ICCJ. Decizia nr. 1116/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1116/2011
Dosar nr. 8821/118/2008
Şedinţa publică din 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin acţiunea adresată Tribunalului Constanţa şi înregistrată sub nr. 8821/118 din 17 octombrie 2008, reclamanta SC S.N. SRL a chemat în judecată pe pârâţii D.D. şi P.A. solicitând ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună evacuarea necondiţionată a pârâţilor din imobilul situat în municipiul Constanţa, judeţul Constanţa.
În motivarea acţiunii, reclamanta învederează în esenţă că, pârâţii au fost titularii contractului de închiriere nr. 2064 din 12 iulie 1999, valabil până la 07 aprilie 2004, având ca obiect imobilul menţionat anterior.
Se arată că, în vederea consolidării şi modernizării imobilului la data de 12 decembrie 2003, între R.A.E.D.P.P. Constanţa şi P.A. s-a încheiat contractul de asociere nr. 37 pe o perioadă de 20 de ani.
Prin H.C.L.M nr. 157 din 08 aprilie 2004 repartiţia pârâtei D.D. pentru spaţiul situat în imobil s-a anulat, aceasta fiind luată în evidenţă în vederea repartizării unei alte locuinţe din fondul de stat, potrivit necesităţilor sale şi ale familiei acesteia.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1691 din 18 mai 2004 la B.N.P I.M. şi P.I.G., P.A., împreună cu soţul acesteia, au dobândit de la Municipiul Constanţa, imobilul respectiv, situat în Constanţa.
Cererea de chemare în judecată având ca obiect prelungirea contractului de închiriere nr. 2964 din 12 iulie 1999 formulată de titularul contractului, respectiv D.D., acţiune ce a făcut obiectul dosarului 2961/2005 al Judecătoriei Constanţa a fost respinsă, motivat de lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului R.A.E.D.P.P. Constanţa, astfel încât în prezent, pârâţii ocupă spaţiul locativ din imobilul respectiv în mod abuziv.
Se arată că, ulterior, P.A. şi soţul acesteia, au înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Constanţa reclamantei, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1202 din 23 martie 2005.
În drept au fost invocate disp. art. 112 şi urm. C. proc. civ., cu referire la art. 274 C. proc. civ., cu aplicarea art. 480 C. civ., art. 61 din Legea nr. 114/1996.
Pârâta a depus cerere reconvenţională prin care solicită a se constata un drept de creanţă în favoarea pârâţilor reconvenienţi pentru suma de 5000 lei, sumă reprezentând îmbunătăţirile aduse imobilului, precum şi instituirea unui drept de retenţie în favoarea pârâţilor până la achitarea de către reclamantă a creanţei solicitate.
Motivând cererea reconvenţională se arată că, starea imobilului care le-a fost închiriat nu permitea habitarea în condiţii decente, astfel încât, au efectuat lucrări de îmbunătăţire şi de reparaţii ale imobilului, lucrări constând în zugrăvit, consolidarea acoperişului, schimbat întreaga instalaţie de apă şi instalaţia sanitară, reparat instalaţia electrică, repararea şi vopsirea gardului, reparaţii a căror contravaloare au suportat-o.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 997-998 C. civ. şi principiul îmbunătăţirii fără justă cauză.
Prin Încheierea din 29 ianuarie 2009, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, s-a pronunţat în sensul, respingerii excepţiei de necompetenţă materială, invocată de pârâţi, reţinând în esenţă aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 4 C. com., cu referire la dispoziţiile cuprinse în art. 3 C. com., atât timp cât, reclamanta este comerciantă, iar bunul imobil litigios din care se cere evacuarea pârâţilor aparţine patrimoniului său.
A reţinut instanţa că, acţiunea principală are un obiect neevaluabil în bani şi, astfel, în virtutea normei cuprinse în art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a acţiunii, în primă instanţă aparţine Tribunalului Constanţa, secţia comercială.
Prin sentinţa civilă nr. 1 din 17 decembrie 2009, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta SC S.N. SRL, în contradictoriu cu pârâţii D.D. şi P.A., dispunând evacuarea pârâţilor din imobilul situat în municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, proprietatea reclamantei, respingându-se cererea reconvenţională formulată de pârâţii D.D. şi P.A., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, din probatoriul administrat în cauză rezultă că, la momentul formulării acţiunii şi în prezent, proprietarul imobilului situat în Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 487 mp şi construcţii cu suprafaţa construită de 193,34 mp, este reclamanta SC S.N. SRL, calitate dobândită prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1202 din 23 martie 2005 la BNP C.B.
Potrivit art. 480 C. civ., dreptul de proprietate este dreptul „ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege", iar potrivit art. 481 C. civ. „Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru o cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire".
Reţine instanţa că, din aceste dispoziţii a rezultat că, dreptul de proprietate conferă titularului său trei atribute: dreptul de a folosi bunul, de a-i culege fructele şi de a dispune de bun.
Dreptul de a folosi bunul presupune exercitarea de către titularul dreptului de proprietate a unei stăpâniri efective asupra acestuia, în materialitatea sa, direct şi nemijlocit prin putere proprie şi în interes propriu.
În cauza de faţă, s-a constatat că, acest drept al reclamantei – în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în discuţie – este încălcat de pârâţi care, nu au făcut dovada vreunui titlu sau justificare pentru atingerea adusă acestui atribut al dreptului de proprietate.
Astfel, arată instanţa că, din probele administrate rezultă data de 07 aprilie 2004 la care a încetat contractul de închiriere pentru acest imobil şi că nu a mai operat o altă prelungire a închirierii imobilului (acţiunea prin care s-a solicitat obligarea R.A.E.D.P.P. Constanţa la prelungirea contractului de închiriere fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 1168 din 07 februarie 2006 a Judecătoriei Constanţa care nu a fost atacată cu apel.
Aplicarea dispoziţiile OUG nr. 40/1999 privind prelungirea contractelor de închiriere s-a făcut în temeiul art. 1 pentru perioada 1994 - 08 aprilie 2004, de la această dată, însă, nu a mai operat o prelungire a contractului de închiriere întrucât imobilul nu mai făcea parte din proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, fiind înstrăinat de către MUNICIPIUL CONSTANŢA numitei P.A. prin contract de vânzare autentificat sub nr. 691/2009 de BNP I.M. şi P.I.G.
A reţinut instanţa de fond că, în lipsa unui titlu locativ, acţiunea reclamantei de evacuare în vederea respectării atributelor dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în Municipiul Constanţa, este întemeiată, urmând a fi admisă.
În ce priveşte cererea reconvenţională, respectiv constatarea unui drept de creanţă pentru suma de 5000 lei, reprezentând îmbunătăţiri efectuate de pârâţi, s-a constatat că, nu s-a dovedit, în condiţiile art. 1169 C. civ., efectuarea unor lucrări de îmbunătăţire, din raportul de expertiză rezultând că, lucrările efectuate în perioada 2004-2008 au fost lucrări de întreţinere şi reparaţii specifice obligaţiilor chiriaşilor în vederea folosirii normale a imobilului închiriat.
Principiul îmbogăţirii fără just temei, a reţinut instanţa de fond, presupune ca şi condiţii: mărirea unui patrimoniu prin dobândirea unei valori apreciabile în bani şi, corelativ, micşorarea unui patrimoniu, fără a exista o legătură între aceste fenomene.
Întrucât executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii s-a făcut în virtutea calităţii de chiriaş, pe de o parte şi, pe de altă parte, efectuarea acestor lucrări nu au mărit patrimoniul proprietarului prin imposibilitatea stabilirii unor valori a acestora, s-a constatat de instanţa de fond că, nu sunt îndeplinite condiţiile acestui fapt juridic astfel încât, acest capăt de cerere, a fost respins ca neîntemeiat.
Faţă de respingerea capătului de cerere privind constatarea unui drept de creanţă, s-a constatat că şi temeiul pentru care se solicită instituirea unui drept de retenţie, este neîntemeiat astfel încât, şi acest capăt de cerere a fost respins.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, au declarat apel pârâţii D.D. şi P.A., criticând-o ca netemeinică şi nelegală şi solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu consecinţa modificării în tot a sentinţei apelate, în principal în sensul respingerii cererii introductive de instanţă ca nefondată, iar în subsidiar în situaţia respingerii primului motiv de apel, în sensul admiterii cererii reconvenţionale.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, a susţinerilor făcute de părţi şi văzând şi dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., Curtea a apreciat în sensul respingerii apelului, ca nefondat, reţinând în esenţă:
1. Acţiunea formulată de apelanta D.D., reclamantă în acea cauză, având ca obiect prelungirea contractului de închiriere începând cu data de 08 aprilie 2004, pentru o perioadă de 5 ani calendaristici, a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 1168 din 07 februarie 2006 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosar nr. 2961/2005, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei R.E.A.D.P.P. CONSTANŢA, Curtea reţinând că, sus-menţionata hotărâre nu a fost atacată în justiţie, şi astfel, a devenit irevocabilă.
2. La data de 14 februarie 2006 apelanta D.D. se adresează Judecătoriei Constanţa cu acţiune având ca obiect constatare nulitate contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1691 din 18 mai 2004, cu motivaţia în esenţă că, în speţă nu au fost respectate dispoziţiile cuprinse în art. 14, cu referire la art. 18 din OUG nr. 40/1999 modificată, privind protecţia chiriaşilor.
Prin sentinţa civilă nr. 9885 din 27 octombrie 2006, pronunţată în dosar nr. 1395 din 14 februarie 2006, Judecătoria Constanţa admite excepţia lipsei calităţii procesuale active şi respinge acţiunea formulată de reclamantă, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
La acea dată, instanţa a examinat problema de drept dedusă judecăţii, privind „nerespectarea dreptului de preempţiune", sancţionată cu nulitatea absolută sau nulitatea relativă, în funcţie de care, se poate aprecia cine o poate invoca şi deci, calitatea procesuală activă.
În această examinare s-a statuat de către instanţă că, „reclamanta nu mai are calitate de chiriaş, întrucât prin sentinţa civilă pronunţată în dosar nr. 2961/2005 al Judecătoriei Constanţa i-a fost respinsă acţiunea de prelungire a contractului de închiriere", astfel că, în raport cu dispoziţiile cuprinse în art. 49 din Legea nr. 18/1991 cu referire la art. 9 din Legea nr. 16/1994, cum, în discuţie este o nulitate relativă, este obligatoriu ca aceasta să fie invocată „numai de părţile contractante", iar reclamanta nu are calitate procesuală activă.
2A) - Prin Decizia civilă nr. 208 din 17 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă, în dosar nr. 1507/118 din 13 februarie 2007, se admite apelul formulat de D.D., se dispune desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu menţiunea ca, la rejudecarea cauzei să fie lămurit „în raport de motivele de nulitate indicate în cuprinsul acţiunii, natura nulităţii invocate".
2B) - În aceste condiţii, urmare recursului promovat de CONSILIUL LOCAL şi MUNICIPIUL CONSTANŢA prin PRIMAR, precum şi de P.A. prin Decizia civilă nr. 534/C din 12 decembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, în dosar nr. 1507/118 din 25 octombrie 2007 se admit recursurile şi se casează Decizia nr. 208 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Constanţa, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, în vederea soluţionării fondului.
2C) - Primind cauza spre rejudecare, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a procedat la înregistrarea acesteia sub nr. 546/118 din 29 ianuarie 2008, în care pronunţă Decizia civilă nr. 167 din 01 aprilie 2008, prin care, respinge apelul ca nefondat, stabilind că, norma legală cuprinsă în art. 14, cu referire la art. 18 din OUG nr. 40/1999 „ocroteşte un drept personal, deci un interes privat, sancţiunea nu poate fi aceea a nulităţii absolute, aspect, în mod corect reţinut şi de către instanţa de fond, ci aceea a nulităţii relative" şi, ca atare, câtă vreme „reclamanta nu justifică un drept de a locui în imobil, deci nu-şi dovedeşte calitatea de chiriaş, nu justifică un interes în promovarea acţiunii şi nu face dovada că este titulara unui drept de a locui în imobil care să-i permită invocarea unui drept de preempţiune".
2D) - Hotărârea pronunţată de instanţa de fond rămâne irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 266 din 22 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pronunţată în dosar nr. 546/118 din 26 mai 2008, prin care se respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta D.D.
Concluzionând Curtea a reţinut că, prin sus-menţionatele hotărâri s-a statuat irevocabil că, „reclamanta nu mai are calitatea de chiriaş, contractul expirând la data de 07 aprilie 2004 înainte de încheierea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică", precum şi faptul că, „reclamanta nu a demonstrat instanţei că este titulara unui contract de închiriere, susţinerile în legătură cu dreptul de preempţiune referitor la vânzarea imobilului situat în Constanţa, judeţ Constanţa sunt nefondate".
Intimata SC S.N. SRL se află în posesia unui titlu de proprietate legal - calitate dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1202 din 23 martie 2005 la BNP C.B., pe de o parte, iar apelanta nu s-a aflat în situaţia de a prezenta instanţei vreun titlu locativ – atât timp cât, Contractul de închiriere nr. 2064 din 12 iulie 1999 a fost valabil în perioada cuprinsă între 01 mai 1999 şi până la data de 07 aprilie 2004.
Prin urmare, la momentul formulării prezentei acţiuni de către societatea reclamantă şi intimată, apelanţii pârâţi nu erau şi nici nu sunt, în posesia vreunui titlu locativ, pentru imobilul situat în Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 487 mp şi construcţii cu suprafaţa construită de 193,34 mp, compus din Corpul C1, reprezentând locuinţă cu regim de înălţime D+P+1E şi Corpul C2 reprezentând magazine, cu suprafaţă construită de 4,96 mp, ei locuind abuziv în acesta.
Cu referire la motivele de apel privind cererea reconvenţională, Curtea a apreciat în sensul respingerii, deoarece, din probele administrate potrivit art. 1169 C. civ. nu a reieşit că ar fi fost aduse îmbunătăţiri imobilului, concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză de expert arh. S.M., fiind elocvente în sensul că, „lucrările pretinse de pârâţi nu au putut fi identificate şi măsurate în vederea evaluării, deoarece unele nu există, iar altele sunt lucrări de întreţinere care nu corespund descrierii din lista de lucrări prezentate în întâmpinarea pârâţilor".
Aceeaşi lucrare de specialitate statuează că, lucrările efectuate în perioada 2004 – 2008 au fost lucrări de întreţinere şi reparaţii specifice obligaţiilor chiriaşilor, în vederea folosirii normale a imobilului ori, în această situaţie, în mod legal şi temeinic, faţă de temeiul de drept invocat de apelantă – îmbogăţirea fără just temei – şi condiţiile de admisibilitate ale acestuia, instanţa de fond a dispus respingerea cererii reconvenţionale formulată de apelanţi.
Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 93/COM din 29 iulie 2010 a respins ca nefondat apelul pârâţilor.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs pârâţii, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor sus menţionate, recurenţii au susţinut următoarele .
- Din probele administrate în cauză a rezultat că iniţial imobilul a aparţinut fondului locativ de stat, al cărui regim juridic era supus Legii nr. 5/1973. Pentru această categorie de contracte prin Legea nr. 17/1994 a operat o prelungire de drept a locaţiunii începând cu data de 8 aprilie 1994, când au intrat în vigoare dispoziţiile OUG nr. 40/1999. Deci, termenul de prelungire a contractului expira la data de 7 aprilie 2004, iar la data de 5 mai 2004, pârâţii au fost informaţi cu privire la încheierea unui contract de asociere cu privire la consolidarea şi modernizarea imobilului.
- Ambele instanţe nu au dat eficienţă faptului că menţionatul contract de asociere a fost încheiat anterior expirării contractului de închiriere .
- În Hotărârea nr. H.C.L.M. nr. 157 din 2004 nu se face vorbire despre imobilul din str. T. nr. 39.
- Prin contractul de închiriere nu s-a prevăzut posibilitatea cumpărării imobilului, iar la mai puţin de 6 luni de la data încheierii acestuia, R.A.E.D.P.P. vinde acest imobil asociatului P.A., care nu a respectat prevederile OUG nr. 40/1999.
- Susţine că frauda la lege a fost pe deplin dovedită.
- Potrivit OUG nr. 40/1999, chiriaşii beneficiază de normele de protecţie consacrate de acest act normativ, iar instanţele trebuiau să ţină seama de starea de sănătate a pârâţilor şi de veniturile acestora, şi de faptul că pârâţii de când locuiesc acolo au întreţinut şi amenajat imobilul.
- H.C.L.M. nr. 280 /2002 se referă la imobilul din str. T. nr. 39 şi nu la cel de la nr. 24.
- Recurenţii pârâţi nu au formulat niciodată o cerere pentru atribuirea unui alt spaţiu de locuit.
- Cu referire la cererea reconvenţională, arată că în mod greşit a fost respinsă.
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei de către SC S.N. SRL s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) raportate la art. 3021 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului pentru următoarele considerente :
Dispoziţiile citate stabilesc o regulă de bază în exercitarea acestei căi extraordinare de atac care obligă la indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, cât şi la dezvoltarea lor. Întrucât recursul nu are caracter devolutiv, ci pe această cale se verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea dispoziţiilor legale pe care s-a fundamentat soluţia, recurenţilor le revenea obligaţia să indice temeiurile legale încălcate şi să îşi dezvolte în fapt dar şi în drept criticile.
În actuala reglementare, recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele strict prevăzute de lege. Mai este de reţinut că în prezent cauza recursului constă în nelegalitatea deciziei din apel care se atacă pe această cale, astfel că aceasta trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Din expunerea argumentelor evocate de recurenţi în susţinerea criticilor aduse deciziei în ceea ce priveşte fondul cauzei, rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1)-(9) C. proc. civ.
Din acest punct de vedere criticile referitoare la interpretarea corectă a probelor existente la dosarul cauzei, dezvoltate de către recurenţi prin cererea de recurs, nu pot face obiect al controlului de legalitate de către instanţa de recurs. Faptul că se invocă anumite legi şi articole din legi – OUG nr. 40/1999, Legea nr. 5/1973, Legea 17/1994, H.C.L.M. 157/2004, Legea nr. 112/1995, OG nr. 29/1994, H.C.L.M. 280/2002 - nu poate să atragă nici o analiză întrucât indicarea formală a acestora nu înseamnă dezvoltarea motivelor aşa cum prevede art. 3021 lit. c) C. proc. civ. Se poate lesne observa, că prezentarea criticilor din recurs este redată în aceeaşi formă în care a fost formulată şi cererea de apel.
În consecinţă, pentru motivele anterior arătate care vizează condiţiile de promovare şi susţinere a recursului cât şi în raport de susţinerile recurenţilor prin care se invocă netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei anterioare, potrivit art. 312 C. proc. civ., va fi constatat nul recursul pârâţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâţii D.D. şi P.A. împotriva deciziei nr. 93/COM din 29 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1107/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1436/2011. Comercial → |
|---|
