ICCJ. Decizia nr. 1716/2012. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința arbitrală nr. 264 din 16 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC T.P. SRL, obligând pârâta SC O.M.V.P. SA să plătească suma de 245.729,55 lei penalități de întârziere, precum și suma de 31.587,85 lei cu titlu de cheltuieli de arbitrare.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul arbitral a făcut aplicarea clauzei înscrisă la art. 6.4 din convenția părților, constatând îndeplinite cerințele răspunderii contractuale.
împotriva acestei sentinței arbitrale a formulat acțiune în anulare pârâta solicitând admiterea acțiunii și anularea în întregime a sentinței, iar pe fond respingerea cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 277.317,4 lei compusă din 245.729,55 lei cu titlu de penalități de întârziere și 31.587,85 lei cheltuieli arbitrare, ca neîntemeiată;
Temeiul juridic invocat de către petentă îl reprezintă dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. coroborat cu art. 358 C. proc. civ., în opinia petentei sentința arbitrală încălcând ordinea publică și dispozițiile imperative ale legii, fiind pronunțată cu nerespectarea principiilor contradictorialității, al dreptului la apărare și al egalității de tratament, motive de nulitate prevăzute de art. 364 lit. i) coroborat cu art. 358 C. proc. civ.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 68 din 6 mai 2011, a respins ca nefondată acțiunea în anulare, reținând, în esență, că, prin pronunțarea sentinței arbitrale, instanța nu a încălcat dispoziții imperative ale legii, că nu s-a făcut dovada niciunei vătămări care s-o îndreptățească pe reclamantă să se formuleze o atare cerere.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC O.M.V.P. SA BUCUREȘTI, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței astfel atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată privind anularea sentinței arbitrale și trimiterea cauzei Curții de Apel București pentru soluționarea în fond a litigiului comercial, obligarea intimatei SC T.P. SRL la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Recurenta-reclamantă își întemeiază în drept recursul pe dispozițiile art. 299,art. 304 pct. 8 și 9, art. 3041,art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., art. 364 lit. i) coroborat cu art. 358 și art. 366 alin. (1) C. proc. civ. și formulează următoarele critici:
Sentința comercială nr. 68 din 06 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a respins acțiunea în anulare este nelegală fiind pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 358 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., instanța de fond interpretând greșit actul juridic dedus judecății respectiv - Anexa 1 la contract, încheiată de părți la data de 22 iunie 2006, astfel:
Sentința arbitrală nr. 264 din 16 decembrie 2010 încalcă ordinea publică și dispozițiile imperative ale legii, fiind pronunțată cu nerespectarea principiilor contradictorialității, al dreptului la apărare și al egalității de tratament, motiv de nulitate a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. i) coroborat cu art. 358 C. proc. civ., față de împrejurarea că reclamanta T.P. S.R.L. a depus după închiderea dezbaterilor și acordarea cuvântului asupra fondului, împreună cu concluziile scrise un înscris care nu a fost prezentat în ședința arbitrală și despre conținutul căruia pârâta O.M.V.P. S.A. nu a avut posibilitatea să ia la cunoștință, neputând să-și formuleze apărarea cu privire la acest înscris și fiind deci în imposibilitate de a propune o probă contrară, fiind astfel încălcat principiul contradictorialității;
Soluția tribunalului arbitral se întemeiază pe conținutul înscrisului care nu a fost administrat în ședință arbitrală, deci cu nerespectarea principiului contradictorialității, al dreptului la apărare al pârâtului, al egalității de tratament al părților, tribunalul arbitral reținând în considerentele sentinței că evocatul înscris a complinit imperfecțiunile de tehnică contractuală și a fost apreciat de tribunalul arbitral ca având preeminență în aplicare față de datele speței.
Recurenta precizează că nu a susținut niciodată faptul că anexa 1 ar fi un înscris nou, cum a reținut instanța de fond, ci că administrarea probei cu înscrisuri s-a făcut cu încălcarea dreptului la apărare și cu nerespectarea principiului contradictorialității, întrucât nici în cursul dezbaterilor și nici prin concluziile orale asupra fondului reclamanta nu a făcut nici un moment referire la acest înscris. Doar ulterior închiderii dezbaterilor, în concluziile scrise reclamanta intimată S.C. T.P. SRL a făcut referire la acest înscris - anexa 1 la contract - și a depus o copie a acestuia.
Conchide recurenta, sub acest aspect, că tribunalul arbitral a pronunțat sentința arbitrală nr. 264 din 16 decembrie 2010 cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 358 C. proc. civ., întrucât recurenta nu a avut cunoștință de faptul că pretențiile reclamantei se întemeiază pe acest înscris și asupra căruia, în calitatea sa de pârâtă, nu a avut ocazia să își formuleze apărările, impunându-se astfel anularea sentinței arbitrale nr. 264 din 16 decembrie 2010 în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ. și rejudecarea fondului litigiului comercial în temeiul art. 366 alin. (1) C. proc. civ.
într-o ultimă critică recurenta reproșează instanței de fond că în mod eronat și nelegal, a reținut că recurenta nu a făcut dovada niciunei vătămări care să o îndreptățească să obțină anularea sentinței arbitrale, întrucât, se arată, vătămarea rezultă din însăși soluția adoptată de tribunalul arbitrai care admițând acțiunea reclamantei intimate SC T.P. SRL a obligat-o la plata sumei de 277.317.4 lei, întemeindu-se pe înscrisul care nu a fost administrat în condiții de contradictorialitate, conform art. 358 C. proc. civ.
în plus, arată recurenta, cauza de nulitate a hotărârii arbitrale prevăzută de art. 358 C. proc. civ., nu este condiționată de dovada vreunei vătămări, întrucât fiind o nulitate absolută, edictată în scopul ocrotirii unui interes general, (apărarea unor principii fundamentale care guvernează actul de justiție) vătămarea este prezumată.
Intimata - pârâtă SC T.P. SRL Suceava a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
înalta Curte, examinând sentința recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
în exercitarea controlului de legalitate înalta Curte va avea în vedere numai criticile de nelegalitate aduse sentinței atacate, nu pe cele ce vizează atitudinea contractuală a intimatei - pârâte și cele referitoare la hotărârea tribunalului arbitral care exced, în raport de art. 299 alin. (1) și art. 304 punctele 1-9 C. proc. civ., limitele controlului de legalitate specific prezentului stadiu procesual.
Acțiunea în anulare constituie o cale de control judecătoresc asupra hotărârii arbitrale cu două obiective bine determinate și anume verificarea conformității hotărârii arbitrale cu convenția arbitrală precum și respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil astfel cum ele sunt enunțate de art. 358 C. proc. civ., niciunul dintre motivele reglementate de art. 364 C. proc. civ. neprivind controlul legalității și temeiniciei hotărârii arbitrale, această cale procedurală nefiind una cu caracter devolutiv.
Deși își întemeiază criticile, în drept, pe prevederile art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ., recurenta - reclamantă, de fapt, reiterează în întregime, argumentele aduse în susținerea acțiunii în anulare, neindicând în ce constă nelegalitatea sentinței recurate prin care a fost examinată legalitatea hotărârii arbitrale din perspectiva incidenței motivelor de anulare prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ., tinzând astfel la o nouă judecată pe fond a acțiunii în anulare.
în interpretarea art. 364 lit. i) C. proc. civ. instanța de anulare a apreciat cu justețe că instanța arbitrală a soluționat pricina cu respectarea dispozițiilor imperative ale legii atât sub aspectul regulilor de interpretare a contractelor, cât și sub cel al aplicării pincipiilor contradictorialității, al egalității de tratament, al respectării dreptului la apărare, neputându-se reproșa instanței că nu și-a exercitat rolul activ prevăzut în aflarea adevărului în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în limitele de control impuse de art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Așa fiind înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., constatând că sentința atacată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate a respins ca nefondat recursul reclamantei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 912/2012. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1849/2012. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
|---|
