Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 7908/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 7908/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 13116/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

CIVIL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.7908

Ședința publică din data de 23.06.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. A. C. – judecător

GREFIER: M. C. P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 16.06.2014 când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 23.06.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECATORIA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr. de mai sus creditoarea . – prin mandatar S.C TOP FACTORING SRL - a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea TECUȘAN G. A., emiterea unei ordonanțe de plată pentru următoarele sume: 1.086,07 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, 79,37 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada cuprinsă între data scadenței și data îndeplinirii obligației de plată, 29.949,32 lei reprezentând daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei minime contractuale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii creditoarei se arată că între aceasta și debitoare s-au încheiat contractele nr._/10.03.2012,_/11.08.2012 și_/24.06.2012, în baza cărora a emis pe numele acesteia din urmă un număr de 12 facturi fiscale reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. În condițiile în care debitoarea nu a contestat facturile emise pe numele său, în conformitate cu dispozițiile din Termenii și Condițiile Generale care fac parte integrantă din contract, aceasta trebuia să achite contravaloarea facturilor emise pe numele său în termen de 14 zile calendaristice de la data emiterii. Debitul principal rezultat din facturile mai sus menționate este în valoare de 1.086,07 lei. Având în vedere că debitoarea nu a înțeles să-și îndeplinească obligația asumată prin contract, creditoarea solicită obligarea acesteia la plata atât a debitului principal, cât și a sumei de 79,37 lei cu titlu de penalități de întârziere, astfel cum acestea au fost stabilite de comun acord e către părți prin contractele încheiate De asemenea, creditoarea solicită obligarea debitoarei și la plata daunelor pentru rezilierea contractelor înainte de termen, modul de calcul al acestora fiind cuprins în facturile emise. Creditoarea apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile privind existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1013, coroborat cu art. 662 din codul de procedură civilă.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1013 și art. 453 din codul de procedură civilă.

În probațiune creditoarea a depus la dosar copii ale înscrisurilor despre care face vorbire în acțiune.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei.

Debitoarea nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările de la dosar, instanța reține următoarele:

În baza contractelor nr._/10.03.2012 – fila 30 -, nr._/11.08.2012 – fila 35 - și nr._/24.06.2012 – fila 44 - încheiate de părți, creditoarea a prestat debitoarei servicii de telefonie mobilă pentru care s-au întocmit facturi fiscale pentru perioadele noiembrie 2013 – mai 2013 în sumă totală de 1.086,07 lei, facturi a căror contravaloare nu a fost achitată de către debitoare.

Potrivit art. 5 din contractele încheiat între părți, părțile au stabilit de comun acord că neplata facturilor în termenul stabilit, respectiv în maximum 14 zile de la data emiterii facturii, poate atrage aplicarea de penalități de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii.

Pentru aceste motive creditoarea a solicitat și obligarea debitoarei la plata sumei de 79,37 lei cu titlu de penalități de întârziere de 0,5%, calculate conform contractului încheiat între părți.

În condițiile în care ne aflăm pe tărâmul răspunderii contractuale, reclamantului creditor îi revine sarcina de a face dovada raportului juridic obligațional, iar pârâtul debitor trebuie să facă dovada îndeplinirii obligațiilor ce-i revin sau a existenței unor cauze exoneratoare de răspundere.

Creditoarea a făcut dovada raportului juridic obligațional, depunând la dosarul cauzei contractele încheiate cu debitoarea – file 30,35 și 44 -, precum și facturile emise pe numele acesteia – file 15-29-, fiind îndeplinite astfel cerințele prevăzute de art. 249 din codul de procedură civilă – noua reglementare - potrivit cu care „ cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.”.

Debitoarea nu s-a prezentat în instanță și nu a propus probe prin care să combată susținerile creditoarei și nici nu a făcut dovada achitării debitului sau a existenței unei cauze exoneratoare de răspundere.

În această situație instanța apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1018 alin. 3 din codul de procedură civilă – noua reglementare - potrivit cu care „ în cazul nedepunerii întâmpinării instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului „, coroborate cu dispozițiile art. 1270 din codul civil, potrivit cu care „ Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante „.

În baza celor de mai sus, instanța constată justificate pretențiile creditoarei, pretenții bazate pe existența unui debit ce întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1013 Cod procedură civilă – noua reglementare – privind existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, sens în care, având în vedere dispozițiile art. 1021 din Codul procedură civilă – noua reglementare – va admite cererea formulată de către aceasta și va dispune obligarea debitoarei la plata sumei de 1.086,07 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate și a sumei de 79,37 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada cuprinsă între data scadenței și data îndeplinirii obligației de plată.

În ceea ce privește cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata sumei de 2.949,32 lei cu titlu de daune pentru rezilierea anticipată a contractului, urmare a încetării contractului ca urmare a nerespectării perioadei de plată a sumelor datorate de client instanța reține că din cuprinsul contractelor încheiate între cele două părți nu reiese că acestea au stabilit de comun acord care este cuantumul despăgubirilor datorate de către debitoare – client – în caz de încetare înainte de termen a contractului.

Prin urmare, debitul reprezentând daunele de reziliere anticipată a contractului nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1013 din codul de procedură civilă privind existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, care să rezulte dintr-un contract însușit de părți

Pentru motivele mai sus menționate instanța apreciază cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata sumei 2.949,32 lei cu titlu de daune pentru rezilierea anticipată a contractului ca fiind neîntemeiată și, în consecință, urmează a o respinge..

În baza art. 453 Cod procedură civilă instanța, reținând culpa procesuală a debitoarei, o va obliga pe aceasta și la plata cheltuielilor de judecată suportate de către creditoare în prezenta cauză, constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de creditoarea S.C. O. ROMÂNIA SA, cu sediul social în București, .. 47-53, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/_/1996 – prin mandatar S.C. TOP FACTORING SRL, cu sediul în București, .. 21, . - în contradictoriu cu debitoarea TECUȘAN G. A., cu domiciliul în C., ., ., . și, în consecință:

Somează debitoarea ca în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri să plătească creditoarei suma de 1.086,07 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate.

Somează debitoarea ca în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri să plătească creditoarei suma de 79,37 lei reprezentând penalități de întârziere.

Respinge cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata sumei de 2.949,32 lei reprezentând daune pentru rezilierea contractului înainte de expirare termenului.

Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula acțiune în anulare la Judecătoria B. în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. A. C. M. C. P.

Red.CC/dact.CP/30.09.2014 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 7908/2014. Judecătoria BRAŞOV