ICCJ. Decizia nr. 3680/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată la data de 30 august 2006 și înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. 436/96/2006, reclamanta SC O. SRL a chemat în judecată pe pârâții Agenția Domeniilor Statului București, SC A. SA și F.K., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtelor A.D.S. și SC A. SA la reluarea procedurii de vânzare, prin licitație cu strigare, a acțiunilor SC A. SA Odorheiul Secuiesc, județul Harghita, procedură care a fost suspendată începând cu data de 1 august 2003 și în consecință:
- să se constate nulitatea absolută a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâtele 1-2, în calitate de vânzătoare, și pârâtul F.K., în calitate de cumpărător, cu repunerea părților în situația anterioară;
- să se dispună rectificarea cărții funciare Sîmbătești prin radierea intabulării pârâtului F.K. în CF Sîmbătești.
- plata cheltuielilor de judecată.
Ulterior, cauza a fost înregistrată sub nr. 3865/118/2007 pe rolul Tribunalului Constanța, urmare admiterii cererii de strămutare, iar în fața acestei instanțe reclamanta a făcut precizări cu privire la obiectul acțiunii și temeiul juridic.
A susținut reclamanta că a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. F. din Odorheiul Secuiesc și să se dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii actului și să fie obligate pârâtele A.D.S. și SC A. SA să includă în oferta de vânzare și să vândă la licitație publică, conform prevederilor legale, imobilul ce a făcut obiectul vânzării.
Reclamanta a justificat interesul său în formularea acțiunii prin aceea că, în calitate de participant la licitația organizată de A.D.S. pentru vinderea acțiunilor SC A. SA, licitație ce a fost suspendată prin hotărâre judecătorească, a fost prejudiciată prin încheierea actului de vânzare atacat, astfel că urmărește reincluderea bunului vândut printre activele societății și vinderea lui la licitație publică potrivit legii.
A mai susținut reclamanta că a motivat acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului pe faptul că a fost încheiat prin fraudă la lege, respectiv vânzarea s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 268/2001, întrucât, la data vânzării, cumpărătorii, care aveau calitatea de chiriași, nu aveau plătită chiria la zi și nu au făcut dovada efectuării vreunor investiții pe terenul în cauză.
Prin încheierea din 30 octombrie 2007 prima instanța a dispus unirea excepțiilor cu fondul cauzei, apreciind că este necesară administrarea de probatorii.
Prin încheierea de ședință din 15 aprilie 2008, prima instanța a respins cererea de sesizare a instanței de control administrativ, ca urmare a invocării excepției de nelegalitate a pct. 9 din Hotărârea Consiliului de Administrație al A.D.S. nr. 18 din 27 septembrie 2005 și a pct. 5 din Hotărârea Consiliului de Administrație al A.D.S. nr. 25/2005.
Prin Sentința civilă nr. 2540 din 16 septembrie 2008 Tribunalul Constanța a respins ca nefondate excepțiile privind prescrierea dreptului la acțiune, lipsa calității procesuale active și lipsa interesului în promovarea acțiunii și a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că excepțiile invocate de pârâți sunt nefondate, întrucât scopul urmărit de reclamantă este sancționarea judecătorească a unui contract despre care pretinde că a fost încheiat cu nerespectarea formelor legale edictate pentru încheierea sa valabilă și cu prejudicierea intereselor sale de creditor.
De asemenea, s-a apreciat că, în raport de obiectul juridic și temeiul juridic al acțiunii indicat (art. 975 C. civ.) - acțiunea este promovată cu respectarea termenului general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei, prima instanța a constatat că, în cauză, nu sunt întrunite, cumulativ, cerințele impuse de art. 975 C. civ., întrucât reclamanta nu a făcut dovada calității sale de creditor, a faptului că este titulara unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva pârâtei SC A. SA, astfel încât demersul său juridic să se poată fundamenta pe acțiune pauliană.
S-a reținut că acțiunea revocatorie este acel mijloc juridic prin care creditorul poate cere revocarea (desființarea) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în scopul prejudicierii sale.
Pentru a se face aplicarea disp. art. 975 C. civ. se cer întrunite cumulativ mai multe condiții respectiv: actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, debitorul să fi avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor care, la rândul său, trebuie să se legitimeze cu o creanță certă, lichidă și exigibilă și, în principiu, anterioară actului atacat.
Mai este necesară totodată, complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat.
Prima instanța a apreciat că susținerile reclamantei nu au suport juridic și nu corespund definiției date noțiunii de creditor, respectiv titular al unui drept de creanță care este îndreptățit să pretindă debitorului său îndeplinirea prestației la care acesta s-a obligat, a îndatoririi de a da, a face sau a nu face ceva.
în condițiile în care, așa cum rezultă din disp. Legii nr. 268/2001, privatizarea societăților din agricultură se face de către A.D.S., în numele statului, aceasta fiind instituția autorizată să hotărască asupra strategiei de urmat, nu se poate susține cu succes, că A.D.S. sau SC A. SA, aflată pe lista societăților supuse privatizării, au calitatea de debitori și astfel, actele încheiate de aceștia să poată fi supuse analizei din perspectiva art. 975 C. civ.
în același context, prima instanța a apreciat că reclamanta nu este titulara unei creanțe certe, lichide și exigibile în sensul dat de art. 379 alin. (3) și (4) C. proc. civ.
în speță, reclamanta și-a justificat interesul în promovarea acțiunii prin intenția sa expresă de a cumpăra acțiunile SC A. SA oferite spre vânzare prin licitație publică. Acțiunile constituie o fracțiune a capitalului social care conferă posesorului calitatea de acționar.
Chiar dacă încorporează anumite valori patrimoniale, iar actul atacat ar avea consecințe asupra valorii acțiunilor, fără efecte asupra solvabilității, reclamanta nu se poate prevala de disp. art. 975 C. civ. pentru a obține sancționarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1611/8 iunie 2006 la B.N.P. - F.I.
Așa cum rezultă din întreaga documentație depusă la dosarul cauzei (filele 219-241) contractul atacat a fost încheiat în condițiile art. 26 din Legea nr. 268/2001, fără să se identifice motive de sancționare pentru nerespectarea prevederilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă.
împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta SC O. SRL care a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.
Intimații SC A. SA Odorheiul Secuiesc SA și F.K., prin întâmpinare, au solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Prin Decizia civilă nr. 23 din 19 martie 2009, Curtea de Apel Constanța a admis apelul reclamantei și a schimbat, în parte hotărârea primei instanțe în sensul admiterii acțiunii, a dispus reluarea procedurii de vânzare, prin licitație publică cu strigare a acțiunilor SC A. SA și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 1611/2006 la B.N.P. F.I. din Odorheiul Secuiesc, încheiat între SC A. SA, în calitate de vânzător și F.K., în calitate de cumpărător, părțile urmând a fi repuse în situația anterioară Totodată, s-a dispus și radierea intabulării din Cartea funciară Sîmbătești, efectuată în favoarea proprietarului F.K., menținându-se dispozițiile sentinței cu privire la respingerea excepțiilor prescrierii dreptului la acțiune, lipsa calității procesuale active și lipsa interesului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a considerat că prima instanță a calificat greșit acțiunea reclamantei, fără să aibă în vedere scopul urmărit de aceasta, care a înțeles să critice vânzarea unor active în perioada în care procedura de vânzare a acestora era suspendată.
Instanța de apel a reținut că prin Ordinul nr. 247 din 12 iunie 2002 al Ministrului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor s-a aprobat privatizarea prin metoda licitației publice cu strigare a SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA, iar A.D.S. București a inițiat procesul de privatizare al societății; printre bunurile ce făceau obiectul vânzării prin procedura menționată se afla și terenul în suprafață de 5034 mp ce a fost înstrăinat pârâtului F.K., teren pe care se aflau amplasate o serie de active necesare desfășurării activității societății; procedura de privatizare a societății a fost suspendată prin sentința nr. 1026 din 28 iulie 2003 a Tribunalului Harghita - până la soluționarea irevocabilă a dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Odorheiul Secuiesc, dosar soluționat irevocabil prin decizia nr. 4956 din 7 iunie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție; după încetarea suspendării procedurii de privatizare, reclamanta a solicitat reluarea acesteia, însă pârâta Agenția Domeniilor Statului a refuzat sistematic, invocând diverse motive legate de lipsa de actualitate a licitației (expirarea ofertei de privatizare la 20 ianuarie 2004, restituirea garanțiilor de participare).
Instanța de apel a apreciat că toate acestea nu au legătură cu cauza, putând fi analizate într-o cerere de vizează direct procedura de licitație, iar câtă vreme a încetat cauza care a determinat suspendarea, procedura trebuia reluată și numai după reluarea acesteia puteau fi analizate condițiile cu privire la licitație.
S-a constatat că, în perioada suspendării procedurii de licitație, suprafața de teren de 5034 mp s-a vândut direct pârâtului F.K., motiv ce atrage nulitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu acesta, cu consecința radierii întabulării din cartea funciară.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC O. SRL și pârâții SC A. SA Odorheiul Secuiesc SA, F.K. și Agenția Domeniilor Statului.
Prin Decizia nr. 703 din 23 februarie 2010, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile și a casat decizia civilă nr. 23/ COM din 19 martie 2010 a Curții de Apel Constanța, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Instanța de recurs a reținut că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtelor la reluarea procedurii de vânzare, prin licitație cu strigare, a acțiunilor societății pârâte, să se constate nulitatea absolută a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între aceste două pârâte și F.K.; repunerea în situația anterioară încheierii actelor; rectificarea C.F. Sâmbătești prin radierea întabulării făcute de pârât.
Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că aceasta este pauliană, formulată în calitatea de creditor al obligației SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA de a include printre activele societății și imobilele ce au format obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. X/2006 - a cărui nulitate o solicită, menționând că actul a fost încheiat în frauda la lege, respectiv cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 268/2001.
Cu respectarea principiului disponibilității, instanța de fond a analizat acțiunea reclamantei în raport de dispozițiile art. 975 C. civ., dar și din perspectiva motivului de nulitate invocat ca fiind frauda la lege - respectiv art. 26 din Legea nr. 268/2001.
Prin decizia atacată, instanța de apel a reținut că acțiunea reclamantei a fost calificată greșit și a procedat ea însăși la calificarea juridică a acțiunii, considerând că aceasta este una în constatarea nulității absolute a contractului, ca urmare a înstrăinării unor active în perioada în care procedura de vânzare a acestora era suspendată.
Procedând la schimbarea cauzei juridice a acțiunii în apel, instanța a încălcat prevederile art. 294 C. proc. civ. care reglementează una din regulile esențiale ale apelului, faptul că efectele acestuia nu se pot răsfrânge decât numai asupra ceea ce s-a judecat de către prima instanță, nesocotindu-se și principiul dublului grad de jurisdicție.
Mai mult, deși reclamanta a invocat în mod constant fraudarea dispozițiilor Legii nr. 268/2001, instanța a omis să se pronunțe asupra acestui aspect, considerând că actul ce face obiectul judecății este nul pentru faptul că a fost întocmit în perioada în care procedura de privatizare era suspendată.
Instanța de control judiciar a dispus ca instanța de apel, cu prilejul rejudecării, să aibă în vedere toate motivele de apel invocate de părți, dar și cele susținute de părți, prin motivele de recurs, cu privire la reluarea licitației ce a fost suspendată din anul 2003.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 799/36/2010.
Prin decizia civilă nr. 143/ COM din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței apelate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Astfel, prin acțiunea formulată, reclamanta SC O. SRL a solicitat obligarea pârâtelor A.D.S. și SC A. SA la reluarea procedurii de vânzare, prin licitație cu strigare, a acțiunilor SC A. SA Odorheiul Secuiesc, județul Harghita, procedură care a fost suspendată începând cu data de 1 august 2003 și, în consecință, constatarea nulității absolute a tuturor contractelor de vânzare - cumpărare încheiate între pârâtele 1-2, în calitate de vânzătoare și pârâtul F.K., în calitate de cumpărător, cu repunerea părților în situația anterioară, precum și rectificarea Cărții Funciare Sîmbătești, prin radierea întabulării pârâtului F.K. în C.F. Sîmbătești.
Prin precizările formulate în fața Tribunalului Constanța, reclamanta a arătat că a formulat o acțiune pauliană, în care primul capăt de cerere (obligația de a face) și cel de-al 2-lea (constatarea nulității absolute) sunt indisolubil legate între ele, invocând disp. art. 975 C. civ. și frauda la lege, respectiv încălcarea disp. art. 26 din Legea nr. 268/2001.
Natura acțiunii formulate a fost încă o dată precizată prin notele depuse la 26 octombrie 2007, în sensul că acțiunea este una pauliană.
Chiar dacă prin concluziile scrise depuse de apelantă se contestă o astfel de calificare dată acțiunii, arătându-se că nu s-a invocat niciodată art. 975 C. civ., din precizările făcute de reclamantă în fața Tribunalului Constanța rezultă, indubitabil, că reclamanta a înțeles să formuleze acțiunea pauliană, aspect tranșat, de altfel, de către instanța de recurs prin decizia de casare.
în atare situație, instanța de apel a constatat că, deși sub aspectul efectelor pe care le produce, acțiunea pauliană duce la desființarea actului, întocmai ca și acțiunea în nulitate, totuși, cele două acțiuni se deosebesc, deoarece acțiunea în nulitate produce efecte față de orice persoane, pe când acțiunea revocatorie are un caracter relativ, adică își produce efecte numai între creditor și terțul dobânditor, ceea ce înseamnă că cele două acțiuni nu pot fi confundate.
Prin urmare, trebuie analizată cererea formulată de reclamantă privind desființarea contractului de vânzare cumpărare încheiat între SC A. SA, în calitate de vânzătoare, și F.K., în calitate de cumpărător, din două perspective, una ca acțiune pauliană, circumscrisă condițiilor impuse de art. 975 C. civ., iar una ca acțiune în nulitate absolută pentru frauda la lege, în condițiile impuse de art. 948, 966 și 968 C. civ. cu raportare la art. 26 din Legea nr. 268/2001.
în ceea ce privește acțiunea pauliană, în mod corect prima instanță, analizând condițiile impuse de art. 975 C. civ., a considerat că acestea nu sunt îndeplinite.
Astfel, reclamanta nu a dovedit că prin actul încheiat i s-a produs un prejudiciu în sensul că pretinsul debitor și-a cauzat sau și-a mărit starea de insolvabilitate, că actul s-a încheiat în frauda sa, că reclamanta are calitatea de creditor față de pârâte, adică are față de acestea o creanță certă, lichidă și exigibilă și că actul a fost încheiat cu complicitatea la fraudă a terțului dobânditor.
în ceea ce privește nulitatea actului pentru frauda la lege, de asemenea, prima instanță a motivat că, așa cum rezultă din întreaga documentație depusă la dosarul cauzei, contractul atacat a fost încheiat în condițiile art. 26 din Legea nr. 268/2001, fără să se identifice motive de sancționare pentru nerespectarea prevederilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă.
Astfel, potrivit art. 26 din Legea nr. 268/2001:
"Alin. (1) Societățile comerciale care fac obiectul prezentei legi și care au în derulare contracte de locație de gestiune, de închiriere pentru activele societății, altele decât terenurile cu destinație agricolă, pot vinde prin negociere directă sau pot încheia contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare cu locatarii sau chiriașii, dacă aceștia au efectuat investiții în activele utilizate și nu au obligații restante față de societate.
Alin. (2) Contractul de vânzare sau de leasing se încheie în baza raportului de evaluare acceptat de părți și cu scăderea valorii investițiilor efectuate de chiriaș, respectiv de locatar.
Alin. (3) încheierea contractelor de vânzare sau de leasing este condiționată de aprobarea prealabilă de către Agenția Domeniilor Statului."
în cauză, astfel cum rezultă din documentația prezentată de părți (pag.100-144 din vol.1 al dosarului Tribunalului Constanța), contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 08 iunie 2006 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor citate, în sensul că a avut la bază contractul de închiriere încheiat între societatea supusă privatizării și cumpărător, acesta din urmă a efectuat investiții în activele utilizate și nu s-a dovedit că ar fi avut obligații restante față de societate. De asemenea, încheierea contractului a fost aprobată de către A.D.S.
în ceea ce privește posibilitatea societății supuse privatizării de a vinde active prin negociere directă, apelanta reclamantă a invocat încălcarea disp. art. 23 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, potrivit cu care "Dacă în urma ofertării unei societăți comerciale și a oferirii de facilități, conform art. 15 din prezenta lege, nu au fost înregistrate cereri de cumpărare de acțiuni, se poate proceda la divizarea societății comerciale pe ferme și centre de profil, în baza unui studiu de fezabilitate și cu aprobarea adunării generale a acționarilor, potrivit mandatului special acordat de Agenția Domeniilor Statului, sau la restructurarea societății, prin vânzare de active, concesionare ori arendare de terenuri, în conformitate cu prevederile prezentului capitol."
însă, disp. art. 12 din H.G. nr. 577/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării prevăd că, "pentru motive întemeiate instituția publică implicată va putea modifica metoda de privatizare și/ sau va putea revoca oferta, după caz:
c) ca urmare a modificărilor intervenite în termenii ofertei inițiale de vânzare;
d) ca urmare a altor condiții care ar putea influența negativ rezultatele unui proces de privatizare."
în speță, A.D.S. a motivat schimbarea metodei de privatizare prin aceea că, după suspendarea licitației prin hotărâre judecătorească, începând cu data de 1 august 2003, au intervenit o serie de schimbări în situația patrimonială a societății, dar și în ceea ce privește procedura de licitație.
Astfel, prin retragerea de către ofertanți a garanțiilor de participare sau neprelungirea scrisorilor de garanție expirate, participanții la licitație, inclusiv apelanta reclamantă, nu mai îndeplineau una dintre condițiile de participare la licitație. Mai mult, patrimoniul societății supuse privatizării s-a diminuat prin punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești pronunțate de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, situație în care nu s-ar mai fi putut păstra termenii ofertei inițiale.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC O. SRL Odorheiu Secuiesc, aducându-i următoarele critici:
1. Prin decizia recurată s-a încălcat principiul liberului acces la justiție și cel privind dreptul la un proces echitabil, deoarece, sub paravanul unui imaginar art. 975 C. civ., instanța de apel nu a analizat în niciun fel fondul acțiunii și nici probele administrate în cauză, considerentele hotărârii nefăcând niciun fel de trimitere la motivele de fapt și de drept invocate de către apelantă.
în acest sens, hotărârea instanței de apel apare ca nemotivată.
2. Motivarea instanței de apel, în ce privește respingerea cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. - F.I. din Odorheiul Secuiesc, este nefondată, acest contract fiind lipsit de cauză sau are o cauză ilicită.
Astfel, scopul declarat al vânzătorului nu a fost încasarea prețului, ci deblocarea procesului de privatizare al SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA, așa după cum rezultă din hotărârea Consiliului de Administrație al A.D.S. nr. 18 din 27 septembrie 2005, prin care, la pct. 9, s-a aprobat nota de informare și Decizie nr. 59484 din 27 septembrie 2005 privind situația terenului în suprafață de 5034 mp. cuprins în CF Sâmbătești, însă, suspendarea operată prin sentința civilă nr. 1062 din 28 iulie 2003 a Judecătoriei Odorheiul Secuiesc a încetat la data de 7 iunie 2005, dată la care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 4856 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin urmare, instanța de apel trebuia să constate nulitatea absolută a respectivului contract, pe motiv de cauză ilicită.
3. Contractul de vânzare - cumpărare autentificat la B.N.P. F.I. din Odorheiul Secuiesc, fraudează dispozițiile art. 23 din Legea nr. 268/2001, deoarece potrivit acestui articol de lege, societățile comerciale pot vinde active aflate în proprietatea lor, numai dacă, în urma ofertării de două ori și a oferiri de facilități, conform art. 15 din Legea nr. 268/2001, nu au fost înregistrate cereri de cumpărare de acțiuni, or, în cauza de față, așa după cum rezultă din procesul-verbal de licitație din 1 august 2003, au existat cinci oferte valabile pentru cumpărare de acțiuni, situație în care nu se mai putea proceda la o vânzare de active, nici măcar prin metoda vânzării directe.
Recurenta apreciază că prin hotărâri judecătorești anterioare s-a statuat faptul că numitul F.K. nu avea dreptul să cumpere prin vânzare directă imobilul respectiv.
4. Susținerea instanței de apel cu privire la capătul de cerere ce vizează obligarea pârâtei A.D.S. la reluarea procedurilor de privatizare a pârâtei SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA prin licitație cu strigare este neîntemeiată, deoarece, privatizarea societăților comerciale aflate în administrarea A.D.S. se face în temeiul Legii nr. 268/2001, or, datorită suspendării procedurii de privatizare, dispusă de instanță, această fază nu a mai avut loc la data de 1 august 2003, însă această procedură trebuia reluată la momentul încetării cauzei de suspendare, pe perioada de suspendare neputând curge nici un termen, recurenta susținând că și în prezent ne aflăm în perioada de suspendare a procedurii, deoarece A.D.S. nu a luat nicio măsură cu privire la licitația suspendată la data de 1 august 2003.
Deși recurenta a transmis mai multe adrese către A.D.S., aceasta a refuzat, în mod abuziv, să reia procedura de vânzare la licitație a acțiunilor deținute la SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
1. Prima critică nu poate fi reținută.
Astfel, instanța de apel a arătat că prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor A.D.S. și SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA la reluarea procedurii de vânzare, prin licitație cu strigare, a acțiunilor celei de-a doua pârâte, precum și constatarea nulității absolute a tuturor contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de cele două pârâte cu pârâtul F.K., cu repunerea părților în situația anterioară, precum și rectificarea Cărții Funciare Sâmbătești, însă, ulterior, după strămutarea cauzei la Tribunalul Constanța, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că a formulat o acțiune pauliană, în care primul capăt de cerere (obligația de a face) și cel de-al doilea capăt de cerere (constatarea nulității absolute) sunt indisolubil legate între ele, invocându-se dispozițiile art. 975 C. civ., precum și frauda la lege, natura acțiunii formulate fiind precizată și prin notele de ședință depuse la data de 26 octombrie 2007.
Prin urmare, pe de o parte, chiar reclamanta este cea care a stabilit cadrul procesual, prin indicarea temeiurilor de drept, chiar dacă prin motivele de recurs contestă această calificare dată acțiunii sale, iar pe de altă parte, instanța de apel nu a făcut decât să clarifice temeiul acțiunii formulate de către reclamantă și să se pronunțe asupra criticilor formulate în apel.
Ca atare, hotărârea instanței de apel este motivată, în cuprinsul acestei hotărâri arătându-se, în mod clar, că cererea formulată de reclamantă trebuie analizată, atât ca o acțiune pauliană, circumscrisă condițiilor impuse de art. 975 C. civ., cât și ca o acțiune în constatarea nulității absolute, pentru fraudă la lege, în condițiile impuse de art. 948, 966 și 968 C. civ., cu raportare la prevederile Legii nr. 268/2001, arătându-se, totodată, de ce acțiunea este neîntemeiată, sub ambele aspecte.
în consecință recurentei - reclamante nu i s-a încălcat accesul la justiție și nici dreptul la un proces echitabil, instanța de apel analizând toate criticile reclamantei, pronunțând o soluție motivată.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută.
Deși, reclamanta - recurentă a invocat o nelegalitate a deciziei recurate, în fapt, critica se referă la netemeinicia acestei hotărâri, raportat la faptul că instanța de apel nu a găsit cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de către B.N.P. - F.I. din Odorheiul Secuiesc, ca întemeiată, pe considerentul că respectivul contract este lipsit de cauză sau are o cauză ilicită.
Sub acest aspect, însă, hotărârea instanței de apel nu mai poate fi analizată în calea de atac, extraordinară, a recursului, deoarece pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
De altfel, așa-zisa cauză ilicită a contractului, și anume deblocarea procesului de privatizare SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA, nici nu poate constitui cauza contractului a cărui nulitate absolută se cere a fi constată, cauza acestui contract fiind, pentru cumpărător, dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, iar pentru vânzător, obținerea contravalorii acestui teren.
3. Nici cea de-a treia critică nu poate fi reținută.
Astfel, în considerentele deciziei recurate se arată că, deși art. 23 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, condiționează vânzarea de active, de lipsa cererilor de cumpărare de acțiuni, totuși, potrivit art. 12 din H.G. nr. 577/2002, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 și a Legii nr. 37/2002, instituția publică implicată poate modifica metoda de privatizare sau poate revoca oferta inițială, dacă au intervenit modificări în termenii ofertei inițiale de vânzare, sau ca urmare a intervenirii altor condiții care ar putea influența negativ rezultatele procesului de privatizare.
în speța de față s-a constatat că, după suspendarea licitației prin hotărâre judecătorească, începând cu data de 1 august 2003, au intervenit o serie de schimbări în situația patrimonială a societății supusă privatizării, precum și în ce privește procedura de licitație, prin retragerea de către ofertanți a garanțiilor de participare sau neprelungirea scrisorilor de garanție expirate, astfel încât participanții la licitație, inclusiv reclamanta, nu mai îndeplineau condițiile de participare la licitație.
Tot în acest sens, s-a reținut că patrimoniul societății supuse privatizării s-a diminuat prin punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești, situație în care nu s-au mai putut păstra termenii ofertei inițiale.
Prin urmare, și sub acest aspect, hotărârea instanței de apel este legală, fraudarea dispozițiilor legale la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nefiind dovedită, instituția publică implicată (în speța de față A.D.S.) schimbând, în mod legal, procedura de privatizare, din licitație cu strigare, în vânzare directă.
Deși recurenta - reclamantă susține că există hotărâri judecătorești anterioare care au statuat faptul că pârâtul F.K. nu avea dreptul să cumpere imobilul respectiv, prin vânzare directă, nu a indicat respectivele hotărâri și nici nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, legat de această critică, astfel încât instanța de recurs nu a putut analiza legalitatea sau nelegalitatea acestei susțineri.
4. Nici cea de-a patra critică nu poate fi reținută.
Prin această critică recurenta își contrazice susținerile de la pct. 2, în care arată că suspendarea operată prin sentința civilă nr. 1062/2003 a Judecătoriei Odorheiul Secuiesc a încetat la data de 7 iunie 2005, data pronunțării deciziei nr. 4856 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Este evident că susținerea recurentei cu privire la reluarea licitației, de la momentul suspendării acestei proceduri, nu poate fi reținută, cât timp s-a constatat faptul că modificarea procedurii de privatizare a SC A. SA Odorheiu Secuiesc SA, din metoda licitației cu strigare, în metoda vânzării directe, a respectat condițiile Legii nr. 268/2001, coroborate cu dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997, ale Legii nr. 137/2002 și H.G. nr. 577/2002, așa după cum s-a arătat mai sus.
Prin urmare, având în vedere cele arătate, înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul reclamantei - recurente, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2357/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3151/2011. Comercial → |
|---|
