ICCJ. Decizia nr. 285/2011. Comercial
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani reclamanta SC M. SRL Botoșani prin reprezentant legal - administrator T.V. a chemat în judecată pe pârâții SC C. SA Botoșani și Consiliul Local al Municipiului Botoșani, pentru ca în contradictoriu cu aceștia, în urma probatoriului ce se va administra instanța să-i oblige în solidar la plata sumei de 229.914 RON daune și 72.000 RON daune compensatorii pentru lipsa de folosință a spațiului comercial U.52
în motivarea acțiunii se arată, în esență, că pârâtele nu și-au îndeplinit obligația de finalizare a lucrărilor de extindere a Pieții Agroalimentare Platou B în termenii stabiliți contractual conform convenției din 6 mai 1998.
Arată reclamanta că vina pentru neexecutarea obligației contractuale aparține atât antreprenorului general SC C. SA Botoșani, cât și investitorului terțiar respectiv Regia Autonomă de Transport Botoșani din cadrul Consiliului Local al Municipiului Botoșani, care avea obligația de a superviza lucrările și de a întreprinde toate demersurile necesare pentru reluarea și predarea spațiului către beneficiar, că spațiul în litigiu a fost practic abandonat, nefiind executate lucrările de racordare a spațiului la diversele utilități, aceste din urmă operațiuni fiind finalizate de o altă firmă.
Cauza se află în al doilea ciclu procesual.
Astfel, prin sentința nr. 373 din 6 iulie 2006 a Tribunalului Botoșani instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții Consiliul Local Botoșani și SC C. SA Botoșani și a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 83 din 11 octombrie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC M. SRL Botoșani împotriva sentinței nr. 373 din 16 iulie 2006 a Tribunalului Botoșani.
Prin decizia nr. 2158 din 5 iunie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a admis recursul declarat de reclamanta SC M. SRL Botoșani s-a modificat decizia nr. 83 din 11 octombrie 2006 a Curții de Apel Suceava, în sensul că s-a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 373 din 6 iulie 2006 a Tribunalului Botoșani pe care a desființat-o și a trimis dosarul la Tribunalul Botoșani pentru judecarea pe fond a cauzei.
S-a reținut în motivarea deciziei de către înalta Curte de Casație și Justiție că prin acțiune, în temeiul art. 6 din contract, reclamantul a solicitat penalități de întârziere în predarea lucrărilor de 1 % pe zi, calculate pe perioada neprescrisă de 3 ani anterioară introducerii acțiunii, calculate la suma de 229.914 RON și daune compensatorii pentru nefolosința spațiului în sumă de 72.000 RON, penalități și daune care se prescriu în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958.
Acest termen de prescripție începe să curgă de la data predării obiectivului - 6 mai 2000, dar în fiecare zi de întârziere se naște un nou termen de prescripție de 3 ani până la predarea și recepționarea lucrărilor, respectiv procesul verbal de recepție parțială a lucrărilor din 8 august 2005 privind spațiul comercial în litigiu.
Ca urmare sunt în termen formulate pretențiile de penalități și daune compensatorii solicitate în completarea penalităților, calculate pentru o perioadă de 3 ani anteriori sesizării instanței (20 decembrie 2005) și până la recepționarea lucrărilor - 8 august 2005.
După reinvestirea instanței cu rejudecarea cauzei, la 27 iulie 2007, pârâta SC C. SA Botoșani a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că reclamanta nu a realizat procedura prealabilă a concilierii directe prevăzută de art. 720 C. proc. civ., excepție respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de ședință din 6 decembrie 2007.
Prin sentința nr. 64 din 19 ianuarie 2010 Tribunalul Botoșani, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta SC C. SA Botoșani să plătească reclamantei suma de 87.300 RON cu titlu de despăgubiri civile și suma de 5.963,20 RON cheltuieli de judecată.
în considerentele hotărârii instanța de fond a reținut următoarele:
- coroborând art. 969 C. civ. cu art. 1.021 C. civ. teza a II-a pentru nerespectarea clauzelor contractuale asumate, pârâta SC C. SA Botoșani urmează să răspundă pentru prejudiciul cauzat reclamantei, în conformitate cu clauza penală prevăzută de art. 6 din contract;
- nu s-a dovedit prin probele administrate nicio culpă a investitorului terțiar privind neexecutarea la termen și în întregime a lucrărilor prevăzute în contract de către antreprenorul general, așa încât acțiunea reclamantei în ce îl privește pe acesta a fost respinsă ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta SC M. SRL Botoșani cât și pârâta SC C. SA Botoșani, reproșând instanței de fond reținerea eronată a situației de fapt, interpretarea greșită a probelor administrate și aplicarea necorespunzătoare a legii din perspectiva limitelor prejudiciului, a daunelor interese și a penalităților stabilite de instanță.
Prin decizia nr. 50 din 3 iunie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta SC M. SRL Botoșani și de pârâta SC C. SA Botoșani, reținând legalitatea și temeinicia deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate.
împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta SC M. SRL Botoșani cât și pârâta SC C. SA Botoșani.
Recurenta - reclamantă SC M. SRL Botoșani își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ. și vizează următoarele aspecte:
- instanța de apel nu a răspuns și nu a motivat temeinic criticile aduse sentinței, nu a răspuns criticilor și solicitărilor invocate de această parte prin concluziile scrise la dosarul de fond, motivelor de apel și deasemenea apărărilor și concluziilor scrise depuse în apel, încălcând prevederile art. 969 și art. 970 C. civ., convenția părților din art. 2 al contractului din 06 mai 2010;
- instanța de apel a răstălmăcit Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2158 din 05 iunie 2007, deși aceasta cuprinde explicit printre altele, referirea la corelarea termenului de predare a investiției, conform art. 2 din contract cu procesul verbal de recepție din 08 august 2005;
- instanța de apel este deasemenea în eroare pentru că atât la judecata de la dosar I fond, apoi în rejudecare la dosar II fond, în concluziile scrise de la fond, în judecata din apel și prin concluziile scrise de la apel s-a cerut instanțelor decăderea pârâtelor din toate probele tocmai pentru ca acestea nu au prezentat instanțelor, deși li s-a cerut, procesele-verbale de recepție a spatiilor private și a investiției de bază. Atât instanța de fond cât și instanța de apel nu au răspuns acestor probe solicitate de recurentă și nu au motivat nimic în acest sens, neexercitându-și rolul activ;
- instanța de apel nu a înțeles prevederile contractului, clauza penală a acestuia, care cuprinde doua elemente: o penalitate de 1% și totodată, adăugate, daune compensatorii la nivelul dobânzilor bancare corespunzătoare valorilor la care se raportează valorile neexecutate sau neachitate dacă ar fi fost cazul.
Recurenta - pârâtă SC C. SA Botoșani solicită admiterea recursului său, modificarea în tot a deciziei atacate și admiterea apelului astfel cum a fost formulat, subsumându-și criticile dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ, reproșând instanței de apel interpretarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 1085,art. 1086 și art. 1087 C. civ. referitoare la stabilirea cuantumului prejudiciilor în caz de nerespectare a prevederilor contractuale și interpretarea clauzei penale.
înalta Curte examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru motivele ce se vor arăta.
în ceea ce privește recursul reclamantei SC M. SRL Botoșani, este de reținut că această parte își întemeiază majoritatea criticilor pe aspecte de netemeinicie ce poartă asupra situațiilor de fapt, a probelor administrate, a interpretării acestora din perspectiva rolului activ al instanței și care nu pot forma obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală.
Criticile aduse de recurenta - reclamantă deciziei atacate care vizează aspecte de nelegalitate au în vedere interpretarea eronată de către instanță a prevederilor contractuale, mai exact a clauzei penale care în opinia recurentei - reclamante cuprinde două elemente: o penalitate de 1% și totodată, adăugate, daune compensatorii la nivelul dobânzilor bancare corespunzătoare valorilor la care se raportează valorile neexecutate sau neachitate, după caz.
Această critică nu poate fi primită întrucât instanța de control, judiciar a dat clauzei penale înțelesul pe care chiar părțile l-au convenit la momentul manifestării acordului de voință sub aspectul conținutului acesteia și ținând cont de perioada pentru care s-au calculat respectivele despăgubiri, asupra căreia a statuat în mod irevocabil înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2158 din 5 iunie 2007.
Referitor la recursul pârâtei SC C. SA Botoșani, înalta Curte reține că nu se poate reproșa instanței de control judiciar încălcarea sau interpretarea greșită a dispozițiilor art. 1.085,art. 1.086 și art. 1.087 C. civ., dată fiind analiza corectă dată de instanță clauzei penale inserată la art. 6 alin. (3) din contract care este expresia voinței unanime a părților precum și a limitelor prejudiciului și acestea fiind determinate tot în mod convențional, în stabilirea întinderii prejudiciului instanța luând în calcul criteriile avute în vedere la efectuarea expertizei.
în considerarea celor ce preced, înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins ambele recursuri, ca nefondate.
← ICCJ. Decizia nr. 273/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 280/2011. Comercial → |
---|