Cerere în anulare. OUG 119/2007. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 11/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 19853/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 11.118

Ședința publică din data de 10.10.2014

PREȘEDINTE – I. V.- judecător

GREFIER – S. C.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 09.10.2014 când părțile au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentința, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 10.10.2014 .

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECĂTORIA

P. cererea în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.07.2014, sub nr._, debitoarea . solicitat, în contradictoriu cu creditoarea . ordonanței de plată cuprinse în sentința civilă nr. 6586/23.05.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată în esență că prin întâmpinarea formulată în cauza în care a fost pronunțată ordonanța de plată debitoarea a arătat că este necesară administrarea probei cu expertiza contabilă, având în vedere că a contestat atât cuantumul debitului principal, diminuat prin plățile succesive, cât și pe cel al penalităților. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra necesității efectuării expertizei .

S-a mai arătat că, ulterior introducerii cererii privind ordonanța de plată, debitoarea a continuat să facă plăți ,astfel că la data emiterii ordonanței debitul principal era de 2099,39 lei iar la data de 09.07.2014 debitul a fost achitat în totalitate.

În drept au fost invocate disp. art. 1023 NCPC.

Cererea a fost timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 200 lei.

Creditoarea a formulat întâmpinare (f.24,25) prin care a solicitat respingerea cererii în anulare arătând în esență că debitoarea, deși ulterior pronunțării ordonanței de plată a achitat debitul principal, nu a achitat până în prezent penalitățile la care a fost obligată prin ordonanța de plată .

În probațiune creditoarea a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

A fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei B. în care a fost pronunțată hotărârea a cărei nulitate se invocă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

P. sentința civilă nr. 6586/23.05.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ s-a ordonat debitoarei . ca în termen de 15 zile de la comunicare să achite creditoarei . de 4.879,39 lei reprezentând contravaloarea produselor farmaceutice livrate în perioada 14.02._13, penalități de întârziere de 4.914,99 lei calculate pentru perioada 12.10.2013 – 11.03.2014, precum și penalități de 1 % pe zi de întârziere calculate la debitul principal neachitat de la data de 12.03.2014 și până la data plății efective, precum si cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că partea creditoare deține o creanță certă deoarece părțile au semnat la data de 03.11.2010 contractul de vânzare-cumpărare nr. 6750 (f.7-10). În temeiul acestui contract au fost emise de către creditoare, în perioada 14.02._13, facturi fiscale (f. 14-33), însușite la plată de un reprezentant al debitoarei, lichidă în sensul dispozițiilor art. 662 alin. 3 C.pr.civ, întrucât obiectul său este determinat, pentru facturile emise în perioada 14.02._13 rămânând de plată suma de 4.879,39 lei și exigibilă, deoarece s-a depășit termenul scadenței prevăzut în fiecare factură..

Contrar celor susținute în cuprinsul cererii în anulare, instanța de față constată că prima instanță a analizat apărările debitoarei, reținând că aceasta, deși a precizat că a mai făcut plăți, nu au fost depuse dovezi în acest sens.

În privința penalităților în sumă de 4.914,99 lei calculate pentru perioada 12.10.2013 – 11.03.2014 (tabel f.13), precum și a penalităților de întârziere calculate la debitul principal neachitat de la data de 12.03.2014 și până la data plății efective, prima instanță a reținut că la art. 7.4 din contractul nr. 6750/03.11.2010, părțile au stabilit penalități de întârziere de 0,5% și 1 %.

D. fiind caracterul cert, lichid și exigibil al crenței, dar și față de modul de calcul al penalităților depus la dosarul cauzei, efectuat cu ajutorul unui program informatic conform prevederilor contractuale, instanța de față reține că, așa cum a apreciat și prima instanță, nu era necesară efectuarea expertizei contabile.

Pentru considerentele expuse instanța reține că cererea în anulare este neîntemeiată și urmează ca în temeiul disp. art. 1023 NCPC să o respingă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea în anulare formulată de debitoarea ., cu sediul în com. Câmpuri, ., CUI RO_, numărul de înregistrare în Registrul Comerțului J_ în contradictoriu cu creditoarea S.C. F. S.A. cu sediul în B., ., jud. B., având C. RO_, numărul de înregistrare în Registrul Comerțului J08/132/11.03.1991 și contul bancar RO50BRDE080SV_, deschis la BRD B., împotriva sentinței civile nr.6589/23.05.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.10.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

I. V. C. G. S. C..

Red. dact. I.V., ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere în anulare. OUG 119/2007. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria BRAŞOV