Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3927/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3927/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 2656/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3927
Ședința Camerei de consiliu din: 31.03.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. G. - judecător
GREFIER: L. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect “cerere de valoare redusă“ formulată de creditoarea . GROUP SA, prin reprez. legal în contradictoriu cu debitorul G. R..
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Față de dispozițiile art. 94 pct.1 lit. j Cod procedură civilă, art. 1025 Cod procedură civilă, instanța arată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cerere.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că nu s-a solicitat dezbatere orală, instanța în baza art. 255 c.p.civ. încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, față de dispozițiile art. 394 C.p.c., instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamanta . Group SA a chemat in judecata pe pârâtul G. R., solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de 523 lei reprezentând onorariu avocat plătit in dosar_/197/2012 .
Reclamanta a formulat această solicitare pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă ( art. 1025 și următoarele, cod procedură civilă), formularul adecvat fiind completat și transmis pârâtului, care însă nu a remis instanței formularul de răspuns.
In motivarea cererii sale, reclamanta a arătat ca intre aceasta si parat s-a soluționat dosarul nr._/197/2012, cauza in care paratul a fost obligat sa onoreze pretențiile reclamantei, pierzând astfel procesul. In consecința, in temeiul art. 451 NCPC si următoarele, paratul datorează reclamantei cheltuielile de judecata efectuate de aceasta cu procesul, printre care si onorariul avocatului care a reprezentat reclamanta in proces.
În probațiune au fost administrate înscrisuri, respectiv copii ale sentinței civile nr. 4942/2013 pronunțata de Judecătoria B., si ale unei recipise bancare.
Pârâtul, legal citat, nu a transmis formularul de răspuns, nu a contestat existența raportului juridic descris de reclamantă și nu a opus reclamantei vreo excepție de plată a pretențiilor.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Conform sentinței civile nr. 4942/2013 pronunțata de Judecătoria B. paratul G. R. a fost obligat sa achite reclamantei o suma de bani cu titlul de pretenții civile si cheltuieli de judecata reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar.
In sentința civila nu se amintește de onorariul de avocat, de unde putem deduce ca acesta nu a fost solicitat.
Pornind de la aceasta premisa, instanța confirma faptul ca potrivit dispozițiilor art. 453 NCPC partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea parții care a câștigat, sa ii plătească acesteia cheltuieli de judecata.
Cheltuielile de judecata pot cuprinde taxele judiciare de timbru, onorariile avocaților, experților si specialiștilor numiți in condițiile art. 330 NCPC, sumele cuvenite martorilor, cheltuieli de cazare, transport, precum si alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului ( art. 451 NCPC) .
Insa chiar daca noțiunea de cheltuieli de judecata însumează mai multe categorii de cheltuieli, actul formulării acestei pretenții in fata instanței are natura unui act juridic unitar, dobândind astfel toate caracterele juridice ale unei astfel de manifestări de voința. Unul dintre aceste caractere este cel care privește irevocabilitatea acestei manifestări de voința, potrivit căruia emitentul actului nu mai poate reveni asupra acestuia modificându-l ulterior emiterii lui.
Or, reclamanta si-a manifestat in cursul procesului amintit voința in legătura cu cheltuielile de judecata, solicitând obligarea paratului la plata acestora. Componenta si cuantumul acestor cheltuieli sunt elemente care justifica pretenția reclamantei pe acest aspect si care au făcut obiectul manifestării de voința din partea reclamantei in cursul procesului. Ca atare reclamanta nu mai poate modifica ulterior aceasta pretenție, nici sub aspectul cuantumului nici sub aspectul componentei sale, întrucât ar contraveni principiului irevocabilității actului juridic, amintit anterior.
In plus in cauza_/197/2012 pretenția legata de cheltuielile de judecata a fost analizata de instanța, astfel cum a fost formulata de reclamanta, si soluționata, intrând sub autoritatea lucrului judecat, astfel ca aceasta pretenție nu mai poate fi pusa in discuție in cadrul unui alt proces, fiind împiedicata de art. 431 NCPC.
Pentru aceste motive cererea reclamantei urmează a fi respinsa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de . Group SA cu sediul ales la SCA C. & Asociatii din Bucuresti, ., . Mezanin, în contradictoriu cu G. R. cu domiciliul in B., ., .. C, ..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 31.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. G. L. S.
Red. 31.03.14
Th.red. 31.03.14
| ← Cerere în anulare. OUG 119/2007. Sentința nr. 9697/2014.... | Cerere în anulare. OUG 119/2007. Sentința nr. 441/2014.... → |
|---|








