ICCJ. Decizia nr. 273/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC F. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B.XXX SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 467.132,28 RON, (265.414,52 RON - contravaloarea produselor livrate și a lucrărilor executate și neachitate de pârâtă și 201.717,76 RON - penalități de întârziere) reprezentând debitul neachitat de pârâtă la data scadentă, calculat conform contractului încheiat între părți.
în motivarea demersului său judiciar reclamanta a arătat că pârâta, în calitate de beneficiar al unor lucrări efectuate în baza contractului de vânzare din 2005 și a unor acte adiționale încheiate ulterior, nu și-a respectat obligațiile contractuale, neachitând decât parțial prețul convenit.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969 C. civ..
La data de 04 decembrie 2007 instanța a dispus prin încheiere conexarea cererii formulată de pârâtă ce forma obiectul Dosarului aflat pe rolul Tribunalului București la prezenta cauză. Prin cererea conexă, pârâta a solicitat instanței să oblige pârâta SC F. SRL să efectueze toate lucrările ce îi reveneau în sarcină pentru imobilul din București și la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 359.494, 68 RON, cu cheltuieli de judecată.
în cererea conexă reclamanta a susținut în sprijinul pretențiilor sale că pârâta nu a finalizat lucrarea în parametrii de calitate conveniți prin contract în termenul stipulat, nefiind nici până in prezent încheiată, că în executarea acestor prevederi contractuale, părțile au încheiat procese-verbale de recepție la datele de 18 ianuarie 2006 și 25 mai 2006. Astfel, subsolul și parterul construcției au fost recepționate fără obiecțiuni la data de 18 ianuarie 2006; etajul X etajul Y, etajele Z și W și etajul Q au fost recepționate cu obiecțiuni de beneficiar prin procesele-verbale din 18 ianuarie 2006.
Cererea conexă a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 969 C. civ..
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 5312 din 1 aprilie 2009, a admis în parte cererea principală, a admis în parte cererea conexă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 55.750 euro debit principal și a sumei de 49.538 euro penalități de întârziere, a obligat pârâta din cererea conexă la plata către reclamantă a sumei de 25.568 euro penalități de întârziere, a obligat aceeași pârâtă să remedieze lipsurile calitative ale lucrării astfel cum acestea au fost constatate în procesele-verbale de recepție din 18 ianuarie 2006 și 25 mai 2006, a compensat creanțele reciproce dintre părți și a obligat pârâta din cererea principală să plătească reclamantei suma de 79.720 euro în RON la data plății, a compensat și creanțele reciproce ale părților și sub aspectul cheltuielilor de judecată și a obligat aceeași pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3630,94 RON.
împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.
Criticile apelantei - reclamante SC F. SRL vizează următoarele aspecte:
- cu privire la cuantumul penalităților considerentele hotărârii atacate sunt contrazise de înscrisurile depuse la dosar și chiar de instanța de judecată care, ulterior, reține că "subsolul și parterul construcției au fost recepționate fără obiecțiuni la data de 18 ianuarie 2006; etajul X, etajul Y, etajele Z și W și etajul Q au fost recepționate cu obiecțiuni de către beneficiar prin procesele-verbale din data de 18 ianuarie 2006 și din 25 mai 2006, ceea ce dovedește că lucrarea ce face obiectul contractului de vânzare - cumpărare a fost executată și predată, fapt necontestat de pârâtă;
- în mod greșit instanța de fond a reținut că data până la care SC F. SRL datora penalități de întârziere este 25 mai 2006 întrucât din toate procesele-verbale depuse la dosarul cauzei reiese ca lucrările pentru subsol, parter și toate cele 5 etaje ale imobilului paratei au fost executate pana la data de 18 ianuarie 2006;
- între data de 15 decembrie 2005, data de finalizare convenita de părți, și data execuției lucrărilor, respectiv 18 ianuarie 2006 sunt 33 de zile de întârziere. Conform calculului făcut de instanța de fond, 33 zile de întârziere x 159,80 euro/zi = 5.273,4 euro, aceasta fiind suma pe care, în mod corect, trebuie să o plătească SC F. SRL pârâtei cu titlu de penalități de întârziere pentru executarea cu întârziere a lucrărilor efectuate.
- hotărârea recurată este lipsită de temei legal față de faptul că nu se poate reține culpa recurentei - reclamante pentru întârzierea montajului lucrării de vreme ce recurenta - pârâtă nu-și îndeplinește obligația de a preda frontul de lucru.
Criticile apelantei - pârâte SC B.XXX SRL se referă la următoarele aspecte:
- instanța de fond a interpretat eronat probatoriul administrat reținând că lucrarea a fost finalizată.
- prin procesele-verbale încheiate cu privire la etajele X, Y, Z, W și mansarda imobilului nu s-a efectuat o recepție finală a imobilului, ci s-au constatat (după cum rezultă din obiecțiunile inserate în aceste procese-verbale) mai multe deficiențe pe care intimata SC F. SRL, deși avea aceasta obligație, nu le-a remediat nici până în prezent - aspecte reținute dealtfel în expertiza administrată;
- în mod greșit prima instanța a arătat ca prin Actul adițional la Contract din 21 noiembrie 2005 termenul de finalizare a întregii lucrări ar fi fost prelungit până la data de 15 decembrie 2005. întrucât prelungirea termenului până la 15 decembrie 2005 vizează numai lucrările referitoare la mansardă, iar nu toate lucrările care trebuiau efectuate conform contractului potrivit căruia termenul de finalizare a lucrării era de 45 de zile lucrătoare de la data achitării avansului, adică cel târziu 01 iulie 2005.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 315 din 19 mai 2010, a respins ambele apeluri, ca nefondate, reținând, în esență, legalitatea și temeinicia sentinței apelate față de dispozițiile legale incidente, de concluziile raportului de expertiză și față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate.
Reclamanta SC F. SRL își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ și vizează greșita soluționare de către instanțe a capătului de cerere privind obligarea sa la plata către SC B.XXX SRL a penalităților de întârziere față de faptul că întârzierea nu îi este imputabilă, din această perspectivă instanțele făcând o interpretare greșită a actului dedus judecății și o aplicare greșită a legii. în argumentarea acestei critici recurenta - reclamantă face trimitere și la situația de fapt reținută de instanțe precum și la probatoriul administrat în cauză.
Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului său, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, modificarea în parte a deciziei atacate, admiterea apelului său iar pe fond respingerea cererii de obligare a sa la plata penalităților de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta SC B.XXX SRL București își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ și vizează, în esență, următoarele aspecte:
- instanța de apel, considerând că reclamanta a finalizat lucrarea, a interpretat greșit și a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al contractului de vânzare - cumpărare din 2005 (art. 2.1 și 3.1), al actului adițional din data de 21 noiembrie 2010 și al proceselor-verbale existente la dosar;
- interpretarea greșită a acestor acte deduse judecății a condus la încălcarea flagrantă a principiului libertății contractuale consacrat de art. 969 C. civ.
Recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului său, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului său iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii principale și admiterea în totalitate a cererii sale conexe.
Ambele recurente au formulat întâmpinare solicitând fiecare, respingerea recursului părții adverse.
înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru motivele ce se vor arăta.
I. în ceea ce privește recursul reclamantei este de reținut că, deși invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticile sunt argumentate în mod covârșitor, prin raportare la situații de fapt și la probatoriile administrate, ceea ce le conferă caracter de netemeinicie, neputând fi astfel supuse examenului de nelegalitate în această fază procesuală.
Singura critică ce poate fi analizată din perspectiva nelegalității invocate, este cea care vizează modul în care instanța a soluționat excepția de neexecutare a contractului din perspectiva interpretării convenției părților.
Astfel, înalta Curte constată că, instanța de control judiciar, făcând o corectă aplicare a principiilor de interpretare a voinței părților exprimată convențional - atât prin contract cât și prin actul adițional la acesta - a stabilit în raport de situația de fapt și de probatoriile administrate, întinderea obligațiilor părților, interdependența acestora.
Astfel, perioada pentru care s-au calculat penalitățile de întârziere s-a determinat în raport de termenul de finalizare stabilit contractual, de momentul la care s-au recepționat lucrările efectuate (inclusiv cele aferente etajului 5) și de dinamica raporturilor contractuale din perspectiva momentului la care părțile au înțeles să-și execute obligațiile.
în aceste condiții de legalitate a fost analizată și excepția de neexecutare a contractului invocată în apărare de recurenta - reclamantă, decizia recurată nefiind de natură a fi cenzurată sub acest aspect.
în ceea ce privește recursul pârâtei SC B.XXX SRL, înalta Curte, constată că instanța de control judiciar a dat o corectă interpretare a art. 2.1 și 3.1 din contractul de vânzare - cumpărare din 6 aprilie 2005, în raport de conținutul neechivoc al acestei clauze, de situația de fapt și de probatoriile administrate - care nu pot forma obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală.
Astfel, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a regulilor în materia răspunderii contractuale și în ceea ce privește determinarea termenului de execuție al lucrării, al prețului contractului, al modificării termenului de execuție și de definitivare a lucrării, al parametrilor tehnici de calitate, interpretând și aplicând corect din perspectiva art. 969 C. civ. și clauzele din actul adițional, dând evocatului contract și actului adițional la acesta exact înțelesul pe care părțile i l-au conferit la momentul încheierii lor, neputându-se reproșa instanței de control judiciar denaturarea înțelesului celor două înscrisuri ori scoaterea din context a unor clauze convenite de părți.
în considerarea celor ce preced înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins ca nefondate ambele recursului, soluție care, prin raportare la art. 274 C. proc. civ. implică respingerea cererii recurentei - pârâte de obligare a recurentei - reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1782/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 285/2011. Comercial → |
|---|
