Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 03/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 27137/197/2014

ROMÂNIA

JUDECATORIA BRASOV.

Dosar _

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința Camerei de consiliu din 03.12.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:M. M.

GREFIER: B. N. E.

Pe rol se afla soluționarea cauzei civile având ca obiect ”cerere de valoare redusă” formulată de reclamantul,, S.C. S. S. SRL –societate în insolvență, prin reprezentant legal, cu sediul in Brasov, .. 17, județul Brasov în contradictoriu cu pârâtul, . cu sediul în Brasov, . ,nr. 21, ., ..

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu se constata lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, in conditiile art. 1029 din C.proc.civ.

S-a expus referatul cauzei, după care:

In baza art. 131 alin. 1 raportat la art. 1027 si art. 107 din C.proc.civ., instanta constata ca este competenta general, material si teritorial in solutionarea prezentei cauze deduse judecatii.

Având în vedere ca nu sunt cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța, în baza art. 255-258 din C.proc.civ., încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisuri, apreciind ca este pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată si o retine spre solutionare.

JUDECATORIA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata:

P. cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.09.2014 sub nr._, reclamantul, S.C. S. S. SRL –societate în insolvență, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâtul, . Brasov, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.128,40 lei reprezentând debit principal, la care se adauga dobanda contractuală de 0,15% de la data de 27.11.2013,fără cheltuieli de judecată.

Reclamantul a formulat această solicitare pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă (art. 1025 și următoarele din C.proc.civ.), formularul adecvat fiind completat și transmis pârâtului, care însă nu a remis instanței formularul de răspuns.

In motivarea cererii sale, reclamantul a arătat ca aceasta a prestat pârâtului servicii de monitorizare, interventie rapidă și patrulare la obiectivul situat în loc.Stupini, . iar pârâta si-a asumat obligatia de a achita contravaloarea tarifelor aferente serviciilor prestate.

În probațiune au fost depuse înscrisuri.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1025-1032 din C.proc.civ.

Cererea nu a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 50 de lei, reclamanta fiind în insolvență.

Conform art. 1029 alin 3 din C.proc.civ., după primirea formularului de cerere completat corect, instanța a trimis pârâtului formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă.

Pârâtul nu a depus și nici nu a trimis formularul de răspuns completat corespunzător, sau copii de pe înscrisurile de care înțeleg să se folosească și nici nu au răspuns prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), așa cum prevăd dispozițiile art.1029 alin 4 din c.proc.civ.

Instanța, în baza art. 260 din C.proc.civ., a administrat proba cu inscrisuri.

Cu privire la fondul cauzei, instanța reține următoarea situatie de fapt:

Intre partile litigante s-au derulat raporturi contractuale, potrivit carora reclamantul a prestat pârâtului servicii de monitorizare, interventie rapidă și patrulare la obiectivul situat în loc.Stupini, . iar pârâta si-a asumat obligatia de a achita contravaloarea tarifelor aferente serviciilor prestate.

Astfel, instanta apreciaza ca in cauza intre parti s-au nascut raporturi juridice specifice contractului de prestari servicii, in modalitatea prevazuta de art. 1270 C.civ.

Paratul nu a contestat existența și întinderea datoriei sale, după cum nu a probat eventuala plată a sumelor restante invocate de reclamant, prin producerea chitanțelor liberatorii corespunzătoare. Deopotriva, nu a opus reclamantului vreo excepție de executare a contractului sau de plată a serviciilor.

Instanța constată că pretențiile deduse judecății sunt întemeiate.

In drept, instanta retine ca dispozitiile art. 1025 din C.proc.civ. prevad urmatoarele: “Prezentul titlu se aplica atunci cand valoarea cererii, fara a se lua in considerare dobanzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depaseste suma de 10.000 de lei la data sesizarii instantei”.

Din continutul acestei reglementari, rezulta ca prima conditie priveste creanta creditorului, a carui obligatie corelativa trebuie sa constea in indatorirea debitorului de a plati o suma de bani.

A doua conditie de admisibilitate a cererii de declansare a procedurii consta in existenta unui inscris prin care se poate face dovada creantei pretinse de catre creditor.

A treia conditie speciala de admisibilitate priveste caracterul lichid si exigibil al creanței.

In acest sens, art. 662 C. proc. civ., defineste creanta certa ca fiind aceea a carei existenta neindoielnica rezulta din insusi titlul executoriu. Creanta este lichida atunci cand obiectul ei este determinat.

De asemenea, instanta mai retine ca art. 1270 NCC prevede: “contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante”. F. de imprejurarea ca, in materia obligatiilor de rezultat-cum este și cazul obligatiei de a plati o sumă de bani-sarcina probei se imparte intre creditor si debitor (astfel incat primul probeaza existenta obligatiei, debitoarei incumbandu-i sarcina dovedirii indeplinirii acestuia-iar debitorul nu a facut nicio proba in acest sens, astfel cum prevede art. 249 din C. proc. civ.), instanta retine ca aceasta, desi a beneficiat de serviciul in litigiu, nu a achitat la scadenta contravaloarea integrala a facturilor fiscale emise de creditoare, incalcand astfel obligatia contractuala, respectiv dispozitiile art. 1270 NCC.

F. de considerentele mai sus expuse, instanța apreciaza ca, in speta, creditorul a facut dovada existentei unei creante certe, lichide si exigibile pe care o are impotriva debitorului, fiind indeplinite conditiile de admisibilitate a cererii prin care s-a declansat procedura cu privire la cererile de valoare redusa.

Asadar, creditorul prin actele depuse la dosarul cauzeia dovedit ca este titularul unei creante a carei obligatie corelativa consta in indatorirea debitorului de a plati o suma de bani, creanta fiind certa (existenta ei rezultand din chiar inscrisul constatator al creanței), lichida (cuantumul ei fiind determinat prin inscrisul ce o constata) si exigibila (fata de imprejurarea ca termenul prevazut in favoarea debitorului s-a implinit), cererea de chemare in judecata fiind exercitata in termenul de prescriptie de 3 ani.

Instanța a acordat valoare probatorie înscrisurilor produse de reclamant, în susținerea pretențiilor sale, atât conventiile semnate de parti cât și facturile fiscale subsecvente având natura juridică a unor înscrisuri sub semnătură privată, apte a face dovada pretențiilor bănești deduse prezentei judecăți.

Pârâtul nu a tăgăduit existența raportului juridic obligațional stabilit între părți, necontestând conținutul actului juridic constatator al acordului de voință al părților.

În ceea ce privește capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratului la plata dobanzii legale, instanța reține urmatoarele: in lumina principiului reparației integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptățită să pretindă atât repararea prejudiciului efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat (lucrum cessans). Reclamantul este îndreptățit să obțină dobanzii legale, datorită neonorării la scadență, potrivit termenelor convenite de părți, a obligației de plată a serviciilor prestate de creditor.

In acest sens, instanta are in vedere dispozitiile art. 1516 din C.civ. (“creditorul are dreptul la indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiei”), art. 1530 C.civ. (“creditorul are dreptul al daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat si care este consecinta directa si necesara a neexecutarii fara justificare sau, dupa caz, culpabile a obligatiei”) si art. 1353 C.civ. („in cazul in care o suma de bani nu este platita la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadenta pana in momentul platii, in cuantumul convenit de parti sau, in lipsa, in cel prevazut de lege”), motiv pentru care il va obliga pe parat la plata dobanzii legale aferente debitului restant, dobanda fiind datorata de la data scadentei, respectiv 27.11.2013, pana la stingerea obligatiei de plata

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantul,, S.C. S. S. SRL –societate în insolvență, prin reprezentant legal, cu sediul in Brasov, .. 17, județul Brasov în contradictoriu cu pârâtul, . cu sediul în Brasov, . ,nr. 21, ., ..

Obligă pe parat să plătească reclamantului urmatoarele sume:1.128,40 lei reprezentând debit principal, la care se adauga dobanda de 0,15 % pe zi întîrziere de la data de 27.11.2013.

Fără cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la instanta a carei hotarare se ataca.

Dată în camera de consiliu.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER

M. M. B. N.-E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria BRAŞOV