ICCJ. Decizia nr. 1839/2011. Comercial. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1839/2011
Dosar nr. 1687/105/2009
Şedinţa publică de la 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului, reclamanta SC M. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC P.M.C.G. SRL, a solicitat să se constate rezilierea contractului de subantrepriză din 11 iulie 2007, obligarea pârâtei la plata sumei de 152.830,47 lei reprezentând c/val. unor materiale şi a unor lucrări executate în temeiul acestui contract şi la plata sumei de 10.622,00 lei reprezentând penalităţi de întârziere de 0,05 %, calculate de la 01 octombrie 2008 până la 16 februarie 2008 şi în continuare până la achitarea integrală a sumelor datorate.
Reclamanta a susţinut că, la data de 11 iulie 2007, a încheiat contractul de subantrepriză din 11 iulie 2007 cu pârâta în calitate antreprenor, având ca obiect executarea unor lucrări constând în spaţiu birouri P + 2 (parter - 220 mp construibili, etajul 1 - 220 mp construibili, etajul 2-150 mp construibili); hală depozitare - 800 mp construibili.
La data de 19 mai 2009, reclamanta SC M. SRL a depus cerere completatoare a acţiunii, arătând că înţelege să se judece şi în contradictoriu cu SC D. SRL, beneficiarul investiţiei ce a format obiectul contractului de subantrepriză încheiat cu pârâta SC P.M.C.G. SRL
În motivare s-a arătat că între SC M.S. SRL şi SC D. SRL, s-a încheiat contractul de prestări servicii din 25 iunie 2007, în valoare de 537.200 euro, fără TVA.
La data de 09 iulie 2007, între SC M.S. SRL şi pârâta SC P.M.C.G. SRL a fost încheiat contractul de cesiune a contractului de prestări servicii din 25 iunie 2007, cu acordul beneficiarului SC D. SRL, prin care obligaţiile prestatorului erau preluate de cesionar, care se obliga să respecte în totalitate prevederile contractului de prestări servicii, devenind antreprenor în contractul de subantrepriză nr. l3 din 11 iulie 2007, Iară ca cesiunea să exonereze cedenta SC M.S. SRL de îndeplinirea obligaţiilor privind realizarea obiectului contractului, respectiv a unei construcţii formate din „clădire pentru birouri P+2 şi hală de depozitare".
Prin sentinţa nr. 172 din 22 martie 2010, Tribunalul Prahova a admis în parte acţiunea modificată, formulată de reclamanta SC M.S. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC P.M.C.G. SRL şi SC D. SRL; a dispus rezilierea contractului de subantrepriză din 11 iulie 2007 încheiat de reclamantă cu pârâta SC P.M.C.G. SRL, obligând această pârâtă la plata sumei de 82.424,44 lei c/val. materiale către reclamantă şi a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că pârâta SC D. SRL în calitate de beneficiar a încheiat cu reclamanta SC M.S. SRL contractul de prestări servicii din 25 iunie 2007, având ca obiect executarea de către prestator a unei construcţii pe terenul deţinut de beneficiar în localitatea Măgurele, jud. Ilfov (filele 84, 85).
Potrivit contractului de cesiune, încheiat la 9 iulie 2007, cu acordul beneficiarului, SC D. SRL, contractul mai sus menţionat a fost cedat de prestator - reclamanta SC M.S. SRL - pârâtei SC P.M.C.G. SRL (filele 82, 83).
Totodată, la data de 11 iulie 2007, între reclamantă şi pârâta SC P.M.C.G. SRL a fost încheiat contractul de subantrepriză din 11 iulie 2007, prin care reclamanta, în calitate de subantreprenor s-a obligat să execute lucrările la construcţia amplasată pe terenul proprietatea beneficiarului SC D. SRL, conform art. 4 din contract, antreprenorului - pârâtei SC P.M.C.G. SRL - revenindu-i obligaţia de plată pentru executarea lucrărilor, în termen de 15 zile de la terminarea acestora, termen specificat în procesul verbal de predare-primire.
Acest contract a fost modificat conform actelor adiţionale la contract (filele 39 - 43).
Din procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din 19 august 2008 reiese că, la data de 19 august 2008, lucrările au fost finalizate, fiind predate beneficiarului de executant - pârâta SC P.M.C.G. SRL (filele 128, 129).
În cauză a fost efectuată expertiză contabilă de expert G.C.C. (filele 149 - 163), la care părţile nu au formulat obiecţiuni şi prin care au fost determinate sumele plătite de beneficiar antreprenorului, respectiv suma de 2.728.960 lei, precum şi sumele plătite de pârâta-antreprenor reclamantei în calitate de executant al investiţiei până la părăsirea de către reclamantă a şantierului la data de 1 iulie 2008, respectiv suma de 961.230,10 lei.
Expertul a consemnat în raport că devizul ofertă, parte integrantă a actului adiţional din 2007 la contractul de subantrepriză conţine greşeli de calcul, ce duc la valoarea de 1.146.368,59 lei, faţă de cea consemnată în devizul ofertă în temeiul căruia s-a făcut negocierea contractului.
Instanţa a mai reţinut că, din declaraţiile martorilor S.V. şi O.D. (filele 131, 164) audiaţi la solicitarea reclamantei, rezultă că aceasta a încetat executarea lucrărilor contractate în luna iulie 2008, existând discuţii între reprezentanţii societăţii reclamante şi antreprenorului cu privire la sumele consemnate în deviz şi, totodată, întârzieri în efectuarea plăţilor din partea antreprenorului; antreprenorul a interzis la acea dată accesul pe şantier al subantreprenorului, în condiţiile în care, 90 % din lucrare era efectuată şi corespunzătoare din punct de vedere al parametrilor calitativi.
Totodată, s-a mai reţinut că între părţile contractului de subantrepriză a existat corespondenţă privind modalitatea de executare a obligaţiilor reciproce, subantreprenorul invocând nerespectarea obligaţiilor financiare (filele 20 - 23).
În raport de ansamblul probelor administrate, instanţa a constat că părţile au înţeles să nu mai continue executarea contractului de subantrepriză şi în consecinţă, a dispus rezilierea acestui contract, în baza dispoziţiilor art. 1020 C. civ.
Una dintre obligaţiile antreprenorului este aceea de a recepţiona şi de a lua în primire lucrarea, conform art. 1482 C. civ., fiind obligat să plătească preţul stabilit pentru lucrările recepţionate.
În cauză, cât timp beneficiarul final a recepţionat construcţia şi a efectuat plata integrală antreprenorului, acestuia la rândul său îi revenea obligaţia efectuării plăţii către subantreprenor, în măsura executării lucrărilor, în raporturile dintre antreprenor şi subantreprenor aplicându-se regulile prevăzute pentru antrepriză.
Sub un alt aspect, devizul ofertă ce a stat la baza contractului de subantrepriză conţine preţurile provizorii, preţuri care se pot modifica, astfel încât, preţul total al lucrării depinde de cantitatea lucrărilor efectiv executate.
În speţă, în raport de dispoziţiile legale şi clauzele contractului încheiat de părţi, tribunalul a constatat că în sarcina antreprenorului subzistă obligaţia plăţii către subantreprenor - reclamanta - a materialelor livrate şi înglobate în construcţie după data de 1 iulie 2008, sume plătite de subantreprenor furnizorilor, în cuantum total de 82.424,44 lei.
Apărările pârâtei antreprenor, în sensul că reclamanta nu şi-a respectat obligaţiile, iar factura emisă de SC T.P. SA a fost preluată de reclamantă prin acordul părţilor, în schimbul unei sume în numerar, au fost înlăturate de instanţă, motivat de lipsa suportului probator.
În ceea ce priveşte, restul sumelor pretinse de reclamantă conform devizelor de lucrări, neachitate, instanţa de fond a reţinut că acestea nu pot fi acordate, neavând un cuantum cert, lichid şi exigibil, nefiind emise facturi fiscale pentru aceste sume, care să fi fost comunicate pârâtei-antreprenor şi acceptate de aceasta la plată, expertul contabil neputând determina acest cuantum.
În acest sens, însăşi reclamanta a menţionat că au fost revizuite greşelile din devizul ofertă în baza căruia se făceau plăţile, fiind întocmite devizele, comunicate la data de 29 august 2008 pârâtei-antreprenor, însă ulterior acestei date nu rezultă acceptarea de pârâtă a debitului pretins.
Pe de altă parte, întrucât subantreprenorul a contractat numai cu antreprenorul, neexistând temei al obligării clientului - pârâta beneficiar SC D. SRL- la plata sumelor pretinse de acesta, iar beneficiarul a achitat antreprenorului preţul pentru investiţia efectuată, pretenţiile reclamantei faţă de acesta pârâtă au fost apreciate ca neîntemeiate.
Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Prahova, a formulat apel pârâta SC P.M.C.G. SRL, solicitând admiterea apelului, casarea în întregime a hotărârii atacate şi pe cale de consecinţă, rejudecând cauza în fond, respingerea acţiunii reclamantei.
Prin Decizia nr. 102 din 7 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, apelul pârâtei SC P.M.C.G. SRL a fost respins ca nefondat, instanţa de control, analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel, în raport de legislaţia incidenţă şi de probatoriile administrate în cauză, a reţinut că prima instanţa a soluţionat în mod just şi legal cauza dedusă judecăţii.
Convingerea instanţei de apel, în sensul celor de mai sus, s-a fundamentat în considerarea următoarelor:
Prin expertiza contabilă efectuată, la care părţile nu au formulat obiectiuni, au fost determinate sumele plătite de beneficiar antreprenorului, respectiv suma de 2.728.960 lei, precum şi sumele plătite de pârâta antreprenor reclamantei în calitate de executant al investiţiei până la părăsirea şantierului la data de 1 iulie 2008, respectiv suma de 961.930,10 lei. Referitor la factura din 12 iunie 2008, în sumă de 43.576,13 lei, expertul a reţinut că nu figurează în evidenţele contabile ale pârâtei antreprenor.
Tot din raportul de expertiză a rezultat că devizul ofertă, parte integrantă a actului adiţional din 2007 la contractul de subantrepriză conţine greşeli de calcul, valoarea de expertiză fiind de 1.146.368,59 lei, faţă de cea consemnată în deviz.
Nici celelalte critici invocate de pârâta SC P.M.C.G. SRL nu au putut fi reţinute, întrucât au fost formulate în lipsa unui suport probator.
Instanţa de apel a reţinut că, din probele administrate a rezultat că relaţia contractuală a părţilor s-a materializat printr-un contract încheiat între subantreprenor şi antreprenor, iar beneficiarul a achitat antreprenorului preţul investiţiei efectuate.
În speţă a fost înlăturată şi critica privind încălcarea dreptului pârâtei la apărare de către instanţa de fond, instanţa de control reţinând că cererea în acest sens a fost depusă de SC P.M.C.G. SRL la 15 martie 2010, la aproape un an de la înregistrarea cauzei, iar instanţa, pentru a-i da posibilitate să se apere a amânat pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise, respectând prevederile art. 156 C. proc. civ., asigurându-i dreptul la apărare consfinţit de normele constituţionale şi de cele ale C.E.D.O.
Împotriva Deciziei nr. 102 din 7 octombrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta SC P.M.C.G. SRL Ploieşti, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 Cod de procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi rejudecând cauza, să se dispună respingerea acţiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
1. Primul dintre motivele de recurs formulate a fost subsumat de pârâta SC P.M.C.G. SRL Ploieşti, art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea formelor legale prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta-pârâtă a susţinut că nu a fost legal citată în faţa primei instanţe, pentru termenele de judecată din datele de 18 noiembrie 2009, 16 decembrie 2009 şi 20 ianuarie 2011 şi că nu i-au fost comunicate încheierile de şedinţă respective, aceste neregularităţi fiind de natură să o prejudicieze prin aceea că s-a aflat în imposibilitate de a-şi propune probe în apărare, cu consecinţa ulterioară de a fi fost decăzută din acest drept, precum şi din dreptul de a formula obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică contabilă efectuat în cauză.
De asemenea, subsumat aceluiaşi motiv a reiterat critica formulată în faţa instanţei de apel, privind încălcarea dreptului său la apărare de către instanţa de fond, prin respingerea cererii sale de amânare a judecăţii, la termenul de dezbateri, pentru angajare apărător.
Încadrat în acelaşi motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pârâta a criticat decizia instanţei de apel, pentru că nu a fost citată cu menţiunea achitării taxei de timbru, instanţa de control punându-i în vedere să achite această taxă în timpul şedinţei de judecată şi pentru că nu i-a fost comunicată hotărârea, la aceeaşi dată - 14 octombrie 2010 - la care a fost comunicată celorlalte părţi în proces, pârâta luând cunoştinţă de conţinutul deciziei, abia la data de 3 noiembrie 2010.
Motivul de recurs este nefondat şi va fi respins în considerarea următoarelor:
În ceea ce priveşte, criticile vizând nerespectarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. în materia citării, încuviinţării cererii de probatorii, şi formulării obiectiunilor la raportul de expertiză, Înalta Curte urmează a le înlătura, având în vedere eroarea pe care o face pârâta între instituţia îndeplinirii procedurii de citare şi prezenţa efectivă a părţii în faţa instanţei de judecată, eroare ce rezultă din faptul că pârâta însăşi recunoaşte în cuprinsul memoriului de recurs că a fost citată pentru termenele mai sus arătate, dar că nu a considerat că o privesc dezbaterile asupra chestiunilor ce urmau a fi puse în discuţie, şi pentru că, tot pârâta recunoaşte că a fost prezentă la termenul de judecată din data de 21 octombrie 2009, situaţie în raport de care, instanţa de fond a făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 153 alin. (1) C. proc. civ., reţinând în încheierile de şedinţă ulterioare că pârâta are termen în cunoştinţă, nemaifiind necesară citarea acesteia.
De asemenea, aspectele invocate vor fi înlăturate şi în considerarea faptului că nu pot face obiectul cercetării în această fază procesuală, întrucât nu au fost invocate în faţa instanţei de apel şi formularea lor direct în recurs este făcută omisso medio şi dacă instanţa s-ar pronunţa asupra lor ar lipsi partea adversă de posibilitatea formulării apărării într-un grad de jurisdicţie.
Situaţia este similară şi în ceea ce priveşte critica vizând necomunicarea încheierilor de şedinţă de la termenele din datele de 18 noiembrie 2009, 16 decembrie 2009 şi 20 ianuarie 2011, urmând a fi înlăturate în considerarea aceloraşi argumente şi în plus, pentru că fiind încheieri premergătoare, de natură să pregătească soluţia, ele nu se comunică, partea nemulţumită, având posibilitatea atacării lor odată cu fondul, respectiv în calea de atac împotriva hotărârii, ceea ce a avut posibilitatea să facă şi pârâta în faţa instanţei de apel, dar nu a formulat aceste critici, astfel încât nu se poate reţine existenţa unei vătămări a acesteia.
În ceea ce priveşte criticile îndreptate împotriva deciziei pronunţate în apel, constând în necitarea pârâtei pentru primul termen de judecată cu menţiunea achitării taxei de timbru şi în necomunicarea deciziei la aceeaşi dată la care a fost comunicată celorlalte părţi în proces, înalta curte constată că, pârâtei nu i s-a produs nicio vătămare, respectiv, a avut posibilitatea să plătească taxa de timbru şi să exercite calea de atac împotriva hotărârii, astfel încât situaţiile amintite nu se încadrează între cele prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii.
Va fi respinsă şi critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare al pârâtei de către instanţa de fond prin neacordarea unui termen pentru angajare apărător, Înalta Curte apreciind că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ. la elementele concrete ale speţei, reţinând că cererea pârâtei tindea mai degrabă la tergiversarea cauzei decât la valorificarea dreptului la apărare al acesteia, având în vedere că în interval de 1 an de la iniţierea litigiului, partea a avut suficient timp pentru a-şi angaja un avocat, că cererea nu a fost temeinic motivată, aşa cum prevede textul legal mai sus amintit şi că instanţa a amânat pronunţarea dându-i posibilitatea depunerii de concluzii scrise.
2. Referitor la motivul de recurs subsumat de pârâta SC P.M.C.G. SRL Ploieşti dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, Înalta Curte îl va înlătura, întrucât pârâta nu a dezvoltat acest motiv, respectiv nu a indicat asupra căror aspecte instanţa de apel nu s-a pronunţat motivat sau care sunt considerentele contradictorii, iar din analiza deciziei atacate, reţine că hotărârea a fost judicios motivată în privinţa tuturor criticilor formulate.
3. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii sau în lipsa unui temei legal, Înalta Curte constată că pârâta, la fel ca şi în cazul celorlalte critici formulate, nu realizează o încadrare explicită a criticilor în motivul respectiv, pe care se limitează doar să-l menţioneze la finalul memoriului.
În atare condiţii, Înalta Curte urmează să respingă pretinsa greşită aplicare sau pretinsa ignorare de către instanţa de fond a prevederilor legale vizând materia citării, încuviinţării şi administrării probatoriilor - art. 85, 86 alin. (1), 89, 167 alin. (5), art. 172 alin. (2), art. 186 alin. (2), art. 192 şi 212 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 14 din Legea nr. 156/2002 a experţilor tehnici judiciari şi extrajudiciari - pentru considerentele expuse în argumentarea respingerii primului motiv de apel, respectiv pentru că aceste critici au fost formulate omisso medio, direct în faza procesuală a recursului, fără a fi supuse cenzurii instanţei de apel.
Referitor la susţinerea potrivit căreia, decizia atacată ar fi fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 C. com., care prevede că: "în comerţ se aplica legea de faţă; unde ea nu dispune se aplica C. civ.", aceasta va fi respinsă în considerarea aceloraşi argumente mai sus expuse, iar susţinerile potrivit cărora instanţa de apel s-ar fi pronunţat fără să stabilească ponderea lucrărilor efectuate de reclamantă şi de ea însăşi, şi fără să stabilească o corelaţie între documentaţia juridică, tehnică şi financiară, vor fi respinse de înalta
Curte având în vedere că aceste critici ţin de interpretarea probatoriului şi de stabilirea situaţiei de fapt, în condiţiile în care, instanţa de recurs este ţinută să cenzureze aspecte ţinând exclusiv de nelegalitatea hotărârii, raportate la elemente de fapt pe deplin dezlegate.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta SC P.M.C.G. SRL Ploieşti şi în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere că partea a căzut în pretenţii va respinge cererea acesteia de obligare a intimatei-reclamante SC M.S. SRL Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P.M.C.G. SRL Ploieşti împotriva Deciziei nr. 102 din 7 octombrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1814/2011. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 1851/2011. Comercial. Nulitate act juridic.... → |
|---|
