ICCJ. Decizia nr. 280/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamantul A.I., prin procurist F.G., a chemat în judecată pe pârâții SC A. SRL, G.H. și N.V., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, în temeiul dispozițiilor art. 948 și art. 966 C. civ., să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare, având ca obiect imobilul construcție situat în Eforie Nord, întocmit la data de 02 aprilie 2007 de avocat G.D.. Ulterior, în contradictoriu și cu pârâtul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a actului adițional autentificat din 28 septembrie 1998 la Biroul Notarilor Publici M.T..
în motivarea demersului său judiciar reclamantul arată că prin sentința nr. 2267 din 20 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța rămasă definitivă prin decizia nr. 3/COM din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, pârâtul G.H. a fost obligat să-i transmită părțile sociale și patrimoniul SC A. SRL, inclusiv imobilul construcție situat în Eforie Nord. Mai arată reclamantul că, în derularea executării, s-a constatat că imobilul se află în posesia pârâtului N.V. care se pretinde proprietar în baza unui înscris sub semnătură privată cu dată certă 2 aprilie 2007 care în opinia sa este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu rea credință în scopul fraudării intereselor sale, fiind întemeiat pe o cauză ilicită și imorală, întrucât persoanele semnatare sunt în relație de rudenie/afinitate.
Prin sentința civilă nr. 7915/COM din 15 decembrie 2009, Tribunalul Constanța a admis excepția lipsei interesului legitim, personal, direct și actual al reclamantului, respingând acțiunea promovată de reclamantul Andruș Ion prin procurist F.G., ca fiind lipsită de interes, cu obligarea acestuia către pârâtul G.H. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 RON.
Instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele aspecte:
- potrivit sentinței civile nr. 2267 din 20 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța definitivă prin decizia civilă nr. 3/COM/10.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, reclamantul se legitima ca și creditor al obligației debitorului G.H. de a-i transmite părțile sociale și patrimoniul SC A. SRL, incluzând imobilul construcție situat în Eforie Nord, iar pe parcursul judecării cauzei și-a pierdut această calitate de creditor și implicit posibilitatea să atace în justiție actele considerate nelegale încheiate în legătură cu acest imobil; în atare condiții, apreciază instanța că, reclamantul nu mai poate justifica existența unui interes personal și direct în continuarea demersului său judiciar;
- prin decizia civilă nr. 308 din 5 februarie 2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit în mod irevocabil că, demersul judiciar al reclamantului pentru a obține condamnarea pârâtului G.H. la executarea obligației de a transmite părțile sociale și patrimoniul SC A. SRL incluzând imobilul construcție situat în Eforie Nord, este nefondat;
- soluția s-a impus și în considerarea efectelor aplicării sancțiunii nulității urmărită de reclamant, pentru că, în condițiile în care s-ar desființa raportul juridic generat între părți și s-ar restabili situația anterioară, imobilul în litigiu s-ar întoarce în patrimoniul vânzătorului, respectiv SC A. SRL;
- relativ la interesul în promovarea cererii privind constatarea nulității absolute a actului adițional autentificat din 28 septembrie 1998 la Biroul Notarilor Publici M.T., motivată de lipsa obiectului și scopul imoral, s-a constatat de asemenea că, acesta este nelegitim, întrucât reclamantul s-a prevalat de propria incorectitudine și imoralitate pentru a cere protecția unui drept, ceea ce nu este permis de lege.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, invocând următoarele critici:
- instanța de fond a soluționat greșit excepția invocată din oficiu considerând în mod neîntemeiat că interesul reclamantei a dispărut odată cu pronunțarea deciziei irevocabile a înaltei Curți de Casație și Justiție.
- în mod eronat a calificat instanța de fond interesul reclamantului în promovarea acțiunii ca fiind nelegitim deoarece trebuia să analizeze moralitatea și corectitudinea de care au dat dovadă toate părțile semnatare ale actului adițional atât la momentul întocmirii acestuia cât și ulterior prin executarea lui iar actul a cărui nulitate s-a solicitat nici nu a fost analizat.
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 68/com din 24 iunie 2010, a respins ca nefondat apelul reclamantului, reținând, în esență, că instanța de fond a examinat problemele de drept deduse judecății în raport de hotărârea irevocabilă prin care s-a tranșat litigiul dintre părți, dând o corectă dezlegare excepției lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii invocată din oficiu.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.I. solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Recurentul își subsumează criticile motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. ș vizează în esență următoarele aspecte:
- considerentele pe care se sprijină decizia atacată răspund mai degrabă excepției autorității de lucru judecat, fără ca instanța să fie sesizată în acest sens și nu excepției lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii invocată din oficiu.
- instanța de apel a făcut o greșită aplicarea a legii precum și a principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, neexaminând legalitatea întocmirii actului adițional din 28 septembrie 1998 care a constituit baza raporturilor juridice între părți și care este lipsit de obiect întrucât din cuprinsul său nu rezultă caracterul sinalagmatic al unui asemenea act care să prefigureze obligații în sarcina ambelor părți, conținând totodată clauze leonine deoarece conferă drepturi numai cesionarului, fără a stabili nicio obligație în sarcina acestuia;
- hotărârile pronunțate sunt contrare atât dreptului intern cât și celor cuprinse în art. 6 din CEDO și în art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO.
înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii a primit o legală dezlegare raportat la decizia nr. 308 din 5 februarie 2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a statuat irevocabil asupra caracterului nefondat al demersului judiciar al reclamantului de a obține obligarea pârâtului G.H. la transmiterea părților sociale și patrimoniului SC A. SRL, inclusiv imobilul construcție situat în Eforie Nord.
Așa fiind, instanța de control judiciar s-a pronunțat asupra legalității sentinței apelate din perspectiva soluției date excepției invocate din oficiu care a fost examinată din perspectiva autorității de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească irevocabilă și care, în respectarea principiului securității raporturilor juridice, interzice o nouă judecată în condiții de identitate de părți, obiect și cauză conform art. 1.201 C. civ..
Așadar, statuând asupra lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, instanța a luat act că recurentul - reclamant nu mai este în măsură să pretindă executarea vreunei obligații derivate din evocata convenție de vânzare-cumpărare.
Nefondată este și critica recurentului - reclamant privind incidența principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans întrucât instanța de control judiciar a statuat în mod legal asupra ilegitimității interesului reclamantului în promovarea cererii privind constatarea nulității absolute a actului adițional autentificat din 28 septembrie 1998 dată fiind participarea sa directă și nemijlocită la redactarea actului adițional, împrejurare față de care nu poate cere protecția unui drept pe care nu l-a avut în vedere la momentul exprimării manifestării de voință la data încheierii evocatei convenții.
Așa fiind, înalta Curte, constatând că decizia atacată nu a fost susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor de nelegalitate că aceasta nu aduce atingere art. 6 din C.E.D.O. și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins, ca nefondat, prezentul recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 285/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1777/2011. Comercial → |
|---|
