Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5863/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5863/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 09-05-2014 în dosarul nr. 6166/197/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDEȚUL B.

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5863

Ședința publică din data de 09.05.2014

Instanța constituită din:

Președinte: S. V. - I.

Grefier: G. E. - A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,ordonanță de plată” formulată de creditoarea., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu debitoarea, S.C. T. I. S.R.L, prin reprezentant legal.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 02.05.2014, respectiv 09.05.2014 când a dat următoarea hotărâre:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

P. cererea depusă pe rolul acestei instanțe la data de 04.03.2014 înregistrată sub numărul de dosar_, creditoarea .. în contradictoriu cu debitoarea S.C. T. I. S.R.L. a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de 10.844 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere până la achitarea efectivă și integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii creditoarea a arătat că a derulat raporturi comerciale cu societatea debitoare în baza cărăra s-a născut obligația acesteia din urmă de plată a mărfurilor livrate. Creditoarea a mai arătat că facturile fiscale emise pentru debitul în cauză au fost însușite de către debitoare prin semnare și ștampilare. Creditoarea a mai arătat că a transmis debitoarei o somație de plată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Societatea creditoare a învederat că are o creanță certa, lichidă și exigibilă.

Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 1013-1024 și art. 662 C. Proc. Civ și art. 1480, 1535, 1539 C. Civ.

Reclamanta creditoare a solicitat incuviințarea probei cu înscrisuri, fiind depuse în fotocopii următoarele înscrisuri ( f. 8-12): facturi fiscale, somație de plată transmisă debitoarei cu confirmare de primire și conținut declarat.

Debitoarea pârâtă, legal citată, nu a depus întâmpinare.

În cauză, instanța a încuviințat și administrat pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:

Între părți s-au desfășurat relații contractuale, debitoarea achiziționând de la creditoare marfuri.

Societatea creditoare a emis două facturi: . CAMF nr._/28.06.2012 în sumă de 3.748,92 lei (f. 8) și . CAMF nr._/06.09.2012 în sumă de 7.095,09 lei, ambele semnate de primire de un reprezentant al debitoarei.

Se reține că în speță legea aplicabilă este Noul Cod Civil, potrivit art. 6 alin. 2 din N. C. civ. și art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, intrat în vigoare la data de 01.10.2011, având în vedere că facturile au fost emisă după această dată.

Potrivit dispozițiilor art. 1013 C. pr. civ., procedura ordonanței de plată se aplică în ce privește creanțele certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani ce rezultă din contracte civile.

O primă condiție de admisibilitate este aceea potrivit căreia creanța trebuie să constea în plata unei sume de bani, cea de-a doua condiție este dată de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar a treia este reprezentată de existența unui contract civil constatat printr-un înscris însușit de părți.

Cu privire la prima condiție, instanța reține că societatea creditoare a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată pentru o sumă de bani ce reprezintă contravaloarea bunurilor livrate debitoarei.

Față de dispozițiile art. 662 alin. 2 Cpr.civ., instanța reține că o creanță este certă dacă existența ei rezultă din însuși titlul executoriu indicat de creditor. Deși legiuitorul utilizează noțiunea de titlu executoriu, trebuie considerat că din punct de vedere practic, sfera izvoarelor creanțelor certe o depășește pe cea a titlurilor executorii. Instanța are în vedere că regula în materia ordonanței de plată este lipsa titlului executoriu. Creditorii formulează asemenea cereri tocmai în scopul obținerii de titluri executorii. În măsura în care creditorii ar dispune ab initio de titluri executorii, atunci aceștia nu ar mai avea interes pentru a promova cereri de emitere a ordonanței de plată. Totodată, procedura specială a ordonanței de plată ar deveni inutilă, întrucât creditorul care are titlu executoriu este îndreptățit să înceapă direct executarea silită asupra bunurilor debitorului. Consecința interpretării extensive a dispozițiilor sus-menționate este respingerea cererilor de emitere a unei ordonanțe de plată ca inadmisibile sau ca lipsite de interes. Având în vedere că aceasta conduce la o restrângere a drepturilor subiective civile ale părților, atunci dispozițiile art. 662 alin. 2 C.pr.civ. trebuie supuse unor interpretări și aplicări stricte. P. urmare, instanța consideră că dispozițiile menționate (fiind reglementate în Cartea a V-a. Despre executare silită) sunt aplicabile doar în materia executării silite.

Certitudinea creanței vizează caracterul acesteia de a rezulta direct din actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta.

În acestă privință, instanța constată că societatea creditoare are o creanță certă, facturile mai sus arătate fiindsemnate de primire de un reprezentant al debitoarei.

Totodată, față de prevederile art. 1018 alin. 3 C.pr.civ., instanța consideră nedepunerea întâmpinării de către societatea debitoare ca o recunoaștere a pretențiilor creditoarei.

Creanța creditoarei este lichidă în sensul dispozițiilor art. 662 alin. 3 C.pr.civ, întrucât obiectul său este determinat, suma totală a facturilor fiind de 10.844 lei.

În ceea ce privește caracterul exigibil al creanței, instanța reține că și această condiție este îndeplinită având în vedere art. 1523 alin. 2 lit. d) N.C.civ. potrivit căruia debitorul se află de drept în întârziere atunci când nu a fost executată obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi, rezultând așadar că, în speță, creanța este exigibilă de la data înscrisă pe fiecare factură.

Potrivit art. 1270 alin. 1 C.Civ. contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante iar potrivit art. 1548 C.civ. culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării. Instanța constată că debitoarea nu a făcut dovada că a plătit debitul datorat.

În ceea ce privește penalitățile solicitate de creditoare, în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere, de la data scadenței facturii și până la data plății efective a debitului principal, instanța constată că respectiva clauză penală a fost consemnată doar pe factură.

Instanța consideră că o clauză penală trebuie stabilită convențional, fiind obligatoriu acordul debitoarei. Simpla specificare pe factură a cuantumului penalităților în caz de întârziere nu atrage concluzia că debitoarea a aceptat această prevedere contractuală.

Facturile reprezintă mijloace de probă, în măsura în care acestea au fost acceptate la plată de către debitor. Acceptarea la plată nu poate proba decât ceea ce în mod standardizat și general cuprinde o factură, respectiv marfa și prețul. De plano, nu poate fi exclusă și posibilitatea existenței altor clauze, însă pentru validitatea acestora trebuie să se probeze acordul de voință neîndoielnic al celui îndreptățit să angajeze pe debitorul prețului.

Astfel, în speță, acceptarea facturii nu are altă semnificație decât confirmarea primirii produselor în cantitatea și calitatea descrisă în factură, fără a putea fi extrapolată și la penalități.

Față de cele arătate, instanța va respinge cererea creditoarei de a obliga debitoarea la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,15%/zi de întârziere, de la data scadenței sumelor reprezentând debit neachitat și până la data efectivă a plății

În consecință, în temeiul art. 1021 alin. 2 C.pr.civ., instanța urmează a admite în parte acțiunea formulată și a ordona debitoarei să plătească creditoarei, în termen de10 zile de la comunicarea hotărâriisuma de 10.844 lei reprezentând facturile . CAMF nr._/28.06.2012 și . CAMF nr._/06.09.2012.

Reținând culpa procesuală a debitoarei, în temeiul art. 453 alin. 1 C., instanța o va obliga la plata cheltuielilor de judecată efectuate de creditoare, în valoare de 200 lei, constând în taxajudiciarăde timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de creditoarea .. cu sediul în mun. B., . bis, jud. B., înregistrată la ORC B. sub nr. J_, având CUI RO_, cu sediul ales la C.. IND. AV. “C. L. N.” DIN LOC. B., ., ., ., în contradictoriu cu debitoarea S.C. T. I. S.R.L. cu sediul în Voluntari – Ilfov, ., înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI RO_.

Ordonă debitoarei ca în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, să plătească creditoarei suma de 10.844 lei reprezentând facturile . CAMF nr._/28.06.2012 și . CAMF nr._/06.09.2012.

Respinge restul pretențiilor.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru ambele părți. Cererea în anulare se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publica, astăzi, 09.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. V.-I. G. E. - A.

Red./Dact. S.V.I.09.05.2014– 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5863/2014. Judecătoria BRAŞOV