Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5097/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5097/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 4330/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5097

Ședința Camerei de Consiliu din 24.04.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. S. L. – judecător

GREFIER: A.-M. CRUȘA-P.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect „cerere de valoare redusă” privind pe reclamanta . MĂGURA CODLEI SRL în contradictoriu cu pârâta . .

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților potrivit art. 1029 alin 2 NCPrCiv .

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pârâta nu a depus la dosar, în termenul stabilit, formularul de răspuns completat.

În temeiul art. 131 alin 1 din Noul Cod de Procedură Civilă raportat la art. 1027 alin 1 raportat la art. 107 din NCPrCiv instanța stabilește că Judecătoria B. este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul art. 258 alin 1 NCPrCiv încuviințează reclamantei proba cu înscrisuri.

Ia act că pârâta nu a depus la dosar formularul de răspuns completat, nu a propus probe în apărare.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

Instanța rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.

În urma deliberării, instanța a pronunțat următoarea sentință:

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei de față:

Constată că prin cererea de valoare redusă înregistrată la data de 18.02.2014 în dosarul nr._, reclamanta . Măgura Codlei SRL în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de 1397,74 lei reprezentând servicii prestate și neachitate facturate în perioada februarie 2013-ianuarie 2014 și de 82,63 lei reprezentând penalități de întârziere pentru facturile menționate calculate până la data de 01.02.2014, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că în perioada februarie 2013-ianuarie 2014 a furnizat servicii de apă, canalizare și salubritate pârâtei care nu și-a respectat obligația de achitare a contravalorii facturilor emise.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 1025 și urm NCpc, art. 1270, 1272 C.civ, art. 43, 46 C.. probațiune s-au depus: contract de furnizare a serviciului de alimentare cu apă potabilă și de canalizare nr. 13/14.03.2012 (f. 23-25), contract prestări servicii de salubrizare nr. 13/14.03.2012 (f. 26-28), centralizator facturi (f. 9), facturi fiscale (f. 11-22), calcul penalități (f.10)

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.

Pârâta nu a formulat răspuns potrivit art. 1029 Ncpc..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

În baza contractului de furnizare a serviciului de alimentare cu apă potabilă și de canalizare nr. 13/14.03.2012 (f. 23-25) și contractului de prestări servicii de salubrizare nr. 13/14.03.2012 (f. 26-28), reclamanta a furnizat servicii de apă, canalizare, precolectare, colectare, transport și depozitare a deșeurilor solide în favoarea pârâtei, aceasta având obligația de a achita în termen contravaloarea facturilor emise pentru serviciile prestate.

Conform înscrisurilor de la dosar, în perioada februarie 2013-ianuarie 2014, pârâta nu a achitat contravaloarea facturilor emise, înregistrând un debit de 1397,74 lei

Față de dispozițiile art1270 C.civ., instanța constată că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 1397,74 lei reprezentând servicii prestate și neachitate, este întemeiată și ca urmare o va admite.

Potrivit art. 14.2 din contractul de prestări servicii de salubrizare și art. 15.2 din contractul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă potabilă și de canalizare, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, fără ca acestea să depășească cuantumul debitelor

Pentru debitul total de 1397,74 lei, reclamanta a calculat penalități de întârziere conform dispozițiilor contractuale mai sus menționate în cuantum de 82,63 lei la data 01.02.2014 (f. 10), sumă pe care pârâta va fi obligată să o achite cu titlu de penalități de întârziere calculate până la data de 01.02.2014.

Față de cele menționate, instanța va admite cererea formulată de reclamanta . Măgura Codlei SRL și o va obliga pe pârâta . la plata sumelor de 1397,74 lei reprezentând servicii prestate și neachitate facturate în perioada februarie 2013-ianuarie 2014 și de 82,63 lei reprezentând penalități de întârziere pentru facturile menționate calculate până la data de 01.02.2014.

Constatând culpa procesuală a pârâtei, în baza art. 453 N.C.proc.civ., instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuielile de judecată, respectiv taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta . Măgura Codlei SRL cu sediul în C., ., jud. B. în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în B., ., jud. B..

Obligă pârâta la plata către reclamantă sumelor de 1397,74 lei reprezentând servicii prestate și neachitate facturate în perioada februarie 2013-ianuarie 2014 și de 82,63 lei reprezentând penalități de întârziere pentru facturile menționate calculate până la data de 01.02.2014.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în sedință publică, azi 24.04.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

R. S. LUCHIANANA M. C. P.

Red.RL, 2 ex/13.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5097/2014. Judecătoria BRAŞOV