tribunalului Bucureşti nr. 503 din 18 mai 2001, pe care a schimbat-o, în parte, dispunând anularea mărcii S-E pentru clasa de produse 32 conform clasificării de la Nisa şi menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei.
Rezultă, aşadar, că, prin această ultimă hotărâre, instanţa de recurs a confirmat, parţial, soluţia instanţelor fondului de anulare a mărcii S-E aparţinând pârâtei SC R.D. SA, doar în ce priveşte clasa de produse 32 conform clasificării de la Nisa.
Este de observat că revizuenta a invocat Decizia secţiei civile şi de proprietate intelectuală nr. 1543 din 13 februarie 2009, atât ca înscris nou, în susţinerea primei teze a art. 322 pct. 5 C. proc. civ., cât şi în susţinerea tezei a II-a a menţionatului text legal, ca hotărâre prin care s-a modificat Decizia nr. 182 din 30 aprilie 2002, pronunţată de secţia a IV-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti, pe care, în opinia sa, s-a întemeiat Decizia nr. 2271 din 11 aprilie 2003, pronunţată de secţia comercială a Curţii Supreme de Justiţie, a cărei revizuire o cere, prin care s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei nr. 925/C din 16 iunie 2001, pronunţată de secţia comercială şi de contencios administrativ şi a deciziei nr. 462/R din 5 decembrie 2001, pronunţată de secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Braşov; s-au casat aceste hotărâri şi s-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta P. Spa Italia, în contradictoriu cu pârâtele SC E.D. SA, SC T.T. SRL, SC R.D. SA şi SC T.G.I.E. SRL, prin care a solicitat instanţei să constate că pârâtele au încălcat dreptul reclamantei de folosire exclusivă a mărcii S-L, înregistrată internaţional, prin intermediul OMPI sub nr. 598273 din 30 martie 1993, inclusiv pentru România şi au săvârşit acte de concurenţă neloială împotriva reclamantei, prin producerea şi comercializarea unor produse similare, sub marca S-E; să oblige pe pârâte, sub sancţiunea de daune cominatorii în cuantumul echivalentului în RON, la cursul de schimb oficial B.N.R., al sumei de 10.000 dolari SUA pe fiecare zi de întârziere; să înceteze definitiv producerea şi comercializarea produselor S-E; să îşi retragă, de îndată, de pe piaţa română şi/sau străină toate produsele cu denumirea S-E, să distrugă, de îndată, toate ambalajele şi orice alte materiale cu denumirea S-E; să dispună publicarea în presă, pe cheltuiala pârâtelor, a dispozitivului hotărârii judecătoreşti şi să oblige pe pârâte să-i plătească, în solidar, daune-morale, în cuantum de 970.016 dolari SUA cu dobânzile aferente, precum şi cheltuielile de judecată.
În motivarea acestei hotărâri s-a arătat, în esenţă, că instanţele au interpretat, în mod greşit, dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 11/1991, reţinând că actele de comerţ efectuate de către pârâte constituie concurenţă neloială, în situaţia în care acestea au făcut dovada că marca S-E a fost înregistrară legal la OSIM; au nesocotit principiul egalităţii juridice a mărcilor; au încălcat esenţial legea, extinzând regimul legal de protecţie a unei mărci înregistrate şi asupra unui slogan publicitar, difuzat pe posturile de televiziune pentru a sensibiliza clientela, asimilând greşit sloganul publicitar neprotejat S-E – S-L cu marca înregistrată S-L, pentru a forţa aplicarea prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 – clipul publicitar nefiind de natură să atragă răspunderea societăţilor pârâte, deoarece materialul publicitar nu se bucură de protecţia prevăzută de menţionata lege; au apreciat eronat că produsele comercializate sub cele două mărci S-L şi S-E prezintă unele caracteristici asemănătoare susceptibile să determine confuzia cumpărătorului, având în vedere că OSIM a respins contestaţia reclamantei şi a eliberat certificatul de înregistrare a mărcii S-E în favoarea SC R.D. SA, considerând că între acestea există un grad de mare distinctivitate, aspect reţinut şi în Decizia civilă nr. 182/2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, iar reclamanta nu a făcut dovada că pârâtele i-au încălcat dreptul de folosire exclusivă asupra mărcii S-L şi nici că s-au angajat în acţiuni de concurenţă neloială, cum greşit au apreciat cele două instanţe.
Potrivit primei ipoteze a art. 322 pct. 5 C. proc. civ. pentru ca înscrisurile noi să poată fi invocate ca temei de revizuire trebuie să fie doveditoare ale unor împrejurări esenţiale, determinante pentru soluţionarea cauzei; să fie descoperite, deci să fi existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar să fi apărut după această dată; să fi fost reţinute de partea potrivnică şi să nu fi putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, aşadar o împrejurare de forţă majoră care să fi împiedicat partea să prezinte înscrisul în cursul judecăţii, condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ, iar cea de a doua ipoteză a acestui text legal are în vedere desfiinţarea sau modificarea hotărârii unei instanţe, determinantă pentru pronunţarea hotărârii ce se solicită a fi revizuită.
Decizia nr. 1543, pronunţată la data de 13 februarie 2009 de secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu răspunde cerinţei comune ambelor ipoteze ale menţionatului text legal, de a avea caracter determinant, de natură a schimba, prin ea însăşi, esenţial, soluţia instanţei a cărei revizuire se cere, întrucât prin soluţia anulării mărcii S-E, doar pentru clasa de produse 32, conform clasificării de la Nisa, pentru care reclamanta P. Spa beneficia de protecţie, instanţa de recurs a confirmat, parţial, soluţia dată de instanţa de fond şi, în rejudecare, de instanţa de apel, aceea de anulare, în totalitate, a acestei mărci, deci şi pentru menţionata clasă de produse, fiind aşadar o consecinţă a sentinţei secţiei a IV-a civile a Tribunalului Bucureşti nr. 503 din 18 mai 2001, anterioară deciziei nr. 2271 din 11 aprilie 2003, pronunţată de secţia comercială a Curţii Supreme de Justiţie în Dosarul nr. 2708/2002, atacată.
Având în vedere că Decizia nr. 182 din 30 aprilie 2002 a secţiei a IV-a civile a Curţii de Apel Bucureşti nu a fost decât o simplă probă în formarea opiniei instanţei învestită cu soluţionarea recursului în anulare, neavând rol determinant în pronunţarea hotărârii a cărei retractare se solicită; că această hotărâre a fost casată, prin Decizia secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie nr. 4004 din 14 octombrie 2003, în primul ciclu procesual, în baza căreia P. Spa a formulat o primă cerere de revizuire a deciziei nr. 2271 din 11 aprilie 2003, pronunţată de secţia comercială a Curţii Supreme de Justiţie, întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza a II-a C. proc. civ., respinsă, prin Decizia nr. 114 din 17 ianuarie 2006, pronunţată de aceeaşi instanţă; că, în motivarea deciziei nr. 1543 din 13 februarie 2009, pronunţată de secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în al doilea ciclu procesual, se arată ca „fiind lipsite de relevanţă în cauză considerentele” menţionatei decizii casate, se constată inexistenţa unui raport de determinare, în sensul art. 322 pct. 5 teza a II-a C. proc. civ., între această hotărâre şi cea care face obiectul prezentei revizuiri, din perspectiva modificării statuate prin Decizia invocată de revizuentă în susţinerea acestei cereri.
Aşa fiind, constatând neîndeplinite cerinţele art. 322 pct. 5 C. proc. civ. în cauză, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei nr. 2271, pronunţată la data de 11 aprilie 2003 în Dosarul nr. 2708/2002, de secţia comercială a Curţii Supreme de Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire a deciziei secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2271 din 11 aprilie 2003, formulată de revizuienta P. Spa Italia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4404/2010. Comercial |
|---|
