Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 04/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 04/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 30975/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.12.2014

PREȘEDINTE - I. T. D.

GREFIER: D. B.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 24.11.2014, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin.1 C.p.c. a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 04.12.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 04.11.2014, sub nr._ creditoarea S.C. F. T. S.R.L. a formulat cerere privind creanța de plată împotriva debitorului C. F. C. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună emiterea ordonanței de plată pentru suma de 1139,46 lei compusă din: suma de 909,46 lei, reprezentând contravaloare marfă, suma de 30 lei, reprezentând penalități de întârziere și suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. A mai cerut actualizarea sumei cu rata inflației aplicabilă la data plății efective.

În susținerea cererii, creditoarea a arătat că a avut cu debitorul relații comerciale în formă simplificată în baza cărora a livrat marfă pe bază de facturi asumate la plată. A adăugat că debitorul nu și-a îndeplinit obligația de plată. A susținut că are o creanță certă, lichidă și exigibilă și că a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, somând-o în acest sens pe debitor.

Creditoarea a mai învederat că facturile au inserate termenul de scadență și modalitatea de achitare. A menționat că solicită obligarea debitorului și la plata sumei de 30 de lei, reprezentând dobânda legală calculată de la data la care obligația a devenit exigibilă.

În drept au fost invocate prevederile art. 1013 și următoarele din C.proc.civ.

În dovedirea cererii, creditoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Acțiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei conform art. 6 alin. 2 din O.U.G. 80/2013.

Debitorul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula eventuale apărări.

Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri. S-au depus la dosar, în copii, următoarele înscrisuri: somație de plată, confirmare de primire, facturi fiscale.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În fapt, între creditoarea S.C. F. T. S.R.L. și debitorul C. F. C. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ s-au desfășurat relații comerciale, având ca obiect livrarea de produse în urma cărora s-au emis factura fiscală nr._ în cuantum de 931,21 lei și factura fiscală nr._ în cuantum de 63,16 lei.

Instanța reține că partea creditoare susține că din factura fiscală nr._ s-a achitat o parte, rămânând un debit restant de 746,30. Instanța constată că facturile fiscale au fost ștampilate de către ambele părți contractante, iar factura fiscală nr._ a fost semnată de către debitor.

Așadar, instanța reține că în lipsa contractului constatator al relațiilor juridice dintre părți, în sensul de instrumentum, dovada raporturilor juridice dintre părți, se face prin facturile fiscale emise, ce îmbracă forma unui contract în formă simplificată.

În drept, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1270 C.Civ „ contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”, astfel încât prin această dispoziție legală se instituie forța obligatorie a contractului între părțile contractante, conform principiului de drept pacta sunt servanda.

Instanța constată că prezenta cerere este formulată pe calea procedurii speciale a ordonanței de plată și reține că în conformitate cu art. 1013 C.proc.civ. prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide, exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Din ansamblul reglementării procedurii speciale a ordonanței de plată rezultă că această procedură specială este pusă la dispoziția creditorilor care au o creanță certă, lichidă și exigibilă, singurul impediment pentru a trece la executarea silită fiind lipsa titlului executoriu. Scopul procedurii speciale a ordonanței de plată a fost tocmai reglementarea unei proceduri prin care creditorii titulari ai unor asemenea creanțe să obțină un titlu executoriu fără a se analiza fondul raporturilor juridice pe calea procedurii de drept comun.

De asemenea, din analiza textului legal menționat, rezultă stabilirea domeniului de aplicare pentru procedura ordonanței de plată, legiuitorul prevăzând, pe lângă condițiile generale pentru exercitarea oricărei acțiuni în justiție, îndeplinirea cumulativă a unor cerințe speciale. În primul rând, creditorul trebuie să dețină o creanță a cărei obligație corelativă să constea în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani. Totodată, creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, să derive dintr-un contract civil, iar dovada acesteia se face, în principiu, numai cu înscrisuri care să ateste drepturi și obligații privind executarea anumitor prestații.

Cu privire la prima condiție, instanța reține că se solicită de către creditoare emiterea unei ordonanțe de plată pentru o sumă de bani.

Verificarea condițiilor privind certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea se face potrivit dispozițiilor art. 662 C.proc.civ, iar conform alin 2 al acestui articol, o creanță este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși înscrisul constatator. Potrivit art. 662 alin 3 C.proc.civ. creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Totodată, potrivit art. 662 alin. 3 C.proc.civ. o creanță este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

În ceea ce privește certitudinea creanței, instanța constată că, în temeiul raporturilor juridice dintre părți, s-au emis factura fiscală nr._ și factura fiscală nr._ însușite la plată de către debitor.

De altfel, față de împrejurarea că debitorul nu a înțeles să depună întâmpinare, instanța are în vedere și faptul că potrivit art. 1018 C.proc.civ., nedepunerea întâmpinării de către debitor poate fi considerată ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului.

Așadar, instanța apreciază că obligația debitorului de a achita suma de 909,46 lei reprezintă o creanță certă ce rezultă din facturile fiscale emise, necontestate de către debitoare.

De asemenea, instanța apreciază că această creanță este lichidă, fiind determinată, în cuantum de 909,46 lei.

Cât privește caracterul exigibil, instanța reține că s-a împlinit termenul până la care trebuia să efectueze plata debitorul, creanța fiind, așadar, scadentă.

În ceea ce privește plata dobânzii legale, instanța reține că, potrivit art. 1523 alin. 2 lit. d C.Civ., debitorul se află de drept în întârziere dacă nu a fost executată obligația de a plăti o sumă de bani asumată în exercițiul unei întreprinderi.

În plus, potrivit art. 1530 C.Civ. creditorul are dreptul la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației, iar potrivit art. 1350 C.Civ. atunci când fără justificare o partea unui contract nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii. De asemenea, în conformitate cu art. 1535 C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu.

De asemenea, potrivit art. 2 din O.G. 13/2011, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.

Instanța constată că partea creditoare a calculat conform dobânda legală în cuantum de 30 lei, pentru debitul restant. Așadar, instanța urmează să oblige pârâta la plata dobânzii legale în valoare de 30 lei.

În ceea ce privește obligarea debitorului la plata contravalorii actualizării debitul de 1139,46 lei cu rata inflației, instanța va respinge acest capăt, ca neîntemeiat pentru următoarele considerente. Daunele moratorii pe care creditoarea le solicită sub forma ratei inflației au același scop ca dobânda legală, și anume să acopere prejudiciul rezultat din executarea cu întârziere a obligației de plată, prejudiciu care este acoperit prin acordarea dobânzii legale. Prin actualizarea cu rata inflației alături de acordarea dobânzii legale s-ar ajunge la o dublă reparație.

Față de aceste împrejurări, instanța urmează să admită în parte cererea de emitere a ordonanței de plată, pentru plata sumei de 909,46 lei, debit principal, la care se adaugă dobânda legală calculată în cuantum de 30 de lei și să respingă solicitarea privind actualizarea sumei de 1139,46 lei cu rata inflației.

În baza art. 1021 alin 3 C.proc.civ. instanța va stabili pentru debitoare un termen de plată de 15 zile de la data comunicării hotărârii ce conține ordonanța de a plăti suma de mai sus, apreciind că acesta este suficient față de cuantumul sumei ce urmează a fi plătită.

Totodată acest termen respectă dreptul debitorului de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, împotriva prezentei hotărâri.

Potrivit art. 453 alin.1 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Față de aceste considerente, instanța va admite cererea creditoarei de obligare a debitorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces în cuantum de 200 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

ORDONĂ:

Admite în parte cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea S.C. F. T. S.R.L., cu sediul în Orăștie, ., jud. Hunedoara, având nr. de înregistrare la O.R.C. J_ și CUI_, în contradictoriu cu debitorul C. F. C. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, cu sediul în B., .. 15, .. de înregistrare la O.R.C. F_ și CUI_.

Obligă debitorul să plătească creditoarei, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, suma de 909,46 lei, reprezentând debit principal și suma de 30 de lei, reprezentând dobânda legală.

Obligă debitorul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, în favoarea creditoarei.

Respinge capătul de cerere referitor la actualizarea cu rata inflației, ca neîntemeiat.

Executorie.

Cu drept de cerere în anulare, la Judecătoria B., în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.12.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

D. I. T. D. B.

Red.jud. D.I.T./ 4 ex / 04.12.2014

DOSAR NR._

ORDONĂ:

Admite în parte cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea S.C. F. T. S.R.L., în contradictoriu cu debitorul C. F. C. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ.

Obligă debitorul să plătească creditoarei, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, suma de 909,46 lei, reprezentând debit principal și suma de 30 de lei, reprezentând dobânda legală.

Obligă debitorul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, în favoarea creditoarei.

Respinge capătul de cerere referitor la actualizarea cu rata inflației, ca neîntemeiat.

Executorie.

Cu drept de cerere în anulare, la Judecătoria B., în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.12.2014.

PREȘEDINTE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 04/2014. Judecătoria BRAŞOV