Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5208/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5208/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 29567/197/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR .5208

Ședința Camerei de Consiliu din data de 25.04.2014

PREȘEDINTE I. V. Judecător

GREFIER S. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii de valoare redusă formulate de reclamanta . contradictoriu cu pârâta ..

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu se constată lipsa părților.

Procedura fără dezbatere orală, fără citarea părților, conform art. 1029 alin 1 Noul Cod de procedura civilă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Potrivit art. 131 NCPC instanța își verifică din oficiu competenta si, având în vedere dispozițiile art. 1.027 cu raportare la art. 94 alin.1 lit.j, art. 107 NCPC se declara competenta funcțional, material si teritorial a soluționa cererea dedusa judecații.

Având în vedere ca nu sunt cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat Conform art. 258 NCPC cu raportare la art. 1.029 alin.9 NCPC încuviințează administrarea probei cu înscrisurile depuse de reclamanta .

Față de actele și lucrările dosarului instanța rămâne în pronunțare.

INSTANTA

Analizând temeinicia si legalitatea acțiunii deduse judecații din perspectiva înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, a procedurii speciale cu privire la cererile de valoare redusa constata si retine:

Înțelegând să uzeze de dispozițiile cuprinse în Cartea a VI-a Proceduri Speciale Titlul X Procedura cu privire la cererile de valoare redusa, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /11.11.2013, reclamanta . declanșat această procedură împotriva pârâtei . pentru obligarea paratei la plata sumei principale de 170,05 lei și a penalităților in cuantum de 191,14 lei, cu cheltuieli de judecată.

În expunerea situației de fapt reclamanta arata ca a încheiat cu parata Contractul nr. 749/13.12.2010, în contul serviciului prestat fiind emise facturi pe care pârâta nu le-a onorat, deși le-a acceptat în mod expres, prin necontestarea lor în condițiile stipulate în contract.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri.

Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 50 lei .

Izvorul raportului juridic litigios îl reprezintă Contractul de prestări servicii publice de salubrizare pentru agenții economici nr. 749/13.12.2010 ( f.8,9) încheiat între reclamantă în calitate de operator și pârâta, în calitate utilizator, având ca obiect prestarea serviciilor publice de salubritate constând în precolectarea, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor pentru pârâtă, astfel cum reiese din art. 1 din contrat.

Potrivit Cap. VII din contract, contractul a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani.

Conform art. 12 din contract utilizatorul avea obligația a achita contravaloarea facturilor în termen de 15 de zile de la data primirii facturii, data emiterii fiind cea scrisă pe factură, termenul de scadență privind plata facturii luându-se în calcul începând cu data primirii facturii, contravaloarea prestației trebuind a fi achitată la scadență.

Potrivit art. 13 alin. 1 pct. 13.1 din contractul nr. 749/13.12.2010 neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței ei atrage penalități de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, penalitățile datorându-se începând cu prima zi după scadență și sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca acestea să depășească cuantumul debitelor.

Pentru perioada februarie 2011- aprilie 2011 reiese că reclamanta a prestat pârâtei serviciul de colectare, transport si depozitare a deșeurilor, facturile emise de reclamanta, fiind înscrisuri sub semnătura privata întocmite de un profesionist potrivit art.277 NCPC, iar contractul încheiat reprezentând legea părților, conform art.969 Cod civil-în vigoare la data încheierii contractului.

Pârâta nu a contestat existența și întinderea datoriei sale, după cum nu a probat eventuala plată a sumelor restante invocate de reclamantă, prin producerea chitanțelor liberatorii corespunzătoare, și nici nu a opus reclamantului vreo excepție de executare a contractului sau de plată a serviciilor.

În baza contractului reclamanta a emis facturile depuse la dosarul cauzei(f.12-14), neachitate integral.

Având în vedere existenta contractului coroborată cu facturile emise potrivit art. 277 alin.2 NCPC, instanța reține că reclamanta a făcut dovada serviciului prestat paratei. S-au avut în vedere implicit clauzele contractuale cuprinse în art. 15 si împrejurarea că pârâta, în calitate de utilizator nu a contestat facturile emise și comunicare în termenul de 10 zile stipulat, părțile convenind faptul ca necontestarea facturii în termenul convenit dă dreptul operatorului să considere factura ca fiind acceptată.

În stabilirea normelor de drept material substanțial aplicabile spetei, instanța, raportându-se la momentul încheierii contractului, în vedere regula tempus regit actum, apreciază ca sunt întrunite dispozițiile art. 969 Cod civil, cum s-a și reținut anterior.

Se retine faptul ca pârâta nu și-a executat obligația asumata la art. 5.1. si art. 12 din contract, respectiv sa achite în termenele stabilite contravaloarea serviciului de care a beneficiat, respectiv neachitarea facturilor de câtre utilizator in termen de 30 de zile de la data scadentei atrăgând penalități de întârziere conform art. 13 din contract.

Din fișa de calcul depusă de reclamantă ( f 7) și din facturi, reiese că pârâta datorează suma de 170,05 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea serviciului prestat de reclamanta în baza Contractului de prestări servicii publice de salubrizare pentru agenții economici nr. 749/13.12.2010, 2012, respectiv rest din contravaloarea facturii nr._/28.02.2011 de 23,35 lei și contravaloarea totală a facturilor nr._/31.03.2011 și nr._/29.04.2011, precum și suma de 191,41 lei ce reprezintă penalități de întârziere aferente debitului pe aceeași perioadă.

Față de cele de mai sus, instanța retine incidența dispozițiilor art. 1025 din C.proc.civ., potrivit cărora: “Prezentul titlu ( procedura cu privire la cererile de valoare redusă) se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 de lei la data sesizării instanței”.

În concluzie, instanța constată că în cauză sunt întrunite toate cele trei condiții de admisibilitate, respectiv: prima condiție privind creanța creditorului, a cărei obligație corelativa trebuie să constea în îndatorirea debitorului de a plăti o suma de bani; a doua condiție constând în existenta unui înscris prin care se poate face dovada creanței pretinse de către creditor; a treia condiție specială privind caracterul cert, lichid si exigibil al creanței, astfel cum sunt definite în cuprinsul art. 662 NCPC.

În baza art. 1031 NCPC instanța va obliga pârâta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei de timbru achitate de reclamantă în baza OUG nr. 80/2013.

Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, constatând că sunt îndeplinite implicit condițiile speciale de admisibilitate impuse de art. 1.025, art. 1026 alin.1 si 2 NCPC, instanța va admite cererea si va dispune în sensul celor ce urmează:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de valoare redusa formulată de reclamanta . sediul social în Brasov .. 13, CUI RO_, număr de înmatriculare la registrul comerțului J_ îndreptata împotriva pârâtei ., cu sediul în S., .. 6, camera 1, jud. B., CUI RO_, J_ și în consecință:

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 411,46 lei din care 170,05 lei reprezintă contravaloarea serviciului prestat de reclamanta în perioada februarie 2011- aprilie 2011, în baza Contractului de prestări servicii publice de salubrizare pentru agenții economici nr. 749/13.12.2010 reprezentând rest din contravaloarea facturii nr._/28.02.2011 și contravaloarea totală a facturilor nr. nr._/31.03.2011 și nr._/29.04.2011, iar suma de 191,41 lei reprezintă penalități de întârziere aferente debitului pe aceeași perioadă.

In temeiul art.1.031 NCPC și a solicitărilor reclamantei exprimate la pct. 3.4.1 din formularul de cerere, obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu cheltuieli de judecata reprezentând taxa judiciară de timbru.

Executorie .

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 25.04.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

I. V. S. C.

Red . I.V.25.04.2014, ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5208/2014. Judecătoria BRAŞOV