ICCJ. Decizia nr. 4403/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4403/2010
Dosar nr.5056/1/2010
Şedinţa publică din 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată că:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Hunedoara, în data de 5 iunie 2008, ca urmare a declinării de competenţă de către Judecătoria Petroşani, prin sentinţa nr. 2797 din 15 mai 2008, reclamanta SC A.T. SRL a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC R. SA, instanţa să pronunţe o hotărâre prin care să constate rezilierea pe cale unilaterală a contractului de furnizare de servicii nr. 246/RV/3621 din 18 decembrie 2006 şi să oblige pârâta să-i restituie suma de 700 euro plus TVA, reprezentând taxă de instalare, arătând, în esenţă, că serviciile oferite de pârâtă nu s-au ridicat la parametrii contractaţi, iar sesizările făcute au rămas fără rezultat, astfel că, începând cu data de 28 octombrie 2007, reclamanta a întrerupt conexiunea şi a reziliat unilateral contractul.
Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa nr. 2675 din 24 septembrie 2008, a admis, în parte, ca fondată, acţiunea, a constatat reziliat contractul nr. 246/RV/3621 din 18 decembrie 2006 şi a respins, în rest, acţiunea, reţinând, în esenţă, că reclamanta a făcut dovada executării defectuoase a obligaţiilor contractuale de către pârâtă, însă, fiind în culpă şi reclamanta, întrucât nu a respectat termenul de notificare de 45 de zile prevăzut în contract, fiecare parte urmează să suporte cheltuielile efectuate pe parcursul derulării contractului, reclamanta nedatorând suma de 10.000 euro, cu titlu de daune-interese, iar pârâta neputând fi obligată la plata sumei de 700 euro plus TVA, reprezentând taxa de instalare serviciu acces internet.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 28 din 19 martie 2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC R. SA împotriva sentinţei primei instanţe, reţinând ca fiind corectă aprecierea primei instanţe cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor pârâtei, conform contractului încheiat şi art. 969 C. civ., hotărârea fiind atacată sub aspectul admiterii capătului de cerere privind rezilierea contractului, apelanta-pârâtă solicitând respingerea acestuia, întrucât contractul nu a fost reziliat din culpa sa exclusivă.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a formulat recurs pârâta SC R. SA, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 6, 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că intimata-reclamantă a solicitat prin cererea de chemare în judecată rezilierea pe cale unilaterală ca urmare a culpei exclusive a pârâtei şi obligarea SC R. SA să plătească suma de 700 euro plus TVA, reprezentând taxa de instalare a serviciului de internet, iar menţiunea din cuprinsul acţiunii referitoare la orice alte obligaţii ce decurg din contract, nemaifiind opozabile părţilor, având ca scop inducerea în eroare a instanţei de judecată, prima instanţă a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, apreciind că reclamanta nu datorează suma de 10.000 euro, reprezentând taxa de reziliere a contractului.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei, în mod greşit, că pârâta a solicitat respingerea cererii, întrucât contractul nu a fost reziliat din culpa sa exclusivă.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că ambele instanţe au reţinut, în mod greşit, că reclamanta a făcut numeroase sesizări, însă pârâta nu a remediat deficienţele şi nici nu a probat că a încercat să asigure serviciile la care s-a obligat, cu toate că pârâta SC R. SA a susţinut în faţa celor două instanţe că rezilierea contractului s-a datorat culpei exclusive a intimatei-reclamante, prin nerespectarea prevederilor art. 9.2 din contract, intenţia de reziliere fiind comunicată pârâtei de către reclamantă ulterior deconectării cablului de reţea.
Recursul este nefondat.
Motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 6 al art. 304 C. proc. civ. nu poate fi primit, având în vedere că prin respingerea apelului formulat în cauză, instanţa de control judiciar nu a procedat la rejudecarea cererii de chemare în judecată.
De asemenea, se constată că instanţa de apel, în mod just, a reţinut culpa ambelor părţi, raportându-se la obligaţiile asumate de acestea prin contractul ce constituie legea părţilor, conform art. 969 C. civ., negăsindu-şi, aşadar, aplicarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ., astfel cum recurenta a înţeles să îl dezvolte.
Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. pr. civ, se constată că recurenta nu a arătat în ce constă greşita interpretare sau aplicare a legii de către instanţa de apel, care a reţinut, în mod corect, că reclamanta a adus la cunoştinţa pârâtei intenţia de reziliere a contractului, concomitent cu notificarea procedurii de conciliere, respectându-şi, aşadar, obligaţia prevăzută de art. 9.2 din contract.
În concluzie, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta SC R. SA Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Alba Iulia nr. 28 din 19 martie 2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4400/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4404/2010. Comercial → |
|---|
