ICCJ. Decizia nr. 1238/2012. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 8677/1/2011 pe rolul acestei instanțe, petenții I.C.E. și C.D. au solicitat revizuirea deciziei nr. 1614 din 28 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 418/46/2009, decizie ce este potrivnică deciziei civile nr. 211 din 5 martie 2008 pronunțată de aceeași instanță, în dosarul nr. 2505/109/2007.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Motivând cererea, revizuenții arată că prin decizia nr. 211 din 5 martie 2008 a Curții de Apel Pitești s-a stabilit irevocabil că - în calitate de asistenți judiciari în cadrul Tribunalul Argeș - li se cuvine sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică prevăzută de Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, angajatorii fiind obligați la plata diferențelor salariale cu acest titlu pentru perioada septembrie 2004 - februarie 2007.
Se mai învederează că decizia a cărei revizuire se solicită prin prezenta cauză vizează cererea pârâților la plata diferențelor salariale aferente acestui spor pentru perioada ulterioară datei de 1 februarie 2007, iar nu solicitarea dreptului asupra sporurilor în discuție.
Se apreciază că, la pronunțarea deciziei nr. 1614 din 28 septembrie 2011 instanța a făcut o interpretare și aplicare greșită a legislației, respectiv a dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 20/2002 conform cu care - magistrații consultanți beneficiază în raport cu vechimea în specialitatea juridică de drepturile de salarizare prevăzute pentru judecătorii de la judecătorii de Legea nr. 50/1996.
De asemenea, se arată că drepturile de salarizare stabilite pentru asistentul judiciar s-au păstrat indiferent de modificările aduse asupra acestei categorii profesionale prin Legea nr. 303/2004, Legea nr. 330/2009 ori Legea nr. 248/2010.
De aceea, revizuenții consideră că instanța de recurs a interpretat greșit prevederile Deciziei nr. XXI/2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii în sensul că instanța supremă nu a enumerat, alături de celelalte categorii de personal ca beneficiare ale acestui spor, și pe aceea a asistenților judiciari.
Se apreciază că decizia instanței supreme nu cuprinde categoria asistenților judiciari ca și categorie distinctă pentru că recursul în interesul legii a vizat legalitatea acordării sau nu a sporului pentru personalul pentru care această lege reglementa salarizarea.
Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată următoarele:
Prin decizia nr. 211 din 5 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse ca nefondate recursurile formulate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, în contradicție cu reclamanții U.F., C.N., C.D. și I.C.E. și Curtea de Apel Pitești.
Instanța reține că prin cererea ce a format obiectul cauzei în discuție reclamanții U.F., C.N., C.D. și I.C.E. au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Pitești, în solidar, la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada septembrie 2004 - 1 februarie 2007, actualizată cu indicele de inflație.
Prin sentința nr. 742 din 14 noiembrie 2007 Tribunalul Argeș (ce a făcut obiectul recursului soluționat prin decizia anterior menționată) s-a admis acțiunea reclamanților, iar pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Pitești au fost obligați la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % calculat la indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada septembrie 2004 - februarie 2007, sume reactualizate cu indicele de inflație.
în esență, instanța a considerat că există conflict între art. 1 pct. 42 din O.G. nr. 83/2000, care a abrogat art. 48 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din protocolul adițional la Convenția Drepturilor Omului și a dat preponderență celui din urmă acționar, în baza art. 20 alin. (2) din Constituția României.
De asemenea, prin decizia pronunțată în calea de atac a recursului, argumentarea primei instanțe a fost menținută.
Printr-o a doua cerere, reclamanții C.D. și I.C.E. - alături de alți 16 reclamanți - au solicitat instanței obligarea pârâților Tribunalul Argeș, Curtea de Apel Pitești, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor în solidar la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu luna februarie 2007 și în continuare; obligarea pârâtei Curtea de Apel Pitești la efectuarea mențiunii corespunzătoare în carnetele de muncă și a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea - către Ministerul Justiției - a sumelor necesare efectuării drepturilor bănești.
Prin sentința nr. 34 din 23 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești a admis acțiunea așa cum a fost formulată, considerând că reclamanții sunt îndreptățiți să solicite sporul în discuție și pentru perioada februarie 2007 - dată la care s-a oprit hotărârea judecătorească anterior menționată, precum și pentru viitor.
în plus, instanța și-a argumentat soluția și în baza Deciziei nr. XXI din 10 martie 2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Recursul declarat de Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței a fost admis prin decizia nr. 1614 din 28 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, care a modificat sentința în parte în sensul că s-a respins pe fond acțiunea formulată de reclamanții C.D. și I.C.E., menținând în rest dispozițiile sentinței.
Examinând cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se constată că aceasta vizează două hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Pitești ca instanță de recurs, una prin care s-a respins recursul [decizia nr. 211 din 5 martie 2008 și alta prin care recursul a fost admis cu consecința schimbării sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților C.D. și I.C.E. (revizuenți în prezenta cauză)].
Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri poate fi cerută, și atunci când există două hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, dispoziții ce sunt incidente și în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.
Din normele enunțate rezultă că revizuirea este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri potrivnice, existența triplei identități de părți, obiect și cauză și aceea ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii lucrului judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi format obiect de dezbatere.
în cauza dedusă judecății ne aflăm în prezența a două hotărâri judecătorești pronunțate de Curtea de Apel Pitești ca instanță de recurs și anume: hotărârea nr. 211 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Pitești prin care au fost respinse ca nefondate recursurile formulate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței nr. 742 din14 noiembrie 2007 a Tribunalului Argeș, sentință prin care pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Pitești au fost obligați să plătească reclamanților (inclusiv celor doi revizuenți) drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % pentru perioada septembrie 2004 - februarie 2007, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze către ceilalți doi pârâți fondurile necesare și a doua hotărâre - ce face obiectul revizuirii - nr. 1614 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești prin care s-au admis ca fondate recursurile pârâților Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 34 din 23 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești care a fost modificate, în sensul că s-a respins acțiunea reclamanților C.D. și I.C.E. prin care aceștia - având calitatea de asistenți judiciari - au solicitat plata actualizată a aceluiași spor pentru perioada februarie 2007 - și în continuare, precum și efectuarea mențiunii corespunzătoare în carnetele de muncă.
Sub un prim aspect se constată că în cauză cele două hotărâri nu întrunesc condiția contrarietății, în contextul în care dispozitivele acestora nu conțin prevederi de neconciliat, aceasta vizând perioade diferite pentru care s-a solicitat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 %.
De asemenea, nici condiția existenței triplei identități de părți, obiect și cauză nu este îndeplinită sub aspectul identității de cauză.
Astfel, instanța reamintește că - în esență - cauza nu poate fi confundată cu dreptul subiectiv și nici cu mijloacele de dovadă ale acestuia, ea rezidând în fundamentul juridic al acțiunii și materializându-se în situația de fapt calificată juridic, ceea ce înseamnă că, conceptul de cauză trebuie raportat nu doar la temeiul juridic, ci și la starea de fapt calificată juridic.
De asemenea, în stabilirea cauzei celor două acțiuni ale reclamanților prezintă relevanță o serie de împrejurări ce concură la fundamentarea temeiului juridic al acestora, împrejurări noi ce nu au fost luate în considerare cu prilejul primei judecăți.
Astfel, spre deosebire de prima cauză ce s-a finalizat cu pronunțarea deciziei nr. 211 din 28 martie 2011, în cea de-a doua, soluționată prin decizia a cărei revizuire se solicită pretenția celor doi reclamanți a fost analizată din perspectiva Deciziei nr. XXI din 10 martie 2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, cu privire la interpretarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, în raport cu prevederile art. I pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, decizie publicată (după pronunțarea primei decizii nr. 211 din 28 martie 2011) în M.Of. partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, dată de la care a devenit obligatorie.
Mai mult, în cadrul celei de-a doua cauze - așa cum rezultă din considerentele deciziei - a fost analizată incidența art. 47 din Legea nr. 50/1996 și în cazul categoriei asistenților judiciari, categorie din care fac parte cei doi revizuenți, împrejurare necercetată în cadrul primului proces.
Toate acestea denotă că, în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. motiv pentru care aceasta a fost respinsă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1668/2012. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1227/2012. Comercial → |
|---|
