Cerere în anulare. OUG 119/2007. Sentința nr. 9697/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9697/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 21-08-2014 în dosarul nr. 9052/197/2014
RO M A N I A
JUDECATORIA BRASOV
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9697
Ședința publică din 21.08.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. - judecător
JUDECĂTOR: C. N.
GREFIER: A. L. C.
Dezbaterile și susținerile pe fond au avut loc în ședința publica din data de 14.08.2014 care face integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 21.08.2014 respectiv pentru data de azi.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra prezentei cauze, constata următoarele:
P. acțiunea in anulare formulata la data de 31-03-2014 si înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ creditorul S.C. S. RO S.R.L. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța – in contradictoriu cu debitorul S.C. P. S.A. - să anuleze sentința civila nr. 2479/03-03-2014 a Judecătoriei B. pe calea ordonanței de plată.
In motivarea cererii se arata ca in fapt, sentința civila mai sus arata este lovită de nulitate in condițiile in care cererea a fost respinsă deși erau datorate penalități de întârziere asumate de către pârâtă.
In drept se invoca disp. art.1023 N c pr cv .
Creditoarea nu a depus la dosar întâmpinare .
In vederea soluționării acțiunii in anulare a fost atașat dosarul nr._/197/2013 al Judecătoriei B. in care a fost pronunța hotărârea a cărei desființare se solicită în prezenta cauză.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
P. sentința civilă nr. 2479/03-03-2014 a Judecătoriei B. pronunțată pe calea ordonanței de plată instanța a respins pretențiile creditoarei de obligare a debitoarei la plata penalităților de întârziere aferente debitului principal ce au fost achitate de debitor pe parcursul procesului.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele:
„Între părți s-au desfășurat raporturi civile, în baza cărora debitorul a primit mărfuri de la creditor. Acesta din urmă a emis factura nr. RO 11/10.04.2013 (fila 11). Instanța reține că factura nu a fost achitată, deși creditorul și-a executat obligațiile decurgând din contract față de debitor.
Referitor la plata penalităților, instanța constată că între părți nu a fost încheiat un contract prin care să fie reglementate raporturile dintre părți sub toate aspectele.
Instanța califică mențiunile din facturi cu privire la penalități drept o clauză penală. Instanța consideră că o clauză penală trebuie stabilită convențional, fiind obligatoriu acordul expres al debitorului. Simpla specificare pe factură a cuantumului penalităților în caz de întârziere nu poate conduce la concluzia că debitorul a acceptat această prevedere contractuală.
Facturile reprezintă contracte în formă simplificată, în măsura în care acestea au fost acceptate la plată de către debitor. Acceptarea la plată nu poate proba decât ceea ce în mod standardizat și general cuprinde o factură, respectiv marfa și prețul. De plano, nu poate fi exclusă și posibilitatea existenței altor clauze, însă pentru validitatea acestora trebuie să se probeze acordul de voință neîndoielnic al debitorului sau al unui reprezentant legal sau convențional al acestuia. În speță, acceptarea facturilor nu are altă semnificație decât confirmarea primirii produselor în cantitatea și calitatea descrisă în factură, fără a putea fi extinsă la penalități.
Instanța are în vedere că jurisprudența instanței supreme este constantă în materie în sensul respingerii cererilor de acordare a penalităților stipulate doar în facturile fiscale emise în desfășurarea unor raporturi comerciale. Astfel, prin Deciziile nr. 774 din 2003, nr. 3079 din 2003 și nr. 778/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că ”simpla mențiune de pe factură cu privire la plata penalităților nu poate fi asimilată unei clauze penale din perspectiva principiului forței obligatorii a contractului consacrat de art. 969 C. civ., întrucât este un act unilateral de voință al reclamantei, neasumat de către pârâtă. Acceptarea la plată a acestor facturi nu echivalează cu acordul celeilalte părți cu privire la pretinsele penalități de întârziere “.
În cazul în care raportul civil se desfășoară nu în baza unui contract încheiat sub forma înscrisului unic, ci în baza unor facturi fiscale, Înalta Curte consideră că nu există un acord expres al părților cu privirea la convenția reprezentată de clauza penală. Factura fiscală, fiind un contract în formă simplificată, cuprinde acordul părților doar cu privire la obiectul contractului, astfel încât vizează doar prețul și lucrul vândut. Astfel, contractul în formă simplificată este incompatibil cu alte convenții accesorii, în absența unui acord expres al părților. Contractul în formă simplificată și clauza penală pot coexista numai când au suport material diferit sau când se dovedește acordul expres al debitorului cu privire la aceasta din urmă.
În consecință, instanța va respinge cererea creditorului de obligare a debitorului la plata penalităților ca neîntemeiată.”
Față de apărările creditoarei instanța reține că între părțile în litigiu nu s-au încheiat raporturi contractuale sub forma înscrisului unic, în care să se prevadă clauza penală privind sancționarea părții în culpă pentru neexecutarea obligațiilor contractuale. Mențiunea înscrisă pe factură de reclamanta creditoare, în sensul că pentru întârziere la plata se aplică penalități în valoare de 2% pe zi de întârziere, nu atrage răspunderea debitoarei, întrucât nu constituie o clauză penală, neexistând acordul părților exprimat de persoane îndreptățite, în condițiile legii, să angajeze părțile contractante. Ca mijloc de probă, factura acceptată face numai dovada existenței actului juridic și executării operațiunii care constituie obiectul său, astfel încât, instanța apreciază că este greșit a se da facturii înțelesul și rolul actului juridic însuși.
Mai mult, în cauză creditoarea a depus la dosar o factură fiscală din data de 10-04-2013 –f 11 ce are tăiate mențiunile privind asumarea unor obligații de plată a penalităților de întârziere și astfel nu se poate reține că acestea au fost asumate de către debitoare .
Pentru toate motivele expuse, instanța retine ca sentința a cărei anulare se solicită îmbracă forma unei hotărâri judecătorești legale si temeinice, pronunțată cu respectarea disp. art. 1013 NPC și în consecință instanța urmează a respinge ca neîntemeiată cererea in anulare promovata de creditoare.
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea în anulare formulată de creditorul S.C. S. RO S.R.L., cu sediul ales în București, .-15, ., ., sector 1, Cod fiscal RO_, fiind înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. J_, în contradictoriu cu debitorul S.C. P. S.A., cu sediul în B., .. 5, jud. Brasov, CUI_, înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. J_ .
Menține dispozițiile sentinței civile nr. 2479/03-03-2014 pronunțată de Judecătoria B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21-08-2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. M. C. N.
GREFIER
A. L. C.
Red. C.M. / 09.10.2014/4 ex.
Dact. A.C./ 09.10.2014
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3927/2014. Judecătoria... → |
|---|
