Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2075/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2075/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 33641/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2075
Ședința publică din: 24.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. - judecător
GREFIER: D. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 17.02.2014 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 24.02.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, în data de 18.12.2013, creditoarea S.C. V. ROMÂNIA S.A., a solicitat instanței emiterea unei ordonanțe de plată privind creanța pe care o are asupra debitoarei R. A. și anume suma de 3763,90 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, penalități de întârziere în procent de 0,5% pe zi de la data de 06.04.2013 și până la data plății integrale a debitului, suma de 1167,96 lei, reprezentând daune convenționale datorate pentru nerespectarea duratei inițiale minime a contractului și plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, calculate de la scadență și până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat, în esență, că între părți s-au derulat relații profesionale în baza cărora s-a încheiat contractul nr. din data de 14.07.2010, prin care creditoarea și-a asumat punerea la dispoziție pentru utilizarea serviciilor de telefonie mobilă. Creditoarea a mai arătat că debitoarea și-a asumat angajament de plată la data scadențelor facturilor emise, adică ziua a 14-a de la împlinirea perioadei lunare de facturare, care se calculează de la data perfectării contractului, însă nu s-a conformat, neachitând suma de 3763,90 lei, motiv pentru care, în baza art. 6 din contract a perceput penalități în procent de 0,5% pe zi de întârziere la plată. De asemenea, creditoarea a arătat că în baza art. 10 din contract, în cazul în care contractul încetează din orice motiv, clientul trebuie să plătească serviciile furnizate și tarifele datorate înainte de încetarea contractului și, în plus, potrivit art. 6, creditoarea are dreptul la daune compensatorii, aplicându-se pentru obținerea dobânzii penalizatoare art. 1489 C.civ.
Creditoarea a mai arătat că a somat pe debitoare să achite datoria, însă aceasta nu a înțeles să își execute obligațiile, precum și că creanța pretinsă este certă, lichidă și exigibilă.
În drept, au fost invocate disp. art. 453, 1013 și urm. din C.proc.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei, conforma art. 6 alin. (2) din OUG nr. 80/2013.
În ceea ce privește pe debitoare, aceasta a formulat la data de 15.01.2014 întâmpinare, prin Serviciul Registratură, prin care a arătat că are de achitat suma conform facturilor din cauză că nu a fost încunoștiințată cu privire la modul de funcționare al telefoanelor achiziționate de la creditoare în privința modului de taxare și de închidere a serviciului de Internet. De asemenea, debitoarea a arătat că s-a oferit să achite în rate debitul, întrucât nu are loc de muncă, fiind șomeră.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat la solicitarea ambelor părți proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanțe reține următoarea situație de fapt:
În baza contractului pentru serviciile V. încheiat de părți la data de 14.07.2010 creditoarea a prestat debitoarei servicii de telefonie mobilă pentru care s-au întocmit mai multe facturi fiscale - pentru perioadele decembrie 2012 – martie 2013 - în sumă totală de 3763,9 lei, neachitate de către debitoare.
În condițiile în care ne aflăm pe tărâmul răspunderii contractuale, reclamantului creditor îi revine sarcina de a face dovada raportului juridic obligațional, iar pârâtul debitor trebuie să facă dovada îndeplinirii obligațiilor ce-i revin sau a existenței unor cauze exoneratoare de răspundere. Debitoarea nu a făcut dovada achitării debitului, nici chiar în parte, din chitanțele depuse de aceasta la dosarul cauzei nerezultând faptul că s-au achitat sume de bani pentru facturile ce stau la baza pretențiilor din prezenta cauză.
Creditoarea a făcut dovada raportului juridic obligațional, depunând la dosarul cauzei contractul încheiat cu debitoarea, precum și facturile emise pe numele acesteia.
Potrivit art. 1013 alin. (1) din C.proc.civ. prevederile prezentului titlu (care reglementează procedura ordonanței de plată) se aplica creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
În baza celor de mai sus, instanța constată justificate pretențiile creditoarei cu privire la debitul principal, pretenții bazate pe existența unui debit ce întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1013 alin. (1) Cod procedură civilă, fiind certe (și recunoscute de debitoare prin întâmpinare, nefiind invocată o excepție de neexecutare obligațiilor contractuale), lichide și exigibile, sens în care, va admite cererea formulată de către creditoare cu privire la debitul principal și penalități.
Pentru aceste motive instanța va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 3763,9 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, fixând un termen de 30 de zile, potrivit disp. art. 1021 alin. (3) din C.proc.civ.
În ceea ce privește penalitățile solicitate în temeiul contractului, instanța reține că părțile au inserat în cuprinsul contractului, la articolul 6, o clauză penală, stipulând că pentru sumele neplătite la termen, clientul va plăti penalități de 0,5% pe zi de întârziere, cu titlu de daune moratorii până la plata întregii sume, cu mențiunea expresă că penalitățile pot depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate. Reclamanta a solicitat penalități convenționale aferente prețului de 3763,9 lei pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei facturi și până la data îndeplinirii obligației de plată or, se observă că doar până la data de 18.12.2013, data introducerii cererii, acestea ar reprezenta de peste 2 ori debitul asupra căruia s-au calculat.
Instanța este îndreptățită să aprecieze, chiar și din oficiu, asupra caracterului abuziv al unei clauze contractuale care este supusă atenției sale, Curtea de Justiție a Uniunii Europene statuând în acest sens prin hotărârea pronunțată în cauza Oceano Grupo v. Murciano Quinero, C- 240/98.
Mențiunea din art. 6 din contract referitoare la cuantumul penalităților de întârziere îmbracă forma unei clauze abuzive, prohibite de Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii, în ceea ce privește posibilitatea ca acestea să depășească suma asupra căreia sunt calculate.
Debitoarea R. A., persoană fizică, se încadrează în definiția dată consumatorului de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, iar reclamanta, ca persoană juridică autorizată, acționând în cadrul activității sale profesionale, are calitatea de comerciant, conform art. 2 alin. (2) in lege.
Potrivit disp. art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părțile, prin clauză care nu e negociată direct, înțelegându-se situația în care aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile geneale de vâzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Totodată, lit. i) din anexa la Legea nr. 193/2000, enumeră, printre clauzele abuzive, clauza contractuală prin care se stabilește în sarcina consumatorului plata unor sume disproporțional de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.
Evident că stabilirea în sarcina beneficiarului a obligației de a achita penalități de întârziere într-un cuantum peste limita debitului principal nu reprezeintă o clauză efectiv negociată de părți, contractul semnat de debit fiind unul de adeziune, și că aceasta constituie o sancțiune civilă disproporționat de mare față de prejudiciul cauzat creditoarei, fiind de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, cu atât mai mult cu cât și așa, nivelul penalităților este ridicat (0,5%/zi, ceea ce înseamnă 182,5% pe an), iar în sarcina creditoarei nu au fost prevăzute penalități pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate.
Instanța constată că art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 (abrogată prin Legea nr. 246/2009, dar în vigoare la momentul încheierii contractului) prevedea că părțile dintr-un contract comercial pot deroga prin contract de la regula că totalul penalităților pentru întîrziere în decontare nu poate depăși cuantumul sumei aspra căreia sunt calculate. O asemenea clauză derogatorie apare înscrisă în contractul încheiat, însă, în cazul concret, instanța reține că aceasta este abuzivă, având în vedere calitatea părților, poziția lor la încheierea contractului și consecințele asupra debitorului.
Având în vedere pe de o parte cele mai sus expuse, iar, pe de altă parte faptul că debitorul nu a achitat la timp contravaloarea facturilor de telefonie mobilă emise în temeiul contractului încheiat între părți, iar, potrivit art. 43 din Codul comercial, este de drept în întârziere, instanța consideră că acesta datorează creditoarei doar dobânda legală penalizatoare, conform cu OG nr. 13/2011, ce se va calcula de la data scadenței fiecărei facturi (o lună de la data emiterii lor) și data plății integrale a debitului.
În ceea ce privește cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata sumei de 1167,96 lei cu titlu de daună convențională pentru nerespectarea duratei inițiale minime a contractului, aceasta a invocat dispozițiile art. 10 din contractul încheiat între părți.
Analizând cuprinsul art. 10.1 din contract, instanța constată că părțile au stabilit de comun acord că „ în cazul în care contractul încetează din orice motiv, clientul trebuie să plătească serviciile furnizate și tarifele datorate înainte de încetarea contractului”.
Analizând clauza mai sus menționată instanța constată că nu se poate admite o astfel de cerere. În primul rand, creanța nu este certă, nerezultând din niciun înscris modul de calcul al acesteia și justificarea sa. În plus, instanța constată și că această clauză este abuzivă față de modul în care a fost formulată, consumatorul, astfel cum a fost definit mai sus, fiind supus unei situații inechitabile din postura sa inferioritate față de creditoare, fiind obligată să achite această taxă pentru orice motiv ar rezulta rezilierea contractului, referindu-se la durata inițială a contractului. Creditoarea nici nu a făcut dovada rezilierii contractului în faza sa inițială și motivul acesteia.
În ceea ce privește solicitarea debitoarei de a i se eșalona plata sumelor, instanța reține faptul că potrivit disp. art. 1021 alin. (4) C.proc.civ., în cazul procedutrii speciale a ordonanței de plată, doar în cazul creanțelor reprezentând obligații de plată a cotelor din cheltuielile comune față de asociațiile de proprietari, precum și a cheltuielilor de întreținere ce revin persoanelor fizice corespunzătoare suprafețelor locative pe care le folosesc ca locuințe se poate acorda o eșalonare a plăților. per a contrario, instanța constată că în alte cazuri, deși debitor este tot o persoană fizică, nu se poate acorda un astfel de termen, cererea debitoarei fiind inadmisibilă. Pe de altă parte, debitoarea nu a făcut dovada existenței unei tranzacții cu creditoarea în sensul eșalonării debitului restant.
În baza art.453 Cod procedură civilă instanța, reținând culpa procesuală a debitoarei, o va obliga pe aceasta și la plata cheltuielilor de judecată suportate de către creditoare în prezenta cauză, constând în 200 lei taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ORDONĂ:
Admite în parte cererea formulată de creditoarea V. ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle, nr. 15, sect. 1 și sediul procesual ales la av. F. Ovanesian, în C., .-84 în contradictoriu cu debitoarea R. A., cu domiciliul în mun. B., ., jud. B. și în consecință:
Ordonă debitoarei ca în termen de 30 zile de la comunicare să plătească creditoarei suma de 3763,90 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate și dobânda legală aferentă acestei sume de la data scadenței facturilor și până la data plății integrale a debitului.
Respinge restul pretențiilor formulate în cauză de către creditoare ca neîntemeiate.
Respinge cererea de eșalonare a plății debitului formulată de către debitoare ca inadmisibilă.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula cerere în anulare pentru ambele părți în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
A. MAGDAȘDANIELA B.
Red. /Dact. judecător A.M.
27.03.2014 – 4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6361/2014. Judecătoria... | Somaţie de plată. Sentința nr. 490/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
|---|
