ICCJ. Decizia nr. 311/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 311/2011
Dosar nr. 744/111/2009
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 666 din 15 octombrie 2009, Tribunalul Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea promovată de reclamantul M.I. în contradictor cu pârâta SC W.L.I. SRL şi, în consecinţă a constatat nulitatea absolută a hotărârilor A.G.A. nr. 1a şi 2a ale societăţii reclamante din 3 aprilie 2008; a constatat nulitatea absolută a hotărârilor A.G.A. din 16 august 2008 şi din 18 august 2008 ale aceleiaşi societăţi.
Instanţa de fond a reţinut că în raport de prevederile art. 195, art. 192 din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 8 din actul adiţional al societăţii reclamante conform căruia pentru validitatea adunărilor este necesară prezenţa asociaţilor care să reprezinte 51% din capitalul social iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de asociaţi care să reprezinte 51% din capitalul social, hotărârile nr. 1a şi 2a din 3 aprilie 2008 sunt lovite de nulitate deoarece convocarea adunării nu s-a făcut de către administratorul societăţii conform art. 135 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 şi nici de către un asociat care să deţină cel puţin o pătrime din capitalul social al societăţii pârâte ci de asociatul M.V. care deţine 21,2476% din capitalul social şi care nu avea nici calitate de director general al SC T.G.I.E. SRL şi niciun mandat din partea acesteia pentru a efectua convocarea, SC T.G.I.E. SRL anulând de altfel convocatorul emis de M.I.
Hotărârile atacate au fost semnate doar de asociatul M.V. atât în nume propriu cât şi ca reprezentant al SC T.G.I.E. SRL însă fără drept deoarece asociaţii acestei societăţi s-au opus la măsurile adoptate, mai puţin la schimbarea obiectului de activitate.
Nu s-au respectat nici condiţiile legale pentru o a doua convocare din 2 aprilie 2008, situaţie în care convocările sunt lovite de nulitate.
În ce priveşte hotărârea din 16 august 2008 aceasta este lovită de nulitate deoarece a fost luată cu încălcarea art. 192 din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 8 din actul constitutiv de către asociatul minoritar M.V. care deţinea 21,2476% din capitalul social nefiind întrunite condiţiile de cvorum şi majoritate legale şi statutare.
În adunarea generală din 18 august 2008 care s-a ţinut la sediul SCA M.A. s-au întocmit două procese verbale, unul semnat de M.I. şi reprezentanţii săi şi unul semnat de asociatul M.V., ambele constatând lipsa asociatului SC T.G.I.E. SRL. Prin hotărârea adoptată M.I. a susţinut că deţine 78,752% din capitalul social al societăţii pârâte şi a hotărât schimbarea sediului social al societăţii din localitatea Păntăsesti în Bucureşti şi modificarea actului constitutiv în acest sens, cererea privind menţionarea acestei hotărâri în registrul comerţului fiind respinsă. Pentru aceleaşi motive şi pentru faptul că adunarea nu a fost convocată de administratorul societăţii, judecătorul fondului a constatat nulitatea absolută şi a acestei hotărâri.
Cererea de intervenţie în interes propriu depusă de M.V. la data de 18 iunie 2009 a fost respinsă în principiu la termenul din 8 octombrie 2009 motivat de faptul că acesta nu invocă un drept propriu care să tindă la câştigarea procesului pentru sine, solicitând doar respingerea acţiunii.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 29 din 16 martie 2010 a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanţii M.V. şi SC W.L.I. SRL împotriva încheierii dată în camera de consiliu din 8 octombrie 2009 şi sentinţei menţionate pe care le-a menţinut în totalitate, subsecvent respingerii excepţiilor invocate de intimatul M.I. privind tardivitatea şi nulitatea apelurilor declarate, respectiv a excepţiei lipsei de interes în declararea acestora.
Criticile apelanţilor cu privire la legalitatea hotărârilor adoptate şi greşita respingere în principiu a cererii de intervenţie au fost înlăturate de instanţa de apel, în esenţă, pentru considerentele care urmează.
S-a reţinut, astfel, că în mod corect judecătorul fondului a respins în principiu cererea de intervenţie deoarece intervenţia în interes propriu conform art. 50 alin. (1) C. proc. civ. are caracterul unei veritabile cereri de chemare în judecată şi deci trebuie să aibă un obiect bine determinat, ea neputând avea ca obiect, cum a solicitat interveninetul „respingerea" acţiunii iar instanţa, în condiţii de contradictorialitate, a apreciat că intervenientul nu invocă un drept propriu.
Sub aspectul constatării nulităţii hotărârilor A.G.A. adoptate, sentinţa s-a apreciat ca fiind legală.
Prevederea statutară conţinută de art. 8 care dă posibilitatea şi asociaţilor care deţin 50% din capitalul social de a convoca adunarea generală pentru numirea unui nou administrator, atunci când administratorul unic refuza convocarea nu este contrară prevederilor Legii nr. 31/1990 în materie de convocare, prevedere pe care s-a întemeiat apelantul M.V., problema fiind numai a calităţii de reprezentant al asociatei SC T.G.I.E. SRL care, conform certificatului O.R.C. deţinea 57,504% din capital la data ţinerii adunării din 3 aprilie 2008.
Instanţa de apel reţinând că prin actul adiţional din 22 iunie 1992, apelantul M.V. a căpătat dreptul de a reprezenta SC T.G.I.E. SRL alături de asociaţii M.C. şi M.I., deşi M.I. a recunoscut că nu a fost numit director general printr-o hotărâre A.G.A. ci a dobândit această calitate în baza contractului de muncă din 14 decembrie 1994 în privinţa căruia s-a constatat nulitatea absolută prin Decizia nr. 1455 din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, nu a interpretat clauza din actul adiţional în sensul că apelantul ar fi unicul reprezentant, o renunţare la această calitate a celorlalţi doi nefiind reţinută.
Cu privire la puterea de reprezentare Decizia a reţinut că nu sunt aplicabile regulile generale ale contractului de mandat civil ci regulile speciale din Legea nr. 31/1990 respectiv art. 77 şi în completare prevederile statului societăţii.
În acest context, fiecare din asociaţi are dreptul de a reprezenta societatea conform art. 75 raportat la art. 197 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, separat, în lipsa unei convenţii de a lucra împreună, dar în situaţia în care prin Decizia nr. 1981 din 27 martie 2008 emisă de SC T.G.I.E. SRL prin reprezentantul M.I. a fost declarat nul convocatorul emis pentru societate de M.V., instanţa nu poate reţine unitate de voinţă prin existenţa de decizii contradictorii care blochează activitatea societăţii, neputându-se acorda prioritate vreuneia din aceste decizii, aşa încât nu se poate aprecia ca legală convocarea.
S-a reţinut că, în condiţiile în care, prima şedinţă din 2 aprilie 2008 nu a fost legal constituită, nu mai sunt incidente prevederile art. 193 alin. (3) din lege, hotărârea din 3 aprilie 2008, nefiind legală şi pentru neîntrunirea majorităţii statutare în condiţiile în care votul exprimat de SC T.G.I.E. SRL nu poate fi apreciat ca valabil.
Cu privire la hotărârea A.G.A. din 16 august 2008, s-a reţinut nelegalitatea acesteia în condiţiile în care cesiunea părţilor sociale dintre SC T.G.I.E. SRL cedent şi cesionarul M.V. este inopozabilă asociatului M.I., terţ faţă de aceasta, cererea de înscriere la O.R.C. fiind şi respinsă iar prin sentinţa nr. 559 din 27 mai 2009 a Tribunalului Bihor contractul de cesiune fiind declarat nul cu consecinţe retroactive.
Cât priveşte hotărârea A.G.A. din 18 august 2008, s-a confirmat, de asemenea, nelegalitatea acesteia menţionând că faţă de obiectul hotărârii: schimbarea sediului social nu se poate reţine incidenţa art. 8 din Statut aplicabil hotărârilor prin care se numeşte un nou administrator, situaţie în care convocarea nu poate fi făcută direct de asociaţi, nefiind respectate nici prevederile art. 195 alin. (1) cu privire la locul ţinerii adunării generale. Deşi asociatul M.I. a fost prezent la adunare, a invocat neregularitatea convocării pe acest temei, al sediului. S-a reţinut şi neîntrunirea condiţiei majorităţii la vot, votul asociatului M.V. reprezentând 21,24% din capitalul social pentru considerentele inopozabilităţii contractului de cesiune, şi neîntrunirea cvorumului necesar la prima convocare de 51% ca o consecinţă a efectului retroactiv al nulităţii cesiunii.
În contra deciziei menţionate au declarat recurs comun pârâta SC W.L.I. SRL şi intervenientul M.V. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată că:
- hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. prin confirmarea hotărârii instanţei de fond de neadmitere în principiu a cererii de intervenţie întrucât prin cerere a invocat un drept propriu, de asociat şi interesul de a menţine hotărârea A.G.A. adoptată cu votul său, aceasta şi în contextul în care, astfel cum au reţinut instanţele, societatea a fost de acord cu acţiunea de anulare, fiindu-i, astfel, încălcat dreptul de acces la justiţie conform art. 6 C.E.D.O.
- instanţa de apel a interpretat greşit cuprinsul actului adiţional din 1992. Deşi îi reţine calitatea de a reprezenta societatea SC T.G.I.E. SRL, constată că semnarea convocatorului în numele SC T.G.I.E. SRL nu era valabilă şi că atrage nulitatea hotărârilor A.G.A. Spre deosebire de dreptul celorlalţi doi asociaţi de a reprezenta societatea, dreptul său de reprezentare era unul expres.
- greşit a apreciat instanţa că, în condiţiile în care în numele SC T.G.I.E. SRL asociatul M.I. a declarat nul contractul, acesta îşi pierde valabilitatea şi că votul în numele SC T.G.I.E. SRL nu a fost valabil exprimat în A.G.A. din 3 aprilie 2008.
- instanţa a aplicat greşit dispoziţiile legale cu privire la locul ţinerii adunării şi greşit a apreciat că cesiunea părţilor sociale nu a fost opozabilă asociatului M.I., cât timp statutul prevedea posibilitatea desfăşurării adunării generale la altă adresă şi cât timp art. 203 din Legea nr. 31/1990 dispune că cesiunea produce efecte faţă de asociaţi de la momentul înscrierii în Registrul asociaţilor iar faţă de terţi din momentul înscrierii ei în registrul comerţului. Cesiunea a fost înscrisă în registru la 8 august 2008, asociatul M.I. nefiind terţ.
- greşita aplicare a prevederilor art. 193 din lege, deoarece la toate adunările au fost prezenţi asociaţii reprezentând 100% din capitalul social.
- prin contractul de cesiune părţi sociale din 8 august 2008, SC T.G.I.E. SRL a pierdut calitatea de asociat la SC W.L.I. SRL părţile sociale fiind dobândite de recurent care a cumulat astfel o participare la capital de 78,75%, înregistrată în Registrul Comerţului.
- greşit instanţele nu au luat în vedere procesul verbal întocmit de notar care constată o prezenţă de 100% din capital ci procesul verbal întocmit şi semnat de M.I. din 16 august 2008, M.I. fiind cel care a părăsit şedinţa din 16 august 2008 şi din 18 august 2008.
Intimatul M.I. a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate.
Cu privire la recurenta SC W.L.I. SRL arată că aceasta a achiesat la acţiune şi că în atare situaţie ea nu mai poate critica hotărârile instanţelor.
Cât priveşte cererea de intervenţie, se susţine că M.V. avea posibilitatea promovării unei cereri de intervenţie accesorie conform art. 50 C. proc. civ.
Motivul de recurs privind interpretarea greşită a actului juridic vizează aprecierea şi interpretarea unei probe iar nu a hotărârii A.G.A., obiectul acţiunii nefiind actul adiţional.
Conform statutului SC T.G.I.E. SRL, art. 18 pct. 1, în raporturile cu terţii societatea este reprezentată de Directorul General care conduce şi comitetul de direcţie, nefiind incidentă ipoteza art. 75 din Legea nr. 31/1990, hotărârile judecătoreşti pronunţate în alte litigii statuând în acest sens cu putere de lucru judecat.
Convocarea adunării generale este lovită de nulitate absolută conform art. 195 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, întrucât aceasta nu s-a făcut la sediul societăţii ci în Bucureşti şi a fost anulată de emitent.
Intimatul a invocat excepţia lipsei de interes motivată de faptul că hotărârile A.G.A. ce fac obiectul prezentului dosar, în ipoteza admiterii recursului, vor fi fără efect deoarece recurentul M.V. le-a revocat implicit prin hotărârea din 10 septembrie 2008 a societăţii recurente care a avut acelaşi obiect: revocarea administratorilor şi numirea unui nou consiliu de administraţie, fără ca intimatul să-i recunoască însă valabilitatea.
A mai invocat excepţia nulităţii motivului privind greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii în temeiul art. 3021 lit. c) deoarece acesta vizează temeinicia hotărârii atacate.
I. Înalta Curte, în examinarea excepţiilor invocate, constată:
1. În ce priveşte existenţa interesului la momentul soluţionării recursului în raport de împrejurarea evocată, anume o revocare implicită a hotărârilor A.G.A. care formează obiectul prezentului litigiu printr-o hotărâre adoptată de recurenţi cu acelaşi obiect se reţine că interesul în promovarea şi susţinerea prezentului recurs subzistă deoarece obiectul acţiunii promovată de reclamant este nulitatea absolută a unor hotărâri A.G.A. iar nulitatea are un caracter judiciar şi oficial, care odată constatată lasă fără obiect o eventuală revocare cu atât mai mult cu cât revocarea invocată este una implicită printr-un act juridic simetric dar a cărui valabilitate nu este acceptată şi nici confirmată de autorul excepţiei.
Prin urmare, excepţia lipsei de interes nu poate fi primită, urmând a fi respinsă.
2. Nu poate fi primită nici excepţia nulităţii parţiale a recursului în raport de prevederile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. deoarece în accepţiunea acestui text de lege sancţiunea nulităţii priveşte cererea de recurs care nu cuprinde „motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat" iar nu recursul ca atare.
Nulitatea cererii de recurs este o sancţiune care priveşte regularitatea sesizării instanţei din perspectiva condiţiilor formale pe care aceasta trebuie să le îndeplinească şi care nu poate fi decât unitară sub aspectul obiectului, iar nu una parţială.
Din acest punct de vedere se constată că cererea de recurs cu care a fost învestită instanţa întruneşte exigenţa art. 302 lit. c) deoarece cuprinde motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor.
II. Înalta Curte, în examinarea recursului pe fond, constată.
1. Cu privire la criticile care vizează confirmarea încheierii judecătorului fondului prin care nu s-a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de asociatul recurent M.V. se constată că acestea nu sunt întemeiate.
Potrivit art. 49 alin. (2) C. proc. civ. „Intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său" iar potrivit art. 50 alin. (1) C. proc. civ. cererea de intervenţie în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată iar aceasta conform art. 55 din cod se judecă odată cu cererea principală iar dacă judecarea acesteia ar fi întârziată, instanţa poate să o disjungă.
Prin urmare, cererea de intervenţie în interes propriu prin configurarea sa legislativă are statutul unei acţiuni principale, ea trebuind să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 112 C. proc. civ. pentru cererea de chemare în judecată astfel încât, dacă se impune, să poată fi judecată separat.
Prin cererea de intervenţie în interes propriu trebuie să se reclame un „drept propriu" o pretenţie distinctă de pretenţia reclamantului respectiv de obiectul cererii principale.
Din acest punct de vedere, cererea de intervenţie cu care recurentul a investit instanţa de fond nu poate fi caracterizată ca fiind în interes propriu, cum corect au apreciat instanţele, deoarece este eliptică de obiect şi îi lipseşte chiar „interesul propriu", calificare însă în care intervenientul a insistat.
Dincolo de acest argument, este de observat că reclamantul a investit instanţa cu o acţiune în nulitatea unor hotărâri A.G.A., iar acţiunea în nulitate prin ea însăşi are un caracter constatator, este o acţiune în constatare iar hotărârea care se pronunţă asupra ei are un caracter declarativ.
În plus, acţiunile în constatarea nulităţii unor hotărâri A.G.A. sau în anularea acestor hotărâri au un interes social, acela de a nu intra în circuitul comercial hotărâri societare contrare legii sau încheiate în frauda legii sau a unei dispoziţii imperative a legii iar, hotărârile judecătoreşti pronunţate asupra lor sunt opozabile tuturor asociaţilor şi terţilor, în condiţiile legii.
În raport cu acest tip de acţiune, promovată în contradictor cu societatea, al cărui interes este unul social, orice altă cerere cu caracter incidental prin care se invocă un interes particular, propriu nu se poate concepe, cadrul procesual fixat de reclamant fiind incompatibil cu o cerere de intervenţie în interes propriu iar în speţă, cererea formulată cu această titulatură prin care se solicită respingerea acţiunii iar nu obligarea la o pretenţie proprie, este ilustrativă în acest sens.
Aşadar, Decizia atacată nu a fost dată nici cu încălcarea art. 105 C. proc. civ. şi nici cu încălcarea art. 6 din C.E.D.O., motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nefiind fondat.
2. Cu privire la criticile formulate de societatea pârâtă prin aceeaşi cerere cu intervenientul se impune, faţă de susţinerea din întâmpinare vizând achiesarea recurentei pârâte la acţiunea formulată, că o atare achiesare este fără efecte juridice în raport de obiectul acţiunii principale: constatarea nulităţii absolute, care, cum s-a mai afirmat, are caracter judiciar, care poate fi invocată din oficiu şi de către instanţă şi asupra căreia nu se poate tranzacţiona.
3. Cu privire la motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. se constată că nici acestea nu sunt fondate.
Ceea ce recurenta înţelege prin act juridic dedus judecăţii este actul adiţional la statutul societăţii încheiat în 1992 or, cererea de chemare în judecată nu are ca obiect acest act adiţional ci, hotărâri ale adunărilor generale ale asociaţilor.
Instanţa de apel a referit la actul adiţional din 1992 în contextul verificării calităţii de reprezentant al societăţii SC T.G.I.E. SRL, asociată a societăţii recurente alături de recurentul intervenient şi de intimatul – reclamant, concluzionând că şi recurentul intervenient are o atare calitate de reprezentare în virtutea căreia putea să convoace adunarea generală din aprilie 2008 dacă ar fi existat şi acordul celorlalţi asociaţi administratori cu acelaşi drept de reprezentare. Şi aceasta în mod corect, având în vedere menţiunile din certificatul constatator al O.R.C. Bihor emis la 14 octombrie 2010, opozabil instanţei care are calitatea de terţ, conform cărora prin modificarea actului adiţional din 22 iunie 1992, intervenită în 8 mai 2007, s-a stabilit că: „orice modificare de orice natură a statutului societăţii a contractului de societate cât şi a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din acestea, inclusiv din prezentul act adiţional vor avea valabilitate numai cu acordul fiecăruia dintre asociaţi". Or, recurentul – intervenient a dobândit dreptul de reprezentare a societăţii prin acest act adiţional iar condiţia acordului trebuia îndeplinită, cum corect a reţinut instanţa de apel.
4. Cu privire la contractul de cesiune părţi sociale din 8 august 2008 dintre SC T.G.I.E. SRL şi asociatul intervenient având ca obiect părţile sociale pe care SC T.G.I.E. SRL le deţine la societatea recurentă şi efectele cesiunii asupra valabilităţii cvorumului şi majorităţii cu care s-au adoptat hotărârile A.G.A. din august 2008 se constată că potrivit certificatului O.R.C. Bihor din 24 septembrie 2010 pentru SC W.L.I. SRL, la data adoptării respectivelor hotărâri SC T.G.I.E. SRL avea calitatea de asociat al societăţii pârâte cu o cotă de 57,51% din capitalul social iar asociatul intervenient cu o cotă de 21,24%, cesiunea nefiind menţionată.
Potrivit art. 203 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, transmiterea părţilor sociale trebuie înscrisă în registrul comerţului şi în registrul de asociaţi al societăţii, condiţii cumulative pentru constituirea şi consolidarea dreptului chiar dacă în alin. (2) se reglementează opozabilitatea faţă de terţi din momentul înscrierii în registrul comerţului, elocvent în acest sens fiind faptul că asociatul cedent potrivit Registrului Comerţului are calitate de asociat cu aceeaşi cotă de capital corespunzătoare părţilor sale sociale ca de altfel şi asociatul „cesionar" cu cota sa iniţială, structura asociaţilor şi a cotelor de capital fiind deci nemodificată.
5. În ce priveşte criticile vizând prezenţa asociaţilor în raport de a cărei constatare s-a făcut aplicarea art. 193 din Legea nr. 31/1990, republicată, şi locul ţinerii adunării generale, ca de altfel şi procesele verbale întocmite şi persoana care le-a întocmit, se constată că aceste critici antamează temeinicia hotărârii atacate şi, prin urmare, ele nu vor fi examinate în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ. partea introductivă care limitează controlul instanţei de recurs numai la legalitatea hotărârii atacate.
6. Faţă de cele ce preced, în raport de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de intervenientul în interes propriu şi de societatea pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii recursului invocate de intimatul – reclamant M.I., ca nefondate.
Respinge recursul declarat de recurenţii – pârâţi SC W.L.I. SRL Drăgăneşti şi M.V. împotriva deciziei nr. 29/A-C din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 312/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 150/2011. Comercial → |
|---|
