ICCJ. Decizia nr. 912/2012. Comercial
Comentarii |
|
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 12.849 din 11 noiembrie 2009 a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC R.M.T. SRL București în contradictoriu cu pârâta SC I.R.L. I.F.N. SA București.
în fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 12974 STRF din 26 septembrie 2009, contract prin care pârâta a transmis reclamantei dreptul de folosință asupra bunului indicat în anexa 1 la contract, în schimbul prețului de 36.683,73 EURO.
La data de 15 ianuarie 2009 reclamanta a solicitat pârâtei eșalonarea plăților lunare, iar pârâta a comunicat că este de acord cu cererea reclamantei în condițiile în care va achita debitul restant de 6.563,68 lei și va prezenta polițele de asigurare ale bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing.
Bunul ce a format obiectul contractului de leasing a fost predat de reclamantă la data de 23 februarie 2009 către SC R.M.T. SRL, persoană împuternicită de pârâtă în acest sens, astfel cum rezultă din procesul-verbal de predare primire.
Cererea reclamantei de a se constata că efectele contractului de leasing au încetat prin predarea bunului este neîntemeiată, deoarece contractul de leasing poate înceta fie prin împlinirea termenului stabilit de părți, fie prin denunțarea unilaterală (în situația în care părțile ar fi prevăzut în contractul de leasing posibilitatea denunțării unilaterale), fie prin rezilierea contractului pentru neexecutare, fie prin acordul de voință al părților.
în ceea ce privește cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumelor de 11.866,74 lei și 22.421,61 EURO "reprezentând sume executate prin poprire cu rea-credință și fără bază contractuală de către pârâtă" s-a apreciat ca neîntemeiată, întrucât împotriva executării silite pe care pârâta a declanșat-o, reclamanta avea posibilitatea exercitării contestației la executare, conform art. 399 C. proc. civ.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 494 din 21 octombrie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC R.M.T. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 12849 din 11 noiembrie 2009, fiind preluate argumentele expuse anterior.
De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu au fost dovedite.
Aceiași instanță, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 53 din 10 februarie 2011 a respins ca neîntemeiată excepția de inadmisibilitate a cererii de completare a dispozitivului deciziei comerciale nr. 494 din 21 octombrie 2010 pronunțate de instanța de apel și a mai respins ca neîntemeiată și cererea apelantei reclamante SC R.M.T. SRL de completare a deciziei nr. 494 din 21 octombrie 2010, cu motivarea că pretinsa critică nu se încadrează în dispozițiile art. 2812C. proc. civ.
împotriva deciziei comerciale nr. 494 din 21 octombrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC R.M.T. SRL care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate, cu consecința admiterii acțiunii.
în ce privește art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a considerat că motivarea deciziei este inexistentă, iar singurul aspect avut în vedere de instanță a fost principiul libertății contractuale.
Referitor la critica adusă în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a invocat faptul că instanța a înțeles și a aplicat greșit art. 15 din O.U.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing conform căruia predarea bunului duce la rezilierea contractului.
Contractul încheiat de părți nu prevede nicio clauză care să infirme dispozițiile art. 15 din O.U.G. nr. 51/1997, iar dacă părțile ar fi vrut să înfrângă această dispoziție legală, ar fi prevăzut dispoziții contrare celor expuse anterior.
Legiuitorul a prevăzut expres modalitatea de reziliere a contractului prin predarea bunului, iar instanța de apel nu a soluționat toate capetele de cerere, respectiv natura juridică a sumelor încasate fătă drept prin executarea silită și prejudiciul cauzat prin poprirea nelegală a conturilor.
Intimata pârâtă SC I.R.L. I.F.N. SA a depus întâmpinare, solicitând în principal, pe cale de excepție să se constate că recursul a fost tardiv formulat, iar în subsidiar respingerea recursului ca neîntemeiat.
înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurenta reclamantă, constată că acestea sunt justificate, urmând a admite recursul în limitele și pentru considerentele care vor fi expuse, decizia criticată urmând a fi casată și cauza trimisă spre rejudecarea apelului la aceiași instanță.
Din verificarea întregii documentații, rezultă că, potrivit cererii de chemare în judecată, reclamanta SC R.M.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC I.R.L. I.F.N. SA constatarea că la data de 23 februarie 2009 a încetat contractul de leasing financiar echipament nr. 12974 STRF/26109/2007 după predarea bunului obiect al contractului, obligarea pârâtei la plata sumelor de 11.866,74 RON plus 22.421,61 EURO reprezentând sume executate prin poprire cu rea-credință și fără bază contractuală, precum și obligarea aceleiași pârâte la plata unor daune interese în sumă de 10.000 EURO în echivalent RON la data rămânerii definitive a sentinței.
Constant, pârâta SC I.R.L. I.F.N. SA, prin întâmpinările depuse în toate fazele procesuale, a invocat, că deși bunul a fost predat debitele nu au fost achitate de către reclamantă iar contractul produce efecte juridice valabile până la data la care ambele părți își vor îndeplini obligațiile asumate. Astfel, potrivit art. 5 pct. 5.2 din contractul de leasing, reclamantei îi revenea obligația de a-și achita rata de leasing și toate celelalte sume datorate la termenele scadente. Nu există nicio altă prevedere contractuală sau legală care să justifice refuzul achitării ratelor de leasing în cazul predării bunului.
în principiu, motivarea deciziei dată în apel nu poate fi implicită, ci trebuie să se refere la criticile în concret formulate de apelanta reclamantă și la argumentele de fapt și de drept pentru care acestea nu au putut fi primite.
Instanța de apel a omis a examina toate criticile aduse de reclamantă și care se regăsesc în cererea de apel, respectiv cele care vizează obligarea pârâtei la plata sumelor executate prin poprire de către executorul judecătoresc, la cererea pârâtei, în scopul lămuririi cuantumului real al debitelor.
De remarcat că, în chiar motivarea deciziei comerciale nr. 53 din 10 februarie 2011 a instanței de apel, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei SC R.M.T. SRL având ca obiect omisiunea pronunțării asupra rezolvării capătului de cerere referitor la obligarea intimatei la plata despăgubirilor cauzate prin executarea silită, în condițiile art. 2812C. proc. civ. s-a apreciat corect că un asemenea aspect nu poate fi rezolvat decât prin exercitarea căii de atac.
Obligația instanței este aceea de a face o motivare în concret, de a examina toate criticile aduse prin cererea de apel, de a demonstra amplu argumentat și bine documentat de ce a admis susținerile unei părți și de ce le-a respins pe ale părții potrivnice.
Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constituie elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv.
Este adevărat că, potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Mai mult, ei pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Rolul activ nu înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, în condițiile dispozițiilor art. 1169 C. civ., instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime.
Mai mult, art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul de judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr.37, p.16, paragraful 33) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real, "ascultate", adică în mod concret examinate de către instanța sesizată.
Apare cât se poate de evident că în soluționarea cauzei, instanța de apel nu a ținut seama, în special, de diversitatea capetelor de cerere din acțiunea reclamantei și nici de toate motivele de apel prin care au fost aduse critici sentinței primei instanțe, rațiuni pentru care a fost admis recursul declarat de reclamanta SC R.M.T. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 494 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 5 C. proc. civ. a casat-o și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceiași instanță.
← ICCJ. Decizia nr. 909/2012. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1716/2012. Comercial → |
---|