ICCJ. Decizia nr. 909/2012. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul D.N. a chemat în judecată pe pârâta SC C. PRAHOVA SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a hotărârii AGEA din 5 aprilie 2009.
S-a arătat în motivarea acțiunii că nu s-a făcut o convocare legală a acționarilor la ședința adunării extraordinare și i-a fost încălcat dreptul la informarea corectă deoarece nu s-a publicat textul integral al măsurilor care se iau. S-a susținut că mutarea sediului social în București reprezintă o modificare substanțială a actului constitutiv al societății și producătoare de consecințe juridice deosebite pentru toți acționarii.
Prin sentința nr. 31 din 11 octombrie 2010 a Tribunalului Prahova, a fost respinsă excepția tardivității formulării excepției lipsei de interes, invocată de către reclamant, a fost admisă excepția lipsei de interes a reclamantului invocată de către pârâtă și a respins acțiunea formulată de reclamantul D.N., în contradictoriu cu pârâta SC C. PRAHOVA SA, obligând reclamantul să plătească pârâtei suma de 52.403,16 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că din procesul-verbal al adunării generale extraordinare a acționarilor SC C. PRAHOVA SA din data de 5 aprilie 2009, rezultă că reclamantul a fost prezent la lucrările adunării, că a votat împotriva hotărârii de mutare a sediului, din lecturarea procesului-verbal rezultă că au fost prezentate considerentele economice și manageriale de alegere a spațiului în București, că în materialul prezentat consiliul de administrație a analizat profesional și a aprofundat considerentele economice-financiare și de dezvoltare strategică de mutare a sediului, deși a participat la această ședință, acționarul D.N. nu a invocat faptul că adunarea ar fi nelegal constituită, din cuprinsul procesului-verbal reiese că reclamantul a refuzat să primească materialele despre AGA care i-au fost oferite în mod preferențial și pe mai multe căi, reținându-se că la ora 1125 acesta a părăsit sala de ședință și ulterior a reintrat, că reclamantul cu ocazia exprimării votului nu a ținut să precizeze motivele prin care apreciază că-i sunt lezate interesele economico-financiare, deși ar fi avut această posibilitate și ar fi putut supune discuției acționarilor prezenți, simpla depunere a unui contract de închiriere și a bilanțului din 31 decembrie 2009 raportate la data de 5 aprilie 2009 când a avut loc ședința AGA nu pot fi apreciate ca justificând un interes legitim de către reclamant în promovarea acțiunii.
împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul D.N., arătând că au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. (4) din statut, art. 141 alin. (3), (4) și (5) și art. 145 din Legea nr. 31/1990 în ceea ce privește convocarea acționarilor și pe de altă parte apelantul are interese personale ce au fost prejudiciate prin hotărârea AGEA, prin care s-a mutat sediul unei societăți de tradiție din Prahova într-o cameră din București, în situația în care majoritatea acționarilor sunt din Prahova, în perioada februarie 2009 - noiembrie 2010, pârâta a plătit fără sens chirie de 19340 lei, pentru sediul din București, acționarul semnificativ având o pagubă personală de 4000 Euro, bilanțul financiar contabil pe 2009 dovedește o pierdere de 2,51 miliarde lei față de anii anteriori, iar argumentele considerate de instanță că ar justifica schimbarea sediului, sunt de-a dreptul hilare.
Prin decizia nr. 5 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de reclamantul D.N. împotriva sentinței nr. 31 din 11 octombrie 2010 pronunțate de Tribunalul Prahova, a anulat sentința și a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru soluționarea fondului.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că instanța de fond a concluzionat în mod greșit că apelantul nu are interesul să promoveze o acțiune în constatarea nulității absolute a hotărârii AGEA din 5 aprilie 2009, făcând trimitere la dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, întrucât reclamantul D.N. a investit tribunalul cu o acțiune ce are ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii AGEA din 5 aprilie 2009, ce este reglementată de dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea societăților comerciale, nefiind necesară dovedirea unui interes personal, ci a celui general.
Instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 297 C. proc. civ. a fost anulată sentința și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin aceeași decizie a fost respinsă cererea de suspendare vremelnică a executării sentinței apelate, ca rămasă fără obiect și s-a luat act de renunțarea apelantului la judecata cererii de ordonanță președințială.
Prin cererea înregistrată la 1 februarie 2011, apelantul D.N. a solicitat completarea dispozitivului deciziei sus-menționate în sensul restituirii cauțiunii în cuantum de 500 lei achitată conform recipisei CEC depusă în original la dosar.
Prin decizia nr. 17 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești a fost respinsă cererea apelantului, reținându-se că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 2812C. proc. civ., întrucât nu s-a solicitat restituirea cauțiunii nici prin cererea de suspendarea executării vremelnice și nici ulterior când părțile au pus concluzii în ședința publică din 24 ianuarie 2011.
Astfel, instanța nu a omis a se pronunța asupra cererii incidentale, privind restituirea cauțiunii în cuantum de 500 lei, nu a fost investită cu o astfel de cerere, astfel că cererea de completare a fost respinsă iar D.N. a fost obligat potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. la 400 lei cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul apărătorului ales, fiind micșorat onorariul raportat la complexitatea cererii.
împotriva deciziei nr. 5 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești a formulat recurs pârâta SC C. PRAHOVA SA criticând-o sub următoarele aspecte.
1. Hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în cauză fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Cu toate că societatea a indicat trei adrese unde aștepta să-i fie comunicate actele de procedură, instanța de apel a dispus comunicarea tuturor actelor de procedură la vechiul sediu al societății, astfel încât aceasta a fost în imposibilitate de a lua cunoștință despre primul și singurul termen de judecată stabilit în cadrul dosarului de apel. Societatea recurentă consideră că i s-a provocat astfel o vătămare ce nu poate fi altfel înlăturată decât prin anularea hotărârii date cu nesocotirea dispozițiilor legale imperative aplicabile.
2. Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea legii, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în mod corect Tribunalul Prahova a apreciat că interesul afirmat de reclamantul D.N. în cuprinsul cererii sale de chemare în judecată nu este legitim și personal, mutarea sediului societății în altă localitate neafectând în niciun fel drepturile și obligațiile acestuia.
Intimatul reclamant nu a făcut dovada că, prin hotărârea adoptată de adunarea generală, i-a fost lezat vreun drept subiectiv recunoscut de lege, de natură a atrage nulitatea absolută a hotărârii atacate.
Pretinsele motive de nulitate invocate de intimatul reclamant, dincolo de împrejurarea că sunt neîntemeiate, fiind contrazise de toate înscrisurile aflate la dosar, nu constituie cauze de natură a atrage nulitatea absolută a hotărârii AGEA din data de 5 aprilie 2009.
Forța obligatorie a hotărârilor adunării generale adoptate cu respectarea prevederilor legale și statutare își are suportul juridic în actul constitutiv al fiecărei societăți comerciale, acesta reprezentând un veritabil contract prin care acționarii s-au obligat unul față de altul dar și față de societate și care instituie principiul majorității manifestărilor de voință individuale pentru luarea unei hotărâri valabile.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Societatea recurentă a fost citată la sediul din Ploiești atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel. La soluționarea cauzei în primă instanță, societatea a fost reprezentată de avocat.
Recurenta a solicitat să i se comunice actele de procedură la sediul ales numai odată cu notele scrise depuse la dosarul de fond. Sentința pronunțată de Tribunalul Prahova a fost comunicată societății recurente la sediul din Ploiești, dar aceasta nu a arătat că nu ar fi primit-o și nici nu a cerut recomunicarea acesteia.
Pentru termenul din 24 ianuarie 2011, dată la care au avut loc dezbaterile în apel, societatea recurentă a fost legal citată în Ploiești, județul Prahova. în același sens, a fost comunicată decizia recurată la sediul din Ploiești, iar recurenta nu a solicitat recomunicarea acesteia și nu a arătat că nu i-a fost comunicată.
Așa fiind, înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea nefiind dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Nu se poate reține că societății recurente i s-a provocat o vătămare ce nu poate fi altfel înlăturată decât prin anularea hotărârii date de instanța de apel.
De altfel și pentru soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei pronunțate în apel formulată de către D.N., recurenta SC C. PRAHOVA SA a fost citată tot în Ploiești, pentru termenul din 14 februarie 2011, termen la care societatea a fost reprezentată de avocat.
Astfel, primul motiv de recurs este nefondat.
în ceea ce privește critica privind incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte apreciază că și aceasta este nefondată.
Instanța de apel a reținut în mod corect faptul că interesul reclamantului de a promova acțiunea în constatarea nulității absolute a hotărârii AGEA din 5 aprilie 2009, este legitim, fiind prevăzut de art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și garantat de dispozițiile constituționale - art. 21, scopul investirii instanței fiind acela de a proteja interesul general, în condițiile în care se susține încălcarea unor dispoziții legale imperative, cum sunt cele privind convocarea adunării, neîndeplinirea cvorumului legal, neînscrierea măsurilor pe ordinea de zi, nerespectarea dreptului la informare.
Potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 "când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată".
Ca atare, în mod corect, instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. anulând sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimatul D.N. a invocat excepția nulității recursului, motivat de dispozițiile Legii nr. 202/2010 în sensul că hotărârea judecătorească pronunțată în cauzele privind nulitatea hotărârilor AGA pot fi atacate numai cu recurs, iar acesta se judecă la Curtea de Apel.
înalta Curte a apreciat această excepție ca fiind o apărare pe fondul cauzei, însă aceasta nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Aspectele învederate de către intimat în ceea ce privește Legea nr. 202/2010 nu sunt incidente în speța de față. Aceasta deoarece sentința instanței de fond a fost pronunțată la 11 octombrie 2010, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, și este supusă căilor de atac în vigoare la acel moment, respectiv apelul, iar decizia pronunțată de Curtea de Apel este supusă recursului. Dispozițiile Legii nr. 202/2010 vor fi aplicabile sentinței ce se va pronunța după 25 octombrie 2010, astfel că numai aceste sentințe privind anularea hotărârilor AGA vor avea drept cale de atac recursul.
Față de aceste considerente, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de SC C. PRAHOVA SA împotriva deciziei nr. 5 din 24 ianuarie 2011 urmează a fi respins ca nefondat.
Reclamantul apelant a formulat recurs împotriva deciziei nr. 17 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, criticând-o sub următoarele aspecte.
1. Hotărârea este nelegală, fiind rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a legii, în cauză subzistând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin admiterea apelului, instanța a desființat sentința și a respins cererea de suspendare vremelnică ca rămasă fără obiect, astfel că era obligată să se pronunțe și asupra accesoriului, respectiv restituirea cauțiunii.
Potrivit art. 7231alin. (3) C. proc. civ., "cauțiunea se eliberează de îndată", situație care exclude necesitatea de a se formula o astfel de cerere în mod expres.
2. Hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul unei aplicări greșite a legii și a schimbat înțelesul cererii deduse judecății, în cauză subzistând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
în mod greșit a fost obligat recurentul la plata cheltuielilor de judecată față de dispozițiile art. 2813alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii".
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 7231alin. (3) C. proc. civ.: "cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauțiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate".
Din interpretarea acestui text de lege nu rezultă că instanța are obligația de a se pronunța din oficiu asupra restituirii cauțiunii, fără a exista o cerere a celui îndreptățit în acest sens.
Pe de altă parte, recurentul nu a formulat o cerere de restituire a cauțiunii, ci o cerere de completare a dispozitivului deciziei pronunțată în apel.
Curtea de Apel a reținut în mod corect faptul că cererea este neîntemeiată, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 2812C. proc. civ., întrucât instanța nu a omis a se pronunța asupra unei cereri, această cerere de restituire a cauțiunii nefiind formulată de către recurent.
în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 2813alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a apelantului, care a solicitat completarea dispozitivului deciziei, fără să existe o cerere asupra căreia instanța a omis să se pronunțe.
Față de aceste considerente, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de D.N. împotriva deciziei nr. 17 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești a fost respins ca nefondat.
| ICCJ. Decizia nr. 912/2012. Comercial → |
|---|
