ICCJ. Decizia nr. 2357/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 6845/105/2007 reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu pârâta SC B.M. SA, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 126.109,80 lei, din care suma de 73.003,70 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate și suma de 53.106,10 lei reprezentând penalități contractuale de 0,15%/zi întârziere în favoarea facturilor neachitate la termen, calculate până la data de 18 octombrie 2007, în conformitate cu prevederile pct. 4 și 10 din contractul anexat și conform anexei, la plata penalităților contractuale de 0,15%/zi de întârziere la suma datorată până la stingerea debitului principal, definitivarea calculului penalităților contractuale urmând a fi stabilite în cursul executării silite, conform art. 371 alin. (2) C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.
Pârâta SC B.M. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că între cele două societăți au existat raporturi comerciale, în baza unor contracte de antrepriză pentru care s-au emis facturi fiscale și că în mod greșit reclamanta afirmă că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și că nu a efectuat plățile datorate.
Prin sentința nr. 300 din 21 iunie 2010, Tribunalul Prahova a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu pârâta SC B.M. SA și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 267.350,27 lei compusă din suma de 254.537,56 lei reprezentând contravaloare lucrări executate, suma de 4.476,73 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 22 martie 2010 - 21 aprilie 2010 și suma de 8.335,98 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 22 aprilie 2010 - 14 iunie 2010, penalități de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi întârziere la suma de 102.919,34 lei, calculate de la data de 15 iunie 2010 și până la data plății efective și suma de 40.517,08 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC B.M. SA care a fost respins prin decizia nr. 110 din 26 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut în principal că în cauza de față pârâta nu a invocat lipsa concilierii directe, nici la prima zi de înfățișare și nici prin întâmpinarea pe care a depus-o la dosar și în care își face apărare pe fond, nici după precizarea cererii de chemare în judecată.
Instanța de apel a mai reținut că lucrările au fost efectuate fiind acceptate de beneficiar, au fost corect facturate și s-a solicitat corect contravaloarea acestora, refuzul pârâtei-apelante nefiind justificat, iar motivele invocate în apel sunt nefondate având în vedere obligațiile pe care și le-a asumat prin contractul încheiat, care potrivit art. 969 C. civ. reprezintă legea părților.
împotriva deciziei nr. 110 din 26 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs SC B.M. SA invocând ca motive de nelegalitate punctele 5, 6, 7, 8, 9 ale art. 304 C. proc. civ.
în dezvoltarea acestora recurenta arată că: hotărârea instanței de fond și apel se bazează pe o hotărâre fără ca părțile să fi fost citate la fața locului și fără ca expertul să se prezinte la fața locului; s-a omis indicarea obiectului cererii și susținerilor complete ale părților; a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului, administrarea probelor în fața instanței de fond a fost defectuoasă și nelegală; intimata nu a îndeplinit procedura prealabilă a concilierii directe prevăzută în mod imperativ de art. 7201C. proc. civ.; nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr. 469/2002 referitoare la totalul penalităților pentru întârziere.
Intimata SC P. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței Tribunalului Prahova și a deciziei Curții de Apel Ploiești.
La data de 16 iunie 2011 intimata a invocat excepția nulității recursului în raport de art. 3021lit. c) C. proc. civ. arătând că motivele prezentate de recurentă nu sunt motive de nelegalitate și că acestea nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
Față de excepția invocată înalta Curte reține următoarele:
Este adevărat că deși recurenta invocă ca motive de nelegalitate punctele 5, 6, 7, 8, 9 ale art. 304 C. proc. civ. nu dezvoltă punctual fiecare motiv de recurs în parte tratând problemele într-o manieră globală fără a face distincție între motivele de recurs și criticile de netemeinicie, însă din dezvoltarea acestora înalta Curte apreciază că criticile referitoare la rolul activ al judecătorului, aplicarea dispozițiilor legale privind procedura prealabilă și ale art. 4 din Legea nr. 469/2002 pot fi încadrate în motivul prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând actele și lucrările dosarului înalta Curte reține următoarele:
Așa cum am arătat deja recurenta a invocat punctele 5, 6, 7, 8, 9 ale art. 304 C. proc. civ., însă nu a dezvoltat punctual fiecare motiv de nelegalitate, cunoscut fiind faptul că simplele afirmații în acest sens nefiind suficiente pentru ca instanța de recurs să dea curs motivelor de nelegalitate și în consecință să admită recursul. Din motivarea căii de atac recurenta nu arată concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate raportată la motivele prevăzute de punctele 5, 6, 7, 8, dimpotrivă rezultă că recurenta critică hotărârea raportând-o la modul în care s-au administrat probele și omisiunea susținerilor complete ale părților. Or, aprecierea probelor administrate în cauză și interpretarea lor este o chestiune de fapt care nu poate fi criticată în recurs. în ceea ce privește omisiunea susținerilor părților acest aspect nu poate fi obiect de nelegalitate partea având la îndemână instituția îndreptării erorii materiale.
Referitor la criticile recurentei privind rolul activ al judecătorului, aplicarea greșită a dispozițiilor legale care reglementează procedura prealabilă și ale art. 4 din Legea nr. 469/2009 înalta Curte reține că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Este adevărat că față de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul și a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor, dar principiul rolului activ al judecătorului nu trebuie absolutizat deoarece s-ar ajunge la desființarea unor hotărâri pe motivul că instanța nu a ordonat anumite dovezi deși părțile aveau mijloacele procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le doreau.
Nu este lipsit de relevanță de a sublinia faptul că în prezenta cauză la termenul din 23 ianuarie 2008 a fost încuviințată proba cu înscrisuri, interogatoriul reciproc precum și efectuarea unei expertize tehnice (cu specialitatea în construcții) și a unei expertize contabile.
Faptul că o parte nu este mulțumită de concluziile unui raport de expertiză sau de faptul cum judecătorul a apreciat o anumită probă nu înseamnă că a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului.
în ceea ce privește critica recurentei în sensul că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă, înalta Curte o va înlătura față de înscrisurile existente la dosarul Tribunalului filele 9-26 care dovedesc că a fost îndeplinită această procedură fiind respectate dispozițiile art. 7201C. proc. civ. Astfel, reclamanta a convocat pârâta prin notificare pentru data de 17 octombrie 2007 arătându-se suma care formează obiectul concilierii. De asemenea s-a arătat că dacă nu se dă curs notificării va formula cerere de chemare în judecată pentru suma de 73.003,70 lei precum și pentru penalități indicate în anexă (filele 14, 15).
Faptul că ulterior reclamanta și-a precizat acțiunea în funcție de concluziile raportului de expertiză nu înseamnă că au fost ignorate dispozițiile art. 7201C. proc. civ.
în ceea ce privește critica referitoare la penalitățile de întârziere înalta Curte reține că este neîntemeiată față de faptul că verificând cuantumul penalităților din dispozitivul hotărârii nu se constată vreo depășire până la data pronunțării sentinței, astfel că în mod corect a reținut instanța de apel că acestea (penalitățile) au fost calculate în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere conform art. 2 alin. (29 din Contract.
Având în vedere considerentele arătate înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2372/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3680/2011. Comercial → |
|---|
