ICCJ. Decizia nr. 1127/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1127/2011
Dosar nr. 7847/99/2009
Şedinţa publică din 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 430 din 16 martie 2010, Tribunalul Iaşi, secţia comercială, a respins acţiunea promovată de reclamanta SC D.S. SRL în contradictor cu pârâta SC C.E.T.I. SA IAŞI, având ca obiect obligarea la plata sumei de 261.164,24 lei reprezentând contravaloare acciză, ca neîntemeiată.
Judecătorul fondului a reţinut realitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1365 pe care părţile l-au încheiat la 13 octombrie 2008 având ca obiect livrare păcură constatând că potrivit art. 2.4 din acest contract preţul a fost convenit exclusiv TVA şi acciză, fapt care rezultă şi din factura nr. 114 din 2 ianuarie 2009.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, prin Decizia nr. 55 din 16 iulie 2010.
Criticile apelantei cu privire la aprecierea probelor şi incidenţa normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 au fost înlăturate de instanţa de apel care a reţinut în considerentele deciziei, în esenţă, că reclamanta este un operator economic care comercializează păcură, un produs energetic şi care întruneşte condiţia de scutire de la plata accizei prevăzută de Codul fiscal şi de HG nr. 44/2004 modificate.
Reţinând şi că potrivit contractului preţul a fost convenit fără T.V.A. şi acciză, instanţa de apel a respins apelul declarat împotriva sentinţei instanţei de fond.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC D.S. SRL BACĂU pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în a cărui dezvoltare arată că scutirea directă prevăzută de art. 23.2 din HG nr. 44/2004 modificată prin HG nr. 1861/2006 nu se aplică nici reclamantei şi nici pârâtei întrucât nu face parte din categoria operatorilor autorizaţi de A.N.R.E., instanţa de apel aplicând greşit prevederile art. 34 din HG nr. 213/2007 întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile unei scutiri directe.
Intimata C.E.T. IAŞI SA a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate arătând că preţul convenit de către părţi nu a inclus TVA şi accize şi că fundamentarea deciziei pe dispoziţiile art. 34 din HG nr. 213/2007 pentru modificarea normelor metodologice este corectă, reclamanta îndeplinind condiţia de scutire de la plata accizei.
La termenul din 25 ianuarie 2011, instanţa a invocat din oficiu excepţia tardivităţii declarării recursului.
Cum recurenta a făcut dovada că trimiterea poştală s-a efectuat recomandat la data de 20 septembrie 2009 conform confirmării de primire depusă în original, recursul a fost declarat în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. în raport cu data comunicării deciziei: 3 septembrie 2010, situaţie faţă de care excepţia tardivităţii va fi respinsă ca neîntemeiată.
Recursul nu este fondat.
Unul din principiile procesual civile este principiul disponibilităţii consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ. pe care judecătorul este obligat să-l respecte.
Se constată în considerarea cestui principiu că reclamanta recurentă a învestit instanţa comercială cu o acţiune comercială iar nu fiscală prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 261.146,24 Ron „reprezentând contravaloarea accizei datorate de către aceasta în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la 13 octombrie 2008", cerând să se constate că „sumele solicitate derivă din obligaţiile contractuale neonorate".
Analizând criticile reclamantei din perspectiva comercială a contractului de vânzare cumpărare pe care părţile l-au încheiat şi care a fost invocat ca temei al acţiunii în justiţie, Înalta Curte constată că încadrarea corectă a acestor critici este în motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la interpretarea clauzei conţinută de art. 2.4 din contract, interpretarea normelor fiscale încadrată de recurentă în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind practic circumscrisă interpretării acestei clauze contractuale şi corectei aplicări a prevederilor art. 1303 C. civ.
Din această perspectivă se constată că interpretarea pe care ambele instanţe au dat-o clauzei art. 2.4 din contract în sensul că preţul convenit nu conţine TVA şi acciză este corectă, factura de livrare confirmând neechivoc această clauză prin menţiunea pe care o conţine, trimiterile la normele fiscale fiind irelevante în raport de temeiul acţiunii mai sus evocat.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, în raport de art. 304 pct. 8 şi art. 304 pct. 9 raportat la art. 1303 C. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC D.S. SRL BACĂU împotriva deciziei nr. 55 din 16 iulie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1118/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1128/2011. Comercial → |
|---|
