ICCJ. Decizia nr. 1013/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1013/2011
Dosar nr. 10017/118/2008
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 6748 COM din 4 noiembrie 2009 a Tribunalului Constanta, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC F.R.R.E. SRL.
Instanţa de fond a reţinut în considerente că reclamanta SC F.R.R.E. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B.V., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare intervenit între părţi, la data de 28 martie 2008, cu cheltuieli de judecată.
Analizând condiţiile cerute pentru admisibilitatea rezoluţiuni judiciare în raport de datele speţei, tribunalul a constatat că pârâtul şi-a executat obligaţia ce-i revenea. întrucât acesta din urmă a obţinut documentaţia cadastrală şi nici nu a renunţat la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare aşa cum rezultă unanim din declaraţiile martorilor.
Faptul că această documentaţie cadastrală a fost obţinută după expirarea termenului contractual stipulat de părţi, nu-i poate fi imputată pârâtului întrucât aşa cum rezultă din datele speţei s-a datorat unor cauze obiective, independente de voinţa lui şi nu s-a probat în cauză de către reclamantă că pârâtul avea cunoştinţă de aceste inconveniente de ordin faptic.
În cuprinsul antecontractelor de vânzare-cumpărare s-a inserat o clauză potrivit căreia în cazul în care una din părţi renunţă la perfectarea actului notarial de vânzare-cumpărare a terenului, partea vinovată va fi penalizată astfel: vânzătorul va înapoia triplu cumpărătorului contravaloarea acontului primit, iar cumpărătorul va pierde acontul dat vânzătorului.
Termenul exhibat de reclamantă pentru executarea obligaţiei de elaborare a documentaţiei contractului în opinia instanţei, nu reprezintă un eveniment viitor şi sigur ce se va produce care să afecteze executarea contractului.
Întocmirea într-un anumit termen a obligaţiei asumată în acest caz nu reprezintă o condiţie de esenţă a contractului, în aşa fel încât să determine rezoluţiunea contractului. Este cert că reclamanta a renunţat la perfectarea contractului şi într-o atare situaţie şi-a asumat riscul clauzelor contractuale.
S-a mai susţinut de către reclamantă că respectivul teren litigios nu avea poziţia şi forma negociată de părţi şi pentru acest motiv se impune încă o dată rezoluţiunea. Această susţinere urmează a fi cenzurată întrucât reclamanta deşi a avut posibilitatea legală de a „viziona" terenul ce urma a fi înstrăinat, nu a făcut-o.
Prin Decizia civilă nr. 52/COM din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, s-a respins apelul declarat de apelanta reclamantă - SC F.R.R.E. SRL, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a solicitat rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare intervenit între părţi, la data de 28 martie 2008 prin care a convenit cu pârâtul transferarea dreptului de proprietate asupra terenului proprietatea acestuia, deţinut în baza titlului de proprietate nr. 28404/1302 din 22 martie 2002 în schimbul preţului de 160.000 Euro.
Reclamanta a susţinut că a achitat avansul în cuantum de 35.000 Euro, precum şi comisionul agenţiei ce a intermediat tranzacţia în cuantum de 3.200 Euro. Termenul pentru perfectare a contractului de vânzare-cumpărare a fost stabilit pentru data de 12 aprilie 2008 fiind prelungit ulterior până la data de 30 aprilie 2008, ori acest termen nu a fost respectat din culpa exclusivă a pârâtului, care nu a fost în măsură să elaboreze întreaga documentaţie necesară perfectării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Curtea a reţinut că reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor în contractele sinalagmatice, respectiv împrejurarea că fiecare dintre obligaţiile reciproce este cauza juridică a celeilalte, implică simultaneitatea de executare a acestor obligaţii.
Deşi reclamanta solicită rezoluţiunea antecontractului din culpa exclusivă a pârâtului în realitate ea nu şi-a executat propria sa obligaţie de plată efectivă a avansului invocat de 35.000 Euro. Această împrejurare rezultă din înscrisurile depuse la dosar filele 63-64 din care rezultă că suma de 129.500 lei reprezentând echivalentul sumei de 35.000 Euro ce a fost transferată în contul pârâtului deschis la U.T.B., a fost în aceeaşi zi de 2 aprilie 2008 transferată în contul persoanei ce reprezenta societatea în faţa pârâtului şi cu care s-au purtat negocierile, respectiv P.M.
Curtea constată că şi în situaţia dată pârâtul este de acord cu transferarea de proprietate asupra terenului, fiind dispus să-şi execute propria obligaţie, însă cealaltă parte refuză în mod culpabil să şi-o execute pe a sa.
Reclamanta a susţinut că pârâtul nu şi-a respectat obligaţia asumată prin antecontract de a perfecta contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică până la data de 30 aprilie 2008 însă, aşa cum în mod corect a reţinut tribunalul din probele administrate , neexecutarea nu este imputabilă pârâtului.
Este real că prin antecontract pârâtul s-a obligat ca documentaţia să fie făcută pe cheltuiala sa, însă de operaţiunea propriu-zisă s-a ocupat firma de intermediere cu care reclamanta avea contract încheiat şi căreia i-au fost remise actele de proprietate în original, fapt ce exclude culpa pârâtului în ceea ce priveşte nerespectarea termenului de încheiere a contractului în forma autentică .
In acest sens edificatoare este declaraţia numitului M.E. care arată că a fost contactat personal de firma de intermediere în vederea întocmirii cadastrului. Numai după ce a fost înştiinţat de către M.E. la 6 mai 2008 cu privire la respingerea cererii de intabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară, pârâtul a reuşit să obţină întreaga documentaţie ce a dus la înscrierea în C.F. cu nr. 14620 Valu lui Traian.
In cauza de faţă. întârzierea elaborării documentaţiei cadastrale nu era direct imputabilă pârâtului care în îndeplinirea obligaţiei asumate prin antecontract nu a rămas în pasivitate, depunând diligentele necesare pentru obţinerea documentaţiei cadastrale.
Susţinerea apelantei că terenul nu corespunde cerinţelor sale de la momentul încheierii antecontractului este neîntemeiată şi aceasta pentru ca din probele administrate rezultă tară putinţă de tăgadă că amplasamentul terenului nu a suferit modificări de la punerea în posesie - pv nr. 8 din 7 martie 2001 şi până în prezent ci s-a dispus , din oficiu şi fără înştiinţarea pârâtului rectificarea titlului de proprietate în ceea ce priveşte vecinătatea de Nord, aceasta în baza HCL 1995 din 15 februarie 2008 privind planul de parcelare.
Rezoluţiunea contractului este o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia si repunerea părţilor în situaţia avută anterior încheierii contractului ori în raport de împrejurările în care au decurs raporturile precontractuale Curtea de apel a apreciat că în mod corect tribunalul a considerat că nu este cazul să pronunţe asemenea sancţiune.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta F.R.R.E. SRL susţinând, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. că hotărârea pronunţată, este netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive:
O primă critică vizează încălcarea prevederilor art. 296 C. proc. civ.: Astfel, potrivit art. 296 teza II C. proc. civ.: „Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată. Recurenta a susţinut că. în speţa de faţă, instanţa de apel, a procedat la analiza unor aspecte (îndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de plată a avansului) ce nu au fost reţinute de instanţa de fond la pronunţarea soluţiei de respingere a acţiunii, nu au fost invocate în calea de atac şi nici nu au fost criticate de intimat în apel, aspecte care însă au fost reţinute de instanţa de control judiciar în fundamentarea soluţiei de respingere a apelului, fapt ce îi creează o situaţie mai grea.
A doua critică vizează afirmaţiile instanţei de control potrivit cu care amplasamentul terenului ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare nu a suferit nicio modificare de la data punerii în posesie până în prezent. în condiţiile în care cererea reclamantei de efectuare a unei expertize a fost respinsă, iar instanţa de control s-a pronunţat asupra acestui aspect în baza unor înscrisuri produse de intimatul pârât, respectiv o adeverinţă obţinută de acesta de la Primăria Comunei Valu lui Traian, fără măcar a dispune propriile verificări, respectiv o adresă oficială către instituţia abilitată pentru a se confirma sau infirma cele afirmate de intimatul pârât.
Prin criticile formulate pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că se impune admiterea acţiunii formulate deoarece temeiul juridic al rezoluţiunii îl constituie reciprocitatea şi interdependenţa obligaţilor din contractul sinalagmatic, împrejurarea că fiecare dintre obligaţiile reciproce este cauza juridică a celeilalte. Neîndeplinirea culpabilă a uneia dintre obligaţii lipseşte de suport juridic obligaţia reciprocă, astfel încât desfiinţarea întregului contract se impune.
În cauză, prin antecontractul în discuţie, pârâtul B.V. şi-a asumat obligaţia de a perfecta într-un anumit termen (periodic reînnoit) contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafaţă de 5,5 ha ce formează sola A187/14, situat în localitatea Valu lui Traian, dobândit în baza titlului de proprietate nr. 28404/2002, iar accesoriu acesteia, obligaţia de a întocmi documentaţia cadastrală, potrivit Legii nr. 7/1996, pe cheltuiala sa.
Executarea obligaţiei de încheiere a actului notarial la termenul stabilit convenţional este un efect esenţial al antecontractului de vânzare-cumpărare.
Dacă executarea acestei obligaţii este condiţionată de obţinerea documentaţiei cadastrale, această din urmă obligaţie devine la rândul ei esenţială pentru antecontract, întrucât în caz contrar obligaţia de încheiere la termen a contractului de vânzare-cumpărare ar rămâne golită de conţinut.
Elaborarea documentaţiei cadastrale reprezintă o obligaţie principală a promitentului-vânzător, iar nicidecum un eveniment viitor şi nesigur că se va produce într-un anumit termen.
In speţă, susţine recurenta, neobţinerea documentaţiei cadastrale în termenul stipulat este imputabilă intimatului pârât, întrucât nu s-a datorat unor cauze fortuite, independente de voinţa acestuia.
Recursul este nefondat şi va fi respins ca atare, Înalta Curte urmând a răspunde numai criticilor de nelegalitate, chiar dacă recurenta este nemulţumită că hotărârea „este netemeinică şi nelegală".
Cât priveşte prima critică, nu se poate reţine că i s-a înrăutăţit situaţia apelantei în propriul apel atât timp cât prin Decizia din apel nu s-a schimbat soluţia pronunţată de instanţa fond. Faptul că în considerente au fost reţinute şi alte argumente decât cele de la fond, nu reprezintă decât unul din efectele controlului judecătoresc. Instanţa de control judiciar poate să completeze motivarea primei instanţe sau chiar să substituie unele din argumentele acesteia, dacă împrejurări de fapt sau de drept justifică acest lucru. Este o reflectare şi a caracterului devolutiv al apelului, spre deosebire de recurs unde nu se poate face decât un control de legalitate, nu şi unul de temeinicie.
Cât priveşte cea de-a doua critică, prin care recurentul îşi exprimă nemulţumirea faţă de respingerea probei cu expertiză imobiliară menită să demonstreze modificarea configuraţiei terenului, Înalta Curte o apreciază neîntemeiată. Pertinenţa, concludenta sau utilitatea unei probe pot fi cenzurate din perspectiva respectării elementelor de legalitate, numai în măsura în care partea declară calea de atac în mod expres şi împotriva încheierilor de şedinţă prin care s-au admis ori respins probele.
Prin declaraţia de recurs formulata, recurenta a atacat in exclusivitate Decizia civile nr. 52/COM din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, neexistând nicio precizare cu privire la exercitarea aceleiaşi cai de atac si împotriva încheierii din 28 aprilie 2010, prin care a fost respinsa proba cu expertiză topografică.
Având în vedere dispoziţiile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 282 C. proc. civ. şi ca fostul alin. (3) al art. 282 C. proc. civ., potrivit căruia „apelul împotriva hotărârii se socoteşte făcut si împotriva încheierilor premergătoare", a fost abrogat prin art. 1 pct. 93 din OUG nr. 138/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 219/2005, recursul formulat împotriva hotărârii instanţei de apel nu echivalează cu o cale de atac declarata împotriva tuturor încheierilor premergătoare, pronunţate de către instanţa de apel. Partea nemulţumita de o anumita încheiere de şedinţa premergătoare şi care poate formula recurs împotriva hotărârii de apel, trebuie să atace în mod explicit şi încheierea a cărei modificare o solicită. Faptul că alin. (2) al art. 282 C. proc. civ. stabileşte că „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii" nu justifică interpretarea extensivă, în afara cadrului legal, conform căreia calea de atac declarată împotriva unei hotărâri implică, automat şi în lipsa unei precizări exprese, şi o contestare a tuturor încheierilor premergătoare pronunţate.
Având în vedere caracterul deficitar în care a fost formulat şi susţinut recursul, Înaltei Curţi nu i-a rămas decât să răspundă criticilor pe fondul cauzei, grupate în al treilea motiv de recurs.
Recurenta nu indică însă în mod concret care este greşeala imputată instanţei de apel, mulţumindu-se să afirme că neobţinerea documentaţiei cadastrale în termenul contractual a fost determinată de neglijenţa şi lipsa de diligentă a pârâtului, iar acest fapt este un element esenţial care justifică solicitarea de rezoluţiune a contratului.
În continuare, recurenta reia textual apărările din faţa instanţei de apel - a se vedea filele 9-11 dosar apel prin comparaţie cu filele 6-7 din prezentul dosar - deşi obiectul recursului îl reprezintă Decizia pronunţată de instanţa de apel. Nu există în cuprinsul acestui motiv de recurs nici măcar o singură referire la elemente concrete ale decizie atacate.
Faţă de această motivare a recursului, Înalta Curte va reţine că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în speţă.
Astfel, s-a apreciat corect că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru a dispune rezoluţiunea actului juridic dedus judecăţii pentru că din situaţia de fapt, aşa cum a fost relevată de probele administrate şi asupra căreia nu se mai poate reveni în recurs, nu rezultă o neîndeplinire culpabilă a obligaţiilor care să provină de la pârât.
Din reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor, caracteristice pentru contractele sinalagmatice, decurg următoarele efecte specifice:
1. obligaţiile reciproce ale părţilor trebuie să fie executate simultan. De la această regulă fac excepţie acele contracte care prin natura lor sau datorită voinţei părţilor se execută altfel. Aşa fiind, oricare parte contractantă are dreptul să refuze executarea obligaţiei proprii, atâta timp cât cealaltă parte, care pretinde executarea, nu execută obligaţiile ce-i revin din acelaşi contract. Această posibilitate reprezentând excepţia de neexecutare a contractului;
2. dacă una din părţi nu-şi execută culpabil obligaţiile, cealaltă parte are dreptul să ceară injustiţie rezoluţiunea sau rezilierea contractului;
3. dacă un eveniment independent de voinţa sa împiedică o parte contractantă să-şi execute obligaţiile, contractul încetează, cealaltă parte fiind exonerată de obligaţiile sale. Legat de aceasta se pune problema suportării riscurilor contractuale.
În prezenta cauză însă, reclamanta nu a învestit instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1018 C. civ. care reglementează suportarea riscurilor în contractele sinalagmatice translative de proprietate încheiate sub condiţie suspensivă şi nici nu o mai poate face în recurs.
Potrivit art. 1021 C. civ., rezoluţiunea nu operează de drept. Partea îndreptăţită trebuie să se adreseze instanţei judecătoreşti cu o acţiune în rezoluţiune. În aceste condiţii, legea recunoaşte instanţei dreptul de a verifica şi aprecia cauzele rezoluţiunii, putând, după caz, chiar să acorde un termen de graţie părţii acţionate.
Acţiunea în rezoluţiune poate fi introdusă de partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a realizat. Daca s-ar recunoaşte o asemenea acţiune părţii care nu-şi execută obligaţia, ar însemna să i se acorde o primă de încurajare, o cale nejustificată de a se desprinde din raportul contractual la care a convenit, ceea ce ar constitui o înfrângere de neadmis a principiului obligativităţii contractelor.
În speţă, instanţele de fond şi de apel nu au tăcut decât să verifice îndeplinirea cerinţelor legale pentru care se poate dispune rezoluţiunea şi au constat din probatoriul administrat că reclamanta-cumpărătoare nu a achitat avansul, fiind cea care nu şi-a îndeplinit obligaţia legală, iar pârâtul-vânzător şi-a executat cu întârziere obligaţia de întocmire a documentaţiei cadastrale, dar din motive independente de voinţa lui.
Aşadar, reclamanta nefiind în drept să ceară rezoluţiunea, pentru că chiar ea nu şi-a îndeplinit obligaţia, iar pârâtul nefiind în culpă pentru îndeplinirea cu întârziere a obligaţiei lui. instanţele au apreciat în mod legal că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru rezoluţiune şi au respins acţiunea reclamantei şi apelul declarat de aceeaşi parte. Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanta F.R.R.E. SRL Constanţa împotriva deciziei civile nr. 52/COM din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta F.R.R.E.SRL Constanţa împotriva deciziei civile nr. 52/COM din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1012/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1019/2011. Comercial → |
|---|
