ICCJ. Decizia nr. 1776/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 6354/COM din 13 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul B.T., respingând cererea privind constatarea nulității actului adițional din 1996 autentificat din 8 noiembrie 1996 și a împuternicirii din 29 august 2005, formulată de reclamanții R.T. și R.C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate.
Prin aceeași hotărâre s-a respins cererea privind constatarea nulității actului adițional autentificat din 21 august 1995 ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții au dobândit calitatea de acționari anterior actului adițional autentificat din 21 august 1995 prin care se atestă că A.G.A. a luat act de retragerea pârâtului B.T. din societate, ca urmare a înstrăinării acțiunilor sale și că nu s-a dovedit nulitatea operațiunii de transmitere a acțiunilor la purtător, iar în privința actului adițional din 1996 s-a reținut că acest înscris autentic face dovada până la înscrierea în fals în ce privește prezența reclamantului R.T. în fața notarului; hotărârea acționarilor de a majora capitalul social, consemnată în acest act face dovada până la proba contrară.
De asemenea, la data încheierii acestui act, întrucât pârâtul B.T. nu mai avea calitatea de acționar, cererea reclamanților formulată în contradictoriu cu acesta este introdusă împotriva unei persoane fără calitate.
în privința împuternicirii din 29 august 1995 s-a reținut valabilitatea acesteia câtă vreme nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă că ea a fost emisă prin falsificarea semnăturilor celor doi reclamanți.
Apelul declarat de reclamanții R.T. și R.C. împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 94/COM din 02 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, care a schimbat în tot hotărârea primei instanțe și pe fond a admis acțiunea, cu consecința anulării actului adițional din 21 august 1995 autentificat din 15 februarie 1996, actului adițional din 1996 autentificat din 08 noiembrie 1996 și împuternicirii din 1995 emisă de SC I. SA. Pârâții au fost obligați în solidar la plata sumei de 3030,15 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.
în considerentele deciziei curtea a reținut că probatoriul administrat în cauză nu a dovedit, în sensul art. 1.169 C. civ. modalitatea de înstrăinare a celor 500 de acțiuni către reclamanți în anul 1995 deoarece, la dosar nu a fost depus actul de vânzare-cumpărare ori cesionare și în atare situație, consemnările din actul adițional din 21 august 1995 cuprind mențiuni neconforme cu realitatea.
De asemenea au fost reținute dispozițiile rezoluției nr. 5151/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, care a avut la bază Raportul de constatare tehnico-științifică grafică din 14 februarie 2008, conform căruia semnăturile existente în dreptul numelui reclamanților R.T. și R.C. de pe cele trei înscrisuri care fac obiectul litigiului, nu au fost executate de titulari.
în esență, curtea a reținut ca și motiv de anulare a înscrisurilor lipsa consimțământului la încheierea acestora și respectiv neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 948 C. civ..
Concluzionând că în lipsa dovezilor de cumpărare a acțiunilor pârâtului B.T. se impune anularea înscrisurilor în discuție, curtea a apreciat, de asemenea, că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
împotriva acestei decizii pârâtul B.T. a declarat recurs prin care a solicitat în principal casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.
în motivarea recursului a arătat că instanța de apel s-a pronunțat ultra petita în sensul că, deși instanța a fost învestită cu o cerere în constatarea nulității absolute s-a dispus în sensul anulării actelor juridice obiect al acțiunii, cerere care este prescriptibilă. De asemenea decizia nu este motivată sub aspectul petitelor prin care s-a solicitat anularea actului adițional din 1996 și a împuternicirii din 29 august 1995.
în subsidiar recurentul a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamanților și menținerii sentinței primei instanțe.
în dezvoltarea motivelor de recurs subsidiare recurentul susține că s-a reținut în mod greșit faptul că, deși actul adițional din 29 august 1995 a fost semnat de reclamanți, totuși semnăturile nu le aparțin, potrivit concluziilor raportului de expertiză grafologică din dosarul penal și aceasta deoarece acest act nu a fost semnat de reclamanții R.T. și R.C., ci numai de către vechii asociați, astfel că nu se poate vorbi despre lipsa consimțământului lor la încheierea actului.
Pe de altă parte, recurentul arată că în mod greșit nu s-a reținut că acțiunile transmise sunt la purtător, de vreme ce în mod expres asociații au înțeles să le confere acest caracter, iar conform art. 99 Legea nr. 31/1990, dreptul de proprietate asupra acțiunilor la purtător se transferă prin simpla tradițiune a acestora.
Este criticată modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B.T. cu privire la actul adițional din 1996 întrucât acestuia i-a încetat calitatea de acționar la SC I. SA în luna august 1995, iar actul adițional nu vizează nici un raport juridic care să lege părțile din proces, deoarece acesta vizează majorarea capitalului social ca urmare a reevaluării mijloacelor fixe, astfel că cererea de constatare a nulității lui nu poate fi realizată decât în contradictoriu cu societatea.
în privința împuternicirii recurentul reiterează nemotivarea deciziei sub acest aspect arătând în consecință că nu poate aduce contraargumente, și totodată împrejurarea că cele reținute de prima instanță în privința acestui act juridic sunt legale și temeinice.
Prin întâmpinarea înregistrată la 07 februarie 2011 intimații au solicitat respingerea recursului și menținerea dispozițiilor hotărârii instanței de apel cu privire la lipsa consimțământului la dobândirea acțiunilor de la pârâtul B.T. și în consecință lipsa calității lor de acționari.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:
Prin acțiunea promovată la Tribunalul Constanța reclamanții R.T. și R.C. au chemat în judecată pe pârâtul B.T. și ulterior și-au extins acțiunea și împotriva SC I. SA prin administrator judiciar SC I.S.D.G.C. SRL solicitând să se constate nulitatea absolută a actului adițional din 21 august 1995 autentificat din 15 februarie 1996 la notariatul de Stat Constanța, actului adițional autentificat din 08 noiembrie 1996 la Biroul Notarilor Publici B.C. și împuternicirii din 1995 emisă de SC I. SA.
în motivare reclamanții au susținut că actul adițional este întocmit în fals în ceea ce privește autentificarea sa, dar și pentru motivul că reclamanții nu au participat la adunarea generală și nu au avut cunoștință că au devenit acționari ai societății fiind folosite mijloace dolosive pentru introducerea lor în societate și că în toate înscrisurile semnăturile nu le aparțin, lipsind consimțământul acestora.
O primă observație are în vedere faptul că, deși reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute, instanța de apel, rejudecând fondul ca efect al schimbării în tot a sentinței primei instanțe a apreciat că motivele invocate de reclamanți, în speță lipsa consimțământului sunt motive de nulitate relativă, fiind pertinentă critica recurentului cu privire la prescriptibilitatea acțiunii, urmând a fi determinat momentul de la care termenul de prescripție începe să curgă.
Pe fond, în mod greșit instanța de apel și-a bazat hotărârea încălcând principiul nemijlocirii, folosind drept argumente în sprijinul soluției adoptate probe extrajudiciare, respectiv un raport de expertiză administrat într-o cauză penală.
Pe de altă parte, în considerentele deciziei, evocându-se aceeași probă extrajudiciară, s-a reținut o stare de fapt greșită în privința anulării actului adițional din 21 august 1995, câtă vreme acest înscris nu poartă semnăturile reclamanților, astfel încât, concluzia potrivit căreia semnăturile reclamanților nu le aparțin acestora, reținută de instanță este cel puțin contradictorie.
De asemenea, dispunând asupra anulării împuternicirii din 29 august 1995, din considerentele deciziei nu rezultă care sunt motivele de fapt și de drept ce sprijină această soluție, sub acest aspect hotărârea nefiind motivată, așa încât critica este întemeiată conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ..
în consecință, neadministrarea tuturor probelor necesare cercetării fondului, încălcarea obligației cercetării directe și nemediate a tuturor elementelor care servesc la dezlegarea pricinii sunt considerente în baza cărora se va reține insuficienta cercetare a fondului cauzei și incidența dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., cu consecința casării și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Soluția care se impune este aceea a casării, potrivit art. 304 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia, casarea hotărârii se pronunță, în afara motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1-5, în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Motivul prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., mai sus analizat și, de asemenea, incident în cauză, este unul de modificare, însă, potrivit aceluiași text procedural, menționat anterior, casarea se pronunță și atunci când modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.
Ori, în speță, așa cum s-a reținut, se impune cercetarea fondului sub toate aspectele relevate, și în consecință, administrarea tuturor probelor, ceea ce calea de atac a recursului este limitativă, în raport de dispozițiile art. 305 C. proc. civ..
Acestea sunt considerentele reținute în sprijinul adoptării soluției casării cu trimitere spre rejudecare instanței de apel, fără a se omite totodată din vedere, prevederile art. 313 C. proc. civ. care constituie regula pentru deciziile de casare pronunțate de instanța supremă. Excepția potrivit căreia casarea este urmată de pronunțarea asupra fondului, instituită la art. 314 C. proc. civ. vizează situațiile în care se urmărește aplicarea corectă a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite, ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru aceste motive, de fapt și de drept s-a admis recursul declarat de pârâtul B.T. împotriva deciziei civile nr. 94/COM din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, care a fost casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1777/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1677/2011. Comercial → |
|---|
