Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 4090/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4090/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 3080/197/2014
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3062
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4090
Ședința publică din: 02.04.2014
PREȘEDINTE – A. A.
GREFIER – L. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe creditorul S.C. F. F. S.R.L. în contradictoriu cu debitorul S.C. C. T. S.R.L. având ca obiect „Ordonanță de plată”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.03.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 02.04.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.02.2014, sub nr. de mai sus, creditorul S.C. F. F. S.R.L. a chemat în judecată pe debitorul S.C. C. T. S.R.L. pentru ca instanța să emită o ordonanță de plată împotriva acestuia pentru suma de 5.069,69 lei reprezentând debit restant. De asemenea, a solicitat obligarea debitorului la plata dobânzii legale aferente de la data scadenței și până la data plății efective și a cheltuielilor de judecată.
În fapt, creditorul a arătat, în esență, că între părți s-au desfășurat raporturi civile, în baza cărora debitorul a primit mărfurile de la creditor, iar debitorul nu a mai achitat facturile emise de către creditor. În consecință, creditorul a apreciat că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.013 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii, creditorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În materia timbrajului, cererea a fost timbrată conform dispozițiilor art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței aflate la filele 5-6 din dosar.
B. Apărări
Deși legal citat, debitorul nu a formulat întâmpinare.
C. Probe
La termenul din data de 24.03.2014, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, conform dispozițiilor art. 255-258 din codul de procedură civilă și conform dispozițiilor art. 1.020 din Codul de procedură civilă.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
II. ÎN FAPT
Între părți s-au desfășurat raporturi civile. Creditorul a livrat mărfuri către debitor și a emis facturile de la filele 10-18, pe care debitorul nu le-a plătit decât parțial.
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În ceea ce privește procedura aplicabilă prezentei cereri, instanța reține aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în Monitorul Oficial din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013. Pe cale de consecință, în speță sunt aplicabile prevederile art. 1.013 din Codul de procedură civilă și următoarele.
În ceea ce privește legea aplicabilă fondului litigiului, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 6 din Codul civil coroborate cu dispozițiile art. 102 din legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Codului civil, contractul este supus legii în vigoare la data încheierii sale în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Având în vedere că încheierea contractelor a avut loc după . Codului civil din anul 2009, instanța reține că vor fi aplicabile dispozițiile Codului civil 2009 (Noul Cod Civil).
B. Soluția instanței
În ceea ce privește capătul principal de cerere, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1.013 din Codul de procedură civilă, procedura ordonanței de plată se aplică în ce privește creanțele certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani ce rezultă din contracte civile.
O primă condiție de admisibilitate este aceea potrivit căreia creanța trebuie să constea în plata unei sume de bani, cea de-a doua condiție este dată de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar a treia este reprezentată de existența unui contract civil constatat printr-un înscris însușit de părți.
Cu privire la prima condiție, instanța reține că prin cererea sa, creditorul a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată pentru o sumă de bani ce reprezintă contravaloarea serviciilor prestate. Față de dispozițiile art. 662 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța reține că o creanță este certă dacă existența ei rezultă din însuși titlul executoriu indicat de creditor. Deși legiuitorul utilizează noțiunea de titlu executoriu, trebuie considerat că din punct de vedere practic, sfera izvoarelor creanțelor certe o depășește pe cea a titlurilor executorii. Instanța are în vedere că regula în materia ordonanței de plată este lipsa titlului executoriu. Creditorii formulează asemenea cereri tocmai în scopul obținerii de titluri executorii. În măsura în care creditorii ar dispune ab initio de titluri executorii, atunci aceștia nu ar mai avea interes pentru a promova cereri de emitere a ordonanței de plată. Totodată, procedura specială a ordonanței de plată ar deveni inutilă, întrucât creditorul care are titlu executoriu este îndreptățit să înceapă direct executarea silită asupra bunurilor debitorului. Consecința interpretării extensive a dispozițiilor sus-menționate este respingerea cererilor de emitere a unei ordonanțe de plată ca inadmisibile sau ca lipsite de interes. Având în vedere că aceasta conduce la o restrângere a drepturilor subiective civile ale părților, atunci dispozițiile art. 662 alin. 2 din Codul de procedură civilă trebuie supuse unor interpretări și aplicări stricte. Prin urmare, instanța consideră că dispozițiile menționate (fiind reglementate în Cartea a V-a. Despre executare silită) sunt aplicabile doar în materia executării silite.
Certitudinea creanței vizează caracterul acesteia de a rezulta direct din actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta. Astfel, creanța creditorului este certă, existența ei rezultând din facturile însușite de debitor prin semnare (filele 10-18).
Instanța observă că debitorul nu a depus întâmpinare, deși a fost legal citat. În consecință, instanța acordă valoarea unei recunoașteri a pretențiilor creditorului faptului de a nu depune întâmpinarea în termenul legal, potrivit dispozițiilor art. 1.018 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Creanța creditorului este lichidă în sensul dispozițiilor art. 662 alin. 3 din Codul de procedură civilă, întrucât obiectul său este determinat de facturile fiscale depuse la dosarul cauzei.
În ce privește caracterul exigibil al creanței, instanța reține că în cuprinsul facturilor este menționat un termen de plată de 60 de zile de la data emiterii acestora, iar acestea au fost emise în perioada 14.09._12 (filele 10-18).
De asemenea, și cea de-a treia condiție este îndeplinită în cauză, relațiile dintre părți desfășurându-se în baza unor contracte civile în formă simplificată cu prevederi clare privind obligațiile părților și care au fost însușite de acestea.
Instanța are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1.270 C.civ. contractul are putere de lege între părțile contractante. Potrivit dispozițiilor art. 1.516 din Codul civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației sale.
În considerarea celor expuse mai sus, pretenția creditorului se întemeiază pe o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 1.021 alin. 1 din C. proc. civ., instanța va emite ordonanța de plată pentru suma de 5.069,69 lei, reprezentând debit restant, stabilind totodată și termenul de plată, respectiv 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
În ceea ce privește plata dobânzii legale, solicitată de către creditor, instanța are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1.535 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 1523 alin. 1 lit. d, debitorul este de drept în întârziere când nu a executat obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi.
Din analiza textelor legale rezultă că reclamantul, suferind o neexecutare a obligației din partea debitorului, beneficiază de dreptul la dezdăunări, legiuitorul stabilind o prezumție de culpă în sarcina debitorului, fără a mai fi necesară o punere prealabilă în întârziere. Întrucât debitorul nu și-a executat obligația la scadență, instanța consideră că solicitarea de obligare a acestuia la plata unor dobânzi penalizatoare este întemeiată. În privința cuantumului acestora, instanța reține că părțile nu au convenit prin contract asupra cuantumului penalităților. Prin urmare, debitorul va fi obligat la plata dobânzii legale.
În consecință, instanța va admite cererea, și va obliga pe debitor la plata către creditor a dobânzii legale aferente debitului principal, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la achitarea integrală a debitului.
Referitor la cheltuielile de judecată, în conformitate cu prevederile art. 453 din Codul de procedură civilă, instanța poate obliga la cerere partea care a căzut în pretenții să-i plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care părțile trebuie să le efectueze pentru desfășurarea regulată a procesului civil și sunt compuse în principiu din: taxa de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli privind efectuarea expertizei și onorariul de expert, etc. Cercetând actele depuse la dosarul cauzei, instanța observă înscrisurile ce atestă efectuarea unor cheltuieli de către creditor în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de față, respectiv chitanța de plată a taxei de timbru (filele 5-6 – 200 lei), astfel încât, reținând culpa procesuală a debitorului, va obliga pe acesta să plătească suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către creditor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
ORDONĂ:
Admite cererea formulată de creditorul S.C. F. F. S.R.L., cu sediul ales în B., .. 1, Kronstadt Plaza, ., înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. J_, C. RO_, cont bancar RO31BACX_7000 deschis la Unicredit Ț. Bank - B., în contradictoriu cu debitorul S.C. C. T. S.R.L., cu sediul în B., ., înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. J_, având CUI_.
Ordonă debitorului să plătească, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, către creditor suma de 5.069,69 lei.
Obligă pe debitor la plata către creditor a dobânzii legale aferente debitului principal, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data achitării integrale a debitului.
Obligă pe debitor la plata către creditor a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept la cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. A. M. L.
Red./Dact. A.A.
09.04.2014 –4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2106/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2485/2014. Judecătoria... → |
|---|
