Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 03/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 12934/197/2014

ROMANIA

JUDECATORIA BRASOV

DOSAR CIVIL NR ._

SENTINTA CIVILA NR ._

Sedinta Camerei de Consiliu din data de 03.12.2014

PREȘEDINTE: B. M. M. Judecător

GREFIER: A. I. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect ,,cerere de valoare redusă” formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pîrîta A. C..

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că pîrîta nu a depus la dosar formularul prevăzut de art.1029 al.4 NCPC, formular ce i-a fost comunicat la data de 13.06.2014 în conformitate cu art.163 lit.f NCPC.

Deliberând asupra probatoriului propus în cauză, în temeiul dispozițiilor art.1029 NCPC coroborat cu art.255 NCPC instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, în temeiul art.394 NCPC. și art.1029 al.9 NCPC, instanța declară dezbaterile închise și, față de actele și lucrările de la dosar, reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA:

Deliberînd asupra prezentei cauze, constată următoarele:

P. cererea de valoare redusa formulată la data de 09.05.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamanta . a chemat în judecată pîrîta A. C. solicitînd instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 523,64 lei reprezentînd contravaloarea agentului termic livrat în perioada octombrie 2012 – august 2013 și la plata sumei de 41,17 lei reprezentînd majorări legale de întîrziere calculate în perioada noiembrie 2012 – septembrie 2013; cu cheltuieli de judecată constînd în taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.

În motivarea acțiunii reclamanta susține că, în temeiul convenției de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr.1/01.01.2011, anexă la contractul nr.23/23.11.2010, a livrat pîrîtei energie termică în perioada octombrie 2012 – august 2013 în valoare totală de 523,64 lei. Pîrîta nu a respectat termenele de plată a facturilor astfel că, potrivit art.21 din convenție, datorează penalități. Coeficientul de majorare aplicat este cel stabilit periodic prin hotărîre de guvern.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 969 C.civ, art. 1025-1032 din Noul Cod de procedură civilă, Hot 933/2004, Ordinul nr. 483/2008, Legea nr. 325/2006, Legea nr. 51/2006.

Cererea de chemare în judecată a fost timbrata cu taxa judiciară de timbru in suma de 50 lei.

Conform art.1029 alin 3 din Noul Cod de Procedura civila, după primirea formularului de cerere completat corect, instanța a trimis pîrîtei formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă.

Pîrîta nu a trimis formularul de răspuns completat corespunzător, sau copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească și nici nu a răspuns prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), așa cum prevăd dispozițiile art.1029 alin 4 din Noul Cod de Procedura civila .

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între reclamantă și pîrîtă s-a încheiat convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr.1/01.01.2011. Această convenție se constituie într-o anexă a contractului de furnizare a energiei termice nr.23/23.11.2010 încheiat între reclamanta . și Asociația de proprietari Plopul 132 a cărei membră este și pîrîta. În temeiul acestui contract reclamanta a furnizat pîrîtei energie termică în perioada octombrie 2012 – august 2013. Pentru plata contravalorii energiei termice livrate reclamanta a emis facturi în valoare de 523,64 lei ce nu au fost achitate de către pîrît.

Potrivit art.18 din contractul de furnizare nr. 23/23.11.2010 și art.11 din convenția de facturare individuală nr. 1/01.01.2011, în cazul neachitării la termen a facturilor emise de reclamantă pentru plata energiei termice pîrîta, în calitate de debitoare, este obligată să suporte plata penalităților de întîrziere ce vor fi egale cu penalitățile datorate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat. Reclamanta a calculat penalitățile datorate de către pîrîtă pentru perioada noiembrie 2012 – septembrie 2013 iar cuantumul acestora este de 41,17 lei.

P. contractul încheiat pîrîta și-a asumat obligația achitării integrale și la termen a facturilor emise de furnizor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.

Urmare a neachitării la scadență a debitului datorat, pîrîta datorează reclamantei majorări de întîrziere în cuantum de 41,17 lei, conform calculului depus la dosar.

Conform art. 18 alin. 1 și 2 din Ordinul nr. 483/2008 utilizatorii/consumatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură. Neachitarea de către utilizator/consumator a facturii emise de furnizor în termen de 30 zile de la data scadenței sau a sumelor rezultate din regularizare la termenele prevăzute atrage penalități de întârziere, după cum urmează: a) penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare; b) penalitățile datorate începând cu prima zi după data scadenței; c) valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului și se constituie venit al furnizorului.

Având în vedere că pîrîta nu a achitat la scadență contravaloarea energiei termice consumate, instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 523,64 lei reprezentînd contravaloarea energiei termice livrate în perioada octombrie 2012 – august 2013 și la plata sumei de 41,17 lei reprezentînd majorări de întîrziere calculate pentru perioada noiembrie 2012 – septembrie 2013.

Constatînd culpa procesuală a pîrîtei în formularea prezentei cereri, în baza art. 1031 alin. 1 C.proc.civ, instanța va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv, taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în B., .. 25 D, jud.B., CUI RO_, înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul B. sub nr.J_, cont bancar 16RNCB_0001 deschis la BCR Sucursala B., în contradictoriu cu pîrîta A. C. domiciliată în B. ., ., ., CNP_ și în consecință:

Obligă pîrîta la plata către reclamantă a sumei de 523,64 lei reprezentînd contravaloarea energiei termice livrate în perioada octombrie 2012 – august 2013 și la plata sumei de 41,17 lei reprezentînd majorări de întîrziere calculate pentru perioada noiembrie 2012 – septembrie 2013.

Obligă pîrîta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Executorie .

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare . Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în Camera de Consiliu, astăzi 03.12.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

B. M. M. A. I. V.

Red .dact.BMM- 03.12.2014, ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria BRAŞOV